Număr vizualizări 10 ori
De curând academicianul Ioan-Aurel Pop a publicat un nou articol în care dă glas temerilor şi suspiciunilor sale faţă de efectele Legii 241/2025 /(aşa-numita Lege Vexler) şi face sugestii privind modul în care ar trebui aplicată, lucru precizat chiar în titlu: Cum trebuie aplicată Legea Vexler[1].
Mă simt datoare să revin şi eu asupra subiectului pe care l-am tratat pe larg în articolul Numele lui Octavian Goga în spaţiul public – prilej de controverse şi proteste[2].
Citind noul articol am observat că academicianului Ioan-Aurel Pop critică, în mare măsură, consecințe pe care legea nu le prevede și răspunde unor întrebări pe care legea nu le pune. Arsenalul argumentelor invocate de autor pentru a combate Legea 241/2025 este surprinzător de divers, acoperind o gamă largă, de la cel juridic – principiul neretroactivității legii, la cele istorice şi culturale – istoria creștinismului, citate din Talmud, pericolul comunist, atacul la valorile literaturii române şi la politica actuală a Israelului – conflictul militar din Gaza. Academicianul îşi încheie articolul cu un soi de avertisment: aplicarea prevederilor acestei legi ar putea fi… cauza recentei vandalizări a sinagogii din Alba Iulia. (Citez: „Aflu că, din păcate, am avut dreptate, că a fost «vandalizată» sinagoga din Alba Iulia. Atacurile la adresa lui Octavian Goga nasc alte atacuri. Ele nu diminuează deloc antisemitismul, ci îl sporesc, ca să ofere obiectul muncii unor institute „de cercetări”, unor ONG-uri care răscolesc trecutul ca să reînvie himere, ca să dea salarii unor propagandiști ai răului.”)
Să vedem, încă o dată, care au fost modificările esenţiale pe care Legea 241/2025, aşa-numita Lege Vexler, le-a operat asupra unor acte normative deja în vigoare: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului[3].
Legea Vexler penalizează distribuirea și promovarea materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist, xenofob sau antisemit, inclusiv în mediul online, şi înăspreşte sancţiunile, mai exact, distribuirea simbolurilor sau ideologiilor extremiste se pedepsește cu închisoarea, oferind un cadru mai strict pentru combaterea propagandei urii.
Totuşi, nu aceste modificări au stârnit nemulţumirea academicianului (şi a altor intelectuali români), ci modificarea Articolelor 12 şi 13 care au fost percepute drept un atac la cultura română sau, potrivit exprimării articolul despre care fac vorbire, “epurarea culturii românești de valorile sale”.
Cred că modul cel mai sugestiv a demonstra că, de fapt, afirmaţiile din articolul academicianului Ioan-Aurel Pop nu se referă la prevederile Legii Vexler este sub formă de întrebări şi răspunsuri.
Dar să vedem întâi ce prevăd cele două articole de lege.
Articolul 12
Se interzice ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, precum și la persoanele care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Articolul 13
(1) Se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și ale persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice.
(2) Se interzice, de asemenea, acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, precum și ale persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizații, cu sau fără personalitate juridică.
Având în vedere că singurul principiu de drept invocat de către autor ca argument este cel al neretroactivităţii (citez: O lege nu poate condamna oameni care au acționat contrar ei înainte de existența sa, fiindcă cetățenii de ieri nu puteau prevedea viitorul, nu erau dotați cu darul premoniției, nu aveau de unde să știe că o societate viitoare le va condamna conduita. Legea Vexler a intrat în vigoare în 23 decembrie 2025.), încep seria de întrebări şi răspunsuri chiar cu acesta:
Întrebare: Academicianul Ioan-Aurel Pop susține că aplicarea articolelor 12 și 13 din Legea nr. 241/2025 în cazul unor personalități istorice ar încălca principiul neretroactivității legii. Este valabilă această interpretare?
Răspuns: Nu. Principiul neretroactivității înseamnă că o lege nu poate sancționa fapte săvârșite înainte de intrarea ei în vigoare. Însă articolele 12 și 13 nu sancționează faptele istorice și nu instituie răspunderea penală a unor persoane decedate. Ele reglementează o situație prezentă: existența în spațiul public a unor statui, plăci comemorative sau denumiri care omagiază anumite categorii de persoane. Cu alte cuvinte, legea produce efecte numai pentru viitor, asupra unei stări de fapt existente la data intrării sale în vigoare.
În continuare autorul tratează pe larg cazul Octavian Goga, încercând să demonstreze că el nu s-ar încadra în prevederile Legii 241/2025 (aducând şi o serie de argumente pentru „exonerarea” lui, pe care le voi trata în nota de subsol[4]).
Întrebare: Poate fi considerat Octavian Goga o persoană care intră în una dintre categoriile prevăzute de articolele 12 și 13 din Legea nr. 241/2025? De ce?
Răspuns: Da. Temeiul nu îl constituie faptul că Octavian Goga a fost prim-ministru și nici politicile promovate de guvernul său, ci faptul că a fost cofondator și președinte al Partidului Național Creștin, formațiune calificată de istoriografie drept fascistă care utiliza svastica drept simbol politic[5].
După analiza principiului neretroactivității, autorul părăsește aproape complet terenul dreptului și mută discuția pe cel al istoriei mentalităților. Academicianul deschide o amplă paranteză despre istoria antisemitismului european, educația religioasă, Talmud, Inchiziție, etc. Explicaţiile despre contextul istoric al antisemitismului, pot induce cititorului impresia că ele răspund implicit și la problema aplicării legii. În realitate sunt două planuri diferite: unul istorico-sociologic și celălalt juridic. Confundarea lor nu lămurește modul de aplicare a articolelor 12 și 13. Deci:
Întrebare: Poate explicația istorică a antisemitismului european să justifice neaplicarea articolelor 12 și 13 din Legea nr. 241/2025?
Răspuns: Nu. Faptul că antisemitismul era larg răspândit într-o anumită epocă explică un fenomen istoric, dar nu constituie un argument juridic privind neaplicarea Legii nr. 241/2025. O explicație istorică nu poate înlocui analiza textului legii. Legea nu sancționează o mentalitate și nici nu condamnă o epocă. Ea stabilește criterii privind păstrarea sau nu a unor forme de omagiere publică în prezent. De aceea, descrierea climatului intelectual al vremii, oricât de interesantă ar fi, nu răspunde la întrebarea dacă omagierea unei anumite personalităţi intră sau nu în categoriile prevăzute de articolele 12 și 13.
În partea finală a articolului, autorul se îndepărtează și mai mult tema anunțată, introducând considerații despre politica actuală a statului Israel și despre vandalizarea sinagogii din Alba Iulia. Aceste subiecte pot constitui teme legitime de dezbatere publică, însă ele nu aduc argumente în sprijinul interpretării articolelor 12 și 13 din Legea nr. 241/2025. Consider că ele au primit un răspuns pertinet în articolul publicat recent de Bogdan Ionescu şi întitulat: Ioan-Aurel Pop şi Legea Vexler. Când ideologia extremistă ţine loc de argument juridic.[6]
Întrebare: Evoluțiile politice actuale din Israel sau acte recente de vandalism antisemit din România pot influența interpretarea și aplicarea Legii nr. 241/2025?
Răspuns: Nu. Interpretarea unei legi se întemeiază pe textul ei, pe scopul urmărit de legiuitor și pe principiile dreptului, nu pe evenimente politice contemporane, oricât de importante sau de controversate ar fi acestea. De asemenea, condamnarea unui act de vandalism antisemit este necesară și firească, dar ea nu constituie un argument juridic în favoarea sau împotriva aplicării articolelor 12 și 13. Prin asocierea acestor teme cu discuția despre Legea nr. 241/2025, atenția cititorului este deplasată de la analiza textului legii către controverse politice și emoționale actuale.
Din cele de mai sus rezultă că argumentele juridice invocate de academician în sprijinul interpretării sale nu rezistă unei confruntări cu litera şi spiritul Legii Vexler. Totuşi, cred că mai rămâne o întrebare al cărei răspuns îl las la latitudinea cititorilor Revistei Baabel:
Întrebare finală: Oare de ce a simțit academicianul Ioan-Aurel Pop nevoia să revină asupra acestui subiect și să susțină, din nou, aceeași interpretare?
Andrea Ghiţă
(documentarea articolului a beneficiat de asistenţă AI)
[1] Ioan Aurel Pop: Cum trebuie aplicată Legea Vexler ! – Ziar Gazeta de Cluj
[2] https://baabel.ro/2026/04/numele-lui-octavian-goga-in-spatiul-public-prilej-de-controverse-si-proteste/
[3] https://lege5.ro/Gratuit/ge3tomzqgmydm/legea-nr-241-2025-pentru-modificarea-si-completarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-31-2002-privind-interzicerea-organizatiilor-simbolurilor-si-faptelor-cu-caracter-fascist-legionar-rasist-sau-x
[4] Academicianul Ioan Aurel Pop afirmă următoarele: Să vedem ce a făcut Octavian Goga. El nu a putut să fie „criminal de război”, fiindcă a murit în 1938 și nu a mai apucat războiul. În consecință, el nu a avut cum să participe nici la Holocaust. El, ca individ, nu a făcut nicio lege antisemită, ci a promulgat una elaborată de regele Carol al II-lea și camarila sa. Goga nu s-a aflat în situația, în cele 44 de zile (din 29 decembrie 1937 în 14 februarie 1938) cât a condus țara, de redacta și de a promulga legi de unul singur. Decretul pentru revizuirea cetățeniei a fost dat la 22 ianuarie, iar la 14 februarie Goga și guvernul au plecat.
În 7 februarie, Octavian Goga le-a trimis prefecților o circulară prin care le cerea să oprească orice excese, acolo unde sunt, fiindcă guvernul nu poate admite astfel de acte. Plecând din fruntea țării în 14 februarie, Octavian Goga nu a putut conduce niciun fel de acțiuni contra evreilor. Firește, atitudinea sa antisemită, ca și aceea a sute de mii de români din elita de atunci, există și ea este o realitate de necontestat. Legat de legislație, Goga a înțeles că verificarea cetățeniei evreilor intrați în România după 1918 (mai ales din Basarabia) va diminua presiunile comuniste dinspre Moscova (mulți evrei erau agenții bolșevismului) și va putea menține statul român ca pavăză contra extinderii spre vest a comunismului. Să nu uităm că URSS promova atunci ideea că România era un „stat imperialist”, unul „format din petice” luate de la alții și că trebuie destrămat. Oare cum suna asta în mințile patrioților care făcuseră România Întregită? De altfel, acești patrioți care au trăit după 1944 au fost băgați în închisorile comuniste, trimiși la Canal și exterminați, în timp ce comunismul moscovit se extindea spre vest, așa cum se preconiza când Goga era, pentru vreo șase săptămâni, la cârma guvernului și vedea cu groază ce se petrecea în țara lui Stalin.
Aş puncta doar câteva idei care, după opinia mea, nu se susţin.
Goga nu a participat la Holocaust, dar guvernul condus de el a contribuit la premisele acestuia. Instaurarea guvernului condus de Octavian Goga (decembrie 1937 – februarie 1938) a marcat momentul în care antisemitismul a devenit o politică de stat sistematică (https://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/ ).
Carol al II-lea a dorit revizuirea cetățeniei şi Goga doar a pus-o în aplicare. Într-un regim constituțional, primul-ministru nu este un simplu funcționar. El conduce guvernul și își asumă actele acestuia. Dacă nu este de acord cu politica regelui, poate să demisioneze. Cercetările istorice recente nu îl prezintă pe Goga ca pe un executant pasiv. Dimpotrivă, ele plasează decretul în programul politic al guvernului Goga și în ideologia Partidului Național Creștin. Studiul istoricului Nicolae Drăgușin, de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, analizează tocmai Legea de revizuire a cetățeniei în contextul programului politic al guvernului Goga și al ideologiei PNC. https://agerpres.ro/documentare/2019/07/09/memoria-holocaustului-legislatia-cu-caracter-antisemit-in-romania-guvernul-goga-si-dictatura-regala–339199. Această lege (Decretul Lege nr. 169 din 22 ianuarie 1938) a avut drept efect retragerea cetăţeniei a peste 220.000 de evrei din România care au fost lipsiţi de protecţia statului în care trăiau şi expuşi prigoanei fasciste. De altfel, încă din primele zile ale guvernării au fost adoptate și alte măsuri antievreiești: restricții asupra presei evreiești, excluderi din administrație, limitări economice etc., ceea ce arată că decretul nu a fost un act izolat.
Guvernul Goga a durat prea puţin timp. Guvernul Goga a durat 44 de zile, dar măsurile pe care le-a adoptat au avut efecte foarte ample. În istorie, durata unui guvern nu este criteriul după care se apreciază impactul său. Un singur decret poate produce consecințe majore. Revizuirea, nu « verificarea » cetăţeniei a afectat peste 200 de mii de evrei, în marea majoritate evreii cetăţeni români cărora li s-a retras complet protecţia statului. Apelurile ulterioare la moderaţie nu constituie circumstanţe atenuante din moment ce actele normative şi-au făcut efectele. Nu e logic.
Măsurile împotriva evreilor erau menite să contracareze pericolul comunist. Autorul pornește de la o premisă istorică reală, existența amenințării sovietice, dar deduce din aceasta legitimitatea unei măsuri care nu îi viza pe comuniști, ci pe cetățenii evrei. Astfel, criteriul politic (combaterea comunismului) este substituit cu un criteriu etnic (apartenența la comunitatea evreiască). Existența unor evrei comuniști nu poate justifica tratarea întregii comunități evreiești ca suspectă de activități bolșevice.
Atitudinea antisemită a lui Goga, pe care academicianul Ioan-Aurel Pop o caracterizează drept: “ca și aceea a sute de mii de români din elita de atunci” este dovedită de articolele virulent rasist-antisemite publicate încă din 1933. Doritorii pot găsi amănunte în lucrarea Elita culturală şi discursul antisemitic interbelic. (amănute în lucrarea Al. Florian, Ana Bărebulescu, Elita culturală română şi discursul antisemit interbelic).
[5] https://agerpres.ro/comunicate/2026/04/29/comunicat-de-presa—institutul-national-pentru-studierea-holocaustului-din-romania-elie-wiesel–1551191?utm_source=chatgpt.com
[6] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/ioan-aurel-pop-si-legea-vexler-cand-ideologia-2542608.html
