Amintiri despre familie- fragmente

Înțelepciunea bunicilor noștri

Când eram de nouă sau zece ani și mă duceam în vacanță la Buzău, Bunicul Șimon, mă învăța alfabetul ebraic, mă învăța să citesc în ebraică și tot el m-a învățat să spun întrebările puse unui tată în sărbătoarea de Paște care se numește Maniștana Odată, cred că aveam 15 ani, bunicul m-a dus la sinagoga din Buzău. Pe drum spre casă, l-am întrebat:

– Care este diferența dintre o sinagogă și un templu?

Bunicul s-a uitat la mine și mi-a spus:

– Acuma îmi dau seama că tu ești fiul lui Mendel (cum îl chema pe tata).

– De ce bunicule?

– Tatăl tău de tânăr era preocupat să înțeleagă sensul diferitelor aspecte ale vieții evreiești

–  Tu ai stat de vorbă cu tatăl tău despre această problemă?

–   Da!!

–   Și ți-a spus istoria templului din Ierusalim?

–    Da

–    Ce ți-a spus?

Și am început să-i spun, ce îmi spusese tata. Bunicul s-a dovedit că era interesat de ceea ce știam eu. Am început să-i povestesc despre Templul lui Solomon, care a fost Primul Templu din Ierusalim (primul lăcaș sfânt al vechilor evrei). Acest templu a fost construit pe Muntele Moria din Ierusalim, considerat ca fiind Muntele Templului din zilele noastre.

I-am spus că știam că acest Templu, a lui Solomon, a fost distrus, după relatările biblice, în timpul cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, în anii 587-586 înaintea erei noastre. I-am spus de asemenea că în timpul dominației persane, împăratul Cirus cel Mare a permis evreilor să-și reclădească Templul, și că noua clădire a Templului este cunoscută în istorie sub denumirea de “Cel de-al Doilea Templu”. Acest Al Doilea Templu din Ierusalim a fost distrus de romani în timpul represiunii revoltei evreilor din anii 66-73 din timpul erei noastre, contra stăpânirii romane.

– Îmi place că știi lucruri interesante din Istoria evreilor. Să-i spui tatălui tău că sunt mândru de el că ți-a dat asemenea lecții din istoria a poporului nostru. Dar să revenim la întrebarea pe care mi-ai pus-o.

Și bunicul a început să-mi explice.

Bunicul Simon Bercovici la templul din Buzău

Este destul de comun să vorbim astăzi de sinagogă și temple, referindu-ne la un loc de cult în cadrul religiei iudaice. Astăzi, acești termeni sunt folosiți aproape în același sens, dar dacă ne amintim de istorie, putem înțelege cum a evoluat această diferență.

Cu mii de ani în urmă, congregațiile evreiești erau numite Sfinte Adunări sau Case de Adunare. Atunci sinagogile erau numite case de rugăciune sau case de studiu.

Când a fost construit Templul antic din Ierusalim, funcțiile Templului erau diferite de cele ale unei sinagogi. În Templu se oficiau rugăciunile de către înalții Rabini ai evreilor și nu intra oricine în Templu. În Sinagogi se țineau adunările marii mase de evrei, aici intra oricine pentru rugăciune. Când Templul a fost distrus, sinagogile au devenit mai importante. În acel moment sinagogile au evoluat și au devenit un loc sacru pentru rugăciune și studierea Torei, deși este important să ne amintim că nici o sinagogă nu a avut calitatea de a înlocui Templul distrus din Ierusalim. În general, diferența dintre un Templu și o sinagogă este că sinagoga este o clădire în care poate intra oricine, bărbați, femei, copii, bătrâni și are mai multe roluri: de rugăciune, de studiu și citirea Torei, poate servi ca centru pentru numeroase alte activități pentru comunitate și uneori poate fi folosit și ca sală de mese sau de bucătărie cașer, sau de școală religioasă, bibliotecă sau chiar ca un loc unde se discută problemele vieții comunității evreiești. Templul este un loc, așa cum ți-am spus, sacru, în care se fac numai rugăciunile adresate lui Dumnezeu, și numai de către rabinii aleși care au dreptul să intre în Templu și să se roage pentru întreaga comunitate pe care o conduce. Orice grup al comunității evreiești poate construi o sinagogă și nu există nici un fel de restricții referitoare la clădirea propriu- zisă, ea poate fi făcută într-o încăpere mai modestă, fără decorații speciale și fără o binecuvântare specială, așa cum se face pentru un Templu. Templul, este un loc în care se fac rugăciunile speciale descrise în Tora, care includ rugăciunile zilnice de dimineață și de seară și cele speciale în zilele de sărbătoare. După cum vezi, există unele diferențe între termenul templu și cel de sinagogă. Cu toate acestea, cei doi termeni se referă de fapt la același lucru – un loc de rugăciune.

Cred că înțelesesem explicația calmă și binevoitoare a bunicului care mi-a menținut atenția pe tot drumul de la sinagogă și până acasă.

De fapt în casa bunicilor, am găsit întotdeauna o atmosferă specifică unei oaze de liniște și pace de unde de fiecare data când plecam, aveam cu mine un plus de noi cunoștințe pe care mi le dăduse bunicul și bunica. Într-o asemenea atmosferă și de relații deosebit de bune cu toți vecinii, prietenii și cu toate autoritățile locale, s-au născut și au crescut copiii bunicilor de la Buzău. Tata a avut încă trei frați: Iacob, Ozias și Morice.

Bunicul Simon Bercovici alături de primarul orașului Buzău (în dreapta) și celelalte oficialități ale orașului

Când tata a terminat studiile de liceu, obiceiul sistemului de învățământ era ca înainte de bacalaureat fiecare elev  să pregătească o lucrare pe o temă pe care și-o alegea singur. Tata și-a luat ca temă subiectul: Există Dumnezeu? Și-a scris lucrarea și a predat-o profesorului care conducea examenul de bacalaureat. Într-o zi înainte de bacalaureat, profesorul s-a întâlnit cu bunicul Șimon pe stradă, și au avut un dialog scurt, pe care aflându-l, îl reproduce mai jos:

– Bună ziua domnule Rabin,

– Bună ziua, domnule profesor, (bunicul îi cunoștea pe profesorii liceului),    ce mai faceți?

– Vă mulțumesc de întrebare, dar Dv. ce mai face?

Profesorul i-a spus bunicului că citise lucrarea elevului Emanuel și  îi plăcuse foarte mult, dar a fost surprins de titlul lucrării. Bunicul a venit acasă, l-a chemat pe tata și i-a spus că s-a întâlnit cu profesorul care i-a apreciat lucrarea dar a fost surprins de titlul ei.

– Nu ai putut să-i dai alt titlu, care să nu provoace mirarea profesorului despre fiul rabinului?

– Ba da tată, dar am vrut pe calea asta să atrag atenția asupra acestei lucrări care este o viziune corectă din punctul de vedere al combaterii agnosticismului. Nici pe departe nu m-am gândit să pun sub semnul întrebării dacă există Dumnezeu sau nu, ci din contra am studiat diferiți autori care sunt agnostici religioși și i-am combătut chiar cu propriile  afirmații.

Bunicul l-a înțeles pe tata, l-a strâns în brațe, l-a sărutat pe frunte și i-a spus:

Sunt mândru de tine!

S-a terminat examenul de bacalaureat pe care l-a încheiat într-un mod deosebit de frumos, dar timpurile se schimbaseră și tănârul Emanuel Bercovici nu a mai urmat calea tradițională, de a se face rabin ci s-a orientat spre educația, viața și activitatea juridică.

S-a înscris la facultatea de drept și s-a prezentat la examenul de admitere. Nu era un tocilar, dar îi plăcea să citească foarte mult și examenul de admitere i s-a părut deosebit de ușor, fiind bazat pe o întreagă literatură pe care tata o citise pe parcursul ultimilor ani înainte de examen.

Bunica Ana și bunicul Rabinul Simon Bercovici

Înainte de a pleca, bunicul l-a binecuvântat, l-a îmbrățișat și i-a spus: Sunt convins că ai să reușești, am încredere în tine …cu Dumnezeu înainte”!

Iar bunica, cu lacrimi în ochi, l-a îmbrățișat și i-a spus: ” Minte bună !” Vorba asta a rămas în familia noastră și de fiecare dată când plecam la un examen, tata sau mama îi spunea, surorii mele Rosine și mie: Minte bună! Asta era o urare echivalentă cu  ”succes”! Absolvirea educației superioare era bucuria bunicilor întrucât reușiseră cu modestele lor posibilități să aibă patru copii cu educații înalte. De aceea când cineva vorbea cu bunica și o contrazicea, ea spunea în glumă: Eu știu mai bine lucrul acesta, pentru că am trecut de patru ori prin liceu și de patru ori prin facultate!

Bunica era o femeie excepțională. Nu avea prea multă educație școlară. Făcuse câteva clase, cum era obiceiul anilor din secolul 19, dar învățase din familie multe lucruri care i-au folosit în tot restul vieții; dintr-un instinct profund de mamă a știut cum să aibă grijă de cei patru băieți. Avea o căldură sufletească și o inteligență nativă deosebită. Toate astea se împleteau și cu plăcerea de a citi.

Seara, înainte de culcare, după o zi plină de actvitate, de îngrijire a casei și a copiilor, își lua o carte și citea până se duceau să se culce.

Era deosebit de primitoare și întotdeauna, atât bunicul cât și bunica își găseau prieteni cu care se bucurau să fie împreună și să stea de vorbă.

Nu le-a fost ușor, dar cu răbdarea specifică părinților și fără nici un ajutor din partea nici uneia dintre familiile lor s-au descurcat cum a fost mai bine. Nu a existat vreo dată când mă duceam în vizită la ei ca la plecare să nu vină bunica și  să nu-mi  pune în buzunarul hainei niște bani. Îmi făcea un semn care însemna: taci din gură, asta trebuie să știm numai noi doi!.

Am ajuns  adolescent, deja lucram, dar când mă duceam la Buzău ca să-i văd, bunica repeta gestul cu banii și cu gestul care îl făcea și când eram copil.

–  Bunico, nu am nevoie de bani, lucrez, câștig bine și nu am nevoie de bani!

– Taci din gură! eu știu mai bine și repeta gestul care însemna: asta este numai între noi doi!. Și acest fapt se petrecea cu toți nepoții care veneau să-i vadă.

De multe ori îmi reamintesc cu mare bucurie și dor de ei. Ce oameni deosebiți erau, câtă căldură inspirau și celor din jurul lor. Cât respect impuneau și cu câtă dragoste ne îmbrățișau când veneam la ei să-i vedem.

La fel se manifestau și cu oricare dintre prietenii lor și cu oamenii mai săraci din comunitatea buzoiană pe care îi chemau la masă în special în serile de sâmbătă, după o veche tradiție evreiască.

La ei în casă, așa cum se obișnuia în majoritatea caselor de evrei, dar în mod special în casele celor mai habotnici, mâncărurile erau toate cașer (adică nu se amestecau produsele lactate cu carnea, se foloseau numai vase de gătit în care la fel nu se amestecau diversele preparate lactate cu carne și nu se consuma carne de porc ci numai carne de găină).

La noi acasă, tata și mama erau mai puțin ”ortodocși” (adică nu țineau chiar atât de mult la regulile și preceptele religioase). Respectau credința iudaică, dar în limite ceva mai ”moderne”, și se consumau și mâncăruri care nu erau cașer, în special când se născuseră sora mea Rosine și cu mine și care trebuia să fim hrăniți după obiceiuri mai modern; așa fiind ni se dădea la masă și șuncă și unt în aceeași farfurie sau pe aceeași felie de pâine.

Într-o vară, cred că aveam 9 sau 10 ani, m-am dus în vacanță la Buzău și seara la masă bunica a pus pe masă într-o farfurie șuncă și alături era unt și brânză.

Rabinul-Simon-Bercovici-la-aniversarea-a-82-ani-a-primit-felicitări-și-îmbrățișări-din-partea-Rabinului-României-Dr.-Rosen

Bunicul a văzut asta, care era un fapt neobișnuit în casa lor, dar nu a spus nici un cuvânt, și-a văzut de ceea ce avea el în farfurie ca și când nu observase ce era pe masă. Copil fiind și știind regulile casei, am ezitat să mânănc șuncă și s-o pun pe pâinea pe care o unsesem cu unt. Bunica a observat reținerea mea, s-a uitat la mine și mi-a spus: ” nu contează ce bagi în gură, ci ce scoți din gură!, adică ce și cum vorbești cu cineva. Ani de zile, mai târziu, amintindu-mi de acea seară din Buzău, mă gândeam la câtă înțelepciune era în mintea acelor doi oameni – bunicul și bunica, care au înțeles cum erau crescuți copiii în casa fiilor lor, într-o concepție mai modernă, în care tradițiile erau respectate dar în limite mult mai moderate. Mai recent auzind despre tot felul de probleme în care au fost și sunt implicați diferiți preoți și chiar rabini în America, m-am întrebat cum a fost și este posibil să existe o asemenea diferență între modul de gândire și comportament al bunicului față de societate, familie și față de sine și acești prelați ai diferitelor biserici și chiar ai templelor. Încă nu am găsit un răspuns la această întrebare. Ceea ce știu însă este că modul de comportare a unei persoane din fruntea unei comunități nu este o problemă de religie ci de caracter al fiecărui om.

Alex Berca

One Comment

  • Rosu Axinia commented on February 7, 2018 Reply

    Cat adevar in cuvintele bunicii !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *