Faivel, vindecătorul din Breaza

În fiecare familie există povești care circulă din generație în generație, multe poate inventate, altele adevărate și care poate că merită a fi împărtășite și altora. O poveste  de acest fel mi-a venit recent în minte când am văzut la T.V. aproximativ 100 de oameni mărșăluind pe străzile unui oraș drag mie, Botoșani, cu postere mari care înfierau tagma medicilor cu vorbe urâte (lacomi, ucigași de copii, etc.) și cu un mic sicriu în frunte strigându-și durerea față de decesul în maternitate al unui nou născut – de 3 zile – printr-o infecție nosocomială. Da, e posibil, dar un bătrân practician ca mine se îndoiește și până la proba contrarie, cred că noul născut a putut fi infectat chiar de mama lui în timpul travaliului. Ca o concluzie cred că  manifestația de „ură publică” împotriva medicilor nu era justă.

Și acum revenind la subiect, nu  știu cum s-a întâmplat că în familia noastră, de fapt a bunicii din Câmpulung, o familie de multe generații în Bucovina, o familie săracă, din  5 frați, 3 au reușit să aibă copii care au studiat medicina, frații lor muncind din greu și ajutându-i realizeze o carieră deosebită. Și asta nu-i poveste: Unul a  fost fratele mai mare al tatălui meu, Isidor Korber, mulți ani medic de circumscripție în satul Vama, chemat pentru cunoștințele sale medicale la consulturi în oraș și care pleca din 2 în 2 ani la Viena pentru a afla noutățile în specialitate. A emigrat în Canada în 1936. Al doilea a fost Conrad Merdler, ginecolog bine cunoscut la Cernăuți,  cu o mică clinică particulară. Nu a ajuns în ghetou pentru că era  căsătorit cu o catolică. A plecat la Craiova și apoi la Târgu Mureș unde a și murit de un infarct în timpul unei operații. Al treilea a fost Berthold Merdler, (Berl) care a a studiat la Cluj. L-am cunoscut mai bine ca pe ceilalți. Dăruirea sa faţă de bolnav a devenit proverbială mai ales în Transnistria, după deportare, la Șargorod, în timpul cruntei epidemii de tifos exantematic. Asupra lui voi mai reveni.Dar povestea nu este despre cei 3 doctori cu diplome legale, ci tocmai despre cea a unui om simplu, tatăl lui Berl, fratele bunicii mele, Faivel Merdler, tatăl lui Berl,. Eu cred că l-am cunoscut, dar din păcate nu am nici o fotografie și îl știu numai din povestea care circula în familie. Locuia în satul Breaza, la aproximativ 30 de km. de Câmpulung, cu soția lui, tanti Babi, și cei 5 copii, cel mai mic fiind doctorul, Berl, mai sus pomenit. Se ocupa cu de toate (mică negustorie, creșterea și comerț cu vite, dar deși sărac,  era foarte iubit și apreciat pentru cunoștințele sale, de felcer, posibil dobândite în armată (?),  priceput mai ales la animale, dar și la oameni care aveau pe atunci mai multă încredere decât în doctori, care de fapt nu prea erau prin sate. La un moment dat,  unchiul Faivel, cum i se zicea, s-a îmbogățit, în mod neașteptat. Nu că avea mulți bani, dar avea o bucată frumușică de pământ care-i aducea roade și împrumuturile ocazionale în familie s-au oprit. Astfel familia a putut chiar să țină 2 copii la universitate, pe Berl, la Cluj, și pe Suzi, la Cernăuți, la matematică, ea devenind o foarte bună profesoară în această specialitate chiar în Cernăuți. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt ? Noi copiii am auzit mai mult ascultând șoaptele adulților.

