Un veac de la adoptarea Legii de încetăţenire a evreilor din România *

Principiile de bază ale primei legi au fost incluse în Tratatul de pace de la București, semnat de România în mai 1918, cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia. Articolele 27 și 28 ale capitolului VII al Tratatului se refereau la egalitatea confesiunilor religioase din România. Cultele minoritare deveneau egale cu cultul ortodox. „Conform articolului 28, deosebirea de confesiune religioasă nu poate exercita în România nicio influență asupra stării civile și în special asupra drepturilor politice și civile. Principiul exprimat va fi pus în aplicare și în ce privește naturalizarea locuitorilor români nesupuși unei supușenii străine, inclusiv a evreilor socotiți aici până în prezent străini. În acest scop se va decreta în România, până la ratificarea Tratatului de Pace, o lege potrivit căreia în toate cazurile toți cei care nu au supușenie străină și care au participat la război, fie în serviciul armat, fie în serviciul auxiliar sau cei care s-au născut în această țară și care sunt stabiliți aici și cei care sunt născuți din părinți care s-au născut și ei aici, vor fi rânduiți fără alte formalități printre cetățenii români, bucurându-se de toate drepturile și putându-se înscrie ca atare la Tribunal. Obținerea calității de cetățean român se va extinde și la soții legitimi, la văduve și la copiii minori ai acestor persoane.” Întrucât România era singura țară din Europa unde evreii nu au fost încetățeniți, se pare că articolele 27 și 28 au fost incluse în Tratat la presiunea delegației germane ca rezultat al intervenției liderilor comunității evreiești din Germania. Conform acestor prevederi, în 19 iulie 1918 a fost elaborată prima lege de naturalizare a evreilor, Legea Marghiloman-Arion, intitulată ,,Lege pentru împământenirea străinilor născuți în țară.” Precum se vede, cuvântul „evreu” nici măcar nu figura în titlu. Adoptarea ei a suscitat dezbateri aprinse în ședința Adunării Deputaților din 17-18 iulie 1918. Printre principalii oponenți era A.C.Cuza, autorul broșurii ,,Jidanii în război”. Cuza s-a numărat printre principalii calomniatori ai evreilor; nu numai că a negat participarea lor la război dar i-a acuzat de trădare, dezertare, spionaj ș.a.Read more…

“JIDANII ÎN RĂZBOI”

Acesta e titlul articolului de fond din revista CERTITUDINEA (nr. 17/2018), publicaţie apărută sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este vorba de opinii, însemnări de jurnal, discursuri parlamentare având acest titlul răsunător, scris cu majuscule “JIDANII ÎN RĂZBOI” la care, pentru o înţelegere mai clară, se adaugă: un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României. Uitându-mă la titlul care captează din start interesul cititorului de ziar, am crezut că e vorba de sacrificiile aduse de evreii de pe teritoriul României în Marele Război pentru întregirea ţării. Totuşi era ceva derutant: acest sacrificiu suprem l-au adus evreii, nu jidanii! Atunci ce rol au avut jidanii în război? Şi ca cititorul neiniţiat să primească o privire de ansamblu, în articol se reproduce coperta unei broşuri, discursul lui A. C. Cuza, rostit în Adunarea Deputaţilor din 1918. Acelaşi A.C. Cuza care a fost şeful guvernului care a adoptat legislaţia antisemită din 1938. Extrem de sugestiv, nu-i aşa?Read more…

Haos în viața politică britanică. Viitorul incert al Brexitului

Respingerea de către Camera Comunelor a acordului dintre guvern și Uniunea Europeană privind condițiile de ”divorț” ale celor două părți a provocat un adevărat haos în viața politică britanică. Haosul ar fi putut fi și mai mare dacă parlamentarii ar fi dat și un vot de neîncredere guvernului Theresei May, dar cu o mică marjă -325 la 306-, cabinetul a supraviețuit. Aceasta nu înseamnă că prim-ministrul poate răsufla ușurat, dimpotrivă, are în fața lui o sarcină aproape imposibil de rezolvat: ce se va întâmpla în viitorul apropiat? Viitorul apropiat înseamnă 29 martie, când ar trebui să intre în vigoare ieșirea Marii Britanii din UE. Dar în ce condiții, dacă cele din acord au fos respinse? Deși se vorbește de un plan ”B” sau de mai multe scenarii deocamdată, cel puţin, există o lipsă de perspectivă deoarece în dezbaterile din Camera Comunelor ceea ce s-au auzit au fost criticile și nimeni nu a venit cu propuneri pozitive.Read more…

Preşedintele FCER – primul nongerman căruia FDGR îi conferă Insigna de Onoare de Aur.

La 18 ianuarie a.c., la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din București, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), dr. Aurel Vainer, a primit Insigna de Onoare din Aur, cea mai înaltă distincție acordată de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Caracterul excepțional al evenimentului a fost subliniat de dr. Paul Jürgen Porr, președintele FDGR, care a arătat că este pentru prima dată în istoria de 29 ani a organizației că această distincție se acordă unui nongerman. ”Onorăm cu această insignă pe omul Aurel Vainer iar insigna este un simbol al colaborării celor două comunități – cea germană și cea evreiască. Ea a început demult și s-a continuat la nivelul parlamentului”, a arătat el. ”Această insignă recompensează gestul simbolic făcut de către minoritatea evreiască, la un moment de cumpănă al FDGR. FCER a fost singura comunitate din România care a luat apărarea Forumului Democratic al Germanilor din România, atunci când a fost defăimat ca organizație nazistă”, a declarat președintele FDGR.Read more…

Rămas bun, prieten drag! Andrei Banc (1938-2019)

Vestea tristă mi-a parvenit azi dimineață. Nu a fost o surpiză pentru mine, l-am vizitat cu câteva zile în urmă la Spitalul Universitar unde a fost internat la începutul săptămânii. Nu m-a recunoscut, era în comă. M-a durut sufletul când l-am văzut în această stare pe unul dintre cei mai buni și cei mai vechi prieteni, de mai bine 60 de ani. Pentru mine este o pierdere imensă. Andrei Banc a fost unul dintre cei mai talentați ziariști de știință din generația veche, din cea care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității lui în perioada comunisto-ceaușistă. A lucrat mai întâi în presa scrisă –Viața Studențească, Scânteia Tineretului, apoi la Televiziune unde, împreună cu Andrei Bacalu, a realizat cele mai interesante emisiuni de știință. Mândria lui a fost că niciodată în filmele sale nu a rostit cuvântul Nicolae Ceaușescu, fapt cu care puțini ziariști ai vremii s-au putut lăuda. După revoluție a trecut la Societatea Română de Radio unde, până la pensionare, a fost redactorul-șef al Emisiunii de știință. Nu numai că la această emisiune se prezentau materiale de calitate, dar a știut să aleagă și să formeze ziariști tineri care au continuat activitatea lui. Spre deosebire de alte locuri și nu numai în presă, tinerii (care azi aparțin generației de mijloc) au apreciat tot ceea ce au căpătat de la el și i-au rămas prieteni până în ultima clipă a vieții.Read more…

Ce merită cumpărat la reducerile din ianuarie

Cea mai faină şi longevivă piesă vestimentară cumpărată la reduceri a fost (este, încă!) un palton de la Stefanel. L-am luat la un preț cu vreo 60% mai mic decât cel original, în urmă cu vreo 2 ani, şi il port obsesiv în fiecare iarnă. Pe el mă bazez, se potrivește la absolut orice ţinută: de la ultra-casual, la foarte elegante. Cea mai proastă decizie de shopping pe care am luat-o vreodată a fost o pereche de cizme Musette. Trecuseră prin cinci niveluri de reduceri şi erau absolut splendide. „Uau, ale mele sunt, ce deal extraordinar!”, mi-am spus pe moment. Ba deloc, pentru că tocurile erau prea înalte pentru a fi comode, rise-ul (înălțimea şi circumferința pârții care înfășoară laba piciorului) era pentru un picior mai îngust şi, pentru că nu aveau fermoar, era un coșmar sa le descalț. Le-am purtat o singură dată în 6 ani. De ce v-am istorisit întâmplările astea două? Pentru că sezonul de reduceri de iarnă tocmai a debutat (online şi offline).Read more…

RITA

“Rita” este un serial de TV danez modern, inteligent și provocator care se extinde pe trei sezoane și 24 de episoade, oferind în abundență un umor copios și provocând râsete în hohot cu o mulțime de surprize. De fapt, serialul urmărește îndeaproape voiajul unui fund de femeie spectaculos și magic cu așa o putere seductive încât e urmărit cu ochi holbați, fălci căzute, gâturi transpirate, respirație întretăiată, salivare abundentă și uneori cu distragere mentală. Pe deasupra, observatorii hipnotizați care urmăresc miracolul în mișcare legănată, mai pot observa și o “fisură” de penetrare a luminii prin spațiul creat de superba combinație a coapselor perfect conturate cu blugii foarte strânși și bine fixați. Exact cum se vede în reclamele de blugi cu modele de profesie, ale căror pulpe nu se ating la capătul de sus.Read more…

Cum am străbătut patru regimuri social-politice

Apariția în ultima vreme în Baabel a unor articole cu caracter autobiografic m-a încurajat să-mi depăn istoria, iar expresia „cum am străbătut” am împrumutat-o din titlul unei cărți a istoricului Lucian Boia.

M-am născut în anul 1928, la Iași. Trecuseră șase ani de când, după îndelungate pertractări, cetățenia română era recunoscută pentru toți evreii din România. Tatăl meu avea un magazin de modă pe o stradă comercială principală a orașului. Părinții mei au fost evrei credincioși, dar cu o activitate de cult redusă: respectau regulile alimentare numai de Pesah și se duceau la sinagogă numai de marile sărbători de toamnă. Nu am urmat nicio formă de inițiere religioasă evreiască, părinții mă duceau cu ei la sinagogă, unde mă jucam în curte cu alți copii. Am urmat cursul primar la Spiru Haret, o școală situată în apropierea cartierului Țicău. Aici am avut și câțiva colegi evrei. În afara faptului că nu participam la ora de religie și la rugăciunea de Tatăl Nostru rostită de elevi în fiecare dimineața, nu îmi făceam cruce și nu spuneam Amin, nimic nu mă deosebea de ceilalți colegi. Nu mă simțeam izolat de colegii mei creștini, cu toate că nu eram inclus de ei la unele jocuri mai violente (de exemplu „de-a hoții și vardiștii”), la care copii mahalalei Țicău erau mai apți.Read more…

Cazul Dimitrie Tomozei

Navigând pe internet am descoprit scrierile lui Alin Tomozei, care mi-au readus în memorie tragicele evenimente din anul 1965, de la uzina 1 Mai unde am lucrat de la terminarea facultății în 1958, până când am părăsit Dacia Felix în 1980. În consecință am început să scriu acest text, în care încerc să reamintesc ceva despre regretatul Dimitrie Tomozei și tristul sfârșit al acestuia.
Iată câteva amintiri legate de el. Lucram de aproape un an la Serviciul Proiectări, ca inginer proiectant principal. În dimineața zilei de 12 decembrie 1965, tehnicianul Constantin Cojocaru a intrat surescitat în sala de proiectare, anunțând cu glas sugrumat: “Aseară dl. director Dimitrie Tomozei a fost găsit mort în tunelul uzinei!” Impresionat, întregul personal s-a strâns în jurul lui Cojocaru, cerând informații suplimentare. “Avea capul zdrobit. Se pare că a fost lovit accidental de un tractor”. Am trecut în jurul sicriului expus în Sala Sindicatelor, împreună cu miile de salariați ai uzinei și ploieșteni care au adus un ultim omagiu defunctului. Într-una din zilele urmăîtoare am participat împreună cu colegii de serviciu la imensul cortegiu uman care îl însoțea pe ultimul său drum. În scurt timp omagierea lui Dimitrie Tomozei s-a estompat. Circulau zvonuri că el s-ar fi sinucis ca urmarea unei nevroze, datorită unor greșeli făcute în tratativele de peste hotare. Circula zvonul că ar fi fost anchetat de Securitate.Read more…

Povestea unchiului Sam şi a mătuşii Meta

Iată povestea: Sam a descins de undeva de lângă Bialystok, dacă-mi amintesc bine. La o vârstă fragedă a fugit din calea înrolării forțate în armata rusă în care evreii nu erau doriți, dar când erau prinși, erau obligați să rămână în serviciu cel puțin 7 ani. Cum a ajuns la New York, nu știu. Era în anii marilor emigrații din Europa spre America și el, fără meserie, spera că va putea găsi un mod de a trăi acolo în pace. Aceste amănunte ni le-a povestit chiar el în singura lui vizită făcută în România, la Câmpulung Moldovenesc, în anul 1936, deci cu peste 80 de ani în urmă El era soțul lui tanti Meta, o soră mai mare a tatălui meu. Poate că ea era mai puțin dotată intelectual ca celelalte surori, pentru că părinții s-au învoit ca ea să plece singură în America, la o mătușă fără copii. Cei doi au ajuns în America aproape în același timp. Cum s-au cunoscut nu e greu de imaginat. Și acum emigranții își caută prieteni printr cei care vorbesc aceeași limbă – pentru ei era idișul. Mie mi-era destul de greu să-l înțeleg, căci vorbea un idiș lituanian amestecat cu engleză americană. Tanti Meta vorbea încă germana. Sam și-a început cariera ca peddler, negustor ambulant de haine vechi și în curând s-a căsătorit cu tanti Meta, care era călcătoreasă într-o spălătorie.Read more…

Încă ceva despre Amos Oz

După frumoasele articole despre Amos Oz apărute în Baabel, din care multe s-au concentrat pe ideile lui politice și mai puțin pe opera literară, aș vrea să adaug încă un aspect al activități sale de peste 55 de ani, mai puțin cunoscut chiar și în Israel și care evidențiază mai bine activitatea sa literară și publicistică. Este vorba despre participarea, în calitate de coautor, la scrierea și editarea cărții cu titlul Siah lohamim (Voci ale luptătorilor), care a apărut în octombrie 1967, după Războiul de Șase Zile și care a fost vândută până acum în 150.000 de exemplare, fiind considerată în mod unanim de exegeți drept best-seller-ul absolut apărut până azi în Israel. Redactorul cărții a fost Avraham Șapira, iar la scrierea și editarea ei au participat numeroase personalități precum Amos Oz, Muki Țur, Yariv Ben Aharon și mulți alții. Titlul complet al cărții este: Siah lohamim, pirkei hakșava vehitbonenut (Voci ale luptătorilor, ascultate și consemnate). Cartea este o culegere de consemnări ale evenimentelor trăite de tinerii luptători în timpul Războiului de Șase Zile, declanșat la 6 iunie 1967. Acești tineri erau cu toții locuitori din kibutz, acesta fiind primul război din viața lor; ei au povestit cum au trecut prin ororile războiului, având prima lor întâlnire cu moartea pe câmpul de luptă.Read more…

Moartea lui Gică

Rareori lipsea de la locul lui, intrarea principală a mall-ului din Huskvarna, unde trecătorii se obișnuiseră deja cu prezența lui Gică. Unii răspundeau la salutul său prietenos, alții îi mai dădeau câte un ban, în zilele mai bune chiar și o bancnotă. Originar dintr-un sat de lângă Bacău, Gică a sosit în Suedia cu patru ani în urmă, după ce tipografia unde lucra și-a închis porțile, iar familia, pe care nu mai era capabil să o întrețină, l-a părăsit. La începutul existenței sale scandinave, Gheorghe Hortolomei-Lupu mai câștiga câte ceva lucrând ca sezonier în livezile din zonă, iar când proprietarii nu mai aveau nevoie de el, accepta orice muncă, oricât de modest plătită. Într-o zi de august 2018, trupul neînsuflețit al lui Gică a fost găsit în parcul orașului, aproape de banca pe care obișnuia să-și petreacă nopțile. La scurtă vreme după descoperirea cadavrului, un adolescent de 16 ani a fost arestat, suspect de uciderea lui Gică, complice fiindu-i un alt băiat, cu doi ani mai tânăr.Read more…

Cămășile cu mâneci lungi

Vă recomand să vizionați documentarul american „Keep Quiet” (Netflix), despre foarte controversatul cetățean maghiar Szegedi Csanád. Cu toate că auzisem despre el, filmul m-a șocat și vă voi povesti și de ce. Dar pentru că nu toți cititorii știu la cine mă refer, aș vrea mai întâi să vi-l prezint pe scurt. Csanád Szegedi are azi de 36 de ani. Între 2003 și 2012 a fost membru în partidul de extremă dreaptă, cu orientare ultranaționalistă și chiar fascistă Jobbik (traducerea în limba română este ambivalentă: mai bun/mai de dreapta). A ajuns chiar vicepreședintele partidului şi membru al Parlamentului European de la Strassbourg. S-a remarcat chiar și printre camarazii lui prin antisemitismul lui crunt. Până aici nimic deosebit pentru membrul unui partid profascist din Europa; doar că în 2012 i se aduce la cunoștință și mai târziu se convinge personal că a avut „nenorocul” să aibă bunici și mamă evreică. Mai mult decât atât, bunica a fost supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz și avea numărul tatuat pe braț. Revelația a avut-o doar la vârsta de 30 de ani!! Read more…

Și lumina a biruit forțele întunericului. Urmare.

Articolul despre soarta soacrei mele, publicat nu demult la Baabel, a fost citit (în traducere engleză) de diferite persoane din Olanda, care au o legătură cu evenimentele pomenite: câteva rude, mai mulți dintre frații de Jong, etc. Unii dintre ei mi-au scris. Printre ei a fost și o veche prietenă a soacrei mele, pe nume Liesbeth. Nu numai că i-a plăcut articolul, dar mi-a adăugat o sumedenie de detalii pe care și le amintește din povestirile soacrei mele. Astfel încât am hotărât să scriu o „urmare”. După câte își amintește Liesbeth, Ali și sora ei Janni nu au fugit de acasă. Probabil că primiseră acte false pentru că într-o bună zi și-au scos stelele galbene și au pornit pe jos, împreună cu mama, lor până în orașul vecin, la gara cea mai apropiată. Despărțirea la gară a fost sfâșietoare, nu știau dacă se vor mai revedea; s-au mai revăzut o singură dată. Dar partea cea mai groaznică a fost alta: același tren transporta și prizonieri evrei, prinși în razii, spre lagărul de tranzit Westerbork. Cetățenii de rând aveau întâietate pe tren. Când Ali și Janni s-au urcat în tren, un număr de evrei au fost dați jos pentru a le face loc. Printre ei erau și cunoscuți. S-au privit, dar nimeni nu a scos un cuvânt.Read more…

Împotrivire şi rezistenţă evreiască faţă de ghetoizarea şi deportarea din Transilvania de Nord

În numărul anterior al revistei Baabel, Gabriel Ben Meron publica articolul Moartea unui om care a ieşit din turmă https://baabel.ro/2019/01/moartea-unui-om-care-a-iesit-din-turma/ , dedicat amintirii lui Simcha (Kazik) Rotem, supravieţuitor al Revoltei Ghetoului din Varşovia. Titlul şi unele consideraţii din articolul care relua ideea că în timpul Holocaustului evreii din Diaspora s-au comportat „ca o turmă dusă la abator”, fără a se împotrivi sau rezista, au stârnit vii comentarii şi mi-au inspirat acest articol în care am să prezint câteva cazuri în care evreii din Transilvania de Nord au încercat să se împotrivească ghetoizării şi deportării. Soluţia finală” împotriva evreilor din spaţiul unguresc a fost pusă în aplicare pe baza unor decrete şi instrucţiuni emise de guvernul Sztójay, numit constituţional de către Horthy în 22 martie 1944. Acest guvern a pus la dispoziţia naziştilor forţele de ordine – poliţia şi jandarmeria – precum şi funcţionarii din administraţia publică a Ungariei. Deci spolierea, stigmatizarea, concentrarea şi deportarea evreilor în lagărele naziste s-a făcut în mod oficial şi legal, în vreme de război.

Să mai adăugăm că populaţia civilă care urma să fie supusă ghetoizării şi deportării era alcătuită din femei, copii, adolescenţi şi bărbaţi în etate (restul bărbaţilor fiind mobilizaţi în serviciul muncii din armata maghiară) în condiţii de război şi în mijlocul unei populaţii civile locale ostile, care dacă nu era complice cu puterea atunci dădea dovadă de indiferenţă. Cei care au încercat să-i ajute pe evrei au fost extrem de puţini, practic puteau fi număraţi pe degete. În aceste condiţii organizarea unei rezistenţe subterane, procurarea de arme şi revolta erau de domeniul ficţiunii. În acelaşi timp populaţia evreiască nu a fost edificată asupra destinaţiei finale. Şi totuşi au existat cazuri de rezistenţă, împotrivire şi revoltă.Read more…

Dacă-i uităm îi omorâm din nou

Nu i-am cunoscut. Nici pe el şi nici pe tatăl lui. El era un tânăr de 38 de ani. Încă locuia cu familia, pe strada Pitagora, în cartierul evreiesc din București. Era un tip deștept căruia “îi mergea mintea”, cu opinii liberale, sportiv, bine făcut, care juca fotbal ori de câte ori avea puțin timp liber.

În contrast cu el, tatăl său era un evreu de tip vechi, ortodox, care trăia pentru a-şi face datoria de evreu religios. Era un om cunoscut pentru tradiționalismul şi corectitudinea sa. Era capul unei familii cu opt copii, patru băieți şi patru fete. Viața lor era una obișnuită, asemănătoare cu a multor evrei care trăiau în București în anii 40 ai secolului XX. Nu erau bogați dar trăiau bine. Erau antreprenori şi conduceau o afacere cu textile. Se numărau printre furnizorii Casei Regale şi în ciuda dificultăților cu care se confruntau toți evreii din România acelor vremuri, se părea că erau pe drumul cel bun. Până într-o zi. Dimineața zilei de 21 ianuarie 1941 l-a găsit pe bătrânul evreu rugându-se, alături de alți evrei, la Templul Coral.Read more…