Moartea unui artist. In memoriam Diego Armando Maradona

Ieri s-a stins din viață unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume, Diego Armando Maradona. Lumea sportului, a fotbalului în special, a devenit mai săracă. Argentina, patria lui Maradona, va fi în doliu național timp de trei zile și nu fără motiv. E drept, a fost o persoană controversată. A consumat droguri. Un extremist de stânga, Che Guevara, a fost unul din idolii săi, purta pe braţul drept tatuajul cu chipul său. A fost prieten cu Fidel Castro, purta pe piciorul stâng tatuajul lui Fidel. Avea gura mare și nu întotdeauna își cenzura cuvintele. De neuitat va fi însă pentru talentul lui ca fotbalist! A fost un “maestro” al balonului rotund, un mare patriot argentinian, cu echipa țării sale a câştigat de două ori campionatul mondial de fotbal. A fost de neîntrecut în dribling. Avea o inteligență de joc ieșită din comun. Domina stadioanele pline de spectatori care-l priveau vrăjiţi și pur și simplu jucau împreună cu el. Revista World  Soccer l-a desemnat ca al doilea cel mai bun fotbalist al secolului XX, după Pele. Mulți specialiști în materie susțin că Maradona a fost, de fapt, cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Zeci de mii de copii visau să devină un Maradona. Mulţi copii, mai ales din Argentina, au fost botezați, în cinstea lui, cu prenumele de Diego. Cu spectacolul jocului său, cu golurile superbe pe care le-a marcat, a înseninat zilele suporterilor numeroaselor echipe în care a jucat, printre care Boca Junior, F.C. Barcelona și F.C. Neapole.

Pentru mine și mulți alții, Maradona a fost căpitanul și solistul echipei Argentina. Îmbrăcat în tricoul cu dungi alb-albastre al echipei sale naționale, era de neoprit. Prezent pe tot terenul, stadionul fremăta pur și simplu la vederea lui.

În 1986, la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, în minutul 55 al meciului Argentina-Anglia din sferturile de finală, Maradona a pornit de pe terenul propriu, a driblat tot ce i-a stat în cale și a înscris al doilea gol al Argentinei, care să avea să devină “golul secolului douăzeci”. Gary Lineker, unul dintre marii fotbaliști englezi care a jucat la acest meci, l-a aplaudat pe Maradona după acest gol, în ciuda faptului că a fost marcat împotriva echipei sale.

Unul alt  moment de neuitat al acestui joc a fost și primul gol dat de Maradona cu mâna. Arbitrul nu a observat și a acordat golul. La terminarea întâlnirii, Maradona însuși a declarat că “de vină în acest gol a fost puțin capul lui Maradona și puțin mâna lui Dumnezeu” și pentru un artist ca Maradona, arbitrul a făcut o excepție l-a iertat de acestă infracțiune.

Când am văzut al doilea gol de neuitat al lui Maradona, în transmisiune directă la televiziune, am sărit în sus și am strigat din toată puterea împreună cu spectatorii din tribune: „Goooooool” și același lucru mi se întâmplă și azi, când îl văd în reluare la canalele de sport.

 A murit un jucător legendar, dar nu și legenda lui…

Andrei Schwartz

 28/11/2020

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on December 2, 2020 Reply

    Felicitari doctorului Schwartz pentru acest articol excelent. Sunt de acord insa cu domnii Chivo si Gabi Gurman ca Maradona pentru israelieni este un fel de Dr. Jekyll and mister Hyde. In plus sunt de acord cu clasificarea specialistilor ca el a fost al doilies dupa Pele, doar ca memoria e scurta. Pele a contribuit esential la trei titluri mondiale ale Braziliei. Doar ca media nu era atat de activa ca astazi. Si Pele castiga putin fata de Diego asa ca n-a avut bani de droguri. Messi este poate nu mai putin talentat dar se pare ca banii umbresc patriotismul lui si de acea nu face prea multe cu selectionata Argentinei.

  • Virgil Duncan commented on November 29, 2020 Reply

    Cineva mult mai “microbist” decit mine poate compara pe Maradonna cu Lionel Messi – daca se poate asa ceva, dat fiind diferite timpuri si prin faptul ca fotbalul a devenit mult mai fizic ca joc.

  • Lucian-Zeev Herşcovici commented on November 29, 2020 Reply

    Cred că trebuie să facem diferența între sacru și profan. Ceea ce rămâne de la un om de valoare este sacrul, ceea ce a realizat, a oferit omenirii, nu profanul… În fond, numai Dumnzeu este perfect.
    Și, în altă ordine de idei, să ne amintim de filmul ”Centrul înaintaș a murit în zori”, o tragedie, deși nu în legătură cu Maradona…

  • Andrea Ghiţă commented on November 29, 2020 Reply

    Am crescut într-un bloc unde pe atunci locuiau cei mai valoroşi fotbalişti de la U Cluj, Generaţia de Aur. Poate că e timpul să scriu un articol despre asta.
    Am văzut că cel mai talentat dintre ei era un beţivan, mai târziu a devenit alcoolic şi a murit de tânăr..Nu pot despărţi fotbalistul de geniu de omul cu slăbiciunile lui. Totuşi, articolul de faţă vorbeşte despre un artist al balonului, despre arta sa de a juca fotbal, despre magnetismul pe care l-a exercitat asupra iubitorilor sportului cu balonul rotund. Despre legendă.

    • Eva Grosz commented on November 29, 2020 Reply

      Acelea;i gânduri le-am avut și eu cu omul și fotbalistul Maradona. Deși Andrei Schwartz scrie și de defectele lui. nu putem separa talentul de om..Cît privește Generația de Aur este aceeași cu echipa de aur a Ungariei a anilor 50 ? Dacă ai scrie un text probabil mulți s-ar bucura. Unul din cei bucuroși ar fi soțul meu.Până și eu îmi amintesc din copilărie de emisiunile la radio ale meciurilor transmise de Szepesi.

  • BORIS MEHR commented on November 29, 2020 Reply

    încă o probă că talentul și nivelul moral nu coincid adesea , MARADONA fiind și amestecat în afaceri cu MAFIA italiană, să-l ierte DOMNUL

    • BORIS MEHR commented on November 29, 2020 Reply

      DESIGUR NU NEG GENIALITATEA FOTBALISTULUI

  • Jack Chivo commented on November 29, 2020 Reply

    S-ar părea ca unii au o memorie foarte scurta si au uitat ca acest om,desigur talentat cu mingea de football, si nu mai mult, se declara cu ardoare ca un dușman al Israelului si cineva care in adâncul
    sufletului se considera “un Palestinian”, Ca era bun pe teren, nu exista nici o îndoială, dar sper ca nu trăim numai pentru ‘Panem et Circensem!!” Cum nu exista nici o îndoială ca era in pat cu dușmanii noștri.
    Si acum il celebram???? Ce va scrie Baabel când Roger Waters va da ortul Popiii? Scriind aceste randuri, mi-am amintit de o intamplare in anii 60 când un amic scriitor, m-a adus cu el la o sedinta a Uniunii Scriitorilor, unde desigur nu eram membru, mai mult pentru cina copioasa care urma. Acolo, am avut ocazia sa il aud pe Zaharia Stancu, reintegrat in Partid, deși bănuit de a fi fost agent al Siguranței, dar protejat de Dej, După puțin, el s-a lansat într-un atac marsav la adresa unor colegi scriitori, in special evrei. Mi-a venit sa vomit!! Complect dezgustați in drum spre casa, ne-am oprit la Capsa, pentru o cafea, unde, într-un colț, la o masa de onoare era Stancu cu un grup de amici. Nu știu cum am început sa scriem acolo cateva versuri pe un servetel, dar curînd, am terminat un epitaf pentru “marele condeier”. Care suna cam asa:
    Cand vei muri, ar fi si cazul
    Nu vreau să-mi lași averi sau franci
    Maestre draga, doar obrazul.
    Ca-mi trebuie fete la bocanci!
    Desigur nici unul și-a asumat creația, dar s-a raspandit, încetul cu încetul! Cam asta s-ar potrivi si Argentinianului!!

    • george schimmerling commented on November 29, 2020 Reply

      Domnule Jack Chivo, acest articol se referă la Maradona fotbalistul și la bucuria pe care le-a adus-o la milioane de oameni care l-au văzut jucând . Nu se refera la Maradona politicianul și nici la Maradona cel dependent de droguri. Tot timpul vorbim despre faptul că politica si sportul sunt două noțiuni diferite . Ca fotbalist Maradona a fost genial și asta este de fapt tot ce contează.

  • MARINA ZAHAROPOL commented on November 29, 2020 Reply

    Ati reusit sa conturati, in mod succint, ce a reprezentat Maradona pentru toti amatorii de fotbal de pe glob, trecand insa in revista si aspectele controversiale ale acestei personalitati complexe.

    Pentru Argentina, in special, rolul lui a depasit granitele sportului per se si a devenit simbolic. Maradona a ridicat moralul scazut al compatriotilor sai in mpmentele grele ale crizelor economice care ravaseau Argentina si in urma infrangerii umilitoare din 1982 in razboiul din Falklands, ale carui efecte demoralizatoare au persistat multi ani dupa eveniment.

    New York Times descrie efectul magic al jocului sau pe teren: “At Maradona’s feet, the ball seemed to obey his command like a pet.”

  • gabriel gurm commented on November 28, 2020 Reply

    A nu se uita:
    Sergio Burstein, a member of the organization, told the news agency Agencia Judía de Noticias (AJN). However, he noted that “we cannot accept the fact that Maradona is backing, to some extent, the destruction of the State of Israel by giving so much importance to the Iranian president.”
    GBM

  • Serena commented on November 28, 2020 Reply

    Un frumos si vibrant omagiu adus luu Maradona! L-am citit cu emotie, pentru ca mie asra mi-a transmis.

  • Peter Rosenthal commented on November 28, 2020 Reply

    Intradevar Maradona a daruit oamenilor de peste tot momente (comune) atit ca amatori, dar chiar ca si protagonisti acestei legende: frumos elogiu in acest articol.
    Cu stima
    Peter Rosenthal
    Koeln

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *