Segregarea sexelor și voalarea femeii

O obsesie masculină explicată biologic (pentru începători și avansați)

       După articolul meu recent despre cauzele xenofobiei veți spune că am tendința compulsivă de a vedea toate manifestările sociale ca pe un rezultat al biologiei evolutive.  Vă asigur că e adevărat.

Urmărind cauzele acțiunilor ritualizate până la originea lor vom ajunge inevitabil la biologie.  Cum altfel să explicăm că oameni maturi, care gândesc rezonabil și reușesc să ducă lingura la gură fără să se încurce, adoptă comportamente care par absolut iraționale?  Cel puțin un outsider vede segregarea și voalarea femeilor (nu și a bărbaților!) ca pe un lucru irațional.  Singura explicație este că acest comportament este rezultatul unor impulsuri venite din subconștient.  Desigur, mulți, poate cei mai mulți, se supun doar unor constrângeri sociale, religioase sau tradiționale.  Dar, privind obiectiv, e ciudat că asemenea comportamente inexplicabile sunt adoptate de grupuri întregi aparținând unor culturi și perioade istorice cât se poate de variate.  Ritualurile au apărut încă din zorii civilizației.  Oameni influenți, cum ar fi întemeietorii de religii, profeții, etc. (eu îi numesc cu termenul generic „guru”) le-au conceput și le-au împărtășit timp de generații comunităților lor.  Dar până la urmă toți acești guru, oricât ar fi fost ei de inspirați, au primit și ei motivele lor de undeva.  Probabil că au ieșit din subconștientul lor, fiind apoi proclamate ca obligatorii publicului dispus să le accepte.

Comportamentul și percepțiile indivizilor sau grupurilor pot fi văzute într-o perspectivă evoluționistă – evoluția nu numai că produce specii mai mult sau mai puțin ciudate, ci definește și spectrul comportamentelor posibile ale speciei.  Prin urmare, această viziune a lucrurilor este la fel de justificată ca de exemplu cea socială, psihologică, economică sau chiar artistică.  Dar căutând cauza finală a comportamentelor ritualizate, ajungem întotdeauna la biologie.  Pentru că noi toți, de la cactusul din ghiveci până la specialistul în fizică atomică de la Stanford, suntem rezultatul a eoni de evoluție, ale cărei legi se reflectă în constituția noastră fizică, predispoziția psihologică și în comportamentul nostru de zi cu zi.  În orice caz, spre deosebire de cactuși, noi suntem singura specie înzestrată cu o conștiință de sine, care ne permite să ne gândim la viața, preferințele și cauzele comportamentul nostru.  Și tocmai asta vreau să fac în cele ce urmează – să pun întrebări asupra originilor evolutive ale anumitor comportamente și, dacă se poate, să le răspund.

Mă voi ocupa de două fenomene foarte des întâlnite în comunitățile conservatoare sau religioase: segregarea sexelor și voalarea femeilor, în esență două manifestări ale aceleiași emoții umane (mai ales masculine).  Pe scurt, impulsul care motivează aceste comportamente este teama instinctivă a bărbatului că partenera sa ar putea aduce pe lume copiii altuia, iar el, „încornoratul”, va trebui să crească copiii rivalului.  Știu că sună cam exagerat, dar voi arăta că această legătură există și că e fundamentul biologic ultimativ al celor două fenomene discutate aici.

Cu riscul de a mă repeta îmi permit să vă reamintesc: preocuparea de bază a întregii biosfere este conservarea speciilor.  În acest scop este cel mai bine ca omul, ca toate celelalte ființe vii, să se dedice cu zel și perseverență procreării, după dictonul biblic „Creșteți și înmulțiți-vă” (Geneza 1:22).  Pe de altă parte dorința de a reproduce este fixată în ereditatea noastră.  În lipsa ei nu ar fi existat nici aluatul de drojdie, nici pisica bunicii.  În principiu, activitatea tuturor vietăților are ca scop întâi ca individul să prospere sau măcar să supraviețuiască și când acest deziderat a fost îndeplinit, să se reproducă.  Și apoi reîncepe ciclul infinit: naștere, adolescență, înmulțire și moarte.  Din punct de vedere biologic, soarta individului (fie el plantă, animal sau… farmacist) de fapt nu contează atât timp cât materialul său genetic este transmis noii generații.  Și mai greu ne este să acceptăm că numai linia germinală și genele sunt eterne și existența lor continuă este obiectivul principal – un scop fără intenție intrinsecă.  Genele pur și simplu există și pentru că se pot replica, ele o fac.  Aceasta e menirea lor.  În decursul timpului apar uneori erori de copiere.  Organismele rezultate se adaptează la condiții variate de mediu și se diversifică, dând specii noi, care la rândul lor colonizează biotopuri noi, chiar și cele aparent ostile vieții, cum ar fi ghețarii, deșerturile, birourile de tip „plan deschis” sau lenjeria de corp a vecinului nespălat.

Reproducerea necesită multă energie și resurse și nu e lipsită de riscuri; gândiți-vă de exemplu la naștere.  Pentru a avea loc, trebuie pe de o parte să fie însoțită de anumite recompense pentru individ, pe de altă parte trebuie să fie cimentată în codul său de conduită ca un imperativ absolut.  La om, „recompensa” pe termen scurt este satisfacția sexuală, iar pe termen lung poate fi aprobarea semenilor săi sau perspectiva de a beneficia de îngrijire la bătrânețe.  În acest proces, genele diferitelor persoane concurează între ele și – desigur fără să știe – transferă această competiție asupra purtătorilor lor.  Cu alte cuvinte toți indivizii aceleiași specii concurează pentru cele mai bune condiții de reproducere.  În societatea noastră, aceasta înseamnă de exemplu că brokerul de succes de pe Wall Street caută să facă un profit cât mai mare, ca să-și poată permite o casă luxoasă, care la rândul ei să atragă partenerele potențiale.  Iar când doamna, profund impresionată și cucerită, se va stabili acolo, e probabil că va avea copii și îi va crește cu grijă și cu abnegație.  Acest exemplu poate părea incorect politic sau chiar un clișeu sexist.  Se poate, dar în realitate lucrurile se petrec adesea chiar așa.  La fel ca brokerul de succes, diverse păsări și pești construiesc cuiburi cât mai frumoase, cu care masculii încearcă să atragă și să impresioneze femelele.  Nu e vina mea că în natură există această asimetrie între masculul care atrage și femela atrasă.  Personal aș fi preferat să fie invers. Deci un bărbat depune mari eforturi pentru a dobândi o parteneră, transmițând astfel cu ea – de fapt prin ea – genele sale către generația următoare.  Dar asta încă nu e totul.  Masculul prudent caută să se asigure că genele sale sunt singurele care beneficiază de resursele cheltuite.  Știind că alți masculi abia așteaptă să se folosească de partenera (sau în culturile poligame partenerele lui) în același scop, el trebuie să ia măsuri pentru a-i împiedica.

Modul cel mai simplu și mai eficient de a împiedica accesul concurenților la partenera sa este de a izola femeia (prin segregarea sexelor) și de a o face invizibilă (prin voalarea ei în public): ceea ce rivalul nu vede, nu-și poate dori.  În societățile conservatoare, segregarea are loc prin limitarea accesului femeilor în anumite zone.  Nu are nicio importanță dacă femeile sunt mulțumite, dacă nu sunt molestate, sau dacă ar fi preferat să fie admirate și curtate.  Regulile sunt stabilite și aplicate de bărbați, cei care dețin puterea fizică și economică.  În casele de rugăciune ale multor religii separarea femeilor este considerată necesară pentru a nu distrage atenția bărbaților, astfel încât slujba religioasă și fervoarea rugăciunilor să nu aibă de suferit.  În anumite state islamice, acest principiu este aplicat în mod consecvent în toate zonele publice: în trenuri, săli de curs, facilități sportive și chiar la băncile din parc.  Această separare a fost inclusă în codul religiei sau al tradiției, devenind astfel o „ordine divină”, care nu admite discuție.  Încălcările acestori norme sunt pedepsite, uneori chiar grav.

