Sionismul este o veche opțiune a evreilor din România și cred că nu greșesc dacă afirm că majoritatea zdrobitoare a evreilor născuți în România înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial au activat, sau măcar au fost membri ai unei organizații sioniste. Și cred că nu greșesc afirmând că toți cei care în copilărie, adolescență și tinerețe au fost sioniști au păstrat în inimi atașamentul față de idealul și crezul Sionist.

Amintiri…octogenare

În perioada zbuciumată care a urmat după anii antisemitismului deșănțat, din perioada regimului fascist-dictatorial condus de Ion Antonescu, evreii au fost pe de o parte eliberați de spaima deportărilor și a abuzurilor, recunoscându-se drepturile lor egale ca cetățeni, pe de altă parte cei mai mulți au devenit victime ale dictaturii comuniste și ale luptei de clasă, fiind considerați ”burghezi” mici sau mari și tratați ca atare. Pentru o scurtă perioadă, din vara anului 1944 până în primăvara anului 1949, guvernul democratic sau cvasi-democratic condus de Dr. Petru Groza a acceptat reorganizarea partidelor și organizațiilor sioniste și a promovat o atitudine tolerantă față de activitatea lor de educare și de pregătire a populației evreiești care mai număra încă în jur de 400.000 de suflete. A fost o perioadă de entuziasm și efervescență.

Zeci de organizații sioniste ofereau pentru toate vârstele șansa regăsirii unui mediu evreiesc în care demnitatea de a fi evreu, atât de greu încercată în anii persecuțiilor antisemite, era reabilitată. Sediile organizațiilor sioniste de dreapta și de stânga, religioase sau laice, erau dominate de culorile alb și albastru, ale drapelului sionist, de melodiile cântecului evreiesc, de dansuri care aduceau un ritm nou horelor tradiționale. Fiind ca toți cei din generația mea, copii maturizați în anii duri ai războiului și privațiunilor prin care am trecut, în acei ani am trăit sentimentul unei eliberări și al unei renașteri. Din evrei batjocoriți, sionismul ne-a oferit prilejul să devenim tineri mândri, entuziaști și patrioți, care privesc cu speranță spre Ereț Israel. În acea perioadă eram membru activ al organizației de tineret Dror-Habonim care mai există și astăzi (evident nu în România) sub vechea/noua denumire de Habonim-Dror.

Amintiri din copilărie

Eram un copil, un ”țofe” (cercetaș), dar îndeplineam cu dedicație funcția de ”mazkir”(secretar) al organizației de tineret Dror-Habonim din Satu-Mare. Până a fi ales în această funcție am parcurs câteva stagii de pregătire în tabere de vară (moșava), centre de educație (hachșara) și întruniri sioniste cu instructori (șlihim) din Ereț Israel. Dar primele imbolduri care m-au făcut să doresc să fiu sionist au fost fost cărțile care le-am citit din biblioteca tatălui meu, având ca subiect istoria glorioasă a poporului evreu și eroismul pionierilor (haluțim) care luptau în Palestina cu natura vitregă și cu arabii agresivi ca să reîntemeieze un stat evreiesc. Cele mai multe din cărțile cu subiect sionist care le-am citit erau în limba maghiară.

La vârsta când am devenit sionist

La Lugoj a funcționat o editură sionistă numită Kiriat Sefer. Editor, scriitor, poet și distribuitor era un om foarte talentat, sionist înflăcărat, care-și luase numele de autor după unul din protagoniștii războaielor evreiești împotriva Romei: Ioan (Iohanan) Giskalay. Tata, ca unul din susținătorii editurii, primea cu dedicație toate cărțile pe care le tipăreau. Giskalay, unul din pilonii culturali ai mișcării sioniste din Transilvania, care s-a format după Marea Unire din 1918, a fondat la Cluj publicația sionistă ”Uj Kelet” (Noul Orient). O parte a Evreilor din Transilvania aveau ca limbă maternă limba idiș, anume cei religioși Ortodocși (hasidim), care locuiau în special în județele din Nord (Maramureș, Satu-Mare), dar majoritatea erau de cultură maghiară (ca și mulți români din Ardeal de altfel). Aceștia, minoritari etnici și culturali în România unde au devenit cetățeni, au optat pentru calea sionistă, militând pentru recunoașterea evreilor ca o națiune egală cu celelalte minorități naționale. A luat ființă Uniunea Națională a Evreilor din Transilvania, susținând o ideologie sionistă liberală, centristă (Ționim Claliim) având ca lideri pe dr. Haim Weissburg, pe Iosif Fischer și pe rabinii Glasner și Eisler. Cea mai importantă organizație de tineret era Hanoar Haționi, care organiza activități sportive, cercetășie și cultură, promovând învățarea limbii ebraice și pregătirea pentru viața de pioneri în Palestina. Spre sfârșitul anilor 1930 s-a modificat spectrul politic al evreilor din Transilvania care atingea cifra de 200.000. Antisioniștii, în frunte cu rabinul ortodox sătmărean Teitelbaum, se pronunțau fără compromisuri împotriva orientării sioniste a Uniunii Naționale, transformat în Partidul Evreiesc, care a dobândit și locuri de deputați în Palamentul României. În același timp s-a întărit și aripa sionistă, prin colaborarea cu mișcarea de tineret (de stânga) Hașomer Hațair, foarte bine organizată în Vechiul Regat, care și-a extins activitatea în numeroase orașe din Transilvania. În anul 1940, ca urmare a dictatului de la Viena, orchestrat de Hitler la presiunile lui Horthy, nordul Transilvaniei cu cei peste 150.000 de evrei care locuiau în această zonă s-a întors sub stăpânire maghiară după 22 de ani de guvernare românească. Așa cum în 1918 autoritățile române au privit cu suspiciune evreii de cultură maghiară, tot așa în 1940 autoritățile maghiare au privit cu suspiciune pe aceiași evrei (sau pe copiii lor) cărora de data asta li se ”imputa” cultura română pe care au dobândit-o între timp.

După mai puțin de patru ani s-a petrecut cutremurătoarea tragedie a evreilor din Transilvania de nord, deportati la Auschwitz, (antisioniști ca și sioniști, religioși ortodocși ca și liberali) din care s-au întors doar 10%. După retrocedarea Ardealului de Nord, în toată Transilvania au mai rămas în jur de 60.000 de evrei, care împreună cu cei din Vechiul Regat s-au repatriat în masă în Israel, proaspăt înființatul Stat Evreu. După cum se știe au urmat patruzeci de ani de regim comunist, de-a lungul cărora aproape 400.000 de evrei din România au făcut ”Alia”. Astăzi în Transilvania a mai rămas doar 1% din populația evreiască antebelică.

Acest tragic episod din istoria seculară a evreilor în Ardeal – care din statutul de adăpost generos pentru evrei s-a transformat într-unul din cele mai vitrege locuri pentru ei – a influențat decisiv cursul istoriei sionismului și al comunităților evreiești din România de după cel de al Doilea Război Mondial.

Printre puținele familii evreiești care au rămas în România, fiecare cu propriul ei destin și istorie, a fost și familia mea, cândva numeroasă dar împuținată de vicisitudinile soartei. Mama mea, originară din Satu Mare, și-a pierdut toată familia, care a fost deportată la Auschwitz. Tatăl meu a fost arestat de legionari la Lupeni, închis la penitenciarul din Sibiu și apoi trimis în lagăr de muncă de regimul fascist al lui Antonescu pentru delictul de a se fi născut evreu. Apoi comuniștii lui Gheorghiu Dej l-au arestat la Satu-Mare și l-au deportat cu domiciliu forțat pentru delictul de a fi moștenit averea celor uciși la Auschwitz. Cu aceste ”aventuri” și-a chinuit aproape 20 de ani din viață (1940-1958), cu scurte întreruperi.

O revoluție contestată, dar care a schimbat totul

Ne-am bucurat alături de (aproape) toți cetățenii României, de căderea regimului Ceaușescu în Decembrie 1989 și am sperat împreună că se deschide o nouă epocă pentru România și cetățenii ei, o epocă în care libertatea și prosperitatea fiecăruia să fie valorile fundamentale ale societății. Libertatea de asociere a fost printre primele avantaje pe care mulți oameni cu inițiativă s-au grăbit să o fructifice. Foarte repede s-au constituit societăți comerciale dar și asociații cu scop nelucrativ. Una dintre primele care au avut succes a fost Asociația Culturală de Prietenie cu Israel. Înființată aproape concomitent la Brașov și la București, ea a avut un succes neașteptat. Una din primele ei acțiuni a fost stabilirea unei comunicări cu Ambasada Israelului la București. În acea perioadă ambasador al Israelului era Zvi Mazel, un diplomat de anvergură și un om de excepție. Secondat de o echipă excelentă în frunte cu Elly Itzhaki, consulul care se ocupa de tranzitul prin București a zecilor de mii de evrei din Uniunea Sovietică și apoi din țările membre ale fostei Uniuni, dar și cu o atașată culturală activă și înzestrată, Tamara Samash, actualul Ambasador al Israelului la București. Cu sprijinul Ambasadei a fost organizată la invitația Ministerului Israelian de Externe prima delegație reprezentativă din România, care a dus în Israel un mesaj de prietenie din partea societății civile din țara scăpată de restricțiile regimului comunist. Din delegația condusă de academicianul Edmond Nicolau au făcut parte personalități de frunte ale culturii și vieții publice. O mențiune specială se cuvine să fac animatorului acestui grup, scriitorul Victor Bârlădeanu (z.l.) și reputatului avocat Vișinescu, cel care a apărat pe conducătorii Sioniști la procesul monstruos montat în 1953 de către puterea comunistă. Delegația (din care am făcut și eu parte) a vizitat Israelul în Iunie 1990 și a avut numeroase întâlniri cu autorități israeliene și cu organizații ale originarilor din România. La una din aceste întâlniri Edmond Nicolau a spus că ”noi românii și voi israelienii avem foarte multe asemănări, dar ne deosebim prin ce am înfăptuit în ultimii 50 de ani: noi am făcut dintr-o grădină un deșert, voi dintr-un deșert o grădină”.

Asociația de Prietenie a avut de-a lungul anilor o activitate notabilă și a contribuit la o mai bună cunoaștere a Israelului în România. Unul din Vicepreședinții de onoare a Asociației a fost Rabinul Rosen (z.l.). După activitatea de o viață în serviciul Comunitățiii în care a reușit cu inevitabile compromisuri și puține eșecuri să evite ”naufragiul” vasului evreilor din România (din ce în ce mai golit de ”pasageri”), Rabinul a avut de înfruntat în ultimii ani ai vieții oprobriul mai mult sau mai puțin public pentru aparenta lui colaborare cu regimul comunist. El s-a considerat sionist și a insistat în ultimii ani ai vieții, după căderea regimului comunist să sublinieze cât de mare a fost contribuția lui personală la Aliaua de succes a evreilor din România. Chiar mai mult, își revendica merite mari în demararea și amploarea luată de emigrarea evreilor din fosta Uniune Sovietică după vizitele și contactele realizate de el la Moscova. Oricum repatrierea evreilor din Rusia, Ucraina, Belorusia, Republica Moldova și alte foste componente ale defunctei Uniuni Sovietice s-a petrecut în mare măsură prin aeroportul Otopeni și a impus necesitatea inființării unei reprezentanțe a Agenției Evreiești (Sohnut) la București.

O Agenție Evreiască

Cei care au pus bazele organizării și activității Sohnut la București au fost Ely Ițhaki (z.l.) și Gabi soția lui, care in timp ce aranjau și curățau sediul, alergau între Gara de Nord și Aeroport ca să asigure ”olimilor” (imigranți, cei care au făcut alia) transportul, cazarea, hrana și îngrijirea medicală.

Ely şi Gabi Iţhaki

Cum Sohnut era instituția WZO (Organizația Sionistă Mondială) specializată în recrutarea, verificarea și absorbția noilor veniți în Israel, era firesc să se ocupe și de Aliaua evreilor din România, După Revoluția din Decembrie 1989 s-a petrecut un reviriment al celor care voiau să se repatrieze în Israel, în special tineri care sub regimul comunist au ezitat să se ”înscrie” pentru plecare de teama represaliilor. Cei care solicitau plecarea în Israel, erau de regulă dați afară din institutele de învățământ superior sau din posturile de răspundere. Cei care doreau să plece acum, după revoluție, puteau să o facă fără frica unor eventuale consecințe asupra celor apropiați.

Cu un entuziasm debordant și muncă neobosită, soții Ițhaki au reușit să reînvie spiritul sionist care mai pâlpâia doar prin birourile FCER (Federația Comunităților Evreiești din România), în cuvântările aluzive ale Șefului Rabin și în sufletele foștilor sioniști, care din varii motive n-au reușit să plece. După ce mandatul soților Ițhaki s-a încheiat, activitatea Sohnut-Romănia a continuat cu noi inițiative, conducerea Agenției fiind preluată de un șaliah (trimis) nou, o fată curajoasă și întreprinzătoare, Tova bin Nun. Dacă Ely și Gabi Ițhaki erau născuți și crescuți în Transilvania și vorbeau fluent româna și maghiara, Tova a trebuit să muncească din greu să-și împrospăteze și să-și perfecționeze limba română învățată de la mama ei originară din Ploiești. Fire voluntară și hotărâtă, ea a reușit să depășească această dificultate și să se facă simpatizată atăt de tineretul evreu, cât și de publicul românesc cu care venea în contact. A format în jurul ei”Tnuat Alia” (Mișcarea pentru Alia), un grup de tineri care se pregăteau să se repatrieze în Israel, învățau cântece și dansuri israeliene, învățau sau își perfecționau limba ebraică, organizau excursii, într-un cuvânt erau împreună și se bucurau de o educație sionistă.

Adevăruri despre mișcarea sionistă

Concomitent cu aceste inițiative a apărut în mod firesc ideea de a se restabili adevărul în legătură cu desființarea abuzivă a mișcării sioniste din Romănia și de a se face public acest adevăr. Sub egida și autoritatea profesorului Nicolae Cajal a fost înființată fundația Filderman, care purta numele strălucitului președinte al Federației Comunităților din Romănia, salvator al multor vieți evreiești în perioada războiului și a dictaturii fasciste. Unul din susținătorii activi ai acestei fundații a fost Teodor Wexler (z.l.), care împreună cu Mihaela Popov a publicat o carte impresionantă intitulată ”Anchete și Procese Uitate”, care conține documentele anchetelor și proceselor înscenate de regimul comunist, ale căror victime au fost zeci și sute de conducători sioniști, în frunte cu A.L Zissu și Mișu Benvenisti, figuri legendare ale mișcării sioniste inter și post-belice. Lansarea cărții a constituit un moment de intensă emoție și un prilej de rememorare a activității prodigioase a mișcării sioniste desființate cu brutalitate de guvernul comunist pe vremea lui Gheorghiu Dej. Au participat veterani ai mișcării sioniste, dar și mulți tineri care doar au auzit despre eroismul și suferințele conducătorilor sioniști, sau despre unii conducători comuniști evrei care au propovăduit antisionismul și au fost printre protagoniștii persecuțiilor la care au fost supuse nu doar organizațiile sioniste ci și unele organizații evreiești de binefacere ca JOINT, ORT, sau Bnei Brit. Cine a fost persecutat? De unde antisioniștii? Fraza e prea lugă și prea încâlcită. În acest context s-a infiripat ideea că ar fi o nedreptate față de memoria atâtor sioniști care și-au sacrificat libertatea și viața să nu se refacă mișcarea sionistă în România. Mulți foști sioniști activi din România aflați în Israel au sprijinit această idee.

Un nou început

În aprile 2001 s-a constituit Asociația Sionistă din România (ASR) de către 12 membri fondatori. Asociația a parcurs toate procedurile legale și a dobândit statutul de ONG (Organizație Neguvernamentală). O întrunire cu numeroși participanți evrei tineri și bătrâni mai ales din București, care au susținut cu entuziasm ideea reactivării mișcării sioniste, a avut loc la Teatrul Evreiesc de Stat (TES). A fost ales și un Comitet provizoriu, cu misiunea de a pregăti documentația pentru aderarea ASR la Organizația Sionistă Mondială (WZO). Procedura de aderare, greoaie și complicată, a durat aproape un an.

Un moment care reflectă relaţiile FCER cu Asociaţia Sionistă din România

WZO este un conglomerat de instituții, organizații și departamente cu o jurisdicție riguroasă. Admiterea unei noi organizații presupune acordul Consiliului General care răspunde de activitatea WZO între două Congrese, dar decizia finală este de competența Congresului. De la primul Congres Sionist care a avut loc la Basel în 1897 din inițiativa lui Theodor Herzl s-au întâmplat foarte multe, dar Congresul a rămas forul legislativ și decizional suprem al WZO. Aderarea ASR urma să fie confirmată de cel de al 34-lea Congres. După ce am obținut acordul Consiliului General, urma să organizăm propriul nostru Congres, să înscriem membrii și să alegem delegații care urmau să reprezinte ASR la Congresul WZO. Eram câțiva voluntari complet lipsiți de fonduri care trebuia să îndeplinim acest proces într-un timp foarte scurt. Am reușit până la urmă cu sprijinul eficient al Sohnut, prin Tova bin Nun și cu susținerea, în special morală, a prietenilor noștri Julius Medler(z.l) și dr Zighi Zilberman din Israel, originari din România și activi în WZO ca membri Avoda (Partidul Muncii). Congresul ASR a avut loc la Timișoara cu participarea masivă a membrilor ”Tnuat Alia”, dar și a unui număr mare de membri ai Comunității evreilor din Timișoara, Arad, Lugoj și multe alte orașe din țară. Printre invitații care au participat la lucrările Congresului au fost Itzhak Artzi, viceprimar al Tel Aviv și important fruntaș sionist din România, Meir Rosenne, fost ambasador al Statului israel la Paris și Washington, diplomat de carieră născut la Iași, secretarul general al FCER, Iulian Sorin și bineînțeles Rabinul Ernest Neumann. A fost ales un Comitet de conducere format din Tiberiu Roth, Sorin Blummer, Andrei Schwartz, Ady Cuperman (z.l), Boris Mehr, Dana Marinescu, Claudia Weissman, Viorel Maier. Am fost ales ca împreună cu Andrei Schwartz să reprezentăm ASR la cel de al 34-lea Congres al WZO. Într-un articol publicat în revista israeliană de limba română ”Minimum”, Itzhak Artzi scria:”La 28 aprilie 2002, stând la tribuna Conferinței Sioniste din Timișoara, la care s-a declarat oficial și formal reînființarea Organizației Sioniste din România, nu m-am putut elibera de obsesia amintirilor care m-au năpădit. Organizația fost oficial lichidată și interzisă cu 54 de ani în urmă. Număra atunci circa 100.000 de membri, printre ei 20.000 ai mișcărilor de tineret. Câți dintre ei mai sunt în viață? .Sionismul n-a fost niciodată lichidat în România. Sionism înseamnă dor de Sion, interes pentru Statul Israel, alia… Conducătorii CDE-ului, ai partidului comunist au putut ”ilegaliza” mișcarea, i-au putut închide zecile de sedii și instituții, dar nu au putut lichida elanul sionist adânc înrădăcinat în mentalitatea iudaismului românesc…”

