MADEIRA, O INSULĂ DE…MILIOANE…

Madeira este o denumire relativ cunoscută,  m-am convins că toată lumea a auzit de ea  dar puțină lume știe ”unde s-o aşeze” și prin ce este  ea cunoscută. Mărturisesc că nici eu nu am fost foarte în clar pe unde sunt situate multele insule și arhipelaguri devenite capete de ”afiș turistic” deci nu vreau ”să mă dau rotund” că – înainte ca o bună prietenă care ne-a propus să facem  o excursie împreună în Malaga și a comandat la agenția de turism  din greșeală biletele pentru Madeira – aș fi știut prea multe despre această  insulă nu prea mare, aparent pierdută prin Oceanul Atlantic, mai aproape de Africa decât de Europa, dar indiscutabil europeană fiind o regiune (ce-i drept autonomă) a Portugaliei.

Acum după o săptămână petrecută (din eroare:) pe această insulă ticsită de istorie și istorii, am două satisfacții prima că am venit și a doua că m-am străduit să văd cât mai multe, cât se pot vedea într-o săptămână:)

Roth Madeira insula

Milioane de ani…milioane în bani…

Istoria începe… Când începe de fapt istoria? Evident este până la urmă o convenție. Orice istorie poate începe oricând, după cum se și poate încheia oricând. Dacă vrem să începem istoria  insulei cu momentul în care ea se presupune că s-a născut, brusc printr-o izbucnire vulcanică, atât de neașteptată și vehementă că lava – care probabil a luminat nopțile atlantice ale oceanului de altfel destul de liniștit – s-a răcit, căzând înapoi în oceanul din care a izbucnit, transformându-se în stânci negre de forme ciudate care înconjoară insula și astăzi după ceva milioane de ani, insula. Geologii afirmă că mișcările tectonice care aveau să rupă scoarța pământului în fundul oceanului la o adâncime de peste 3000 de metri au început acum 5 milioane de ani și s-au liniștit în urmă cu 7 sute de mii de ani, de când se crede că vârfurile  Pico Ruivo și Pico de Areeiro scruteză norii aducători de ploaie și de viață, care plutesc deasupra insulei. Se spune că insula era acoperită de pădurile care au avut timp să crească în sute de mii de ani, neavând cine să le taie sau să le dea foc căci insula era nelocuită. Navigatorii portughezi care au descoperit-o i-au dat numele de Madeira care  înseamnă ”lemn” și numele a rămas căci a durat mult mai mult până oamenii – cei mai mulți din Portugalia ”vecină” (doar la o mie de kilometri distanță) – au început să ”colonizeze” insula să descopere varietatea vegetației, diversitatea arborilor. De exemplu că una din cele mai mari păduri de ”lauri” din lume se află în Madeira!

Roth Madeira vedere de sus

Plantaţie de laur

Se întinde pe o suprafață de 15.000 de hectare și a fost declarată de UNESCO în anul 1999 drept ”Tezaur al Omenirii”, nu neapărat pentru faptul că din frunzele acestor arbori se împletesc mult râvnitele ”Cununi de lauri”, ci mai ales pentru valoarea ecologică fără egal ale acestor păduri, dispărute în Europa de acum 14 milioane de ani:) Se spune că aceste păduri au rămas aproape unice în epoca noastră. Acolo unde natura nu a fost în stare să creeze echilibrul – fără echilibru nu există stabilitate și fără stabilitate nu există durata unei stări dinamice  proprii organismelor vii – a intervenit înțelept sau intuitiv, omul. O dovadă impresionantă a unei astfel de intervenții umane benefice, pe această mică dar din multe puncte de vedere remarcabilă insulă, o constituie irigațiile. Nordul insulei este bogată în precipitații, umedă, dar solul stâncos de origine vulcanică este neprielnic vegetațiilor, pădurilor, agriculturii. Oamenii liberi sau sclavi au construit o incredibilă rețea de canale, de cele mai multe ori săpate cu nespusă trudă în stânci, prin care au deviat apele bogate din nord spre pământurile  aride, dar potențial roditoare de pe coasta sudică. Aceste canale numite prin părțile locului ”levadas” totalizează o lungime de aproximativ 2700 km. ”Construcția” lor  a început în secolul XVI,  dar ultimele s-au făcut în 1940, pe cei (mai puțin de) 800 kmp de teritoriu cât are insula Madeira, care ar însemna  80.000 de hectare dacă totul ar fi pământ arabil, ceea ce nici pe departe nu este așa, căci cea mai mare parte a insulei  e formată din terenuri accidentate. Dintr-o recentă emisiune televizată la un respectabil post din țară, am aflat că s-a reluat un vechi proiect de irigație, ”canalul Siret-Bărăgan” lung de aproape 200 de kilometri:) început din 1984, din care s-au executat 6 kilometri și guvernul nu găsește surse de finanțare să-l termine:). Poate ar trebui trimis un reprezentant al guvernului în Madeira să se inspire:).