Nu putem evita întrebarea de ce femeile acceptă această stare de lucruri.  Doar măsurile de izolare și voalare sunt o restricție a libertății lor personale.  E devărat, multe femei voalate afirmă că o fac din convingere, dar e mai degrabă o scuză, chiar dacă între timp lor li se pare că acesta ar fi adevărul.  În afară de cele care îndură de nevoie și de frică, aici joacă un rol dorința de a se supune autorității unui guru sau a unei persoane care impune respect. Nu întâmplător cuvântul „islam” înseamnă „supunere”.  Atât timp cât comportamentul prescris de credință sau de tradiție este agreat de societate și declarat „plăcut Domnului”, multe femei se supun fără a crâcni.  Dacă un lider respectabil ar susține că la lună plină trebuie să ne vopsim cu verde pe sub braț pentru că așa o cere credința, se vor găsi mulți care să urmeze aceste instrucțiuni, ba chiar altele și mai absurde.  E știut că oamenii au tendința de a asculta orbește directivele unei autorități, renunțând la gândirea independentă.  Un astfel de comportament trebuie să se fi dovedit avantajos în trecut și are probabil și el cauze evolutive.  Cum spune proverbul: „Capul plecat sabia nu-l taie” – de-a lungul a sute de generații se poate să fi avut loc o selecție a acelor indivizi care au tendința naturală de a se supune.

La fel de inacceptabilă e și porunca de a purta văl.  E nefirească, contrazice personalitatea umană care comunică prin toate simțurile și mai ales se limitează numai la femei.  În lumina celor spuse până acum, contextul evolutiv al acestui fenomen este evident.  Vederea femeii trezește dorințele bărbaților.  De aceea soțul ei, adică cel care, în mediul său social, are dreptul să o considere ca pe proprietatea sa, dorește să-i împiedice pe concurenți să o vadă și, eventual, să-i caute apropierea.

Catolic

Voalarea femeii este un act predominant religios și parțial motivat tradițional, prezent în diferite comunități religioase, precum călugărițele, soțiile ortodoxe evreiești și mai ales în codul vestimentar islamic (nikab, hijab, burka, chador, etc.)  În ciuda diferențelor, toate aceste văluri au un lucru în comun: încearcă – și reușesc – să facă purtătoarea cât se poate de neatrăgătoare.  În acest context ascunderea părului primește o atenție deosebită.  Părul abundent este considerat o emblemă a feminintății (deși există și bărbați cu păr lung) și i se atribuie cea mai puternică atracție erotică – chiar dacă în cadrul civilizației occidentale contemporane, unde majoritatea femeilor umblă cu capul descoperit, acest lucru nu mai e de la sine înțeles.  Astfel a apărut obiceiul de a acoperi părul femeilor în așa fel încât să nu poată fi văzut de niciun bărbat străin.  Intenția e clară: a nu trezi dorințe!  O altă dovadă a efectului erotic al părului și al pielii femeii este faptul că tinerele încă neajunse la maturitate sexuală, care încă nu atrag atenția bărbaților (cel puțin a celor „normali”), nu sunt supuse restricțiilor vestimentare.  Cu alte cuvinte voalarea femeilor, cu diferențe specifice anumitor grupuri, este impusă în general numai după atingerea maturității sexuale.

Iudaic

În cazul ortodoxiei evreiești, tradiția cere femeii căsătorite să-și ascundă părul în public sub o perucă („scheitel”).  Teoretic obiceiul este păstrat, dar în realitate o perucă frumoasă poate produce în ochii bărbatului un efect asemănător cu cel al părului pe care îl ascunde.  Sigur că persoanele în cauză, care și-au dedicat viața respectării meticuloase a poruncilor și interdicțiilor, nu sunt conștiente de acest fapt.

În societățile represive, subiectele erotice sunt evitate, ceea ce duce la pudoare excesivă, iar femeile, fiind asociate cu sexualitatea, sunt disprețuite.  În caz extrem, bărbații își consideră soțiile numai ca vehicule de reproducere, un fel de utere ambulante, cărora li se cere să se supună capriciilor și valorilor soților.  Ca urmare ele sunt considerate inferioare și din punct de vedere intelectual și excluse din multe domenii, cum ar fi participarea la evenimente sportive, conducerea autovehiculelor, etc.  Pudoarea excesivă interzice nu numai materialele erotice și pornografia, ci și expunerea unor părți ale corpului lipsite de conotații erotice – brațe, umeri, picioare.  Expunerea extremităților corpului este considerată indecentă.  Cea mai bizară manifestare a acestei stări de lucruri a fost în Anglia victoriană, unde picioarele sculptate ale meselor erau învelite în stofă pentru ca nu cumva să declanșeze asociații sexuale – în imaginația morbidă liderilor de opinie de atunci, ele aminteau de curbele feminine.  Nici unui guru care predică pudoarea nu i-ar trece vreodată prin minte că toate eforturile de a suprima gândurile sau asociațiile sexuale nu sunt decât expresii ale unei obsesii sexuale patologice, duse la extrem.  Ce contrast plăcut în acest context îl reprezintă vorba celebră a regelui englez Edward III (1312-1377).  Ridicând jartiera căzută a unei doamne de la curte, el a exclamat amuzat: „Honi soit qui mal y pense!” (Nerușinat e cel ce se gândește la rău!). Remarca subtilă împotriva preoțimii mărginite e imortalizată în stema familiei regale engleze până în ziua de azi.