E cert că noua organizație s-a bucurat la începuturile ei de o colaborare strânsă cu Federația Comunităților de sub președinția academicianului prof. dr. N. Cajal. După 54 de ani sionismul din Romănia a fost din nou reprezentat la un congres sionist. Activitatea sionistă reînnoită avea în primul rând o valoare simbolică. Practic ea readucea pe harta sionistă a poporului evreu o organizație de prestigiu cu o activitate bogată în România care a fost ștearsă în mod samavolnic”.

După 54 de ani…

Citez din adnotările făcute de mine la cel de al 34-lea Congres Sionist Mondial de la Ierusalim, care a avut loc între 17-20 iunie 2002. ”În prima zi după sosirea noastră am fost sunat la telefon de Noam Yafe, redactorul emisiunii în limba română a postului de radio KOL ISRAEL. Intr-un scurt interviu am mărturisit emoția de a fi martor la evenimentul istoric de reluare a legăturilor dintre evreii din România și Congresul Mondial Sionist.

A doua zi trebuia să aibă loc întâlnirea cu primul ministru Ariel Sharon. La ora 8.45 s-a anunțat știrea atacului terorist asupra unui autobuz din Gilo (cartier în Ierusalim), cu 19 morți și 30 de răniți, majoritatea copii și tineri de la o școală din cartier. Lucrările Congresuluiau fost întrerupte. A doua zi, am vizitat împreună cu un grup de delegați. copiii răniți în atentat, internați la. Spitalul Hadssah. Dvora Leah, o fetiță cu fața sfârtecată de cuiele puse de mâini ucigașe în bomba criminală, ne privea grav cu un singur ochi… Pentru salvarea celuilalt, medicii de la Hadassah duceau o luptă tăcută și competentă. Mama era fericită că fetița ei a rămas în viață. Abia ieșiți din spital, alte ambulanțe goneau în sunetul strident al sirenelor, aducând victimele altui atentat, din Colonia Franceză – încă 8 morți, încă 12 răniți, încă o zi de groază la Ierusalim…

Congresul Sionist Mondial și-a continuat lucrările. Cuvântarea lui Ariel Sharon, amănată din cauza actelor teroriste, s-a referit la unitatea poporului evreu din Israel și din diaspora, susținerea reciprocă în lupta contra antisionismului, antisemitismului și terorii, continuarea și lărgirea alia. Congresul Sionist este un adevărat parlament al evreilor sioniști din întreaga lume.Toate curentele, opțiunile și formațiunile politice sunt reprezentate aici în mod democratic. Dezbaterile au fost aprige, uneori deosebit de vehemente. A fost un acord general privitor la faptul că mișcarea sionistă ca și societatea israeliană poate beneficia de acceptarea pluralismului, care permite ca opinii și credințe diferite să poată trăi și inflori liber și în respect reciproc. Congresul al 34-lea a constituit un examen major al viabilității și semnificației mișcării sioniste. Ideea mult vânturată a ”post-sionismului”, care prezicea sfârșitul Mișcării Sioniste de vreme ce înființarea statului evreu care era principalul țel al sionismului s-a îndeplinit, a fost înlăturată prin dezbaterile care au avut loc și votul cu care a fost adoptată Proclamația Congresului.

Sala Ussiskin unde au loc congresele WZO

Consiliul General care a avut loc în 2004, în baza împuternicirilor date de Congres, a elaborat o formulare completată a ”Programului de la Ierusalim”, documentul fundamental al mișcării sioniste.

Trecut și viitor sionist

În străduința de a propulsa activitatea asociației Sioniste din România și de a înscrie noi membri am întâmpinat cele două întrebări majore dezbătute la Congres, la care noua formulare a PROGRAMULUI de la IERUSALIM a dat răspunsurile cuvenite. Scopul major căruia s-a dedicat mișcarea sionistă a fost crearea unui stat evreu, ceea ce s-a împlinit prin proclamarea independenței Statului Israel la 15 Mai 1948. Dar misiunea sionismului a rămas în continuare ca acest stat să fie al tuturor evreilor din lume și să asigure libertatea și bunăstarea tuturor locuitorilor săi. Această misiune este formulată prin definirea Israelului ca un stat evreiesc și democratic.

Imagine de la cel de al 37-lea Congres Mondial Sionist, Ierusalim 2015

Însăși această formulare conține contradicții, ca aparenta dilemă între viziunea sionistă de a crea un stat ca toate statele și statutul asumat de milenii de poporul evreu de a fi un ”popor ales” cu misiunea să facă ”lumea mai bună” (”tikun olam”). În timp ce aproape jumătate din poporul evreu a ajuns să trăiască în Statul Israel, cealaltă jumătate trăiește în Diaspora. În aceste condiții trebuie asigurată unitatea poporului evreu și susținerea reciprocă a celor două jumătăți.

Mărşăluind în ploaie prin Braşov, în semn de solidaritate cu Israelul

Una din trăsăturile esențiale care au ținut în viață poporul evreu de-a lungul secolelor a fost solidaritatea. Mișcarea sionistă are un rol determinant în menținerea acestui puternic liant. Voi da un exemplu de solidaritate, mic dar relevant. În anul 2006 în nordul Israelului au început să cadă rachete lansate de Hezbollah. Zeci de mii de copii au fost evacuați din zonele periclitate. Populația și autoritățile se străduiau să păstreze calmul și funcționarea economiei și a instituțiilor. Starea de spirit era sumbră, foarte mulți israelieni erau descurajați de atacul mișelesc și de lipsa de reacție a lumii. Organizația Sionistă a lansat o chemare stăruitoare ca toți prietenii Israelului să susțină Statul Evreu agresat de fundamentaliști musulmani care împrăștiau teroare și moarte. Înfruntând riscuri, sioniști din toată lumea au venit ca să fie alături de Israelul amenințat din Nord de Hezbollah, din Sud de Hamas. Am organizat și din România o importantă delegație de solidaritate. Alături de noi au venit multe personalități care iubeau Israelul și susțineau cauza sionistă. Liviu Beriș, Maia Morgenstern, Ioan Ghișe, Eva Galambos sunt numai câțiva dintre cei care ne-au însoțit. Gestul nostru de solidaritate, alături de cel al sutelor de delegați sioniști din lumea întreagă a fost încurajator și important pentru ecoul produs în lumea întreagă. Inamicii Israelului trebuie să știe că Israelul este mic dar nu e singur. Una din misiunile importante ale Mișcării Sioniste este să construiască un zid moral care să protejeze Israelul, singura țară a poporului evreu. Un Stat evreiesc, democratic și sionist.

Postfață la postfață

Aproape tot textul de mai sus (cu mici actualizări) reprezintă postfața pe care am scris-o pentru ”Istoria Sionismului”, la cererea lui Teșu Solomovici, neobositul și controversatul jurnalist, scriitor și editor de carte evreiască în România. În același timp sper să fie primul dintr-o serie de articole dedicate SIONISMULUI, una din uimitoarele idei realizate de generația noastră, un ideal care a animat, a înnobilat și a mântuit milioane de evrei, milioane de oameni, un ideal neînțeles de mulți și prea ades hulit. Mulți credem însă că pentru poporul evreu sionismul constituie cel mai important și cel mai probabil liant pentru viitor. Haideți să scrutăm împreună Viitorul!

Tiberiu Roth, 12 iulie 2018