Puterea nucleară a Israelului

De peste o jumătate de veac, poziția diplomatică constantă a Israelului este lipsa confirmării sau a infirmării posesiei de arme nucleare. Această ambiguitate, abil întreținută de toți liderii israelieni și unul dintre cele mai bine păzite secrete din lume, reprezintă parte din războiul de influență regional, respectiv cel psihologic pe termen lung, dintre statele arabe radicale, Iran, organizațiile teroriste – precum Hamas, Hezbollah, ISIS pe de o parte și Statul Evreu pe de alta.

Cei peste 60 de ani, de când se presupune că Israelul ar avea arme nucleare, au confirmat succesul incontestabil al acestei atitudini ambivalente, de descurajare subtilă a unui atac arab concertat de proporții sau a unui atentat extremist cu arme de distrugere în masă, orchestrat de organizații teroriste. Conform experților nucleari, Israelul posedă la ora actuală circa 80-90 de focoase nucleare, dar dispune de suficient material nuclear fisionabil pentru circa 200 de focoase nucleare. (https://fas.org/issues/nuclear-weapons /status-world-nuclear-forces/)

Israelul, în ciuda presiunilor internaționale, nu a semnat Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare. Diferite servicii secrete susțin că Israelul are şi arme ofensive chimice și biologice de distrugere în masă. Israelul nu a ratificat niciodată Convenția Internațională a armelor chimice și nici Convenția Internațională a armelor biologice, în schimb a semnat-o pe cea a armelor chimice.

Statul Evreu a ratificat doar două tratate internaționale privitoare la controlul armelor de distrugere în masă, și anume: Convenția de protecție fizică a Materialului Nuclear – 2002 și Amendamentul 2005 al acestuia în 2012.

Arsenalul balistic capabil să transporte capetele nucleare la ținte aflate pe o rază de până la 3000 km este constituit din rachete Jericho II și Jericho III, bazate pe tehnologie franceză, cu rampe de lansare mobile, rutiere sau feroviare. Numărul acestor rachete cu rază lungă de acțiune se estimează a fi de aprox. 100. Rachetele cu rază scurtă de acțiune de tip Jericho I au fost dezvoltate în anii 70 și au o rază de acțiune de cca. 500 km.

Israelul dispune de o forță nucleară navală, alcătuită din șase submarine germane tip Dolphin, primul deja operațional din anul 2000. Se presupune că – fapt  negat de guvernul israelian – ar fi înzestrate cu sisteme de rachete de croazieră ( SLCM ), capabile să lovească obiective la distanță de aprox 1500 km.  (www.defensenews.com/opinion / commentary/ 2016/11/14).

Oficialități ale Pentagonului și ale US Navy, au observat teste balistice ale Israelului în Oceanul Indian în 2000, fapt confirmat și de ziarul britanic Sunday Times. (http://www.nti.org/analysis/articles/israel)

Israelul posedă o forță aeriană redutabilă, probată excepțional în conflictele Orientului Mijlociu, admirată de întreaga lume.

Forța nucleară aeriană constituie unul din secretele cele mai profunde ale Israelului. Experții nucleari susțin că Israelul are în dotare cca. 30 de bombe nucleare gravitaționale, lansabile din avioane. Forțele aeriene israeliene au în dotarea operațională circa 205 aparate de zbor de tipul F-16 Falcon, F-15 Eagle și mai nou F 35 capabile să folosească bombe și rachete cu focoase nucleare

(https://fas.org/issues/nuclear-weapons%20/status-world-nuclear-forces/).

Există foarte puține informații oficiale despre cantitatea de material nuclear fisionabil și stocurile aflate la dispoziția Israelului. Conform datelor furnizate de Organizația Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) în ianuarie 2017, se estimează că Statul Evreu avea cca 860 kg de plutoniu și acesta a fost produs în mare parte la Centrala Nucleară de la Dimona.

( www.armscontrol.org/act/).

De cel puțin un deceniu în Israel se desfășoară o discuție majoră în rândul celor mai importanți factori militari și de securitate ai țării cu privire la necesitatea construirii unui nou reactor nuclear, deoarece cel de la Dimona după 50 de ani de funcționare intensă este învechit și chiar periculos pentru mediu. Tot în raportul IAEA se evaluează stocul de uraniu îmbogățit al Israelului la aprox 300 kg, stoc transferat din SUA în cursul anilor 60.

