Cu toții suntem conștienți că numai o campanie de vaccinare a majorității populației de pretutindeni ar putea pune capăt sau limita efectele pandemiei de coronavirus. Speranțele sunt mari, dar și îndoielile. De fapt ne este frică de necunoscut, suntem cuprinși de îndoieli când știm că, cel puțin până de curând, durata de pregătire, producere și utilizare sigură a unui vaccin era de cel puțin cinci ani, dacă nu chiar zece, aceasta pentru a vedea nu numai consecințele pe termen scurt ci și pe termen lung ale vaccinurilor. În romanul Strong Medicine, scriitorul american Arthur Hailey a descris temerile medicilor în a folosi un vaccin nou, de-acum testat timp de șapte ani, produs de o binecunoscută firmă de medicamente Astăzi aflăm că sunt în ultimă etapă mai mai multe vaccinuri, dezvoltate de mari firme de produse farmaceutice, laboratoare specializate. Ni s-a explicat că astăzi, procesul de realizare a unui vaccin se deosebește radical de cel din trecut, că știința folosește toate realizările moderne ale cercetării și tehnologiei, că acestea nu au început acum ci durează de vreun deceniu, au fost puse sub lupă cel puțin două virusuri, SARS și MERS, tot din categoria corona și chiar dacă nu s-a ajuns la un vaccin (epidemia s-a oprit și banii pentru cercetare s-au epuizat), au fost realizate niște etape care au putut fi folosite la cercetările actuale.

Interesantă este viteza cu care unele țări au și început campania de vaccinare. Este vorba în primul rând de Rusia, care a lansat-o din 5 decembrie, dar despre vaccinul rusesc Sputnik V știm prea puțin, cel puțin noi amatorii. Se pare însă că unii au încredere, astfel premierul ungar Viktor Orban a declarat că Ungaria va primi vaccin rusesc. Noi ceilalți, care vom căpăta vaccinul prin intermediul Uniunii Europene, așteptăm cel dezvoltat de Pfizer și alte firme occidentale. Chiar dacă s-au făcut teste destul de extinse, pe cca. de 100.000 de persoane, ele trebuie autorizate de organismul european de sănătate – sau de cel american, pentru campania de vaccinare din SUA.

Dar cum se face că și Marea Britanie a început de marți (8 decembrie) vaccinarea masivă a populației? Un articol din The New York Times explică metodologia britanică, diferită de cea americană și europeană. Astfel, dr. June Rine, directorul executiv al Agenției britanice de Reglementare a Medicamentelor, a arătat că activitatea a început încă din iunie. Primele rezultate au început să apară în noiembrie și controlul a continuat până astăzi. Spre deosebire de SUA și UE, Marea Britanie nu se bazează pe analiza oficiilor de reglementare, cum ar fi FDA (Food and Drug Administration) din State, ci pe analizele companiilor producătoare, ceea ce se realizează mult mai repede. În schimb, partea americană consideră că abordarea lor mai lentă dar mai profundă este o garanție a securității vaccinului. Organele de reglementare britanice cer părerea unui comitet de specialiști, asemănător comisiei de experți independenți americani care funcționează pe lângă FDA și evaluează candidații care produc vaccinuri, numai că, pe când această comisie s-a întrunit abia pe 1 decembrie, pentru evaluarea vaccinului Pfizer, comisia britanică s-a înntrunit de câte ori a considerat că este nevoie, dezbaterile depășind 40 de ore. Marea Britanie nu trebuie să aștepte nici aprobarea Uniunii Europene deoarece, potrivit legislației europene, în caz de pandemie țările au dreptul să acționeze singure. În cazul Marii Britanii, după ieșirea definitivă la 31 decembrie din Uniune, ea va dobândi un drept permanent de a acționa. Desigur, când este vorba de răspândirea rapidă și masivă a pandemiei, diferența de o lună contează, dar putem oare avea încredere sută la sută în opinia înseși a firmei care produce vaccinul? Oricât de profesioniști și de responsabili sunt cei de-acolo, o fărâmă de suspiciune poate apărea la britanicii care vor folosi produsul. Noi, ceilați europeni, suntem mai puțin expuși, deoarece acceptul este dat atât de un organism european cât și de unul național.

Optimiștii speră că prin vaccinarea în masă, pericolul pandemiei va slăbi, dar există aici multe necunoscute. În primul rând, cât la sută din populație va dori să se vaccineze, în condițiile în care în ultimii ani, în pofida rezultatelor indubitabile ale vaccinurilor, crește numărul celor care resping imunizarea și aceasta chiar la vaccinurile folosite de decenii și care au eradicat numeroase boli. În al doilea rând, așa cum a avertizat recent ONU, vaccinul nu este suficient pentru a eradica toate consecințele pandemiei. ”Vaccinurile vor fi probabil disponibile în următoarele săptămâni sau luni, dar să nu ne amăgim. Un vaccin nu poate elimina tot răul care va dura în următorii ani sau chiar deceniu”, a declarat Antonio Guterres, secretarul general al ONU. El s-a referit la creșterea sărăciei, amenințarea cu foametea și cea mai mare recesiune globală din ultimii 80 de ani, ”provocată nu numai de coronavirus. Cu aproape un an de pandemie ne confruntăm cu o tragedie umană și o urgență în domeniile sănătății, umanitar și de dezvoltare”, a subliniat el. Guterres a lansat un apel celor mai bogate state din lume să sprijine un proiect al OMS, ACT-Accelerator, de a distribui vaccinul celor mai sărace țări din lume.

Încă nu cunoaștem răspunsul statelor respective și nu știm dacă egoismele naționale vor putea fi depășite pentru a salva milioane de oameni care, în caz contrar, ar putea reprezenta potențiale amenințări pentru declanșarea unui nou val de pandemie.

Eva Galambos