Autostrazi

Autostrazi

De altfel, ar putea să se inspire tot de acolo cum se pot construi autostrăzi cu multe tuneluri și viaducte, cu bani europeni, 240 de kilometri de autostrăzi s-au construit toate în ultimii 10 ani, pe o insulă a cărei suprafață și populație este comparabilă cu a Zonei Metropolitane Brașov (!?) Și nota bene aceste autostrăzi servesc aproape exclusiv turismul insular. Transport de mărfuri chiar nu am văzut aproape deloc deși am bătut toate drumurile insulei și am admirat toate ”miradouros” care te lasă cu ”răsuflarea tăiată” când privești de pe stânci cocoțate la sute de metri înălțime, valurile mării  spumegând albe în albastrul amețitor de sub tine. Mă apucă și acum ”pandaliile” când mă gândesc la explicațiile rostite cu emfază ”economică” de politicienii noștri anoști încercând să ne convingă că nu este rentabil să se construiască 50 de kilometri de autostradă Comarnic- Brașov. Nu o fi după capul lor rentabil, dar a nu le construi este o rușine națională.!

Unul naște…altul moare…

Bine cunoscuta înțelepciune populară românească, transformată în șlagăr, de neuitata Maria Tănase, este valabilă nu doar în cazul oamenilor, că ”așa-i lumea trecătoare”, ci și în cazul imperiilor. Madeira este legată de nașterea unui imperiu și de moartea altuia. Caz rar în istoria multimilenară a imperiilor:), Portugalia nu părea să fi fost ursită unui ”mare viitor” Pitulată la umbra măreței Spanii, o țărișoară cam de dimensiunile Transilvaniei, așezată chiar la marginea cea mai de vest a Europei, dincolo de care începea ”Marele Necunoscut”, nu a excelat prin nimic până pe la sfârșitul secolului al XIV-lea. A suportat împreună cu restul peninsulei Iberice toate felurile de năvăliri de la romani, la vizigoți și apoi la mauri, dar s-a trezit cel mai rapid din buimăceală și a întemeiat unul din cele mai reușite state naționale din Europa cu o remarcabilă omogenitate etnică și culturală care și-a păstrat neschimbate frontierele de 600 de ani. (E adevărat că a avut doar doi ”vecini” Spania și Oceanul Atlantic :).

Roth Madeira statuie 2

Pe la sfârșitul secolului XIV casa regală portugheză s-a trezit în fața unei probleme de succesiune (nouă ne-a devenit destul de familiar subiectul după peste jumătate de mileniu:). În anul 1383 ultimul suveran portughez, Ferdinand, a murit fără un moștenitor de sex bărbătesc care să-l poată urma la tron. Coroana a revenit fiicei sale Beatrix, care era deja căsătorită cu Ioan I, regele Castiliei. Nobilii portughezi, patrioți, n-au acceptat ideea de a deveni supuși ”spanioli” și după doi ani de lupte,șeful trupelor portugheze s-a proclamat rege sub același nume de Ioan I, întemeind o nouă dinastie!! Cel de al treilea fiu al acestui rege ”uzurpator”(dar patriot:) avea să devină inițiatorul și simbolul devenirii Portugaliei, dintr-o țărișoară marginalizată, într-unul din cele două mari imperii care aveau să-și împartă lumea. Acest prinț a rămas celebru, cunoscut sub numele de Henric Navigatorul. Era un om tânăr, energic plin de calități, cavaler dar  și negustor, cu strălucite studii și cunoștințe. A strâns în jurul lui o echipă valoroasă și curajoasă de navigatori și cartografi, și-a construit o flotă, a recrutat marinari și comandanți pricepuți, într-un cuvânt a conceput și pe urmă a realizat un proiect de ”descoperire și cucerire a lumii”. Printre primele reușite a fost descoperirea și  ocuparea, în 1419, a unei mici insule Porto Santo și apoi a uneia mai mari care aveau s-o numească Madeira. Trei căpitani dintre oamenii  infantelui Henric au fost implicați în această ” cucerire”: Zarco,Teixeira și Perestrello. Statuile lor ocupă poziții notorii pe insule. Bartolomeo Pestrello a rămas guvernatorul insulei Porto Santo. Filipa-Moniz, fiica lui, s-a măritat cu Cristofor Columb în anul 1479. Perechea a locuit întîi la Porto Santo, într-o casă devenită acum muzeu, după care s-au mutat pe insula mai mare: Madeira. Surse numeroase afirmă că Cristofor Columb a fost cel care a aclimatizat trestia de zahăr din Madeira în Caraibe, cu ocazia celei de a doua călătorii întreprinse de el (deja fiind în slujba perechii regale spaniole). Atunci era în mare vogă pe faimoasele și frumoasele terase ale insulei Madeira, să se cultive trestie de zahăr,un produs din ce în ce mai căutat și care se preta foarte bine pentru solul insulei, dar mai ales pentru clima ei quasi tropicală.

Roth Madeira afisMadeira se mai numește și insula Primăverii Veșnice.:) În zilele noastre pe fruomasele terase din Madeira nu se mai cultivă trestie de zahăr. Nu mai rentează. Se cultivă însă cu mare succes: banane!! Și desigur vița de vie, din care se stoarce faimosul Vin de Madeira!!! Secolul XV și chiar XVI sunt însemnate pe ”time-line”-ul istoriei ca fiind secolele marilor descoperiri, dar și a luptelor acerbe pentru mari cuceriri. Cei doi mari competitori ai acestor epoci au fost Spania și Portugalia. În încercarea de a păstra ”luptele” pentru supremație în limitele sportivității, Papa Alexandru al VI-lea a fost nevoit să delimiteze sferele de interese ale celor două mari imperii (și asta este un fel de ”deja vu”:), împărțind globul pământesc în două jumătăți egale de-a lungul meridianului 37 (Tratatul de la Tordesillas).

Din marele imperiu portughez al secolelor marilor descoperiri a rămas doar aceeași mică Portugalie cu hotarele consolidate de acum  șase secole, la care să nu uităm s-au adăugat două grupuri de insule Arhipelagul Azore și Arhipelagul Madeira, unde se născuse imperiul. Dar a mai rămas ceva foarte important. în afara celor 10 milioane de portughezi care locuiesc în” Patria Mamă”, mai sunt alți 250 de milioane de oameni de etnii diferite care au ca limbă maternă limba portugheză și sunt autentici purtători ai culturii portugheze în lumea largă.  .

Dacă ai ghinionul să nimerești la FuncRoth Madeira croazierehal (Capitala Regiunii Autonome Madeira), într-o zi în care portul este ”asaltat” de trei croaziere, din care se bulucesc în jur  de zece mii de turiști care toți vor deodată să ajungă cu ”teleferico” pe ”Monte” trebuie să te înarmezi cu o imensă răbdare dacă și tu ți-ai pus în gând să faci același lucru în același timp. Dar merită! ”Recompensa” e generoasă. După o ”călătorie pe cablu” deasupra orașului ajungi la cota de 600 metri de unde încep treptele parohiei clădite în 1565, unde este înmormântat Carol I de Habsburg-Lotharingen ultimul împărat al imperiului Austro-Ungar. În cabina de 8 locuri a funicularului care ne-a urcat am nimerit cu o familie de turiști veniți din Ungaria, pentru ei putea fi socotit și un fel de pelerinaj această ascensiune la cavoul în care sunt păstrate rămășițele pământene ale ultimului rege al Ungariei, a cărui domnie sub numele de Carol al IV-lea, a fost tragică și foarte scurtă.

Roth Madeira tablouDupă moartea bătrânului Împărat Franz-Josef în plin Război Mondial (1916) tronul Imperiului Austro-Ungar și al regatului Ungariei a revenit fiului arhiducelui Franz Ferdinand, ucis la Sarajevo în 28 iunie 1914, de un terorist sârb, Gavrilo Princip. Ironia sorţii a făcut ca atât Franz Ferdinand a cărui ucidere se presupune că ar fi fost una din cauzele declanșării primului război mondial, cât și Carol I, care a murit exilat pe insula Madeira, au promovat idei pacifiste. Franz Ferdinand a fost unul din suporterii ideii de autodeterminare a națiunilor supuse de Imperiul Austro-Ungar, idee care a fost apoi realizată prin susținerea lui Woodrow Wilson președintele Statelor Unita, dar după ce zeci de milioane de oameni au trebuit să piară în război. Împăratul Carol I, care s-a urcat pe tron la 28 de ani,a încercat să încheie pacea cu Franța, dar încercarea a fost eșuată. Exilat pe insula Madeira, împreună cu Împărăteasa Zita,a murit foarte tânăr la 34 de ani ,în 1922. Zita a avut o viață lungă, de aproape un secol. Dar Imperiul Austro-Ungar a murit odată cu detronarea ultimului împărat. Au mai fost încercări palide de a-l readuce pe tron pe Otto von Habsburg, fiul cel mai mare al nefericitului Carol I, dar ca și în alte visuri similare, restaurația nu mai poate fi un argument politic. Cu toate neajunsurile sistemele statale bazate integral pe votul democratic, constituie cea mai realistă și mai potrivită opțiune a viitorului.

 

Dictaturi și extremisme

Madeira nu se poate făli cu o tradiție democratică. De fapt, întreaga Portugalie a trăit o perioadă lungă sub un regim dictatorial, aproape jumătate de secol. Este impropriu să considerăm că ar fi fost vre-o excepție. Aproape toată Europa a fost sub diverse regimuri dictatoriale. Semnalul a fost dat de revoluția Sovietică (bolșevică) care pornită în 1917 ca o impetuoasă mișcare de restructurare democratică a celui mai opresiv regim politic din Europa, regimul țarist, s-a transformat ea însăși în reversul ei . În  timp a devenit cea mai longevivă și mai expansivă dictatură a secolului XX.Ea a fost etichetată de extremă stângă. A urmat cu o repeziciune incredibilă sacrificarea aproape a tuturor regimurilor democratice,mai ales în Europa. În 1933, din inițiativa lui Mussolini, s-a organizat o ”rețea” internațională a mișcărilor fasciste, pentru care s-au calificat organizații fasciste din 39 de țări. Prima conferință internațională a acestei ”rețele” avut loc în 16 decembrie 1933 la Montreux. Pentru cei care și-au manifestat rezervele – cu prilejul discuțiilor publice generate de aprobarea așa zisei ”legi impotriva extremismului” (și din păcate nu au fost puțini) – privitor la atribuirea caracterului de organizație fascistă mișcării legionare pot să ofer informația că ”Garda de Fier” a fost printre organizațiile fasciste recunoscute fiind reprezentată la Montreux de Ion Moța. Toată această pleiadă de mișcări, partide sau organizații  fasciste au fost etichetate de extremă dreapta. Ele toate au în comun disprețul și dușmănia împotriva democrației, liberalismului, parlamentarismului, pluripartitismului, cultivă autocrația ,dictatura, concentrarea puterii, economia controlată de stat, cenzura ideilor și libertății individului. Dar au fost diferențe semnificative în atitudinea lor în două domenii esențiale. Atitudinea față de ”drepturile omului” și atitudinea față de războiul de agresiune. Regimul autoritarist, corporatist din Portugalia, din 1928 până în 1974, în cea mai mare parte a acestui timp fiind condus de Salazar, (care adeseori a fost etichetat drept fascist) s-a deosebit fundamental de restul regimurilor fasciste.Toate s-au prăbușit după încheierea celui de al Doilea Război Mondial (cu excepția celor două din peninsula Iberică) și conducătorii-dictatori au fost aproape toți condamnați și executați pentru crime de război sau crime împotriva umanității

Roth Madeira 1
Portugalia a rămas neutră în timpul războiului; Salazar a refuzat să adere la Pactul Tripartit și a rămas consecvent și nu a rupt Tratatul de Alianță cu Anglia, încheiat în 1373!! Este cel mai vechi tratat din lume care este în vigoare și creează efecte! În baza acestui tratat au găsit refugiu în Madeira , în iulie 1940 mii de cetățeni englezi din Gibraltar

 

Totul e bine dacă se termină cu bine…

Și dacă tot am pomenit de diferențe semnificative, nu pot să nu amintesc atitudinea portughezilor, inclusiv a autorităților regimului Salazar care nu doar că nu au discriminat sau persecutat evreii din Portugalia, ci au oferit un speijin substanțial în ajutorarea celor suferinzi și  salvarea unor vieți. În Portugalia a fost admisă și încurajată organizarea unor rețele de sprijin și ajutor de către JOINT, HIAS, WZO și alte organizații evreiești. S-au trimis pachete de alimente și medicamente spre ghettourile din Polonia și alte țări ocupate (mai ales în perioada de început a furiei naziste) în pofida interdicției aliaților, A rămas neștearsă memoria consulului portughez la Bordeaux (în Franța ocupată), Aristide de Sousa-Mendes care a emis mii de pașapoarte salvatoare evreilor francezi și nu numai, scăpându-i de deportare.

La Funchal în capitala insulei Madeira a fost organizat anul trecut primul Seder Pesach public pentru Bnei Anusim. În multe țări ale lumii  trăiesc urmași ai maranilor (anusim în ebr.) evrei care au fost forțați să se convertească la creștinism în perioada Inchiziției, cu 500 de ani în urmă. Mulți dintre ei de-a lungul unor generații întregi au rămas fideli credinței lor pe care o practicau în ascuns. Dar cei mai mulți denumiți ”creștini noi” s-au asimilat credinței dobândite și mediului în care au trăit și trăiesc. Este un reviriment ca cei care doresc – și sunt mulți – să aibă posibilitatea să se reconvertească la credința strămoșească.

 

Unii o părăsesc… alții o regăsesc….
Tiberiu Roth, 26 august 2015

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Andrea Ghiţă commented on August 29, 2015 Reply

    “Eroarea” de destinatie s-a dovedit fasta si… astept cu nerabdare impresiile de la Malaga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *