Am citit cu mult interes în ziarul „Realitatea Evreiască” (ultimul număr, 1-31 ianuarie 2016)reportajul semnat de Eva Galamboş şi Dan Druţă despre lansarea cărţii   privind genocidul armenilor şi Soahul. Cartea apărută în Franţa se intitulează „Du Genocide Armeniens a la Shoah” publicată la Editura Privat. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Studii Israeliene „Goldstein Goren”. Au participat specialişti de înalt prestigiu printre care   prof. univ. dr Mihai Chioveanu, conf. univ. dr. Felicia Waldman, istoricul Adrian Cioflâncă   şi nu în ultimul rând prof. Carol Iancu , căruia i s-a datorat lansarea cărţii şi la Bucureşti. Discuţiile mi-au atras atenţia pentru că tocmai reluasem studiile prof. Jehuda Bauer (Universitatea din Ierusalim), despre unicitatea Holocaustului şi posibilele comparaţii cu alte tipuri de genocid printre care, în primul , rând cu genocidul armenilor.

În cele ce urmează îmi propun să redau unele puncte de vedere ale profesorului israelian, autor a nenumărate studii pe această temă. În optica sa asasinarea planificată şi totală a unui popor, cum s- a prevăzut pentru cazul evreilor, a fost o catastrofă fără precedent în istoria omenirii, chiar şi în istoria evreilor. În aceasta constă prima şi principala caracteristică a unicităţii Holocaustului.

Printre altele o mărturie relevantă, în acest sens , este Protocolul Conferinţei de la Wannsee, întrunită la 20 ianuarie 1942. Documentul conţine decizia reprezentanţilor autorităţilor militare şi civile ale Germaniei naziste privind trecerea la soluţia finală în problema   evreiască pe plan european. În cursul implementării acestei măsuri , se arăta în document, se vor avea în vedere 11 milioane de evrei în Europa, repartizaţi pe ţări.   Protocolul include lista tuturor ţărilor din continentul nostru , cu numărul evreilor aflaţi în ţările ocupate şi neocupate de nazişti.

O altă caracteristică evidenţiată de Jehuda Bauer se referă la rolul ideologiei antisemit-rasiste ca factor determinant în evoluţia evenimentelor. Evreii erau declaraţi anti-rasă, nu de rasă inferioară , pentru nazisti ei erau lipsiţi de calităţi umane. În atari condiţii ambiţia lor de a stăpâni lumea , conspiraţia mondială evreiască în acest scop era cel mai mare pericol pentru civilizaţia omenirii; evreii erau consideraţi de esenţă satanică, paraziţi care sug sângele popoarelor.

Contaminat de ideologia nazistă, imaginea de satana atribuită evreilor, apare şi în discursul politic al conducătorului statului român. Astfel într-o telegramă adresată de pe front lui Mihai Antonescu ,în 3 septembrie 1941, mareşalul Antonescu scria: ”Trebuie să se înţeleagă de toţi că nu este luptă cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi  pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor. Şi războiul în general şi luptele de la Odessa în special, au făcut cu prisosinţă dovada că Satana este evreul.”

Satanizarea evreului este de origine creştină, scrie Jehuda Bauer: ”Ce   altceva   vrea satana decât să cucerească lumea şi să declanşeze rebeliunea împotriva lui Dumnezeu”? Antisemitismul nazist, conchide profesorul israelian , a preluat imaginile antisemitismului creştin dar fără esenţa creştinismului. Dacă antisemitismul creştin era de natură religioasă , antisemitismul nazist era de natură biologică. Deosebirea este esenţială. În cazul antisemitismului religios exista scăpare. În primul rând posibilitatea convertirii. Fapt dovedit   şi de documentele româneşti, chiar şi din evul mediu. Astfel , în „ Cartea Românească de Învăţătură”, alcătuită în secolul al XVII-lea în Moldova, pe vremea domnitorului Vasile Lupu, la articolul 4 se preciza:”Jidovul dacă se va boteza, de-are fi făcut cîte păcate şi scîrnăvii, pentru darul botezului toate să vor curăţi şi va rămînea, cum a fi născut a do ora. Atunci poate să fie şi preot fără nice de o smînteală”. Dar peste arcul timpului în perioada Holocaustului când şi în România s-a impus antisemitismul „biologic” sub semnătura conducătorului statului a intrat în vigoare o prevedere legislativă cu alt conţinut. Astfel conform prevederilor legislative din 18 martie 1941 „evreii de religiune mozaică   nu pot trece la nici un alt cult”. De ce?  Se explică în Expunerea de Motive: ”Fiinţa etnică a neamului nostru trebuie ferită de amestecul cu sânge evreiesc. Evreii au posibilitatea   ascunderii originii lor etnice prin trecerea   de la cultul mozaic la religiunile noastre naţionale. Spre a împiedeca aceste infiltraţiuni în comunitatea noastră naţională este necesară modificarea legii cultelor în sensul că evreii de religiune mozaică nu pot trece la nici un alt cult.” Aşadar, în cazul antisemitismului biologic nu exista scăpare. Erai condamnat la moarte pentru unicul motiv că aveai trei sau patru bunici de origine evreiască. Când au început deportările evreilor din România  în Transnistria, dr W.Filderman în memoriul de protest adresat conducătorului statului scria : „ este moarte, moarte, moarte , pentru unicul motiv că sunt evrei”.

Cine citeşte documentele naziste este imposibil să nu înţeleagă că evreii au fost pentru nazişti   duşmanul central, încarnarea răului absolut , conchide profesorul Jehuda Bauer. Pentru Holocaust, scrie el, birocraţia , influenţa factorului economic , social, politic sunt cauze clare, dar fără motivaţia ideologică şi fără justificarea ideologică asasinatul în masă   n-ar fi fost de conceput. Ideologia a fost factorul central, conchide profesorul israelian. Dar , desigur , nu orice fel de ideologie, ci o ideologie care să susţină   că lichidarea evreilor este o problemă de igienă rasială, cu alte cuvinte o problemă de mântuire a omenirii, de salvare a omenirii după cum subliniază profesorul Saul Friedlender, este un aşa-zis „redemptive antisemitism”. Acest aşa-zis antisemitism mântuitor a dus la o formă de genocid fără precedent . Naziştii şi-au făcut un titlu de glorie din această crimă împotriva umanităţii.Iată ce susţinea   Himmler într-o cuvântare la Poznan în octombrie 1943 , în legătură cu politica nazistă de exterminare a evreilor: Este o pagină de glorie cum nu s-a mai scris  în istoria noastră”.

În genocidul armenilor, îşi continuă demonstraţia Jehuda Bauer, probabil   cel mai apropiat de Holocaust, motivaţia a fost de natură politică . Comitetul pentru Uniune si Progres, aşa numiţii Junii Turci, vroiau să stabilească un imperiu care să se întindă de la Turcia europeană până la Kazahstan, un imperiu dominat de vorbitori de limbă turcă. Armenii consideraţi o naţiune străină ocupau Anatolia, inima Turciei. Ei au avut un rol important în viaţa economică şi culturală; civilizaţia armeană creştină se afla în concurenţă cu civlizaţia turcească. Persecutaţi şi prigoniţi de turci armenii căutau sprijin din partea ruşilor, duşmanii imperiului otoman. Se părea că puterile occidentale susţin aspiraţiile autonomiste ale armenilor, dar i-au părăsit atunci când politica proarmeană nu le-a mai servit interesele. Astfel armenii au fost abandonaţi. Înainte şi în timpul  primului război mondial au fost victime ale unor asasinate în masă. Genocidul lor a servit scopurilor politicii de expansiune a turcilor, pentru confiscarea de bogăţii, pentru eliminarea lor din competiţia economică. S-a dat satisfacţie impulsurilor şovine a grupului revoluţionar   din cadrul etniei dominante.

Dar dacă Holocaustul a fost global , în sensul că s-a preconizat omorârea tuturor evreilor din Europa şi apoi şi din celelalte continente, genocidul armenilor a fost limitat din punct de vedere geografic. A cuprins armenii din teritoriul turcesc. Nu s-a urmărit exterminarea poporului armean de pretutindeni . Armenii din Ierusalim , aflat sub ocupaţie otomană, nu erau vizati. În general , nu a existat o ideologie antiarmeană, care să demonizeze poporul armean în totalitatea sa.

Jehuda Bauer nicidecum nu urmăreşte minimalizarea dimensiunii criminale a genocidului armean, dar pentru cunoaşterea obiectivă   a evenimentelor genocidale în secolul XX consideră necesară evidenţierea deosebirilor.

Lya Benjamin