În satul Breaza a venit un țăran foarte bogat, dintr-o localitate învecinată, cu o fată bolnavă, care – după cum spunea povestea  – avea capul sucit într-o parte, imposibil de recuperat prin mijloacele medicale ale vremii, inclusiv un consult la o somitate, din Viena după obicei. Posibil că era vorba de un torticolis rebel. Auzise de minunile lui Faivel și a venit să-i ceară s-o vindece, promițându-i orice de pe lume. Dar la întrebarea justificată a tatălui, prin ce metodă o va vindeca, Faivel i-a spus că-i va tăia capul și i-l va pune înapoi corect, la locul lui. După un scandal monstru, țăranul a plecat foarte supărat promițându-i lui Faivel un proces pe măsură.

După un an doi, în care nu intentase proces, tatăl a revenit spăşit, la Breaza, foarte necăjit, deoarece fata avea deja avea vârsta măritișului. Şi-i spuse lui Faivel doar atât: să facă un contract la un notar că fata nu va muri în timpul procedurii propuse și că el, tatăl, se obligă în caz de succes, să-i dea pe veci, o  suprafață  apreciabilă de pământ cultivabil. Sigur că satul a început să vuiască cu păreri pro și, mai ales, contra și s-au adunat oamenii să asiste la această procedură neobișnuită de tratament.

Cu toată liniștea, Faivel ar fi legat fata înspăimântată de un copac și a venit în viteză cu un topor ca „să-i taie capul” Cine-l cunoștea, cred eu, își dădea seama că de fapt e vorba de teatru. Și când s-a apropiat foarte mult, fata speriată la culme, cu un țipăt sfâșietor, a răsucit capul în poziție normală, spaimă pe care a mizat deșteptul Faivel. Și astfel i-a crescut faima de vindecător și avuția. Parcă ar fi fost o metodă de exorcizare, aș zice eu. Dar oricum, avea mult talent, era și un fin psiholog, fără s-o știe și și-a folosit nervii proprii pentru că s-ar fi putut termina urât, dacă dacă nu ar fi reușit. Ce medic grozav ar fi putut el să fie !!

A mai avut un succes răsunător vindecând chiar pe un judecător din Câmpulung de o afecțiune reumatică. Acesta s-a prezentat ca martor voluntar într-un proces intentat de lui Faivel, de către un medic din Breaza pentru practică medicală ilicită. Datorită mărturiei judecătorului avea să scăpe de închisoare.

Această poveste îmi amintește un caz personal, cu o fetiță de 14 ani din Tulcea, adusă cu diagnosticul de artrită reumatoidă și care a fost de fapt ,”o criză de isterie” ( de 14 zle ținea coapsa în flexiune pe abdomen și gamba pe coapsă în unghi drept. Nicio analiză nu justifica diagnostiul. Fetiţa s-a vindecat instantaneu cu o tabletă ce calciu, rebotezată de noi în „siran” . I-am administrat-o menţionând că dacă nu se vindecă, va fi nevoie de o intervenție chirurgicală. În schimb nouă nu ne promisese atunci nimeni  vreun dar deosebit…

Faivel a murit – cred eu –  în jurul anilor 1930 și mătușa a rămas cu grija casei, a copiilor și a pământului dobândit prin talentul neîmplinit al soțului ei. Totuşi, viața familiei nu era simplă în satul Breaza. Dintr-o statistică de pe (sfântul) Google rezultă că în anul  1930 populația era de 1581 locuitori și din datele relativ recente, se dovedeşte că e aproape neschimbată. În 2011 aici trăiau 1512 suflete, cifră care e bună, doveditoare de buna stare a locului. Nu am fost niciodată la Breaza și-mi pare rău.

Breaza-Suceava

Breaza-Suceava

Din fotografii recente, de pe site-ul primăriei din localitate, se vede că e un sat frumos, cu o primărie arătoasă, școală gimnazială, dispensar și numeroase pensiuni turistice. Schimbată foarte este structura națională: În 1930 se menționează 60% ruteni (noi îi numeam atunci „huțuli”), 32% români, 5,95% evrei, 0,75 germani și ceva polonezi și ruși. La ultima statistică sunt 98,88% români și bineînțeles tot atâția sunt declarați ortodocși. Din cartea ,,Viața și martiriul evreilor  din  Câmpulung-Bucovina, lucrare colectivă, apărută în 1996, redactată de Veronica Bârlădeanu, evreii din Breaza au capitol special, cu menționarea numărului, ocupații, etc. Știm bine că în 1940 au fost siliți în să se evacueze la Câmpulung, ca toți evreii din localităţile rurale din împrejurimi, și că au fost deportați în Transnistria odată cu toți cei din oraș. Îmi amintesc perfect că în toamna anului 1940, mătușa Bab,i cu o fiică necăsătorită, au venit cu o căruță și cu vaca pe care „am cazat-o” cel mai greu, la un vecin care avea grajd.

Unul din fiii lui Faivel, doctorul Berl, era concentrat ca medic militar, dar apoi a venit și el la noi. Cred că activitatea lui de medic, pe care o făcea ca un fel de voluntariat, neavând cabinet, mi-a stârnit şi mie interesul pentru medicină. Câmpulungenii deportaţi au ajuns în mare majoritate la Șargorod. Au murit prea mulți în primul val de tifos și acolo. Dr. Merdler a dat pe deplin dovada talentului și a calităților sale profesionale și umane, până s-a îmbolnăvit și el. Minunea e că a scăpat cu viață, s-a întors în Bucovina, la Suceava. A fost mulți ani medic șef de regiune ceea ce nu era tocmai  ușor în acei ani și a continuat  să lucreze și la spital ca să nu-și uite meseria. În cele din urmă, după pensionare, a emigrat în Israel cu cele două fiice. E de menționat nici una nu a urmat medicina, la fel ca și copiii verilor medici pomeniți anterior. De ce? Nu pot răspunde la această întrebare. Probabil că nu simțeau chemarea. Actualmente la Câmpulung nu mai există comunitate evreiască și nici vorbă de evrei la Breaza. La Iași, un profesor universitar renumit de la facultatea de chimie, dr.Poppel este singurul evreu din Breaza care mai trăieşte în România. În schimb există multe cimitire triste, nevizitate, care amintesc de viața de odinioară.

Deportarea și consecințele ei, apoi emigrarea explică perfect diferența de cifre statistice. Nu înțeleg însă ce s-a întâmplat cu rutenii care par dispăruți din peisaj. Poate că ei s-au declarat a fi români… asta ar fi singura explicație. Revenind la povestea din familie și meseria de medic, cred că aceasta ar trebui exercitată,  dacă ar fi posibil, numai de cei care o vor cu adevărat, au chemare şi har pentru ea și nu o fac ca orice altă ocupație din care poți trăi bine. Dar deoarece acest lucru imposibil, trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem și să nu-i hulim. Să-i răsplătim cât se poate de bine, ca să nu continue să plece în străinătate și să-i promovăm prin toate mijloacele, ca exemple demne de urmat. Cei care greșesc, trebuie să plătească, dar odată pentru totdeauna, trebuie să se știe că medicul nu-i Dumnezeu și că în spitale se mai moare, din păcate, chiar dacă unchiul Faivel a vindecat o fată pe care n-au putut s-o vindece marii doctori de la Viena. Mulți medici muncesc pe brânci şi nu au succes, dar există și diagnosticieni deosebiți cum au fost printre alții doctorul Gabriel Vasiliu care nu a putut deveni profesor din cauza originii sale nesănătoase, doctorul sau Wiesenthal din Cernăuți, specialist în alimentația sugarului, la care trebuia să aștepți cu lunile ca să-ți vină rândul și mulți, mulți alții. Dar și medicului obișnuit trebuie să-i recunoști strădania și să nu-i pui în spate numai cusururile pe care la au unii, cei puțini, de fapt.București, 21 Septembrie, 2016,

Mirjam Bercovici

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Doina Lavric Parghel commented on September 28, 2016 Reply

    Stima!

  • Julia Kakucs commented on September 23, 2016 Reply

    M-a incantat portretul lui Faivel, dar si descrierea locurilor, timpului respectiv.

  • Cristina Toma commented on September 23, 2016 Reply

    Cred ca despre domnul Faivel ar trebui facut un film! Cred ca avea si un simt al umorului foarte special!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *