Navigând pe internet am descoprit scrierile lui Alin Tomozei, care mi-au readus în memorie tragicele evenimente din anul 1965, de la uzina 1 Mai unde am lucrat de la terminarea facultății în 1958, până când am părăsit Dacia Felix în 1980. În consecință am început să scriu acest text, în care încerc să reamintesc ceva despre regretatul Dimitrie Tomozei și tristul sfârșit al acestuia.

Amintiri

Lucram de aproape un an la Serviciul Proiectări, ca inginer proiectant principal. În dimineața zilei de 12 decembrie 1965, tehnicianul Constantin Cojocaru a intrat surescitat în sala de proiectare, anunțând cu glas sugrumat:

– Aseară dl. director Dimitrie Tomozei a fost găsit mort în tunelul uzinei!

Impresionat, întregul personal s-a strâns în jurul lui Cojocaru, cerând informații suplimentare.

– Avea capul zdrobit. Se pare că a fost lovit accidental de un tractor.

Am trecut în jurul sicriului expus în Sala Sindicatelor, împreună cu miile de salariați ai uzinei și ploieșteni care au adus un ultim omagiu defunctului. Într-una din zilele urmăîtoare am participat împreună cu colegii de serviciu la imensul cortegiu uman care îl însoțea pe ultimul său drum.

În scurt timp omagierea lui Dimitrie Tomozei s-a estompat. Circulau zvonuri că el s-ar fi sinucis ca urmarea unei nevroze, datorită unor greșeli făcute în tratativele de peste hotare. Circula zvonul că ar fi fost anchetat de Securitate.

Între prieteni apropiați se șoptea că Dimitrie Tomozei a fost asasinat, idee greu de acceptat.

Personal nu am avut privilegiul de a discuta cu ing. Dimitrie Tomozei. Între noi erau prea multe trepte administrative: șefi de ateliere și de de serviciu, inginer șef, director tehnic… Totuși, când lucram la Serviciul Tehnic Sape, am intrat împreună cu șeful acestui serviciu, ing. Petre Kopes în biroul directorial. Kopes avea în mână câteva dosare cu propuneri de autoutilare, care bănuiesc că erau destinate să înlocuiască anumite mașini-unelte occidentale. Directorul Dimitrie Tomozei s-a uitat pe dosare și le-a aruncat literamente în capul lui Kopes.

Probabil că Petre Kopes a „raportat” evenimentul. În scurt timp el a părăsit România plecând în Olanda, țara lui de origine, vizită din care nu s-a mai întors. După un timp, soția și fetița lui au primit aprobare să-l viziteze în Olanda. La întoarcere d-na Kopes mi-a oferit o mică amintire din partea lui. Am refuzat-o politicos, spunând că nu pot primi ceva de un om care și-a părăsit soția și copilul.

Cine a fost Dimitrie Tomozei

(Paragraf extras din interviurile acordate presei din România de dl. Alin Tomozei)

Ing. Dimitrie Tomozei, licențiat al Institutului Politehnic Cluj, Facultatea de Mecanică, s-a făcut remarcat din 1958 ca Director Tehnic și din 1964 ca Director General al Uzinei 1 Mai Ploiești. Era și deputat în Sfatul Popular al orașului Ploiești și președinte al clubului sportiv Prahova.

În perioada mandatului său de director, Uzina 1 Mai a cunoscut o puternică dezvoltare, producția industrială învechită fiind reorientată pe baze moderne. Ca urmare a dotării cu mașini-unelte și agregate, sub conducerea sa uzina a realizat noi echipamente și instalații de foraj cu caracteristici tehnice evoluate. Astfel: în anul 1964 instalația de foraj 3 DH 200 a atins cea mai mare adâncime din România acelei perioade (5018 m), în 1964 uzina a primit medalia de aur la Târgul Internațional din Leipzig pentru instalația de foraj 3DH-200A, secțiile uzinei au construit cupola pavilionului central din Complexul expozițional din București.

Ing. Dimitrie Tomozei a primit Premiul de Stat și a fost decorat cu Ordinul Muncii.

ingineru Tomozei privind invenţia mea

Pentru a fi compromis şi pentru a justifica o posibilă sinucidere, ing. Dimitrie Tomozei a fost acuzat că ar fi fost spion industrial al unor servicii secrete străine, că ar avea conturi de sute de mii de dolari în Elveţia sau că ar fi avut intenția de a fugi în America sau Australia.

Deplasările în străinătate nu se făceau în interes personal. În general, din aceste delegaţii făceau parte şi specialişti din Minister, însoţiţi în permanenţă de securişti, deci este greu de presupus că cineva își putea permite aşa-zise „afaceri“ personale.

Decizia unui transfer

In anul 1964, proaspat căsătorit, am petrecut o lună în tabăra de copii Năvodari, unde soția mea fusese detașată ca medic. Într-o seară am vizitat Mamaia împreună cu personalul medical. Alăturat un fragment din amintirile mele legate de subiect:

„Vizitarea barului Melody m-a desprins puţin din atmosfera de vacanţă şi iată de ce. Pe atunci  încercam fără succes să propun o serie de dispozitive care ar fi eliminat importul unor maşini costisitoare de la o firmă italiană. Stând la bar și sorbind coniac, am început să înţeleg motivul pentru care șefii noştri, fără o cauză plauzibilă, se opuneau cu îndârjire proiectelor amintite. La numai câţiva metri de masa noastră, într-o atmosferă foarte intimă, reprezentanţii firmei italiene cu pricina se distrau de minune împreună cu… perechea princiară a perioadei: fiica şefului statului (celebra artistă) şi soţul acesteia, ministrul de resort. Din acel moment am renunţat la proiectele care anulau importul de maşini-unelte, transferându-mă la serviciul de concepţie. Acolo proiectam minuni pentru export, activitate plină de satisfacţii, care facilita călătoriile şefilor mei în lumea largă şi care prin extindere a devenit benefică şi pentru mine.”

Concluzia a fost că deciziile lui de a favoriza un furnizor sau altul au fost probabil luate sub presiunea unor factori superiori din conducerea statului.”

Amintiri dintr-o excursie

La sfârșitul anului 1968 (dacă nu greșesc) uzina a organizat o excursie la Istanbul prin Bulgaria. Am participat împreună cu soția. În autobuz se află și văduva d-lui ing. Dimitrie Tomozei. primită cu deferență de ceilalți călători. La punctul vamal Giurgiu, grănicerii care au controlat pașapoartele au ordonat ca d-na Tomozei să coboare din autobuz și să rămână în România, împreună cu fetița care o însoțea. Motivul invocat: „prea multe bagaje”.

O amintire traumatizantă

În anul 1968 aveam deja realizări tehnice ieșite din comun. Trebuia să plec la Baku pentru adaptarea invenției mele de comandă hidraulică la cerințele pieței sovietice, în perspectiva unui contract de zeci de milioane se ruble. Pe planșeta mea era finalizată o altă invenție, instalația de prevenire a erupțiilor, care a obținut medalia se aur la Târgul Internațional de la Leipzig în 1972. În această conjunctură mama mea, a doua zi după pensionare, a fost arestată de Securitate pentru învinuiri absurde. În opinia mea se obținea astfel anularea deplasării la Baku precum și asasinarea mea profesională și socială. Și acest caz mi-am pus întrebarea Cui prodest, fără un răspund edificator.

Numai intervenția energică a Directorului General ing. Dumitru Nistor a pus capăt acestei situații aberante.

Generația de aur

În anul 2007 autorul State Mercan a publicat cartea „Generația de aur a utilajului petrolifer prahovean”, excepțional de bine documentată. Sunt prezentate toate realizările de success ale uzinei 1 Mai din Ploiești, iar la paginile 51-52, 77 și 90-91 apare lista celor pe care autorul i-a denumit „Generația de aur a utilajului petrolier prahovean”, zeci de ingineri, tehnicieni și maiștri de la institutul de proiectări IPCUP și de la uzina 1 Mai Ploiești, oameni care au contribuit la aceste realizări. Am fost amintit și eu, deși părăsisem Ploieștiul pentru Haifa, în urmă cu 38 de ani. O singură excepție: ing. Dimitrie Tomozei nu apărea pe listă. Numele lui apare doar la pagina 104, pe lista directorilor din anii 1958-1964.

State Mercan nu a scris cartea de unul singur. La pag. 7-8 autorul mulțumește unui număr de somități în domeniu, care l-au ajutat la redactarea cărții. Cartea a apărut în anul 2007, cu 17 ani după  decembrie 1989!

Cui prodest

Expresia latină Cui prodest (Cui îi foloseşte) exprimă dilemele celor care caută cauza crimelor sau acţiunilor antisociale. Se analizează și gesturile comise fără utilitate aparentă: răzbunările, răul comis din plăcere, incompetenţă ori neglijenţă. Un exemplu clasic al răului comis fără ca făptuitorul să aibă un câştig aparen era uciderea lui Dimitrie Tomozei.

Atunci, în 1965, am analizat cazul, dar fără să găsesc un răspuns edificator. Circulau zvonuri diverse și le-am tratat că atare.

După anul 2000 am început să scriu memorii de călătorie, apoi am trecut la romane polițiste și de spionaj. După pensionare am publicat prima carte din acastă serie, intitulată „Dosarul Adele”. În cursul elaborării acestui volum, în mod aparent bizar, mi-au revenit în memorie întâmplări dramatice din urmă cu o jumătate de secol: cazul ing. Dimitrie Tomozei și, păstrând proporțiile, acțiuni asemănătoare. Una a fost arestarea conducătorilor mei la proiectul de stat din 1958, (unul era universitar și celălalt în eșalonul superior al Ministerului Petrolului). Alta a fost arestarea mamei în 1978, apoi anchetarile mele din 1973, când un ofițer în civil a controlat la școală… ghiozdanul fiului meu aflat în clasa doua primară!

Apăreau diverse motive, plauzibile sau nu, dar toate aveau un numitor comun: industria occidentală de utilaj petrolifer și prețul petrolului. Acești doi factori erau singurii realmente interesați să împiedice activitatea unor personalități din Dacia Felix care, implicate în realizarea unor echipamente petrolifere performante, au concurat eficient industria occidentală de specialitate și implicit au mărit producția de petrol a țărilor din blocul sovietic sau în curs de dezvoltare. Această activitate a limitat în mod substanțial piața de desfacere a producătorilor occidentali de utilaj petrolifer și evident a influențat prețul petrolului, limitând creșterea lui exagerată.

Cum puteau cei doi factori afectați să împiedice realizarea unor echipamente petrolifere performante în România? Nu cred că erau mulți guvernamentali interesați să anihileze „găinile care fac ouă de aur”, chiar dacă aveau rude sau prieteni în străinătate.  În Dacia Felix exista o singură organizație care știa exact ce face fiecare persoană și punctelele vulnerabile ale acesteia: Securitatea. Ea era singura care își putea permite să pedepsească pe oricine, ocolind căile legale ale justiției…

Factorii afectați din occident aveau o singură opțiune: infiltrarea unui agent în Securitate, prin terțe organizații, care să le furnizeze numele personalităților amintite și să provoace anihilarea lor.

Desigur idea este controversată, dar trebuie totuși luată în considerație. Metodele erau multiple. Uneori era suficient ca un ofițer civil să ceară informații depre o persoană la șefi sau colegi și persoana era astfel ostracizată. Adeseori agentul infiltrat era descoperit și persoanele afectate erau reabilitate.

Numai că pentru ing. Dimitrie Tomozei și pentru mulți alții reabilitarea a sosit prea târziu…