În 14 octombrie 2020 au început negocierile între Israel și Liban în legătură cu apele teritoriale. Motivul: gazele naturale de pe fundul Mării Mediterane. Discuțiile se făceau prin intermediul ONU și al unei delegații de diplomați americani. Era prima dată, din 1990 încoace, când între cele două țări aflate în stare de beligeranță aveau loc tratative pe acest subiect. Evenimentul a avut loc într-o bază militară UNIFIL din sudul Libanului, la două sute de metri de linia albastră de demarcație între cele două țări. (Nu există granițe, Libanul nerecunoscând existența Israelului.) Fotografii și reporterii de la diversele posturi de televiziune din toată lumea așteptau cu nerăbdare ca delegații să iasă din corturile unde aveau loc tratativele. Era prima zi a tratativelor și convorbirile durau de peste patru ore. Atmosfera era încordată, între cele două părți nu lipseau neînțelegerile și era foarte posibil ca tratativele să eșueze. Gerald, corespondentul CNN, se întoarse spre Mark, corespondentul Sky News, și îl întrebă:

– Crezi că vor ajunge la o înțelegere? Eu nu sunt prea optimist, cu toate că unii comentatori spun că aceste tratative reprezintă primii pași spre o normalizare.

– Nici poveste! răspunse Mark, ar fi un succes dacă ar rezolva problemele cu apele teritoriale, mai ales acum că Libanul este aproape falimentar. O să vezi că delegațiile nici măcar nu-și vor face o fotografie comună.

La câteva sute de metri de baza militară UNIFIL se afla o unitate a Armatei Israeliene. Meir, care se înrolase voluntar, se pregătea să exerseze la vioară. Era liber, după o noapte în care a fost de pază și avea timp să se ocupe de instrumentul lui preferat. De fapt, el era elev la yeșiva (şcoală la care tinerii ultra-ortodocși învață Talmudul), de mic copil îi plăcea muzica, tatăl său i-a cumpărat o vioară folosită, dar bani pentru profesor de muzică nu avea, așa încât Meir a învățat singur. Cunoștințele de folosire a instrumentului și le-a însușit de pe Google. Interpreta muzică hasidică, cântece israeliene, avea şi câteva compoziții proprii. Soldații s-au obișnuit cu solourile lui de vioară. Nu cânta la ore fixe, ci atunci când avea timp. Leon, comandantul bazei şi comandantul de pluton al lui Meir, nu avea nimic împotriva acestui hobby al subordonatului său.

În ziua când au început tratativele cu Libanul, Meir s-a gândit că înainte de a exersa la vioară, ar fi bine să-l întrebe pe locotenent, având în vedere evenimentul de dincolo de graniță. Locotenentul Leon s-a gândit câteva minute, după care i-a răspuns:

– Nu cred că o să deranjeze pe cineva dintre participanți…

Meir s-a urcat pe un parapet, de unde se vedea valea împădurită a așezării libaneze și-a început să cânte la vioară…

Era o zi răcoroasă de început de toamnă, cu un cer senin, albastru, cum numai în bazinul Mării Mediterane se poate vedea și era liniște…

De cealaltă parte a „graniței”, delegațiile trebuiau să iasă din corturi în orice moment, când deodată s-a auzit sunetul unei viori. Cineva interpreta cântecul israelian Hevenu Șalom Alehem. Reporterii și fotogafii s-au întors spre locul de unde se auzea muzica. Pe un parapet, la doi pași de ei, de partea cealaltă a liniei de demarcație, un soldat israelian cânta la vioară!

– E pur și simplu ireal! exclamă Gerald, auzind muzica. Păcat că nu știu cuvintele, dar melodia mi-e cunoscută.

– „V-am adus pace”, traduse Eran, ziarist la Jerusalem Post.

– Poate că muzica va influența în bine tratativele, spuse Eran.

– Nu știu dacă tratativele vor avea succes sau nu, dacă delegațiile îşi vor face o fotografie comună sau nu, dar un lucru e sigur, astăzi am auzit cea mai frumoasă melodie din acest an! spuse Gerald.

Povestirea se bazează pe o întâmplare reală.

Andrei Schwartz

20/10/2020.