În concluzie, segregarea sexelor în spațiul public are rolul de a apăra femeia de dorința bărbaților, astfel încât accesul la ea să fie permis numai soțului.  În felul acesta el asigură replicarea propriilor sale gene și exclude posibilitatea de a crește copiii unui străin.  Pudoarea socială și culturală are același scop: tot ce este erotic este eliminat din sfera publică și permis doar în sfera privată, unde capul familiei deține puterea absolută și poate să facă ce vrea.  Voalarea femeii în spațiul public izvorăște și din dorința soțului „legitim” de a se asigura că partenera / partenerele sale sunt disponibile numai pentru reproducerea cu el, ceea ce servește la transmiterea nestingherită a genelor sale.

Și totuși n-aș spune că suntem sclavii capriciilor inconștientului nostru.  Înainte de a fi puse în acțiune, impulsurile interioare sunt filtrate prin intermediul temperamentului, al obiceiurilor și al normelor societății în care trăim și în ultimă instanță examinate de judecată.  Poate că acesta este unul din succesele majore ale civilizației occidentale, care în ultima vreme face mari eforturi ca să țină piept atacurilor venite din culturile tradiționale (un bun exemplu este lupta culturală, socială și politică din Turcia zilelor noastre).  Întrebarea este doar în ce măsură aceste mecanisme inhibitoare pot contracara instinctele primitive.  E clar că în societățile conservative, tradiționale și religioase, aceste filtre sunt mai puțin eficiente.  Propriei judecăți i se opune adesea o presiune socială insurmontabilă.  Valoarea civilizatoare a acestor eforturi sprijină cerințele contemporane privind egalitatea în drepturi a sexelor și acesta este principalul argument care poate fi invocat împotriva obsesiei masculine de a ascunde femeile.  Nu apartenența la o religie sau la o tradiție străveche este ceea ce mă deranjează cel mai mult, ci asimetria în aplicarea ei.  Atât timp cât nu există izolare și restricție de acces pentru bărbați și atât timp cât bărbații nu sunt obligați să-și ascundă părul (dacă îl au) și să-și protejeze corpul de priviri străine, după părerea mea segregarea și voalarea femeilor este inacceptabilă.

 

Legenda imaginilor

  1. (Islamic.jpg) Cozi separate pentru bărbați și pentru femei la un McDonald din lumea arabă.
  2. (Catholic.jpg) Călugărițe în Piața Sf. Petru din Roma. Părul este ascuns vederii cu multă grijă.
  3. (Jewish.jpg) Zonă intermediară, păzită de poliție, între cea a bărbaților și cea a femeilor, la Zidul Plângerii din Ierusalim.

Peter Biro

(traducere din germană de Hava Oren)

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Andrea Ghiţă commented on December 22, 2017 Reply

    În mod interesant, de câte ori citesc titlul acestui articol, confund cuvântul “voalare” cu “valoare” şi cred că nu e o eroare întâmplătoare, pentru că în fond voalarea reduce valoarea umană a femeii, transformând-o în proprietate, instrument de procreaţie, o fiinţă inferioară bărbatului.
    Totuşi, în cazul călugăriţelor motivul voalării este de de ordin spiritual. Măicuţele se acoperă pentru a marca diferenţa faţă de femeile care au rol lumesc, fără însă a-l subestima.
    În consecinţă consider că acest nou articol al lui Peter Biro, la fel de incitant ca şi cel despre xenofobie, vădeşte o abordare originală şi incită la dialog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *