DESPRE HORTHY cu OBIECTIVITATE…DUIOASĂ

După cum semnalam în precedentul număr din Revista Baabel (http://baabel.suprapus.ro/2015/07/dupa-75-de-ani-horthy-revine-la-cluj/), în programul ediţiei din acest an (a VI-a) a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, figura şi o expunere întitulată „Horthy Miklós emlékezete” (Memoria lui Miklós Horthy) pe care am întâmpinat-o cu  nedumerire şi promiteam că, în calitate de baabelian, nu am să lipsesc de la eveniment. Şi m-am ţinut de cuvânt. Prelegerea organizată de Academia revistei Korunk a fost găzduită de sala de conferinţe a Erdélyi Múzeum Egyesület (Asociaţia Muzeului Ardelean) aflată într-o clădire emblematică a Clujului, Palatul Rédhey (unde în 1792 avusese loc spectacolul de debut al Teatrului Maghiar din Cluj). Am ajuns cu câteva minute înainte de ora începerii evenimentului, însă nu mai aveam nicio şansă de a ocupa vreun loc. Sala era ticsită, intrarea era blocată şi publicul se întinsese pe scările interioare ale vechii clădiri. Graţie intuiţiei de jurnalist învăţat să se strecoare, am observat că, dând puţin din coate, puteam ieşi pe un balcon lung care dădea spre curte şi se învecina cu şirul de geamuri dinspre interior ale sălii de conferinţe. Balconul în renovare, susţinut de căpriori, era deja plin de spectatorii care găsiseră înaintea mea această posibilitate de a urmări expunerea prin ferestrele – dintre care doar una era deschisă – ciulind urechile şi concentrându-se la maximum. M-am furişat printre ei şi m-am postat lângă fereastra întredeschisă, apucând cu putere de gratiile acesteia (pentru a nu fi dislocată, de noii sosiţi sau „veteranii” enervaţi).

Andrea Ghita Horthy 1

Am ascultat expunerea din spatele geamului întredeschis

Apoi s-a pornit o răpăială generoasă ai cărei stropi calzi îi simţeam în ricoşeu; urechea stângă recepta strigătele persoanelor din curtea interioară, rumoarea programului artistic care se desfăşura simultan în centrul oraşului (aflat la doi paşi), în timp ce cu urechea stângă, încordată la maximum, am putut urmări aproape în totalitate prelegerea academicianului Romsics Ignác, cu excepţia momentelor când vocea lui era acoperită de vuietul sirenelor ambulanţelor sau zgomotul avioanelor care brăzdau cerul. În schimb, din unghiul acela de vedere, nu prea puteam distinge imaginile proiectate pe ecran, trebuind să mi le imaginez doar din comentariile conferenţiarului.

La un moment dat m-a săgetat gândul că sunt o masochistă şi că ar fi cazul să fac cale întoarsă, că o simplă expunere despre Miklós Horthy nu merită atâta efort (fizic şi psihic), dar am rămas cu îndărătnicie dincoace (sau dincolo ?) de gratiile de fier forjat ale ferestrei, pe al cărei pervaz interior se căţăraseră câţiva tineri (erau destul de mulţi tineri in rândul publicului), ascultând într-o linişte desăvârşită cele relatate despre „Memoria lui Horthy”.

Ignác Romsics, membru al Academiei Ungare, cotat ca un istoric moderat, expert în epoca Horthy, predă şi la Universitatea Babeş-Bolyai şi este membru în colegiul de redacţie al revistei Korunk. Prelegerea sa, alcătuită după repere cronologice, a trecut în revistă – destul de detaliat – viaţa lui Miklós Horthy, începând cu sorgintea, copilăria şi prima tinereţe, studiile, cariera militară şi reuşitele acesteia în Primul Război Mondial, perioada sângeroasă de după înfrângerea sovietelor ungare, ascensiunea politică şi gloria interbelică, faptele din al Doilea Război Mondial şi exilul din perioada postbelică, până la stingerea sa din viaţă, făcând şi un bilanţ al acuzaţiilor care i s-au adus şi aducând argumente pentru confirmarea, respectiv infirmarea lor.

În ultima parte a expunerii, Ignác Romsics a analizat şi exemplificat (cu citate din poezii şi cântece) naşterea şi amploarea cultului lui Horthy în spaţiul maghiar carpato-dunărean. A schiţat elementele „anti-cultului” Horthy din anii comunismului, vorbind apoi despre despre revirimentul cunoscut de acest cult,  în ultimii 25 de ani, despre manifestările şi cauzele fenomenului.

Expunerea a luat sfârşit. Mi-am desprins pumnii încleştaţi pe zăbrelele geamului, încercând sentimente amestecate. Pe de o parte nu puteam reproşa carismaticului istoric maghiar – care a vorbit circa o oră şi jumătate, într-un ritm alert, cu detaşare şi, uneori, ironie – că nu ar fi prezentat în mod competent, atractiv şi bogat ilustrat, viaţa, cariera şi cultul lui Horthy, sub diversele sale aspecte contradictorii…Şi totuşi…Ceva nu era în regulă. Cel puţin din punctul meu de vedere (de dincolo…sau dincoace de zăbrele).

Am plecat îngândurată căutând să descopăr sorgintea nemulţumirii, a gustului amar pe care–l încercam. Nu mă aşteptasem, fireşte, la o expunere care îl înfiera pe Horthy – nu se încadra nicicum în tabloul Zilelor Culturale Maghiare – , ci mai degrabă dimpotrivă, la una cu tentă de disculpare şi reabilitare. Nu am găsit argumente să afirm că fusese vorba de aşa ceva…Atunci ce mă nemulţumise, ce mă deranjase?! Nu faptul că ar fi evitat să vorbească de culpele şi crimele lui Horthy, ci modul în care a făcut-o. Proporţia diferitelor etape istorice în economia expunerii şi lejeritatea cu care le-a prezentat pe cele întunecate, duioşia cu care s-a aplecat asupra personalităţii conducătorului, scoţând în evidenţă calităţile sale, acordând spaţii ample descrierii copilăriei, carierei militare, reuşitelor glorioase – inclusiv intrarea triumfală în părţile de ţară recăpătate după arbitrajele de la Viena, menţionând că la Cluj „nu a sosit pe un cal alb, ci pe un Mercedes” – condimentându-şi prelegerea cu momente pitoreşti din viaţa personală, a „omului Horthy”. Romsics nu a ezitat să enunţe cu subiect şi predicat că cele două erori majore ale guvernatorului şi regentului Ungariei au fost: participarea la război şi deportarea evreilor din vara lui 1944, dar în acelaşi timp a scos în evidenţă faptul că după intrarea trupelor germane în Ungaria şi primirea lor binevoitoare, Horthy care – după o întâlnire cu Hitler – şi-a păstrat funcţia de guvernator „s-a izolat în cetate şi nu a făcut nimic altceva, decât să semneze deciziile guvernului Sztójay”. În acest fel s-a făcut vinovat de deportarea la Auschwitz şi exterminarea a 70% din evreimea provincială, şi 30% din cea budapestană, deci „în urma unei medieri se poate spune că a salvat 50% din evreii din Ungaria”. Cât despre deportările din 1941, în Galiţia (unde a avut loc şi masacrul de la Kameneţk-Podolski) „era vorba de evreii care nu aveau cetăţenie ungară şi n-au fost decât …câteva mii”.

Romsics a explicat revirimentul cultului lui Horthy prin faptul că în Ungaria, după căderea comunismului, s-a creat un vid de modele. Eroii paşoptişti fiind prea îndepărtaţi în timp, cel mai la îndemână erou era Horthy. Figura sa a fost evocată din ce în ce mai des, osemintele i-au fost reînhumate în patrie (aşa cum îşi dorise), i s-au ridicat statui, castelul din Kenderes (locul unde s-a născut) şi cripta familiei Horthy (unde a fost reînhumat) au devenit locuri de pelerinaj, cultul său cunoscând un trend ascendent. Istoricul a mai arătat că, îndeobşte, la evenimentele dedicate memoriei lui Horthy, alături de cei care îl omagiază apar şi protestatarii „mai ales supravieţuitorii de la Auschwitz şi militanţii de stânga” …

Ignác Romsics a menţionat şi faptul că Miklós Horthy nu a fost declarat criminal de război, fiind citat la Procesul de la Nürnberg doar în calitate de martor. Tito ceruse extrădarea lui spre a fi judecat (Dincoace de gratii nu am auzit să se fi precizat motivul extrădării, respectiv masacrarea câtorva mii de sârbi şi evrei din Voivodina, în ianuarie 1942), dar până la urmă Horthy nu a fost predat sârbilor, înlesnindu-i-se plecarea în Portugalia unde a trăit la până la capătul zilelor sale, în pitorescul Estoril, pe ţărmul mării „aşa cum îi şedea bine unui amiral”.

La finalul celor aproape nouăzeci de minute ale prelegerii – la care necunoscătorii limbii maghiare au beneficiat de căşti pentru a audia traducerea în limba română (o sarcină extrem de dificilă pentru translator, datorită ritmului alert, datelor, numelor şi citatelor) – în afara unei singure persoane care a cerut lămuriri privind muzeul de la Kenderes, nimeni nu a întrebat nimic…Probabil unii au răsuflat uşuraţi că nu a fost „mai rău”, iar alţii erau mulţumiţi de cele auzite. În fond cine să fi dezbătut subiectul, în plin sezon estival, în toiul festivalului culturii maghiare şi, mai ales, în lipsa invitaţiilor lansate istoricilor?!

Înghiţindu-mi amărăciunea, am plecat spre casă, reflectând asupra necesităţii abordării unui subiect controversat care stârneşte un interes atât de mare şi a modalităţilor de prezentare acestuia… Asupra obiectivităţii, detaşării şi…duioşiei istoricului.

Şi nu pot să spun că nu m-a încercat teama că dacă va continua aceeaşi lejeritate în evidenţierea responsabilităţii lui Horthy în ceea ce priveşte exterminarea populaţiei evreieşti,  odată cu dispariţia generaţiei de supravieţuitori ai Holocaustului, sunt şanse mari ca importanţa lui Miklós Horthy, guvernator şi regent al Ungariei,  să sporească tot mai mult şi figura lui să se profileze tot mai pregnant şi mai pozitiv, pe fundalul istoriei.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

13 Comments

  • zador andrei commented on September 2, 2015 Reply

    Dincolo de toate aceste discuții(sunt de acord cu tot ce a scris autoarea, doamna Andrea Ghiță),mereu îi pun față în față pe Antonescu cu Horthy.Deși nu suntem o revistă specializată(istorie),poate ar trebuisă aflăm,documentat,de ce Horthy nu afost declarat criminal de război și judecat?.Oare astăzi mai poate fi incriminat de supraviețuitori ai Holocaustului?Extrădări și procese antinazi mai există și astăzi !

  • miriam commented on August 28, 2015 Reply

    Bunica mea, care s-a nascut in Ungaria, a avut zece frati. Eu,care m-am nascut dupa razboi in Romania,nu l-am cunoscut pe niciunul In pozele de familie pe care mi le arata bunica apareau copii. Cand intrebam unde sunt, primeam un singur raspuns “Au ars” deci pentru mine Horthy,amiral de uscat, nu va fi niciodata un erou

  • Beatrice commented on August 28, 2015 Reply

    Multumesc pentru articolul bazat pe informarea din sursa directa.

  • miriam shalev commented on August 28, 2015 Reply

    Pentru noi, evrei din ardeal si ungaria, Horty a foszt o tragedie!! Noi, copii care sa nascut dupa Holocaust nu am avut bunici sau multe familie.
    Pentru noi, Horty nu este un hero!!

  • Andrei Klein commented on August 28, 2015 Reply

    Am avut norocul să găsesc loc chiar în primul rând, de unde am ascultat cu mare atenţie prelegerea Prof.Ignác Romsics, prelegere pe care vecinii mei au numit-o ca “foarte frumoasă”.
    În opinia mea Andrea Ghiţă, autoarea articolului a descris obiectiv prezentarea.
    Am sosit cu o întrebare şi am plecat cu două. Prima a fost, de ce această conferinţă despre un personaj controversat, se ţine în cadrul Zilelor Culturale Maghiare?
    Chiar de la înfiinţare, aceste zile eu le-am perceput ca o încercare de a apropia populaţia conlocuitoare a oraşului.
    A doua întrebare cu care am plecat a fost despre ce nu s-a spus şi nu despre ce s-a spus.
    Cum se poate vorbi mai mult de o oră despre viaţa unui personaj şi doar să aminteşti în câteva minute ca a făcut şi “greşeli”.
    Aceste “greşeli” au provocat dureri omeneşti şi a costat viaţa a sute de mii de oameni.
    Pentru mine, care am pierdut bunicii din ambele părţi, mătuşi şi unchi cu copii mici chiar 3 într-o familie, Horthy Miklós , rămâne criminal chiar dacă nu a fost condamnat de vreun tribunal.

  • Andrea Ghiţă commented on August 27, 2015 Reply

    Deci am cazut de acord ca nu am jignit istoricul. Nu am facut decat sa-mi exprim impresiile, observatiile, opiniile si…temerile.

    • enola commented on August 27, 2015 Reply

      N-am căzut de acord. Dimpotrivă.
      Când, după o conferință a unui istoric specialist în domeniul despre care conferențiază, nu-i reproșați ce a spus, ci modul în care a făcut-o, îl jigniți în mod evident.
      De parcă i-ați cere să se îmbrace altfel cu această ocazie pentru că Dumneavoastră vă repugnă cămașa fără cravată.
      De altfel, poate exista și o altă explicație pentru abordarea ”duioasă”: sensibilitatea deosebită a temei și nu simpatia presupusă a istoricului pentru persoana amiralului.
      Romsics fiind conștient de această sensibilitate – în 2012 a fost ținta unor atacuri din partea unor colegi din tagma istoricilor din Ungaria, fiind apărat, printre alții, de TGM – a încercat un ton oarecum conciliant pentru toți cei care aveau așteptări diferite de la această conferință.
      Poate a greșit, poate nu, greu de spus.

      • Andrea Ghiţă commented on August 28, 2015 Reply

        Stimata Enola, vad ca o tineti tot pe a Dvs. si nu doriti sa intelegeti ce am vrut sa spun in acest articol. In termenii propusi de Dvs. nu am fost nemultumita de “camasa” purtata de vorbitor, ci de costumul in care l-a imbracat pe Horthy: cusut pe masura, putin prafuit, dar inca elegant. Neputand ignora toate petele de pe el, le-a mentionat doar pe cele pe care solutia de curatat nu le-a putut indeparta definitiv. In final a reiesit ca hainele nu sunt de nepurtat ci, dimpotriva, reintra in moda.

        • enola commented on August 28, 2015 Reply

          Nu fac nimic diferit de ceea ce faceți Dumneavoastră: îmi apăr punctul de vedere. Dumneavoastră susțineți că Romsics Ignac a prezentat un portret Horthy tendențios, edulcorat, încercând să estompeze partea negativă a activității amiralului, insistând pe cele care pot fi considerate acceptabile.
          Fiind relativ familiarizat cu munca de istoric a lui Romsics, eu mi-am exprimat îndoiala cu privire la această apreciere. Am susținut această îndoială – nefiind de față la conferință dar având ocazia să citesc mai multe texte pe această temă scrise de istoric – pe baza unei analize a textului scris de Dumneavoastră despre eveniment.
          Apreciind că Romsics este un istoric de elită, onest, susțin în continuare că aprecierea performanței sale de la Cluj, așa cum reiese din articolul produs de Dumneavoastră, este plin de prejudecăți care jignesc istoricul Romsics.
          Având în vedere că ținem amândoi la punctele noastre de vedere și apreciere, mă văd nevoit să declar meci nul, asigurându-vă de toată considerația mea și cerând scuze încă o dată pentru confuzia din prima mea intervenție.

  • enola commented on August 27, 2015 Reply

    Iertare pentru această gravă confuzie. Mă simt chiar penibil.
    În ceea ce privește argumentele mele privind prejudecățile care explodează în fiecare rând din textul Dumneavostră (iertare încă odată!), pe scurt a fost prezentate. Nu voi intra în amănunte nici acum, vă spun doar atât: un text este și subtext și context și supratext.
    Dar vă dau niște indicații privind aceste elemente sub formă de citate din textul Dumneavostră: ”Unii au răsuflat ușurați că nu a fost ”mai rău””. Adică n-a fost bine dar putea fi și mai rău, este înțelesul aici.
    ”Înghiţindu-mi amărăciunea, am plecat spre casă, reflectând asupra necesităţii abordării unui subiect controversat care stârneşte un interes atât de mare şi a modalităţilor de prezentare acestuia… Asupra obiectivităţii, detaşării şi…duioşiei istoricului.
    ”Şi nu pot să spun că nu m-a încercat teama că dacă se va continua aceeaşi lejeritate în evidenţierea responsabilităţii lui Horthy în ceea ce priveşte exterminarea populaţiei evreieşti, odată cu dispariţia generaţiei de supravieţuitorilor Holocaustului, sunt şanse mari ca importanţa lui Miklós Horthy, guvernator şi regent al Ungariei, să sporească tot mai mult şi figura lui să se profileze tot mai pregnant şi mai pozitiv, pe fundalul istoriei.”
    Încheierea, precum vedeți, este o insinuare în totalitate: cum că tratamentul a fost ”lejer”, că istoricul a fost prea ”detașat”, n-au fost invitați istorici (dacă erau interesați de subiect puteau merge și neinvitați că așa e la conferințe, ), toate acestea declanșând în autor (iertare pentru confuzie) o amărăciune inexplicabilă.
    Asta în ciuda faptului că recunoașteți obiectivitatea și harul conferențiarului…

  • Andrea Ghiţă commented on August 27, 2015 Reply

    Stimata “Enola”, intai precizez ca nu Eva Galambos, ci eu am participat la expunerea istoricului Ignác Romsics. In articolul de mai sus mi-am impartasit impresiile si observatiile, insotite de citate. In cele scrise de mine nu este nimic ofensator la adresa istoricului. Astept sa veniti Dvs. cu argumentele si exemplele care sa probeze contrariul..

  • enola commented on August 27, 2015 Reply

    Mi se pare mie sau este reală temerea revistei că un istoric maghiar nu poate vorbi decât duios despre Horthy. Ceea ce pe undeva deja înseamnă o relaționare pozitivă la personajul istoric chiar dacă obiectivitatea este prezentă. Oare redactorii revistei sunt cumva în posesia singurei rețete valabile despre cum trebuie să vorbească un istoric despre Horthy sau alte personaje?
    Mi-au venit aceste tulburătoare gânduri citind și prezentarea alarmat-vigilentă a conferinței, așa cum s-a putut afla din programul Zilelor Maghiare din Cluj. Atunci revista, prin redactori și comentatori, trăgea un semnal de alarmă, cerând ajutoare de la alți istorici.
    Se pare că, după câte ne dăm seama din prezentarea de mai sus conferinței, în ciuda vexațiilor la care Doamna Galambos a fost supusă fiindcă a avut curajul să ajungă în ultimul moment, alte atrocități n-au existat iar istoricii-pompieri n-au fost nevoiți să intervină.
    Vorioam doar să subliniez că prin suspiciunea pe care ați aruncat-o asupra unei conferințe despre un personaj istoric ați jignit de fapt istoricul care a ținut această conferință.

    • Victor Roncea commented on September 6, 2015 Reply

      Nu in ultimul rand, pe langa trimiterea a 166.000 de evrei la moarte (vedeti Raportul Yad Vashem pe aceasta tema) guvernarea Horthy a adus romanilor din Transilvania si masacrarea bestiala a cateva mii de victime (vedeti Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 pe Wikipedia). Sunt curios daca pentru aceste alte “doar cateva mii” si-a gasit timp istoricul nostru duios? Macar 30 de secunde, daca un minut e prea mult!…
      Felicitari autoarei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *