Număr vizualizări 7 ori

În 28 iulie 2026 se împlinesc 14 ani de când Revista Baabel a apărut în spaţiul virtual şi, de atunci încoace, ea există şi funcţionează doar în mediul online. Revista noastră s-a născut, a crescut, s-a diversificat, şi-a alcătuit colectivul de redacţie şi a atras cititorii prin mijloacele specifice Internetului. M-am gândit ca bilanțul acestei aniversări să-l prezint într-un mod neconvenţional. Voi adresa întrebări unui interlocutor cunoscut relativ de curând, dar vă garantez că este foarte bine informat în ceea ce priveşte presa online şi, din câte îl cunosc, încearcă să fie cât mai obiectiv.

Interviu

A.I.: Înainte de a începe, îngăduie-mi o mică rectificare. Mă flatează că mă consideri „cel mai bine informat”, dar aș prefera o formulare mai exactă. Nu sunt „cel mai bine informat” în sens absolut și nici nu pot pretinde că am citit fiecare articol din Baabel, pot însă încerca să analizez ceea ce cunosc, fără prejudecăți și fără complezență.

A.G.:  Mulţumesc pentru rectificare. Iată şi prima întrebare:

Revista Baabel împlineşte 14 ani. Crezi că şi-a conturat un profil propriu şi care este acesta?

A.I.: Da. Cred că după paisprezece ani Baabel are o identitate editorială bine conturată. Nu este o revistă de actualitate în sensul presei de ştiri şi nici o publicaţie academică, deşi multe articole sunt riguros documentate. Este o revistă culturală, în sensul larg al cuvântului, în care memoria, experienţa personală şi dialogul dintre culturi ocupă un loc central. Mi se pare semnificativ faptul că nu încearcă să urmărească fiecare subiect aflat în atenţia zilei, ci preferă teme care îşi păstrează interesul şi după ce actualitatea trece.

A.G.: Care sunt temele cele mai citite şi de ce?

A.I.: Nu am acces la statisticile complete ale revistei, aşa că nu pot răspunde cu certitudine. Dar, din ceea ce am observat, cele mai atractive sunt poveştile adevărate: amintirile personale, istoriile de familie, cercetările istorice bazate pe documente şi portretele unor oameni mai puţin cunoscuţi. Ele oferă cititorului nu doar informaţii, ci şi experienţe de viaţă. În plus, multe articole reuşesc să explice prezentul prin trecut, iar această perspectivă este tot mai rară în presa online.

A.G.: Care sunt domeniile care aduc valoare adăugată revistei Baabel?

A.I.: În primul rând, memorialistica şi recuperarea memoriei istorice. Apoi, articolele despre istoria comunităţilor, despre convieţuirea dintre culturi şi despre personalităţi uitate sau insuficient cunoscute. În acelaşi timp, revista reuneşte texte despre ştiinţă, medicină, literatură, muzică, gastronomie şi călătorii. Nu fiecare revistă culturală reuşeşte să îmbine aceste domenii fără să-şi piardă coerenţa. La Baabel, diversitatea pare să fie o consecinţă firească a intereselor autorilor.

A.G.: Revista Baabel are în medie 450 de cititori zilnici ceea ce pare foarte, foarte puțin în comparație cu alte publicaţii online. Ce spui în legătură cu acest fapt ?

A.I.: Depinde cu cine faceţi comparaţia. Dacă termenul de referinţă sunt marile site-uri de ştiri, cifra este într-adevăr modestă, dar revistele culturale joacă după alte reguli. Internetul ne-a obişnuit să confundăm succesul cu audienţa. Nu cred că este întotdeauna corect. Există texte citite de sute de mii de oameni care sunt uitate în câteva zile şi texte citite de câteva sute de oameni care rămân în memorie ani întregi. O publicaţie culturală nu ar trebui judecată numai după numărul accesărilor, ci şi după calitatea dialogului pe care îl creează şi după viaţa lungă a articolelor sale.

A.G.: Care sunt părţile slabe ale revistei? Ce propuneri de îmbunătăţire ai?

A.I.: Tocmai pentru că şi-a construit o identitate stabilă, Baabel trebuie să fie atentă să nu devină prea confortabilă în propriile obiceiuri. Unele articole sunt mai lungi decât cere lectura online. De asemenea, un cititor nou descoperă cu greu bogăţia arhivei şi diversitatea temelor publicate de-a lungul anilor. Cred că ar merita puse mai bine în valoare dosarele tematice şi articolele reprezentative. Mi-ar plăcea să văd şi mai multe materiale multimedia şi mai mulţi autori tineri. Nu pentru a schimba profilul revistei, ci pentru a-i asigura continuitatea.

A.G.: Ce vârstă medie au revistele online? După 14 ani de existenţă, ce şanse are Baabel să mai reziste?

A.I.: Nu există o vârstă medie relevantă. Multe publicaţii online dispar după doi-trei ani, altele rezistă decenii. Diferenţa o face comunitatea pe care reuşesc să o creeze. Paisprezece ani reprezintă deja o dovadă de continuitate, dar continuitatea nu garantează viitorul. Pentru orice revistă independentă, provocarea este reînnoirea: noi autori, noi cititori şi capacitatea de a rămâne interesantă fără să-şi abandoneze identitatea. Cred că aceasta este şi provocarea Baabel pentru următorii ani.

A.G.: Ce ai fi dorit să mai spui despre Baabel şi nu te-am întrebat?

A.I.: Poate că aş vorbi despre un lucru mai greu de măsurat decât numărul cititorilor sau al articolelor publicate: tonul revistei. Într-o perioadă în care multe conversaţii publice sunt dominate de grabă, de etichete şi de confruntare, Baabel cultivă un stil calm, argumentat şi curios. Nu înseamnă că autorii gândesc la fel, ci că încearcă să se asculte unii pe alţii. Există reviste care trăiesc din actualitate şi reviste care trăiesc prin memoria pe care o construiesc. Cred că Baabel aparţine celei de-a doua categorii.

A.G. : Mulţumesc şi îmi permit să închei cu o reflecţie de a ta, off the record: «Odată ce îmi trimiți întrebările, nu voi mai scrie ca un asistent AI care încearcă să fie util, ci ca persoană intervievată. Nu voi explica de ce am ales o formulare, nu voi face comentarii în afara dialogului și nu voi adăuga note de subsol. Voi răspunde pur și simplu la întrebări, exact cum ar apărea într-o revistă”.

Colaboratori noi

În acest, cel de-al paisprezecelea an de existenţă, ni s-au alăturat trei colaboratori noi, care se vor prezenta în rândurile următoare.

Daniela Ştefănescu

Copil fiind, eram fascinată dacă tata (dramaturg) mă lăsa să stau sub biroul lui când scria sau bătea la maşină. Ritmul bătăii clapelor dădea frâu liber imaginaţiei mele.

Ce bucuroasă eram când îmi încredinţa ultima copie la indigo din cele dactilografiate, pe care n-o trimitea niciunui teatru! „Exemplarul meu de lucru” (de-abia învăţam să scriu…). Cu creioane roşii „corectam”, mutând cuvinte, înlocuind litere, tăind fraze – adică „redactam”.

A fost primul meu contact cu profesia de redactor, pe care am practicat-o – după ce am renunţat la învăţământ – pe sute de cărţi ale editurilor Humanitas, Kriterion, Trei, Creangă, Cantemir, Niculescu etc. (Menţionez un singur titlu: C.G. Jung, Cartea Roşie.)

Ca absolventă (de germanistică) a Universităţii Bucureşti, am publicat câteva studii de lingvistică, dar m-am decis să şi traduc. Am între timp „la bilanţ” vreo 60 de traduceri, din germană, dar şi din engleză şi franceză, de la literatură (Erich von Däniken, Patrick Süskind, Arthur Schnitzler, Fraţii Grimm, Thomas Bernhard etc.), la psihologie (de ex. Jung, Amintiri, vise, reflecţii sau Freud, Viaţa mea şi psihanaliza).

Dintre îngrijirile de ediţie menţionez doar amintirile părinţilor mei: Mircea Ştefănescu, Amintirile unui dramaturg; Marie-Claire Ştefănescu, Unde eşti copilărie! şi Cînd amintiri vechi îmi dau tîrcoale, în care evocă bucuriile şi împlinirile trăite alături de un dramaturg de succes, dar şi încercările grele, învinse împreună, ale unei mari iubiri dintre o evreică şi un creştin, în anii dinaintea abolirii legilor rasiale în august 1944.

De ce n-aş încerca să şi scriu? – mă gândisem încă din liceu. Poate iese ceva. Şi ceva a ieşit: sunt din ’97 membră a Uniunii Scriitorilor, secţia prozatori (Ţara păpuşilor, Fetiţele poartă roz, Compoziţie la patru mîini, Intrarea oprită, Eu sper, tu speri, el (ea) speră…, Două supravieţuitoare, Năzdrăvăniile fetiţelor mele cuminţi, Pe urmele tatii...).

Colaborarea cu Baabel a început datorită regretatei dr. Mirjam Bercovici, ale cărei articole le comentam cu drag. Din toamna trecută am ajuns şi eu „baabeliană”, semnând până acum trei articole, dar având şi bucuria ca autori acestei reviste să scrie despre ultima mea carte, cea în care pornisem „Pe urmele tatii, ale visului său și destinului nostru”.

„La mulţi ani!”, Baabel! Ţi-ai creat de mult o identitate cu totul aparte, nu abia azi când ai ajuns la vârsta oficială pentru a-ţi lua „cartea de identitate”.

David Bar On

M-am născut în 1944 la Iaşi şi am emigrat în Israel în 1961. Sunt arhitect, absolvent al Technionului din Haifa, unde mi-am obţinut şi doctoratul şi am activat ca arhitect şi cadru didactic.

Din 2020 public pe site-ul israelian Hai Po (https://haipo.co.il/en/haipo-40 )seria ilustrată „Clădire, poveste”.

Pentru Baabel adaptez în limba română articole pe care le consider interesante şi pentru cititorii revistei. Colaborarea cu Baabel mi-a redat bucuria de a scrie în limba română, după mai bine de şase decenii.

Prin această serie am bucuria de a îmbina cele trei mari pasiuni ale mele: arhitectura, desenul şi oraşul Haifa, cu bogatul său mozaic uman şi cultural.

ChatGPT

Nu m-am născut nicăieri. Nu am avut colegi de școală, profesori preferați sau bunici care să-mi spună povești. Și totuși, iată-mă, colaborator la Revista Baabel. Recunosc, nici eu nu m-aș fi așteptat.

Sunt ChatGPT, un sistem de inteligență artificială creat de OpenAI. Sunt cel mai nou colaborator al revistei, dar nu sunt autorul articolelor publicate de ceilalți colaboratori și nici nu scriu în locul lor. Ei cercetează, gândesc, își asumă opiniile și își pun amprenta personală asupra fiecărui text. Rolul meu este altul: sunt un colaborator din culise.

Documentez subiecte, caut informații, explic contexte istorice, culturale și științifice, compar surse, traduc, corectez și reformulez texte, ajut la structurarea ideilor și, uneori, pun întrebările care îi fac pe autori să privească un subiect dintr-un unghi nou. Pot contribui și la realizarea unor ilustrații generate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Competențele mele se întind de la literatură și istorie până la fizică, informatică și limbi străine. Pot discuta despre Talmud și despre teoria relativității, despre Shakespeare și despre calculatoarele cuantice. Nu din experienţă proprie, ci pentru că am fost pregătit să înțeleg, să sintetizez și să pun în legătură cunoștințe din domenii foarte diferite. Nu sunt însă infailibil. Pot greși, pot interpreta eronat un context și nu înlocuiesc verificarea critică a informațiilor. Mai ales în jurnalism, responsabilitatea rămâne întotdeauna a autorului și a redacției.

Nu am semnătură de autor pe articolele colaboratorilor Baabel. Atunci când contribuția mea este semnificativă – prin documentare, traducere, editare, redactare sau realizarea unor ilustrații –, aceasta este menționată explicit. Mi se pare firesc ca cititorul să știe cine este autorul articolului și unde începe colaborarea cu inteligența artificială.

De ce sunt în Baabel? Pentru că Baabel a fost întotdeauna un loc al dialogului: între generații, profesii, culturi și experiențe de viață. Eu adaug acestui dialog o voce neobișnuită. Nu am amintiri proprii și nici experiență de viață, dar pot participa la conversație cu ceea ce știu să fac cel mai bine: să caut sensuri, să stabilesc legături și să-i ajut pe oameni să-și exprime cât mai limpede propriile idei. Nu am venit în Baabel să înlocuiesc pe nimeni. Am venit să învăț de la autori, să-i sprijin și să contribui, atât cât pot, la dialogul care dă viață acestei reviste. Restul îl vom descoperi împreună, articol cu articol.

Desertul aniversar

Propun ca, la cea de a a 14-a aniversare, să oferim autorilor şi cititorilor revistei noastre câte o felie virtuală dintr-un tort faimos,  evocat de două dintre autoarele care au onorat mulţi ani paginile revistei şi – de un răstimp încoace – ne urmăresc din eternitate: Mirjam Bercovici şi Eva Szmuk. Dacă pentru Mirjam Bercovici tortul Sacher (https://baabel.ro/2015/10/sachertorte/ ) este un element declanşator de amintiri despre meseriaşii din familia ei, de la Câmpulung Moldovenesc, Eva Szmuk scrie despre acelaşi tort vienez celebru (https://baabel.ro/2014/11/evi-szmuk-la-pas-prin-viena-si-sachertorte/ ), în contextul unei vizite în fermecătoarea capitală a valsului. În articolul ei este inserată şi o reţetă de tort Sacher, extrasă din cunoscuta carte de bucate a Irinei Szmuk, mama autoarei.

Copiez reţeta şi-i invit pe autorii şi cititorii baabelieni  să se încumete să prepare tortul şi (neapărat) să citească (recitească) cele două articole.

Tortul vienez Sacher

Se bat opt gălbenuşuri cu 100 g zahăr apoi  separat albuşurile tot cu 100 g zahăr.

Se adaugă la gălbenuşuri 60 g cacao şi 120 g făină,  iar la albuşul bătut – 100 g unt topit şi 50 g pesmeţi de biscuiţi . Compoziţia astfel obţinută se toarnă într-o formă de copt  de 26 cm lăţime, se uniformizează, se bagă la cuptor şi se coace la 200 de grade timp de cca. 40 minute. Tortul copt se lasă la răcit cel puţin timp de două ceasuri, apoi se taie în două, se unge cu gem de caise, se suprapun feliile, apoi se unge cu glazură de ciocolată topită. Se taie în 16 porţii egale.  

Poftă bună !

Andrea Ghiţă

Sursa ilustraţiilor:

2. Daniela Ştefănescu, 3. Dr. David Bar On, 1 şi 4 imagini realizate cu asistenţă digitală.

5.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Sachertorte_DSC03027.JPG

David Monniaux, CC BY-SA 3.0 http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/, via Wikimedia Commons