Israelul posedă încă un reactor nuclear mic, de 5 MW, la Soreq, în centrul țării, care funcționează sub controlul IAEA, spre deosebire de cel de la Dimona, care este învăluit de mister cu bună știință. Singura scurgere gravă de informații de aici a avut loc prin intermediul tehnicianului atomist Mordehai Vaanunu. El a lucrat acolo între 1976 și 1985, când a fost concediat, împreună cu un număr de 180 de colegi. El a plecat într-o călătorie în jurul lumii, iar în 1986 s-a creștinat, în Australia.

Tot în 1986, la Londra, a predat o serie de documente secrete și microfilme reputatului cotidian Daily Mirror, aflat în proprietatea miliardarului evreu britanic Robert Maxwell, care fiind însă un sionist veritabil, a retrimis documentele în Israel, fără a le publica. Câțiva ani mai târziu renumitul magnat Maxwell a fost ucis în condiții neelucidate pe yachtul său. După câteva luni, la Londra, în 1986, Vaanunu a reușit totuși să facă publice informațiile ultrasecrete în ziarul Sunday Times. Printr-o operațiune extraordinară, Mossad-ul a reușit să-l atragă pe Vaanunu într-o cursă la Roma, să-l scoată ilegal din Italia și să-l ducă înapoi în Israel. Într-un proces dur, fără precedent, a fost condamnat pentru spionaj și înaltă trădare la 18 ani de detenție, din care 11 ani de izolare maximă la închisoarea din Ashkelon.

Israelul a uluit opinia publică mondială prin două acțiuni temerare ale aviației militare, precedate de operațiuni secrete de culegere de informații din teren, de la Bagdad și apoi din nordul Siriei, efectuate de Mossad, Aman – serviciul de informații militare și Sayeret Matkal – unitatea de elită a Marelui Stat Major al Armatei. Acțiunile spectaculoase și deosebit de eficiente au vizat distrugerea reactorului nuclear din Irak, de lângă Bagdad în 1981 și a celui din nordul Siriei în 2007. Ambele au fost încununate de un succes deplin.

Statul Evreu urmărește pe plan strategic doctrina de apărare prin atac a marelui om de stat Menahem Begin, prin care Ierusalimul este obligat să distrugă în mod preventiv, în fașă dacă e posibil, orice încercare a statelor vecine arabe de a accede la arme nucleare care să pericliteze securitatea Israelului. Această atitudine politică fundamentală a Israelului, le pare multor conducători occidentali simandicoși, diplomați sau analiști excesivă, exagerată, dar după tragedia unică a Holocaustului, poporul evreu nu poate să-și permită luxul de a mai asista vreodată pasiv la exterminarea sa de orice natură.

Marea amenințare și provocare nucleară a secolului 21 vine din partea Iranului, foarte puternic din punct de vedere militar, cu ambiții nucleare clare, cu tendințe hegemoniste asupra întregului Orient Mijlociu. Deocamdată Israelul nu a riscat un atac de proporții asupra Teheranului și a câtorva obiective de dezvoltare nucleară din Iran, cum ar fi centrala de la Bushehr, Makran și Darkhowin. În mod deosebit de gradual și pe multe planuri, pentru a evita un conflict de proporții cu Iranul, Israelul probabil că a eliminat câțiva oameni de știință iranieni angrenați în dezvoltarea militară nucleară și a întreprins câteva cyber-atacuri care au întârziat funcţionarea centrifugelor de obținere a uraniului îmbogățit. De asemenea, Israelul a reușit printr-o acțiune spectaculoasă a Mossad-ului să sustragă arhiva nucleară de la Teheran și să o aducă la Tel-Aviv. Pe plan strict militar, aviația militară israeliană a efectuat și efectuează în mod constant raiduri aeriene în Liban, Siria, mai nou și în Irak, împotriva logisticii și obiectivelor militare iraniene, așa numitul „război fără război”, tacit, eficient, nemediatizat, practic nerecunoscut oficial.

Închei parafrazând vorbele de duh ale celebrului fost premier israelian Golda Meir: “în conflictul cu arabii, noi avem o armă minune – lipsa alternativei“. Pe plan concret, probabila existență a puterii nucleare a Israelului, adică a unei forțe extreme de descurajare a unui atac arab sau iranian de anvergură, a conservat parțial cu succes, o stabilitate relativă cu războaie convenționale intermitente.

George Vigdor

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Ivan G Klein commented on June 11, 2020 Reply

    Mi-a plăcut articolul ….Cu toată ” inteligența mea rabinică ” de inginer ( cuvintele lui G.V. ) nu am înțeles paragraful – ” Israelul nu a ratificat niciodată Convenția Internațională a armelor chimice și nici Convenția Internațională a armelor biologice, în schimb a semnat-o pe cea a armelor chimice “.. K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *