Acestea sunt cuvintele lui Herzl din cartea lui, semnificativ intitulată: Statul evreilor. O dezlegare modernă a chestiunii evreiești.

M-am gândit să readuc în memoria cititorilor revistei Baabel existența acestei cărți acum, la 70 de ani de la proclamarea Statului Israel – nu pentru a vedea cum s-au îndeplinit previziunile lui Herzl; nu cunosc destul de bine realitățile  din Israel pentru ca să îndrăznesc să mă aventurez la un astfel de demers, ci pentru a reaminti că acum o sută și ceva de ani Herzl a prezis categoric că acest stat va lua ființă. Ce-i drept, proiecte evreiești de restaurare a Statului Iudeu au  existat și mai înainte, dar ele nu au ajuns la  concepția clarvăzătoare a lui Herzl despre organizarea unui stat modern cu toate funcțiile sale. Desigur nu este de subapreciat cartea rabinului ortodox Țvi Hirsch Kalischer, care publică în 1862   Derișat Țion (În căutarea Sionului). Proiectul sionist pe care Kalischer îl  prezenta avea la bază un program de achiziții de terenuri, imigrări și constituiri de așezări. Accentul l-a pus pe munca agricolă și pe pregătirea profesională în vederea dezvoltării economice, pentru ca Țara Sfântă să nu mai depindă de ajutoarele venite de la evreii din diaspora. În calitatea sa de rabin avea convingerea că activitățile practice în Țara Sfântă vor grăbi venirea lui Mesia și reunirea finală a exilaților în Ereț Israel. O realizare importantă a lui Kalischer a fost înființarea școlii de agricultură Mikve Israel, nu departe de Jaffa (1870). Activitatea sa a fost susținută de evreul influent Moses Montefiore, care a vizitat Țara Sfântă de șapte ori: 1827, 1839, 1849, 1855, 1857, 1866 și 1874. El s-a implicat în dezvoltarea coloniilor agricole, a realizat primul proiect edilitar modern în afara zidurilor Orașului Vechi și a construit o moară de vânt pentru măcinarea grâului. Astfel a început să se dezvolte Ierusalimul modern. În anul 1872 apare Rom und Jerusalim al lui Moses Hess. Conform aprecierii lui dr. Th. Loewenstein, în această carte se găsesc în germene teoriile de mai târziu ale  doctrinei sioniste herzliene.

În 1882 Leon Pinsker, un medic evreu din Odessa, publică broșura intitulată  Autoemanciparea. „Soluția  problemei evreiești” – scria Pinsker – „nu trebuie așteptată de la spiritul umanitar al omenirii. Antisemitismul este o psihoză incurabilă a popoarelor. Mântuirea lui Israel poate veni numai prin el însuşi, prin autoemancipare, prin voința de a redeveni o națiune, concentrarea evreimii într-un teritoriu anumit este absolut necesară”. Ce-i drept nu se referea la Palestina.

Prima carte cu titlul Statul iudeu: dezlegări moderne ale chestiunii  evreiești i se datorează lui Theodor Herzl. Cartea a apărut în limba germană la Viena, în anul 1896. Este important de menționat că în același an apare și traducerea în limba română, editată de Societatea Zion a Junimii Israelite din Botoșani. În Statul  iudeu – scrie Loewenstein – „analiza nu adâncește atât starea actuală a evreilor ci, din perspectiva unei viziuni sociologice moderne, cu toate sclipirile intuitive  uimitoare, pune accentul pe făurirea unui viitor mai bun, construind mirajul unui stat evreiesc ideal, al unui adevărat pământ al făgăduinței.”

Cartea începe cu analiza antisemitismului. Nimeni nu va nega – scrie Herzl – că   evreii se găsesc într-o situație nenorocită. Popoarele în mijlocul cărora trăim sunt, fără excepție, fățiș sau pe ascuns antisemite. Singura ieșire din această situație este crearea statului propriu. Evreii care o vor voi, vor avea statul lor, conchide Herzl.  „E timpul să trăim liberi pe pământ și să murim liniștiți în propria noastră țară.”

Și unde să fie acest stat, se întreabă Herzl? În Palestina sau în Argentina? Palestina e patria noastră istorică – răspunde Herzl. Singur numele ei ar fi un puternic apel la unire. Dacă Majestatea Sa Sultanul ne-ar da Palestina, noi ne-am putea lua răspunderea de a însănătoși finanțele Turciei. Am construi o redută a civilizației europene împotriva barbariei asiatice.

Și cum va fi organizată viața economică, socială, culturală, politică, religioasă în noul stat evreu? Noul stat evreu – scrie  Herzl – trebuie  să fie și el explorat și ocupat cu ajutorul tuturor mijloacelor moderne.

Conform planului, emigrarea se va face treptat și va dura vreo zece ani. Mai  întâi vor porni cei mai săraci. Ei vor desțeleni pământul, vor construi drumuri, poduri, șosele, linii telegrafice, vor regulariza cursul apelor și își vor construi locuințe. Pătura de jos va fi urmată apoi de reprezentanții păturii mijlocii, a intelectualilor peste măsură de numeroși.  Desigur, nu va emigra toată lumea. Odată cu sosirea în țară se  pune problema construirii locuințelor. Se începe cu locuințe muncitorești, care vor fi clădite de locuitorii înșiși. Casele vor trebui să constituie corpuri de ansamblu desăvârșite din punct de vedere estetic. Templul înălțat în centrul orașului va putea fi văzut de departe.  Copiii trebuie să fie instruiți în școli luminoase și sănătoase, prevăzute cu tot materialul didactic modern. În școli de pregătire profesională, lucrătorul simplu va căpăta cunoștințe tehnologice și se va familiariza cu mecanica. Ziua de muncă va fi de șapte ore. Femeile nu vor fi admise la munci grele și nici nu vor face ore suplimentare. Se va introduce ajutorul prin muncă. Se are în vedere ajutorarea lucrătorilor necalificați, fără pregătire în vreun domeniu. Asistența îi va pune la munci ușoare, care nu cer nicio pregătire. Problema proprietății formează un alt capitol. Proprietatea privată trebuie să se dezvolte liberă și să fie  respectată, ea fiind baza economică a independenței statului. Industria se va dezvolta grație unei politici vamale înțelepte a materiilor prime ieftine.

Pe lângă  problemele privind crearea bazei economico-sociale a viitorului stat, a organizării vieții cotidiene a celor stabiliți acolo, un interes deosebit îl prezintă  concepția lui Herzl despre forma de guvernare.  „Consider monarhia democratică și republica aristocratică drept cele mai frumoase instituții politice” – scrie Herzl. Dar pentru viitorul Stat Iudeu optează pentru republica aristocratică. Ea corespunde năzuințelor poporului evreu. Suntem un popor modern și vrem să ajungem  cel mai modern. Modernă va trebui să fie și constituția. Rabinii trebuiesc ținuți în temple ca și armata în cazărmi.   Clerul și armata trebuie să fie cinstiți de popor, așa cum reclamă și o merită locurile ce  le ocupă. Dar în mecanismul de stat, ei nu au nimic de spus, fiindcă ar putea provoca greutăți țării, atât înăuntru cât și în afară. Fiecare e stăpân pe credința sa și pe apartenența sa națională. Dacă se întâmplă să trăiască printre evrei apartenenți ai unei alte naționalități sau credincioși ai unei alte confesiuni, li se vor acorda atât egalitatea în drepturi cât și protecția statului. În  privința  legilor, ne trebuie legi moderne, o codificare model, pătrunsă de toate cerințele sociale ale vremii.

Drapelul statului va fi alb, având imprimate șapte stele aurii. Câmpul alb înseamnă viață nouă și curată. Cele șapte stele sunt cele șapte ore de aur ale  zilei de muncă.

În concluzie, soluția  problemei evreiești se află în crearea statului iudeu, care  va trebui să fie o țară nouă, o țară model.

Desigur, asta nu înseamnă că  evreii nu vor mai avea dușmani, întocmai ca și celelalte națiuni. Numai că atunci când se vor găsi pe pământul lor propriu, nu vor mai putea fi prigoniți. Atâta vreme cât civilizația nu se va prăbuși, izgonirea evreilor nu se va mai putea repeta – conchide cu mult optimism Herzl în 1896.  Civilzația modernă are destulă putere să se apere. E timpul – scrie Herzl – să trăim liberi pe pământul nostru. Şi cred că ceea ce vom încerca acolo, în noua noastră patrie, pentru propășirea noastră, se va reflecta în chip fericit în afară, spre binele umanității.

Apariția cărții a stârnit reacții contradictorii: mulți au aplaudat-o, alții au fost foarte critici. Prima recenzie din România a fost semnată de Moses Schwarzfeld în ziarul Egalitatea din 2 august 1896.  Nu s-ar putea spune că Schwarzfeld a fost entuziasmat. Pentru el broșura lui Pinsker era superioară cărții lui Herzl. Și totuși recunoaște că succesul cărții lui Herzl nu se compară cu succesul lui Pinsker. „Citind Judenstaat, uiți pe moment de greutățile ce se opun realizării  ideii însăși, atunci când îl vezi pe autor intrând în minuțiozități de emigrare și de organizare a noului stat. Iluzia optică înșelătoare a contribuit fără îndoială la succesul cărții,” conchidea Schwarzfeld în 1896.

Lya Benjamin