O vizită emoţionantă

Am trăit într-una din zilele trecute două ore atât de speciale  încât doresc să le împărtășesc și cititorilor revistei Baabel.

Dar să încep cu începutul:

În luna iunie a acestui an am publicat o cărticică: Alfabetul vesel.  Originalitatea ei constă în faptul că pentru fiecare literă a alfabetului am scris câte o poveste cu tâlc, în care toate cuvintele încep cu aceeași literă. Poveștile sunt ilustrate cu talent și haz de către Sofia Ulubeanu, draga mea nepoată, la vremea când abia împlinise 10 ani.

Oferind un exemplar doamnei Roza Brumfeld chiar „la cald”, în iunie, am avut o mare și foarte plăcută surpriză.  Trebuie să menționez faptul că această inimoasă persoană voluntariază de ani de zile la Centrul Rezidențial Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen.  De data aceasta, arătându-le și citindu-le din cartea mea, a avut ideea să îi stimuleze și pe rezidenți să caute cuvinte care încep cu aceeași literă și să le lege în mici povestioare.  Rezultatul a fost uimitor.  S-au prins în acest joc mulți dintre pensionarii acestui centru și, cu siguranță, unele dintre creațiile lor au fost foarte reușite.

Ce motiv mai bun puteam avea ca să doresc să îi cunosc?  Zis și făcut.  Vizita a avut loc miercuri, 24 octombrie și, pentru mine a avut o însemnătate deosebită.

Mă așteptau… Emoțiile ce precedaseră acel moment s-au accentuat atunci când am fost întâmpinată cu aplauze și flori și, mai mult decât atât, am primit în dar o comoară mică și extrem de delicată din partea unei delicate doamne.

Un mic cadou

Am strâns-o în brațe cu drag și mi-a venit inima la loc.  Eram deja prietena lor.

Nu le-am vorbit prea mult, deoarece aveam eu ce asculta din partea dânșilor.  Nu doar poveștile care începeau de data asta cu litera „I”, dar și multe altele legate de istoria evreilor, de limba idiș, etc.

M-a impresionat ceea ce am aflat despre centrul de artă comunitară Vârsta a patra, un proiect de luat model, căci din vârstnici fără activități speciale, rezidenții căminului Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen au fost antrenați într-o comunitate de creație, fiind stimulați pe diferite planuri, de la fotografie la desen și colaj sau la scris.

Dar lucrul cu adevărat extraordinar, după părerea mea, este teatrul. Da.  Teatrul.  Spectacole ce iau naștere sub ochii lor, cu contribuția lor comună, inspirate din viață, din evenimentele trăite, fiecare având ceva de spus pe o temă propusă.  Cu ajutorul unor tineri de meserie foarte inimoși, care fac voluntariat, se creează textul, regia, întregul spectacol de teatru.  Actorii (căci nu îi pot numi altfel!) au vârstele cuprinse între 61 și aproape… 100, majoritatea fiind trecuți de 85 de ani.  Dar ce să ne mai mirăm de aceste realizări, dacă blogul Vârsta a patra este ținut de domnul Pompiliu Sterian, cel mai în vârstă blogger din România, care peste mai puțin de 6 luni va împlini 100 de ani.  De pe acest blog am aflat prenumele tinerilor inițiatori ai acestui proiect, tineri pe care îi numește prieteni – desigur, pe bună dreptate.  Ei sunt David, Mihaela, Monica, Maria, Paul, Katia.  Pe David am reușit să îl identific primul, căutând pe internet. Este vorba de regizorul David Schwartz.  Impresionante realizările acestui artist! Din aproape in aproape, i-am identificat și pe prietenii și colaboratorii săi:  Mihaela Michailov, Monica Marinescu, Maria Drăghici, Paul Dunca și Katia Pascariu.  Imi doresc foarte mult să am ocazia să văd și eu unul din spectacolele lor!  Despre cel mai nou, numit Lambada, citesc în blog:  „În spectacol se vorbește despre marile așteptări și puținele împliniri, despre speranțele noastre și despre dezamăgirile revoluției de la 1989.”

Aș putea să mai spun o mulțime de lucruri despre activitățile seniorilor din acest cămin, dar sunt convinsă că le mai știți sau le puteți afla, așa încât voi reveni la vizita mea, la care am avut bucuria, în încheiere, să ascult „temele” câtorva „studenți” antrenați în proiectul Alfabetul.  Am câteva nume: Brătățeanu Emilia (83 ani), Weissbuch Dorothea (87 ani), Nicolae Savoiu (87 ani), Anuța Bril (90 ani), Iaroslavici Mathilde (93 ani) și Pompiliu Sterian (99 ani).

Cu inima plină, nu am părăsit clădirea până nu am făcut o scurtă „recunoaștere”, ghidată chiar de către minunatul domn Pompiliu Sterian, care susține argumentat (și îl cred!) că se află în cea mai frumoasă perioadă a vieții sale.  Îi doresc să o țină tot așa și le doresc tuturor sănătate și realizări care să ne minuneze pe toți.

Am făcut o fotografie pe care o voi păstra cu mult drag, împreună cu doamna Brumfeld și domnul Sterian.

Nicole Sima

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

2 Comments

  • Daniela Stefanescu commented on November 23, 2018 Reply

    Ce text plin de delicateţe şi de profunzime, dragă Nicole!
    M-a impresionat faptul că emoţia voastră a fost reciprocă: a rezidenţilor Căminului Rosen că se întâlneau cu autoarea cărţii Alfabetul vesel… a ta că te duceai la rezidenţii acestui Cămin pentru a discuta despre cartea ta şi nu numai.
    Ce frumos: ei te-au întâmpinat cu daruri: flori, un mic cadou de suflet din partea unei doamne şi nişte poveşti impresionante legate de istoria evreilor etc. Dar şi tu le-ai dăruit, la rândul tău, atenţia ta şi grija ta şi acele clipe de excepţie petrecute de rezidenţi cu tine şi, nu în ultimul rând, acest minunat articol în revista Baabel, care, după cum a spus Mirjam mai sus, este foarte tonic şi plin de speranţă pentru oamenii în vârstă. Felicitări!

  • Mirjam Bercovici commented on November 22, 2018 Reply

    Bine ai venit dragă Nicole la Baabel. Articolul tău e foarte tonic pentru noi, cei bătrâni. Există viață și la rezidenții din Cămin și oameni de omenie ca tine și alții le faceți viața mei frumoasă.
    Îți mulțumesc !!
    Mirjam

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *