Cu trecerea anilor, ca şi în întregul organism şi în cavitatea bucală se produc schimbări anatomice şi fiziologice: la nivelul dinţilor se produc carii de colet, consecinţă a retracţiei gingivale, canalele radiculare se îngustează cu vârsta, se produc depuneri calcare în canalele radiculare, care fac mai dificile tratamentul radicular.

Schimbările cele mai semnificative se produc la nivelul parodonţiului (gingiile şi sistemul de susţinere a dinţilor în os).

La acest nivel schimbarea cea mai semnificativa este retracţia gingivală. Primele semne care trebuie să aducă pacientul la medicul stomatolog sau la periodont (specialistul în probleme de gingie), este sângerarea şi inflamarea gingiilor. Procedeele conservative şi chirurgicale folosite azi, pot împiedica sau întârzia pierderea dinţilor.

În unele cazuri dinţii nu mai pot fi salvaţi din cauza problemelor odontale (dinţi) sau periodontale (gingii) şi trebuie extraşi. În aceste cazuri, forţa masticatorie scade pana la 75%, odată cu apariţia edentaţiilor.

Aceasta patologie se asociază cu resorbţii osoase importante,  tulburări digestive, probleme psiho-sociale: aşa zisa „oral invalids”.

Există câteva posibilităţi terapeutice.

În cazurile în care dinţii rămaşi în cavitatea bucală au încă stabilitate, se pot realiza poduri dentare, lucrări fixe care rezista un număr bun de ani.

În alte situaţii, în care edentaţia e mai extinsă şi dinţii sunt puţin stabili, se poate realiza  o proteza parţială cu croşete metalice sau estetice – lucrări mobile necimentate la care igiena se face În afara cavităţii bucale. În cazurile de edentaţii totale, soluţia este evident proteza totala. Printre primele asemenea proteze, este proteza realizată pentru primul preşedinte american – George Washington, în sec. XVIII. Proteza era realizată parţial din aur, iar dinţii  erau din fildeş, dar stabilitatea lucrării era îndoielnică.

Proteza lui Washington

S-au căutat alternative la acest fel de lucrări protetice, încă în timpurile cele mai îndepărtate. Alternativa era de a se implanta în os dinţi  naturali sau artificiali sau alte materiale care să fie fixate în structura naturală a maxilarului sau a mandibulei.

Cercetările arheologice  şi studiul craniilor au arătat că încercări de acest fel au existat în perioada civilizaţiei Maya, a civilizaţiilor egiptene şi apoi în evul mediu. Dar marea schimbare s-a produs în sec. XX , prin implantul dentar metalic.

Ce  este un implant dentar? Este un sistem terapeutic care constă în implantarea în interiorul osului a unei „rădăcini artificiale”  pe care apoi se construieşte o baza coronară – (abutment), iar peste aceasta  o lucrare protetică.

Implant dentar

„Revoluţia” s-a produs în a doua jumătate a secolului XX alături de alte două descoperiri care au îmbunătăţit condiţia de viaţă a omului:  operaţia de cataractă prin care se introduce în ochi o lentila optică în locul cristalinului alterat şi operaţia de cateterizare a vaselor coronare şi operaţia pe cord deschis.

Cel care e considerat „părintele” implantologiei moderne este medicul suedez Per Ingvar Branemark (1929-2014).

Ingvar Branemark (1929-2014).

Anatomist şi ortoped, el a studiat fenomenul de „osteointegrare”. Osteointegrarea este fenomenul prin care un material (de exemplu: titanium) poate fuziona biologic cu osul.

Primele încercări s-au făcut încă în anii 50 ai secolului trecut pe iepuri, dar cel care a revoluţionat domeniul a fost Branemark. El a descoperit că titaniul este cel mai “prietenos” material pentru osul dentar, prezentând o integrare aproape perfectă.

Astăzi, implantologia s-a perfecţionat şi rata de reuşită depășește 95%. Milioane de oameni de pe mapamond nu mai folosesc lucrările protetice ale “bunicilor”, ci au lucrări fine pe implante de titanium care le îmbunătăţesc substanţial calitatea vieţii.

La alţi pacienţi se pot construi lucrări protetice mobile pe implanturi care au o mare stabilitate şi sunt mai ieftine.

Contraindicaţiile majore ale implanturilor rămân pacienţii mari fumători, diabeticii gravi şi osteoporoza înaintată, dar cercetările continuă şi sunt sigur ca se vor găsi soluţii şi pentru aceste grupuri de pacienţi.

Din păcate Dr. Branemark nu a primit Premiul Nobel pentru „revoluţia” sa, fiind cunoscut mai mult în rândurile stomatologilor; de aceea am considerat că e mai bine ca acest nume să fie cunoscut de publicul larg.

Dar ca sa nu ajungem la implant, sau să ajungem cât mai târziu, iată câteva recomandări esenţiale:

1 – vizita la medicul stomatolog odată la 6 luni

2 – vizita la igienista dentară pentru detartraj, odată la 6 luni

3 – igiena zilnică a gurii printr-un periaj corect, spălături bucale şi folosirea pastelor de dinţi adaptate fiecărui caz în parte.

Folosirea aţei dentare (dental floss)

4 – efectuarea de radiografii dentare o dată pe an, pentru detectarea zonelor „ascunse” ale dintelui, detectarea inflamaţiilor şi problemelor periodontale (ale gingiilor şi sistemului de susţinere a dinţilor).

5 – o alimentaţie echilibrată care să conţină produse lactate, legume, fructe şi mai puţine zaharuri.

6 – reglarea tuturor parametrilor de laborator în sânge şi în special glicemia (nivelul zahărului în sânge)

7 – evitarea fumatului, care are repercusiuni nefaste asupra sistemului dentar în general şi gingiilor în special, nicotina atacând vasele capilare de la nivelul gingiilor.

Şi să ne vedem cu un zâmbet sănătos!

Dr. Johanan Vass