Casa din Portobello

La Dublin, asemenea altor orașe pe care am avut norocul să le cutreier de-a lungul anilor, mi-am respectat pe cât posibil obiceiul de a ocoli marile atracții turistice. Nu am fost nici la extrem de popularul Muzeu Guinness, templul berii, nici în casa lui G.B.Shaw, nici la Grădina Zoologică, iar Temple Bar, cartierul unde pub-urile se ating unul pe altul, l-am parcurs într-o grabă necuviincioasă aproape, opusă recomandărilor din Trip Advisor și alte ghiduri.

Norocul a făcut însă ca într-o seară ploioasă, în camera de hotel, studiind cam într-o doară harta primită la recepție, să dau peste Muzeul Evreiesc al Irlandei, situat în imediata apropiere, pe cheiul lui Grand Canal, pe care-l vedeam prin geam și care vrând-nevrând îmi amintea de lacul Parcului din Cluj, probabil datorită sălciilor plângătoare, ale căror ramuri mângâiau apa acestui colț liniștit al orașului.

Muzeul se află în clădirea modestă a unei sinagogi de altădată, în cartierul Portobello, numit de mulți Micul Ierusalim. După o îndelungată perioadă de paragină, locul este considerat acum monden și căutat din punct de vedere imobiliar. Casa din cărămidă roșie nu se distinge cu nimic de clădirile învecinate, până când inscripția de la intrare te anunță că ai sosit la destinație.

Muzeul Evreiesc al Irlandei a fost inaugurat în iunie 1985 de către Președintele de atunci al Israelului, Haim Herzog, care s-a născut la Belfast, în Irlanda de Nord, dar a copilărit la Dublin. Tatăl său a fost Rabinul-șef al Irlandei între 1919 și 1937. (Îmi amintesc de cuvântările fostului președinte în anii 80, când mă întrebam despre originea accentului său străin cu care rostea cuvintele în ebraică, accent pe care abia acum am reușit să-l ,,localizez”, după ce i-am auzit vorbind pe irlandezi). De altfel memorabilul moment este menționat pe placa de la intrare, iar multe din documentele personale ale lui Herzog, întocmite în perioada sa irlandeză, sunt păstrate la loc de onoare printre exponate.

Obiectele și fotografiile vechi, adunate cu o vădită dragoste și aranjate cu grijă, dar fără pedanteria caracteristică marilor muzee, m-au impresionat în mod deosebit. Alături de ele, sulurile de Tora și o Menora în formă de harpă, emblema heraldică a Irlandei, simbol folosit cu multă evlavie până și în reclamele berii Guinness, sunt expuse aici drept mărturii ale existenței cândva înfloritoare a evreilor Irlandei, aflată acum într-un trist declin. (Una dintre persoanele în grija cărora se află muzeul, voluntari ca toți cei care-i primesc pe vizitatori, mi-a spus că numărul actual al evreilor irlandezi a scăzut la cam 800 de suflete.)

În mod firesc printre exponate se găsesc și mărturii ale antisemitismului care i-a determinat pe atâția să părăsească insula. Printre acestea am văzut un afiș cu mesajul ,,Nu angajăm decât croitori irlandezi!” și broșuri ale organizației Sinn Fein, îndreptate contra populației evreiești. Ceva mai încolo era un mesaj scris de un angajat al consulatului german din Dublin în toamna lui 1933, prin care Mrs.Simmons, născută Wilkow, este concediată din funcția de secretară pe motivul originii sale evreiești. Nimeni nu pare să-și mai aducă aminte de detaliile dispariției Doamnei Simmons curând după acest incident.

Numeroase exponate reușesc totuși să aline oarecum sufletele vizitatorilor, în majoritate evrei din întreaga lume. Printre ele se află bucătăria cașer, păstrată în condiții mai mult decât acceptabile, care funcționa la începutul sec. XX într-una din casele cartierului Portobello, sau afișele programelor teatrului Dublin Jewish Dramatic Society, dovadă a intensei vieți culturale a comunității. Respectabila instituție a activat cu scurte întreruperi, uneori chiar ilegal, între anii 1900 și 1960.

Un colț mult admirat la parterul muzeului (etajul fiind însăși sala Sinagogii de altădată, unde mai au loc și acum conferințe sau aniversări) îi este consacrat scriitorului James Joyce, privit ca cel mai de seamă reprezentant al literaturii Irlandei în sec. XX, precum și eroului său Leopold Bloom. Citind explicațiile din vitrina dedicată autorului și vieții sale tulburate, gândurile m-au purtat spre soarta personajului din romanul Ulysses, născut chiar aici, în Micul Ierusalim și trecut prin atâtea.

La plecare am avut onoarea să-i strâng mâna Doamnei Yvonne Altman O’Connor, care conduce Muzeul Evreiesc al Irlandei cu mult curaj și o doză de infinită însuflețire, dedicându-i întreaga sa existență. Minunata femeie, care a depășit vârsta de 80 de ani, s-a născut într-o familie de catolici irlandezi, dar căsătorindu-se cu un evreu din Dublin, a adoptat religia acestuia.

Printre cei de care ne-am luat rămas bun a fost și un domn deosebit de elegant și politicos, care purta chipa. Ne-a povestit că trăiește la Belfast, dar aici, la muzeu, se simte ca acasă. El ne-a recomandat să vizităm Galeria Națională a Irlandei, unde tocmai se deschisese o expoziție a pictorului spaniol Joaquin Sorolla, numit și Maestru al Luminii. (Expoziția poate fi văzută până la începutul lunii noiembrie.) Cu mare bucurie i-am urmat sfatul chiar a doua zi.

George Farkas

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

3 Comments

  • Laszt Aneta commented on September 21, 2019 Reply

    Mulțumesc pentru articolul interesant. am avut plăcere să citesc un lucru interesant despre familia Herzog care nu am știut de originea acestei familii nobile de admirație.

  • Tiberiu Ezri commented on September 21, 2019 Reply

    Antisemitismul acestui popor deosebit de talentat se manifesta si prin traditionala atitudine anti- israeliana.

  • Andrea Ghiţă commented on September 19, 2019 Reply

    Un articol interesant despre evreii din Dublin şi muzeul lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *