Fiii Satului Bănişor şi memoria evreilor

Sunt orăşeancă get-beget. Ba mai mult, mama era tot orăşeancă, născută la Gheorgheni, iar tata era clujean.  De fapt, tata se născuse la Bănişor, satul natal al mamei sale – Malka Fischman – dar locuia la Cluj de la vârsta de câteva luni. Totuşi, tata îşi petrecuse vacanţele la rudele din acest sat sălăjean, unde în anii 1930 locuia bunica lui şi familiile unor unchi care aveau să fie deportaţi, cu toţii, la Auschwitz.

Bănişor vara anului 1936-37. în curtea familiei Fischman. Rândul din spate, bărbatul înalt soţul Olgăi (n. Fischman), nu-i ştiu numele. Lângă el bărbatul cu barbă e o rudă Fischman, din Viena, venit să-şi ia rămas bun în drum către Palestina. Lângă el Iankele Fischman, alături de el Mór Székely (bunicul meu). În rândul din faţă Olga (n. Fischman) mătuşa tatei, lângă ea mama ei Rachel (străbunica mea, bunica tatei), alături Marghit Székely (n. Fischman, bunica mea) lângă ea Emeric (Imre) Székely tatăl meu, cu chipiu de licean. În faţă trei copii, unul dintre băieţei e unchiul meu, fratele tatei Laci Székely. În fundal apare un ţăran din Bănişor şi…vaca familiei

Din crâmpeiele de amintiri depănate, arareori, de tata, am aflat că în anii de criză, când bunicul meu nu avea de lucru şi familia o ducea foarte greu la Cluj, tata a stat un an întreg la Bănişor. A urmat clasa a IV-a primară la şcoala din sat, unde elevii celor patru clase învăţau simultan în aceeaşi sală. Iarna copiii aduceau de acasă câte un braţ de lemne ca să încălzească încăperea. Dar la Bănişor se făcea carte, nu glumă, din moment ce tata, tocmai după acel an urmat la şcoala din sat, a reuşit printre primii la admiterea în cursul inferior al vestitului Liceu Gheorghe Bariţiu din Cluj. „Am absolvit şcoala primară din Bănişor şi am reuşit la Bariţiu, iar alţii care făcuseră şcoala la Cluj au picat” menţiona tata cu mândrie.

Bănişor 1939-1940: Tânăra din lateral stânga este Rifka Fischman (Crasna), tânărul din mijloc-stânga Imre Székely (tatăl meu), în stânga lui, cu chipiu, Reisi Fischman, în mijloc Lilike (Crasna), în dreapta ei Laci Székely (unchiul meu), doamna cu cărare e Layuci (probabil Farkas), iar tânăra de pe laterial dreapta Layu Fischman (Bănişor, verisoara tatălui meu). Celelalte persoane nu ştiu cine sunt.

După război, după ce scăpase cu viaţă de la Auschwitz şi Buchenwald, Bănişorul a rămas zăvorât pe tărâmul amintirilor. Tata a învăţat, şi-a clădit o carieră ştiinţifică solidă şi – probabil pentru a mă ocroti de traume – m-a crescut şi educat pentru o lume nouă, luminoasă, care parcă începea odată cu mine. Primisem informaţii minime despre trecut, despre obârşia din partea tatii, despre rădăcinile sale. Tata s-a străduit să le suplinească prin atmosfera caldă, plină de iubire, din casa noastră şi încrederea în viitorul croit de el şi – inevitabil – de societatea nouă în care credea.

Poveştile vechi, istoria familiei, aveau să revină odată cu prima vizită a rudelor noastre „din străinătate”, câţiva dintre verişorii tatii care supravieţuiseră Holocaustului şi se stabiliseră în America. Trăiau în Brooklyn, într-un mediu evreiesc tradiţional şi – potrivit regulilor halahice – îşi  comemorau, la datele cuvenite, înaintaşii care odihneau în cimitire. Numai că din pricina Cortinei de Fier şi, probabil, a lipsei mijloacelor financiare pentru o călătorie peste ocean, şi-au făcut apariţia pentru prima oară abia în anii 1980-1990. Soseau după un itinerar stabilit – neputând adăsta decât o zi, cel mult două, din cauza lipsei condiţiilor pentru păstrarea tuturor regulilor impuse de caşrut – care atingea localităţile cu cimitirele evreieşti unde odihneau strămoşii lor (unii comuni cu ai noştri).

Primul nostru popas la Bănişor era menit întâlnirii cu verii de la New York, dar s-a dovedit a fi şi o întâlnire cu trecutul familiei. Micul cimitir evreiesc, aşezat pe o colină din satul cuibărit între dealurile molcome ale Sălajului, era populat doar cu vreo 10-15 morminte, aproape toate aparţinând familiei Fischman, din care se trăgea bunica mea, Malka. Acolo odihnesc trei generaţii de evrei, de la stră-străbunicul tatii şi până la bunicii lui, cu nevestele lor şi câţiva copii pieriţi în urma unor boli sau accidente. Unele inscripţii de pe pietrele funerare sunt lizibile, altele mai puţin, oricum ele pot fi înţelese doar de cei care stăpânesc bine limba ebraică.

Bunicii mei se prefăcuseră în fum, iar trecutul spulberat al familiei fusese lăsat în urmă de părinţii mei cărora – cred eu – le-ar fi fost teribil de greu să-şi făurească un viitor, împovăraţi de tragedia prin care trecuseră. Pentru mine însă pietrele de mormânt, încrustate cu litere ininteligibile, reprezintă certitudinea palpabilă a rădăcinilor mele.

Descifrând inscripţiile de pe morminte

În anii care au urmat ne mai duceam (şi ne mai ducem) la Bănişor, împreună cu rudele de la New York, ca să aprindem lumânari şi să rostim rugăciunile pentru sufletele strămoşilor noştri comuni.

De curând, Bănişorul a revenit în atenţia mea, odată cu munca de traducere a Enciclopediei Geografice a Holocaustului din Transilvania de Nord, unde apare ca un titlu de sine stătător, conţinând informaţii despre mica obşte evreiască ce trăia aici de la începutul secolului al XIX-lea şi până la deportare.

Curioasă de existenţa unor izvoare despre acest sat locuit şi de strămoşii mei, am început să „googlez” (mai bine mai târziu decât niciodată) şi am dat de asociaţia Fiii Satului Bănişor care are o pagină de Facebook şi am aflat că există şi un anuar al comunei Bănişor, redactat de inginerul Artemiu Vanca, bănişorean stabilit la Bucureşti. Pasul următor a fost să iau legătura cu el, ca o fiică îndepărtată a aceluiaşi sat. Din răspunsul prompt şi binevoitor al lui Artemiu Vanca am aflat cu uimire, bucurie şi recunoştinţă, că în numerele acestui anuar au fost publicate informaţii şi amintiri despre evreii din localitate. În continuare dau publicităţii câteva fragmente dintr-un articol amplu şi documentat, semnat de Artemiu Vanca.

Evreii în Bănişor

Nu se ştie cu precizie când au venit primii evrei în Bănişor. Este de presupus că faptul acesta s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului XVIII.

În „Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România” nu există documente referitoare la evreii din Bănişor. Există însă mai multe documente referitoare la evreii din districtul Crasna, din care făcea parte şi Bănişorul. Cel mai vechi document este din anul 1780. În acest an în Crasna erau doar 15 capi de familie evrei şi 37 de copii. Numărul lor va ajunge în anul 1848 la 741. În preajma acestei date autorităţile districtuale încep să ia măsuri drastice de limitare a imigraţiei evreieşti şi de expulzare a evreilor stabiliţi ilegal pe teritoriul districtului.

În recensămintele (conscripţiile) din trecut, date privind numărul locuitorilor de diferite etnii din localităţile transilvane apar începând cu anul 1850. Iată datele privind numărul evreilor din Bănişor extrase din aceste statistici:

 

1850     1857     1880    1900    1910    1930    1940

13         11         26        21         21        19        11

 

Evreii din Bănişor nu aveau o casă proprie numai de rugăciuni. Foloseau în acest scop casa lui Aaron. Rugăciunea putea avea loc dacă la ea participau cel puţin zece bărbați. Cel mai instruit şi mai credincios dintre ei îndeplinea funcţia de rabin (preot)? şi oficia tăierile rituale la noii născuţi (în a opta zi de la naştere)?, căsătoriile şi înmormântările, precum şi judeca diferitele pricini mărunte dintre evreii din sat. Denumirea de rabi o găsim pe piatra de mormânt a lui Iţhak Fischman, aşa cum vom vedea mai jos

Evreii din Bănişor erau integraţi în comunitatea evreilor din Crasna. Naşterile, căsătoriile şi înmormântările erau înregistrate şi aici. În Bănişor venea în fiecare săptămână, în ajun de şabat (vinerea), un evreu măcelar din Crasna, numit şohet (bănişorenii îi ziceau şoacter), pentru a sacrifica păsările care se consumau de şabat (sâmbăta) şi care stabilea care sunt alimentele cuşer (care puteau fi consumate) şi care erau alimentele treif (care nu puteau fi consumate). Evreilor li se permite să consume numai carnea patrupedelor rumegătoare, cu copita despicată şi a peştilor cu înotătoare şi solzi. Se interzice carnea de porc, iepure, cal, vânatul în general, crustaceele, iar dintre păsări sunt interzise vulturii, şoimii, corbii, struţii, etc.

În cursul revoltei care a avut loc după întoarcerea în sat a soldaţilor care au luptat în Primul Război Mondial (1918), evreii au fost victime ale nemulţumirii revoltaţilor.

În 1918 mama mea avea 8 ani. Iată ce-şi aminteşte ea despre evenimentele din acel an, într-o scrisoare adresată mie în anul 1985:

Îmi amintesc cum, în timpul revoluţiei din 1918, au trecut pe uliţa noastră mărinanii (bărbaţi, femei copii) strigând nu ştiu ce. Li s-au alăturat bănişorenii şi au devastat casele evreilor şi prăvăliile lor.

Unul din evrei avea casă vizavi de şcoala veche, unde are acum casă un fecior de-a Florii Natului. Avea cârciumă şi nu avea copii. I se spunea Iancălă.

Altul avea prăvălie unde este acum Consiliul Popular. Se numea Aaron. Avea prăvălia pe care aţi apucat-o şi voi, la reîntoarcerea din refugiu. Avea 7-8 copii. Pe unii din ei i-am avut şi eu, mai târziu, elevi. Purtau „ţoafli”(perciuni cârlionţaţi).

Al treilea se numea Iţhac (în sat i se spunea Ijac). Avea şi el un „bold”(prăvălie). Avea doi băieţi şi o fată. Toţi trei mi-au fost, mai târziu, elevi.

„Revoluţionarii” au luat de la evrei tot ce-au putut căra: bărbaţii mobilă şi unelte, femeile materiale textile şi alimente; transportau zahărul în „zadii” (şorţuri). Au devastat şi casa lui Szabo. Şi Szabo şi evreii au reuşit ulterior să-şi recupereze mobila. Evreii din Bănişor nu şi-au maghiarizat numele în timpul ocupaţiei maghiare şi nu s-au purtat rău cu oamenii din sat.”

Numele de familie ale evreilor din sat erau Farcaş, Fischman şi Salamon. Numele sub care ei erau cunoscuţi în sat erau numele lor „de botez” sau diminutive ale acestora. Astfel, Aaron este nume de botez (numele de familie Farkaş), Ijak este diminutivul de la Iţhak (numele de familie Fishman), Iancălă este diminutivul de la Iaacov (numele de familie Salamon). Faptul că evreii purtau perciuni (ţoafli), denotă că ei erau religioşi, respectau tradiţia evreiască. Faptul acesta îl vor confirma şi înscrisurile de pe pietrele lor de mormânt, din cimitirul evreiesc din sat.

În 1944 evreii au fost ridicaţi de jandarmii unguri, transportaţi în lagărul de la Cehei, iar de acolo la Auschwitz. Despre ridicarea lor a relatat pe larg Violin Sterian în articolul „Ridicarea evreilor” din numărul 3 al Anuarului. Din acest articol rezultă că din Bănişor au fost ridicate 13 persoane: soţia lui Aron împreună cu 7 copii (patru băieţi şi trei fete), Ijak şi doi copii, Iancălă şi soţia sa. Din lagăr s-a mai întors doar Berta, una din fetele lui Aron. Ar mai fi ceva de spus despre condiţiile inumane din lagărul de la Cehei.

Lagărul a fost amenajat în perimetrul unei fabrici de cărămidă. În acest perimetru exista o clădire mică (3 camere) şi 2 şoproane, fără pereţi laterali Lagărul a fost înconjurat de un şanţ adânc săpat de evrei, după internarea lor şi era împrejmuit cu sârmă ghimpată şi păzit de jandarmi. Au mai fost improvizate încă 25 de şoproane, de asemenea fără pereţi laterali. Din cei 8000 de evrei internaţi, 3500 de evrei n-au încăput în şoproane şi au rămas sub cerul liber. Două şanţuri din mijlocul lagărului ţineau loc de closete. Nu exista apă de băut şi spălat, decât o baltă cu apă murdară. Cei internaţi s-au îmbolnăvit în masă de enterocolită. În trei săptămâni, cât a durat internarea lor aici, au murit 23 de persoane. Li se servea o singură masă pe zi (ciorbă de fasole şi 80g pâine de persoană). Internaţii erau supuşi la munci umilitoare în lagăr şi în afara lui.

Din evidenţele Memorialului Holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem), vizitat de mine în decembrie anul trecut, rezultă că în Holocaust au pierit evreii, din lista de mai jos, născuţi în Bănişor şi cu domiciliul, înainte de deportare, în Bănişor sau în alte localităţi. Lista s-a constituit pe baza mărturiei rudelor sau cunoscuţilor sau pe baza evidenţelor lagărelor sau a deportărilor.

  1. Farkaş Esther, născută în 1882 din Iţhak şi Rakel, ultimul domiciliu în Bănişor. Mărturie Libowitz Berta (Buia) , fiică, supravieţuitoare.
  2. Farkaş Haim, născut în Bănişor în 1926, din Aron şi Ester, ultimul domiciliu în Bănişor. Mărturie Libowitz Berta, soră.
  3. Farkaş Josua, născut în Bănişor, în 1894 din Aron şi ….. , de profesie tăbăcar, ultimul domiciliu în Valcăl de Jos. Mărturie Libowitz Berta, soră.
  4. Farkaş Clara, născută în 1901, în Bănişor, din Aron şi Lea, ultimul domiciliu în Bănişor, mărturie Libowitz Berta, soră.
  5. Naifeld Cili, născută în Bănişor, în 1905, din Aron şi Lea Farkaş, măritată cu Abraham, de profesie comerciantă, ultimul domiciliu în Cluj. Mărturie Naifeld Abraham, soţ.
  6. Fishman Abraham, născut în Bănişor, în 1871, din David şi Kely, a fost căsătorit cu Franciska, născută Rozenbau, ultimul domiciliu în Viena, Austria. Mărturie Fishman Dan Rudolf, fiu.
  7. Szekely Marghit, născută în Bănişor, în 1901, din părinţii Iţhak şi Rozalia Fishman, fost măritată cu Szekely Mor, ultimul domiciliu la Cluj. Mărturie Szekely Imre, fiu.
  8. Szekely Emerich, născut în Bănişor în 1922, este fiul lui Szekely Marghit, ultimul domiciliu în Cluj.
  9. Salamon Irma, născută în Bănişor în 1909, din Khaim şi Heni, a fost măritată, ultimul domiciliu în Bănişor. Mărturie Iosef Shulman.
  10. Loevingher Bela, născută în Bănişor în 1893, din Pinkhas Salamon, căsătorită cu Mordekhai, de profesie casnică, ultimul domiciliu în Tăşnad. Mărturie Peretz Brakha, fiică.
  11. Fridman Olga, născută în Bănişor în 1907, cu ultimul domiciliu în Cernăuţi.
  12. Grunberger Lenke, născută în Bănişor în 1926, necăsătorită, ultimul domiciliu în Bănişor.

În 1945, la venirea familiei mele din refugiu, casele evreilor erau intacte, dar nelocuite: casa lui Iancălă situată la poalele Căludei, casa lui Ijak (mai numit în sat şi Herşelă) situată pe strada principală, în spre Ban şi casa lui Aaron situată în centrul satului. Toate aveau prăvălie cu intrarea din stradă şi cârciumă (o sală în care se intra din prăvălie). Casele lui Iancălă şi Ijak aveau, în afară de prăvălie şi cârciumă, încă două camere, iar casa lui Aaron avea încă trei camere. În casa lui Aaron a funcţionat, mult timp, cooperativa (prăvălia) din sat. Casa avea un pridvor (târnaţ), în partea din spre biserică a casei. Casa lui Iancălă a cumpărat-o de la urmaşii evreilor din sat, Flore Natului, casa lui Ijak a cumpărat-o Căuaciu, iar casa lui Aaron, Ionaş. Cu timpul aceste case s-au demolat, pe amplasamentul lor construindu-se clăiri noi.

A rămas intact, cimitirul evreiesc din sat. Cimitirul a fost îngrădit şi este îngrijit pe cheltuiala urmaşilor evreilor din sat.

Despre evreii din sat ne vorbesc pietrele lor de  mormânt. Unele din aceste pietre cioplite şi inscripţionate se constituie în cele mai vechi lucrări de artă de pe teritoriul satului, păstrate până în zilele noastre. S-au păstrat 11 pietre. Am fotografiat doar patru din ele, cele pe care înscrisurile erau mai vizibile. Ele aparţin sigurelor morminte pe care este turnată câte o placă de beton, în care sunt încastrate pietrele. Celelalte morminte au pietrele fixate direct în pământ. Mai mult ca sigur, aceste morminte aparţin rudelor cele mai apropiate în timp de cei care s-au îngrijit de reabilitarea  cimitirului şi tot ei au întărit înscrisurile de pe pietre. În poza de mai jos se poate vedea cum arată cimitirul şi celelalte morminte.

Înscrisurile le-am descifrat, nu fără dificultate, cu ajutorul rabinului Ben Zion Galler de la Templul Coral din Bucureşti şi cu ajutorul unei prietene de familie din Israel. Cred că vor interesa câteva amănunte despre alfabetul şi scrierea evreiască.

Alfabetul evreiesc este format numai din consoane. Câteva litere au o altă formă atunci când se află la sfârşitul cuvântului. Fiecare literă are şi o valoare numerică. Nu există semne aparte pentru numere. Se scrie de la dreapta la stânga. Cifrele sunt reprezentate tot prin litere şi valoarea lor se află însumând valoarea fiecărei litere care compune cifra. Cifrele intercalate într-un text se identifică din context. Anii la evrei se numără de la începutul lumii. Anul creştin 2008, corespunde anului evreiesc 5769. Pe pietrele de mormânt, unele cuvinte se reduc la iniţialele lor. Astfel cele două litere din partea superioară a pietrelor, cu un apostrof între ele, înseamnă „aici se odihneşte”

Piatra 1, cea mai veche din cele patru, are înscrisul executat pe marmură şi fixat pe piatra propriu zisă. Placa de marmură acoperă probabil un înscris vechi, care nu mai era lizibil. Ar putea fi vorba despre reutilizarea unei pietre vechi, care a aparţinut iniţial altei persoane. Deasupra înscrisului este sculptată Menora, un candelabru cu şapte braţe care simbolizează cele şapte zile în care Dumnezeu a făcut lumea…

Pe piatra 1 de mormânt scrie:

Aici se odihneşte Malka fiica lui Șraga Ţvi Grin, soţia lui rabi Iţhak Fischman. A murit pe 17 mai 1888. Să fie sufletul ei veşnic viu în veşnicia vieţii”

Este vorba de soţia lui Ijak. Malka se traduce Regina, iar Șraga Țvi se traduce Scânteie şi Cerb (posibil, Scânteia din Fruntea Cerbului). Herşelă este diminutivul de la Herman, posibil tatăl sau un strămoş de-al lui Ijak.

Piatra 2 are înscrisul în totalitate pe piatră. Iată ce scrie pe această piatră, în ivrit şi în arameică:

„Aici se odihneşte omul bun şi drept David Fischman. Dumnezeu să-l odihnească în pace. S-a pierdut în ziua de 9 iulie1936. Ne doare inima de pierderea tatălui nostru. Noi suntem fiii lui şi drumul pe care am fost călăuziţi de el este drumul Torei (Bibliei n.n.) şi a slavei pentru Dumnezeu. Pe drumul acesta vom merge toţi, în fiecare ceas şi în fiecare anotimp şi ne vom păstra credinţa noastră. Să fie sufletul lui binecuvântat.”

Pe David Fischman şi soţia lui Rosman Keile i-am găsit şi în matricola evreilor din districtul Crasna de la 1884, singura pe care am găsit-o la Arhivele Naţionale din Zalău. La 20 noiembrie 1884 s-a născut fiul lor Iosef.

Pe piatra 3, deasupra înscrisului este gravată Steaua lui David, cel mai cunoscut simbol evreiesc. Pe piatră scrie:

 „Aici se odihneşte omul cinstit, cu frica lui Dumnezeu şi binefăcător al nefericiţilor IŢHAK. Fie-i amintirea binecuvântată. Decedat şi îngropat în ziua de 24 mai 1918”

La evreii data morţii coincide cu cea a îngropării, de aici expresia „decedat şi îngropat în ziua…”.Este posibil ca această piatră să fie chiar a lui Ijak, iar cei care au locuit în casa lui şi au fost deportaţi în 1944 să fie urmaşii lui.

Pe piatra 4 apare din nou, în partea de sus, Menora. Înscrisul de pe piatră este următorul:

„Aici se odihneşte femeia cea nobilă şi modestă, darnică şi binefăcătoare, coroana bărbatului şi fala copiilor ei RAHEL. Pace ei. S-a dus în lumea ei în ziua……….”

(Fragment din articolul „Evreii”, semnat de Artemiu Vanca şi apărut în Anuarul Fiilor Satului Bănişor în 2008)

 

Iţhak şi Rahel au fost bunicii tatălui meu.Imre (Emeric) Székely (1922-1999), care apare eronat în lista decedaţilor de la Yad Vashem. El a supravieţuit lagărelor de concentrare şi din crâmpeiele sale de amintiri am auzit prima oară despre Bănişor.

Andrea Ghiţă

 

3 Comments

  • Joel Oshia commented on August 17, 2018 Reply

    Articol emotionant cu amanunte demne de consemnat atunci cand se va scrie istoria evreilor din Romania.
    Legatura creiata intre jurnalista Andrea Ghita si colegul meu Ing.Mirel Vanca (cu a carui activitate publicistica multilaterala ma mandresc) va fi probabil rodnica si-n viitor.

  • Paula Craciun commented on July 13, 2018 Reply

    Impresionanta incursiune in trecut, care ne duce cu gandul si la stramosii nostrii.

  • Maria Roth commented on July 12, 2018 Reply

    O frumoasa monografie, felicitari

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *