Botoşani, 7 aprilie – 23 August 1944

Fiind interesată de tot ce se referă la orașul Botoșani, orașul unde s-a născut mama, unde am urmat clasa a V-a și a VI-a de liceu, unde trăiau bunicii și multe rude și unde am ajuns după deportare, am dat peste un articol de ziar, o poveste a orașului pe care nu o cunoșteam. Ea se referă la perioada 7 aprilie – 23 August 1944, despre care nici chiar localnicii nu știu prea multe. Eu am ajuns la Botoșani în 2 mai 1944, am trăit din plin evenimentele din acea vreme și țin minte unele lucruri care poate ar servi la lămurirea acestui episod controversat din istoria orașului.

Nu de mult a apărut următorul articol în Adevărul local, https://adevarul.ro/locale/botosani/cum-aparut-republica-sovietica-evreiasca-botosani-istoria-statului-autonom-nebunesc-proiectat-ana-pauker-nordul-moldovei-1_56d2f40e5ab6550cb84d0434/index.html intitulat Cum a apărut Republica Sovietică Evreiască Botoşani. Istoria „statului autonom“ nebunesc proiectat de Ana Pauker în nordul Moldovei. Autorul atribuie Anei Pauker această idee și ea ar fi avut loc sub oblăduirea trupelor sovietice, după retragerea armatei române și a celei germane pe linia defensivă Rădăuți – Suceava – Fălticeni – Tg. Neamț – Pașcani – Tg. Frumos – Iași. Autorul afirmă că la Botoșani au rămas numai evreii, care i-au primit pe sovietici cu flori, apă și multă bucurie și pe acest fond s-a putut crea, deși pentru scurt timp, Republica Autonomă Evreiască Botoșani. În articol se mai menționează că aceasta s-a realizat după lansarea zvonului că s-ar pregăti un pogrom contra evreilor, odată cu plecarea administrației și a românilor din oraș. Șlomo Leibovici Laiș, istoric originar din Botoșani și emigrat în Israel în anii 40, a publicat o mini-monografie despre evreimea botoșăneană, în care vorbește despre un eventual experiment teoretic al unor tineri comuniști intelectuali din Botoșani, pe care Ana Pauker l-ar fi sugerat, dar care nu a fost pus niciodată în practică. Oficial Ana Pauker a venit în România mult mai târziu, în septembrie.

În Forumul Softpedia din din 15 septembrie 2018 se vorbește despre acest subiect „delicat”. Textual, se spune că evreii în vârstâ din Botoșani, dar și mulți români care au trăit la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial își amintesc că în 1944 orașul și împrejurimile lui ar fi devenit Regiunea Autonomă Sovietică Evreiască, condusă de elita evreiască din județ timp de două săptămâni. Dar se subliniază că este un subiect „tabu” pentru istorici, privit ca fantasme din trecut, episod misterios, controversat, legendă urbană. Oficialii nu vorbesc despre acest subiect. Bătrânii parcă își amintesc câte ceva, că a început când autoritățile s-au retras, că a durat trei zile – sau poate două săptămâni și că evreii ar fi avut funcții importante. Ei l-au pus primar pe Carol Artberger, cunoscut mai târziu ca Emil Ardeleanu. Am citit și numeroase postări pe acest subiect, interesante ca poziționare actuală, unele și cu tentă antisemită. Care să fie subtextul apariției în presă după atâta vreme a acestui subiect neadevărat și controversat? Numai interes de senzațional și rost de o audiență mai mare?

Botoșaniul de altădată

Când am ajuns eu la Botoșani, în 2 mai 1944, locuitorii orașului erau încă speriați de bombardamentul din 7 aprilie, odată cu intrarea armatei sovietice în oraș. Am mai văzut multă vreme urmările bombardamentului. Locuitorii își petreceau cel puțin o parte din noapte în pivnițele transformate în adăposturi. E adevărat că evreii au rămas pe loc după evacuarea administrației române, dar au rămas și români, cei săraci, din cartierele periferice, Răchiți, Calicime și mai ales cei din sate, care nu aveau ce pierde odată cu venirea armatei sovietice. Nu e de mirare că evreii i-au primit bine pe sovietici. Pentru ei erau cei care i-au salvat de un eventual pogrom și de perspectiva deportării. Totuși chiar în prima zi de ocupație sovietică a fost împușcat fiul unui evreu (Moscovici, negustor bogat) numai pentru că îl chema Carol și credeau că era neamț. Bunicul meu nu i-a întâmpinat cu flori pe sovietici, asta mi-a spus-o chiar el.

Botoșănenii au resimțit din plin lipsa unei administrații, a unor autorități care să se ocupe de treburile curente ale orașului și de colaborarea cu armata de ocupație. Alternativa era ori comandamentul sovietic total, care nu era convenabil din niciun punct de vedere pentru localnici, nici pentru evrei, nici pentru români, nici măcar pentru eventualii simpatizanți comuniști. De aceea botoșănenii rămași pe loc s-au grăbit să refacă măcar în parte autoritățile locale, pentru a putea colabora cu militarii sovietici. Printre cei care s-au implicat erau într-adevăr mulți tineri comuniști evrei, dar erau și sioniști declarați și evrei vârstnici. Cu toții l-au ales ca primar pe Carol Artberger, un om simpatic cu vederi de stânga și l-au ajutat în treburile administrative. Au înființat un birou pentru cartele, deoarece orașul nu era aprovizionat (dar mai toată lumea avea provizii); au creat un birou al bunurilor din casele părăsite, ca să le ferească de hoți. Aceste bunuri au fost adunate și puse sub pază, deci s-a creat un fel de poliție locală. Mai târziu bunurile au fost înapoiate celor care au revenit. Văzând că sovieticii aveau nevoie de oameni pentru a săpa șanțuri de apărare pe linia frontului, biroul muncii proaspăt înființat a întocmit liste de tineri apți de muncă, iar de acolo comandamentul cerea zilnic numărul de persoane necesare. Presupun că au mai fost și alte birouri administrative, dar nu mi le amintesc.

La două săptămâni după venirea mea la Botoșani m-am angajat și eu acolo ca interpret de limba rusă. A fost primul meu serviciu. Eu nu prea deosebeam rusa de ucraineană, dar în lipsa unei persoane mai școlite, mă descurcam. După 23 August 1944 m-am transferat la biroul de cartele. În prima zi de serviciu, la biroul muncii, l-am cunoscut pe soțul meu. La fel ca pe alți tineri, evenimentele l-au prins într-o permisie de la munca obligatorie din Basarabia. El și familia lui locuiau în Calicime, dar locuința i-a fost bombardată și tocmai se mutase în oraș.

Pe atunci se aflau la Botoșani în jur de 30.000 de evrei, mult mai mulți ca înainte de război, deoarece evreii au fost adunați din tot județul în vederea deportării. Foarte mulți tineri evrei care se găseau atunci la Botoșani erau din orășelele din jur. Ei au fost mobilizați de Biroul Muncii și au lucrat sub comandă sovietică la șanțurile de apărare care, din fericire, nu au fost niciodată utilizate, datorită actului dela 23 August.

Îmi aduc bine aminte, se zvonea că armata sovietică vrea să demonteze fabrica de zahăr de la Ripiceni și să o trimită în URSS. Cu ajutorul acestor tineri, autoritățile locale evreiești au reușit să convingă temporizarea acestei acțiuni și fabrica de zahăr a rămas pe loc. Nici acțiunea de a demonta uzina electrică din Botoșani nu a reușit.

Timpul a trecut foarte repede. La început de iunie a venit și mama cu sora mea din Transnistria. Au fost nevoite să-și lase puținul bagaj la cineva aproape de graniță, unde se mai dădeau lupte. Eu am îndrăznit să-l rog pe comadantul sovietic și să-mi dea un permis de drum pentru sora mea, ca să meargă cu o căruță să-l aducă. Poate pentru că i-am vorbit în rusește s-a arătat binevoitor și mi-a dat o zapiscă – nu știu ce scria pe ea, dar avea o ștampilă și asta conta! Cu ajutorul ei sora mea a reușit să facă acest drum primejdios și cu totul inutil. Dar așa judec cu mintea de acum, la rece. Atunci aveam cu totul alte valori și repere. Bagajele nu meritau riscul acestui voiaj.

Am fost prietenă cu acei tineri evrei, nu cu cei mai importanți, ci din eșalonul doi, dar niciodată nu am auzit vorbindu-se de această aberație, Republica Autonomă Evreiască Botoșani. Nu exclud că în mintea unora să fi existat această idee absurdă, dar ea nu s-a materializat în niciun fel.

Nu cunosc substratul ascuns care stă la baza articolelor citate și a postărilor ulteroare, dar ele nu sunt deloc binevoitoare pentru puținii evrei bătrâni care mai trăiesc la Botoșani și în toată România.

25. 05. 2020 București

Mirjam Bercovici

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Luc Radu commented on October 8, 2020 Reply

    Am fost foarte miscat de povestirea Dnei Bercovici. Evenimentele prezentate imi sint extrem de apropiate — tatal meu, la 25 de ani, abea intors din lagarul Vapniarka in Ianuarie 1944 a fost in acele luni secretarul PC pe judetzul Botosani. Ceea ce a scris Slomo Leibovici intr-un articol din Magazin Istoric in 1995 cit si in Monografia Botosani publicata in Isael denatureaza adevarul. Adevarul este ca nu sionistiI ci COMUNISTII au condus administratia Botosanilor in cele citeva luni pina la 23 August intr-o situatie extrem de dificila. Este adevarat ca administratia locala avea in majoritate evrei. Ana Pauker (care a fost gazduita in casa matusii tatalui meu fiind mama lui Adolf – Dolciu Katz pe care Ana Pauker il cunostea din Rusia) si Vasile Luca – in special – au petrecut saptamini in Aprilie Mai 1944 in Botosani. Politic ei erau mult prea versati ca sa sustina o idee aberanta ca Republica Evreiasca (e adevarat ce mai tirziu idea a fost vehiculata pentru scurt timp de conducerea judetzenei Iasi Mirza etc). Nu stiu daca intr-adevar Fabrica de Zahar Ripiceni (proprietate pina in 1939 a lui Julius Iosipovici, un var primar al bunicii mele materne) nu a fost dusa in Rusia. Victor Rusu povesteste de uzina electrica care tot ar fi fost luata dar Dna Bercovici nu confirma.

  • Virgil Duncan commented on June 10, 2020 Reply

    Maria Roth are dreptate – inchipuiti-va toate persecutiile anti evreiesti din Moldova si Transnistria din 1938 pina la 1945. Vazind armata rosie inaintind asta a insemnat salvarea lor de la mutare fortata si moarte sigura. Plus Romania participind alaturi de Germania la razboi era de asteptat sa piarda teritorii si sa plateasca despagubiri de razboi. Chiar daca a intors armele la sfirsit asta nu a ajutat prea mult. Evreii din Botosani au jucat cartea ruseasca vazind pierderea Basarabiei si Bucovinei citiva ani inainte. Erau satui de legionari. Bunicul meu a trebuit sa fuga la Bucuresti din Roman in 1939 din cauza legionarilor. Casa lui cu doua dormitoare din Roman a fost nationalizata ilegal in 1948 desi era singura lui proprietate. Relatiile dintre comunitatea evreiasca din Romania si populatia autohtona nu au fost prea calduroase din motive multiple. Rusia in schimb era vazuta ca salvatoarea evreilor de pe mana lui Hitler si in oarecare masura Antonescu si Alexianu.

  • Maria Roth commented on May 29, 2020 Reply

    Ce bine ca ati observat articolul si ati raspuns. Care era populatia totala a orasului? Scrieti ca pe atunci erau 30000 de evrei din Botosani care au scapat de la deportare si si-au gasit refugiu, ca Dvs, in Botosani. E absolut normal ca ei sa ii considere eliberatori pe sovietici si sa ia initiativa refacerii administratiei locale. Masurile descrise par sa fi fost utile pentru tot orasul. Multumesc

  • Andrea Ghiţă commented on May 28, 2020 Reply

    Articolul lui Mirjam Bercovici este extrem de interesant şi redă o felie de istorie recentă extrem de puţin cunoscută, dar pe care unii se grăbesc s-o răstălmăcească, probabil din această cauză. De aceea mărturia autoarei care a trăit acele zile frământate este foarte importantă şi valoroasă..

  • Tiberiu ezri commented on May 28, 2020 Reply

    Va admire memoria si capacitatea de sinteza!

  • evagalambos commented on May 28, 2020 Reply

    Foarte interesant și aduce lumină unui subiect care ar fi putut deveni foarte sensibil.

  • Nicole Sima commented on May 28, 2020 Reply

    Este foarte bine și de dorit ca cei ce au trăit anumite evenimente să vină și să le explice exact așa cum au fost. Articolul de față fiind un asemenea exemplu de autenticitate. Felicitări!

  • Beatrice Ungar commented on May 28, 2020 Reply

    cum zicea Frederic cel Mare… castiga intotdeauna cel care apeleaza la fantezia oamenilor, nu cel care apeleaza la ratiunea lor…
    felicitari pentru acest articol necesar care sper sa ajunga si la habarnistii mei colegi
    cu respect

  • Hava Oren commented on May 28, 2020 Reply

    Extraordinar de interesant!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *