La început de ianuarie: 3 mini-actualizări de stil

La an nou, promisiuni noi, garderobă nouă, perspectiva nouă… Bine v-am regăsit, cu un post în care vreau să vă conving că, deşi v-aţi cheltuit întregul buget de cumpărături pe cadouri şi nu mai încăpeţi în pantalonii purtaţi în decembrie, situaţia voastră stilistică nu e disperată. Glumesc.

Îmi imaginez că jumătate din populaţia feminină a ţării a intrat la dietă. Cealaltă jumătate face o cură detox sau refuză să bea chiar şi un singur pahar de vin. Separat de asta, magazinele au deschis deja sezonul reducerilor şi, desi ne ştim cu cardurile în overdraft, nu ne putem abţine din a da o tură prin magazine. Şi, surpriză-surpriză, eu vin să vă povestesc despre haine. Adică serios, scrieţi-mi să schimb subiectul şi o voi face. De fapt, nu, nu o voi face – pentru că ăsta e anul în care va veţi ocupa cu adevărat de garderoba voastră, veţi deveni versiunea voastră best-dressed şi ar fi bine să începeţi cât mai curând. Ca să zic aşa: #blessed, #startnow şi #revolutieingarderoba.

Revenind la lucruri mai serioase, să începem cu partea în care luaţi toate puloverele scămoşate, lărgite sau găurite la subraţ de atâta purtat şi le aruncaţi, reciclaţi sau donaţi. Rezolvat? Trecem acum la pasul 2, în care faceţi curat şi ordine în sertarul/ sertarele cu dresuri, şosete şi lenjerie intimă (în timp ce, simultan, aruncaţi la coşul de gunoi ciorapii cu fire duse şi slipii cu elasticul lărgit ). Bun, haideti acum să vă uitaţi la toate hainele pe care le-aţi purtat mai putin de 5 ori în ultimii 2 ani. E momentul să vă luaţi rămas bun de la ele, oricare ar fi acestea. Spuneţi-le „la revedere” cu seriozitate şi despărţiţi-vă de ele, irevocabil, ca de cel mai păcătos iubit.
În sfârşit, cu o garderoba ceva mai aerisită şi mai ordonată în faţă, cum vedeţi că ar funcţiona treaba asta cu „iată hainele pe care le voi purta în fiecare zi, de acum încolo”? Pregătită pentru o mini-actualizare sau 3 mici sugestii?

Haideţi să începem cu o culoare. Vreau să spun: haideţi să introducem o pată de culoare ţinutelor pe care le veţi purta în iarna asta. E un sezon în care veţi vedea culori primare în multe din colecţii: galben intens, albastru în diverse nuanţe, palete de roşu, chiar portocaliu incandescent. Pe mine nu mă încântă albastrul în mod special, însă galbenul şi roşul sunt tentante (mai ales în combinații cu gri, verde măsliniu, bej camel). în funcţie de ce vi se pare mai uşor de integrat ţinutelor, adăugați un pulover, o eşarfă sau fular, o fustă, un cardigan, o pufoaică, o geantă în una din aceste nuanţe.

A doua sugestie: imprimeurile şi motivele florale. În ultima vreme nu am mai purtat motive vegetale sau florale, deși peste tot am văzut broderii florale pe denim, catifea sau stofă, imprimeuri cu flori pe rochii din voal de şifon, geci din satin şi pe pantaloni din doc, motive florale pe dantelă şi hanorace. Nu vă sugerez sa vă aglomeraţi garderoba, culegând o întreagă grădină de iarnă. Căutaţi o singură piesă pe care o veţi putea purta şi la primăvară: o bluză romantică cu mâneci transparente, o rochie midi sau maxi peste care să puteţi suprapune un pulover xxl, un pulover cu flori aplicate la care să asortaţi o fustă plisată sau jeanşi, o pereche de botine sau pantofi care se vor juxtapune de minune ţinutelor din aprilie…

Cât despre pantalonii care nu vă mai cuprind, worry not. Piesa-cheie a primăverii următoare este rochia voluminoasă. Iar când spun „voluminoasă”, spun imensă, foarte amplă, cât se poate de largă. Ceea ce înseamnă că aveţi loc pentru încă o felie de tort şi un pahar (sau mai multe) de vin.

Irina Markovits

(preluare de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress/)

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *