Adesea contribuțiile mele au fost criticate că ar fi prea superficiale, că nu ar fi destul de serioase ca să pătrundă în esența problemelor, rămânând în zona banalităților cotidiene. Ce pot să spun? Doar că ele sunt complet justificate! Aș putea să adaug totuși că gândurile mai puțin profunde își au și ele rostul lor, mai ales că și acestea își găsesc un public interesat. În acest sens, eseul de față despre părul uman va fi la nivelul cel mai superficial imaginabil. Dacă nu vă deranjează să vă pierdeți vremea citind o serie de inepții, acest articol o să vă vină ca turnat!

Subiectul părului uman nu poate fi chiar atât de banal, dacă ne gândim că există chiar un musical dedicat acestui subiect: «Hair» 1968, cu muzica compusă de Galt MacDermot. Părul are multe alte semnificații, nu numai decorarea și acoperirea corpului. De exemplu, spunând despre un om că „i s-a făcut părul măciucă” poate sugera și intenția lui de a lua pe cineva la bătaie. În aceeași ordine de idei, lipsa părului, numită alopecie, ar sugera o formă de lașitate, deoarece persoanei în cauză îi lipsește materialul esențial care i-ar putea sluji ca armă.

Nu cred că am competența să țin o conferință doctă despre problemele socio-culturale ale părului, mă voi limita la câteva aspectelor biologice ale acestui subiect. În sens biologic-evolutiv, părul este o variantă a învelișului exterior al corpului mamiferelor, servind la izolarea lui de schimbările de temperatură. Mamiferele sunt animale cu intenții dubioase și cu sânge cald, care trebuie să-și mențină o temperatură corporală constantă, indiferent de cea a mediului înconjurător. Un păr suficient de des reține cantități mici de aer între fire și piele. Iar aerul, precum se știe, este un excelent izolator termic – acesta este și motivul pentru care știința practică a Ferestrologiei recomandă geamurile duble.

Deci nu este întâmplător că mamiferele au corpul acoperit cu păr, care le oferă protecția termică optimă. Păsările, care au pe lânga intenții discutabile și ele sânge cald, fac excepție de la această regulă, neavând păr, ci pene. Dar cum păsările din zori pâna seara insistă să zboare, aceste producții ale pielii s-au transformat în pene. Omul folosește penele numai în scop decorativ; toate încercările lui de a le utiliza, la fel ca păsările, pentru a se ridica în văzduh, au eșuat lamentabil. Pe scurt: oamenii întrebuinţează penele doar ca articole de modă.

Cu totul altul este rolul părului uman. Nevoile noastre termice fiind suficient de bine satisfăcute artificial, părul de pe corpul nostru a involuat, el nemaiavând un rol de izolator. Cel care ne-a mai rămas ne amintește cu atât mai mult de strămoșii noștri simieni. Pitecantropii și australopitecii care au trăit cu milioane de ani în urmă nu puteau îmbrăca un pulover seara, când se făcea răcoare pe verandă, și nici radiatoare nu aveau. Abia mult mai târziu, când onorabilii noștri strămoși și-au ascuns goliciunea cu frunze de smochin și s-au înfășurat în pieile animalelor vânate, au reușit să pătrundă în zone mai reci, ocupând astfel habitate mai productive; peste tot, de la Timișoara până la Helsinki. Între timp, părul de pe corp, devenit inutil, a fost în mare parte pierdut, cel puțin la majoritatea indivizilor. În afară de diferențele individuale dintre persoanele mai mult sau mai puțin păroase, (fără nicio legătură cu apropierea sau distanța lor genetică de hominiziide odinioară), distribuția părului pe corp urmează câteva modele care se repetă. Nu ezit să exprim ipoteza îndrăzneață că atât scriitorul, cât și cititorii acestor rânduri au cea mai mare parte a părului pe părțile delicate ale corpului: pe cap, pe față, sub braț și în zona pubiană.

Dintotdeauna m-a preocupat semnificația acestei răspândiri inegale. Se pare că pilozitatea din aceste zone predominant intime are legătură cu sexualitatea; aici sunt total de acord cu vecinul meu, omniscientul nenea Vasile. Acest lucru se vede deja din faptul că creșterea părului este influențată de hormonii sexuali, mai ales de testosteron și de derivații acestuia. Interesant este și faptul că părul pubian și cel axilar apare cam la fel la ambele sexe, în smocuri. Despre rolul acestor zone se pot emite doar ipoteze, ca de exemplu aceea de inspirație olfactivă, care presupune că părul din aceste zone servește la răspândirea mirosurilor corporale care atrag partenerii sexuali.

Este greu de imaginat că duhoarea de sub braț a exercitat vreodată o atracție erotică asupra potențialilor parteneri, în special a celor care ședeau la gura peșterii în jurul aceluiași foc. Un alt argument împotriva acestei teorii este faptul că în zilele noastre percepem aceste mirosuri ca neplăcute, și facem tot posibilul pentru a le evita – motiv pentru care a fost dezvoltată ideologia respectată a deologiei, respectiv pentru cei mai avansați, a deodorantologiei.

În schimb părul de pe cap diferă clar: femeile au mult pe ţeastă și puțin pe față, iar la bărbați e invers. Diferența clar vizibilă între cele două sexe principale se numește dimorfism sexual. El ajută la recunoașterea unui potențial partener, chiar și în semi-întunericul peșterii. La urma urmei, dacă aveți dubii cu privire la gen; recomandarea mea sinceră este să nu vă apropiați de persoana nepotrivită, și încă neînarmat! Diferența cantitativă între părul de pe capul celor două sexe este forța motrice care a dus la apariția dimorfismului sexual vizibil. Senzația că un potențial partener de sex opus pare atractiv, decide în continuare asupra disponibilității de a forma un cuplu.

Probabil că în perioada mileniilor în vremurile preistorice, femeile cu coama mai groasă erau considerate mai fertile și de aceea erau preferate ca partenere. De când lumea, femeile cu părul des au avut un avantaj evolutiv, ele având mai mulți descendenți decât concurentele lor mai puțin înzestrate. Dacă coama feminină este văzută ca deosebit de atractivă în multe culturi, soțul gelos trebuie să o ascundă cu grijă, pentru a suprima pe cât posibil dorințele concurenților. Diferitele tradiții religioase legate de ascunderea părului se bazează tocmai pe acest fapt. O expunere mai detaliată a acestei teme poate fi găsită în articolul meu din 2017: „Segregarea sexelor și voalarea femeii” https://baabel.ro/2017/12/segregarea-sexelor-si-voalarea-femeii/

Impactul evolutiv al dimorfismului sexual poate fi văzut foarte clar și în chelia bărbaților. Alopecia androgenetică masculină este tendința determinată genetic a foliculilor de păr de a regresa sub influența testosteronului. Și asta este doar o ipoteză, dar cel puțin este de conceput, că în vremurile preistorice, femeile tribului preferau bărbații a căror chelie și barbă deasă prezentau trăsături masculine mai pronunțate. Un chel bărbos părea, cel puțin atunci, un fel de promisiune a unei fertilități sănătoase, poate chiar un sprijin credibil pentru planificarea familiei. În prezent, alte semnale vizuale au preluat acest rol, de exemplu Porsche-ul parcat în fața vilei bărbatului respectiv. Unii spun și mai mult dacă este un Ferrari.

Un alt fenomen ciudat este că alopecia androgenetică afectează de obicei numai creștetul, în timp ce zona învecinată a capului, care se întinde în spate și lateral în formă de potcoavă, rămâne păroasă la majoritatea bărbaților cheli. Acest lucru creează și el un model vizual clar, care permite identificarea de la distanță a purtătorului ca pe un individ viril și eminamente capabil de paternitate. Zona în care creșterea părului nu este afectată de alopecia androgenetică este denumită ofiuhus, adică „purtător de șarpe”. În Mesopotamia în urmă cu 2500 de ani, cesta a fost definit ca o constelație. Când s-au stabilit cele 12 semne ale zodiacului pentru calendarul anual, purtătorul de șarpe a trebuit să fie lăsat afară din lipsă de spațiu. Cu toate acestea, în nopțile înstelate el poate fi văzut între Scorpion și Săgetător și din cauza aspectului său, numele i-a fost folosit pentru varianta de creștere a părului în formă similară.

Faptul că există diferite tipuri de păr pe capul aceluiași individ se datorează așa-numitului metamerism și varianței sale inerente. Metamerismul se referă la segmentarea repetitivă a corpului, din creștet până în tălpi. Acest lucru este aparent în analogiile structurale de-a lungul axei longitudinale, ca de exemplu vertebrele sau coastele. Acestea au în esență structuri similare, dar au și particularități specifice locului. Același lucru se întâmplă cu pielea și cu producțiile ei, adică cu părul. Părul din ofiuhus și de pe față este stimulat de testosteron, pe când cel din creștetul capului este inhibat. Aceste două districte diferit pilozitate sunt primele două segmente consecutive ale metamerismului cutanat uman. Interesant este că această caracteristică s-a stabilit în populația masculină actuală, dar ea nu a reușit să se răspândească pe deplin. Ea afectează circa 70% dintre bărbați și chiar 40% dintre femei, dar din fericire pe acestea într-o măsură mult mai mică.

Dincolo de aspectul biologic al părului corporal la ambele sexe, este destul de interesant modul în care acesta este privit în lumina percepției de sine, a modei sau a diferitelor tradiții. În contextul modei, creșterea bărbii masculine este supusă unortendințe destul de schimbătoare și apare în multe variante, cum ar fi mustața, barba plină, barbișonul și favoriții. În zilele noastre bărbile pline, îngrijite, strălucesc din nou pe imagini publicitare, înlocuind fețele proaspăt bărbierite ale campaniilor anterioare – fenomenul este desigur temporar. Coafura femeilor este la fel de variabilă, manifestându-se în lungimi, culori și forme neașteptate – o dezbatere în care prefer să nu mă implic din cauza lipsei de competență.

Spre deosebire de cap, restul părului este supus unei tendințe generale de înlăturare. A apărut o întreagă industrie de îndepărtare a pilozității nedorite prin mijloace chimice, fizice și chiar prin forță brută. Părul axilar și cel pubian au devenit foarte nepopulare și fac o impresie cât se poate de negativă dacă cumva apar la vedere. Pe de altă parte, nu lipsesc nici încercările de a face părul să crească din nou acolo unde el nu mai există; acest lucru este valabil mai ales la bărbații care nu se împacă cu chelia. Lor li se oferă transplantarea pe creștet a unor smocuri de păr din ofiuhus, la fel ca plantarea răsadurilor pe câmp. Este o procedură destul de laborioasă, dureroasă și costisitoare, dar rezultatele sunt acceptabile. Se pune întrebarea dacă acest lucru este cu adevărat util din punctul de vedere al dimorfismului sexual.

Să vedem ce vor spune femeile.

Peter Biro