Se pare că făptaşul este un dezaxat. Oare autorii puhoiului de comentarii antisemite or fi cu toţii dezaxaţi?

În seara de joi, 25 martie, am fost plăcut surprinsă că în comunicatul privind noile restricţii impuse de valul trei al pandemiei, a fost menţionată şi sărbătoarea de Pesah (ceea ce anul trecut nu s-a întâmplat). „Pentru noaptea de 27 spre 28 martie, adică sâmbătă şi duminică, măsura va fi extinsă până la ora 22,00 pentru persoanele care vor participa şi se vor deplasa ca să participe la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesach”- a spus secretarul de stat Raed Arafat.

Mesajele transmise atât de către preşedintele României

https://www.presidency.ro/ro/media/mesajul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-transmis-cu-ocazia-sarbatorii-de-pesah1616952882

cât şi de către primul ministru al Guvernului României

https://www.mediafax.ro/social/mesajul-lui-florin-citu-pentru-evrei-hag-pesah-sameah-19988499

sunt alte dovezi ale respectului faţă de minorităţi şi dorinţa de convieţuire armonioasă, fireşti într-o ţară democratică, europeană.

Bucuria sărbătorii eliberării din robia egipteană a fost tulburată în scurt timp de un alt mesaj, cel postat de Maia Morgenstern Facebook: „Iată ce primesc de Pesach, de Ziua Teatrului” scria ea, reproducând imaginea unei scrisori de ameninţare cu moartea. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/concluzie-in-ancheta-privind-mesajul-de-amenintare-primit-de-maia-morgerstern-semnat-aur-adresa-de-ip-a-autorului-nu-e-cea-reala-1475681

Textul care mustea de ură viscerală m-a şocat şi m-a descumpănit. M-a ameţit ca o izbitură în moalele capului. Nu puteam înţelege cine şi de ce ar putea scrie o astfel de scrisoare de ameninţare.

„Un dezaxat!” mi-am spus şi chiar m-am întrebat de ce o fi fost făcut public acest text oribil?! Oare nu era suficient să se fi depus o reclamaţie la poliţie şi cei care se ocupă de infracţiunile cibernetice l-ar fi reperat în doi timpi şi trei mişcări pe acest individ descreierat! Răspunsul mi l-am dat singură de îndată:  Maia Morgenstern este o personalitate foarte cunoscută atât ca actriţă, cât şi ca reprezentantă a evreilor din România şi atunci acest email înfiorător – care  o vizează atât pe ea şi pe copiii ei, cât şi colectivul Teatrului Evreiesc – este  o problemă de interes public.  

Într-adevăr, cazul a fost intens mediatizat. Textul cumplit al scrisorii a fost reprodus în multe publicaţii şi a dat naştere unui val de revoltă, dar şi de simpatie, de solidaritate exprimată de  instituţii, organizaţii, personalităţi publice şi persoane particulare care şi-au însuşit haştagul #alături de Maia (‪#‎alăturidemaia‬ – Explore | Facebook)

Investigaţiile s-au desfăşurat cu celeritate, poliţia anunţând încă de duminică faptul că expeditorii (doi la număr) ar fi fost dibuiţi. https://adevarul.ro/news/eveniment/sri-s-a-implicat-ancheta-privind-amenintarile-aduse-maiei-morgenstern-1_606093875163ec42716215b2/index.html

În acelaşi timp un un cunoscut comentator acuza victima că a făcut caz de o scrisoare care de fapt nu e decât o provocare şi o suspecta de diversiune, căinând partidul (AUR) al cărui membru se declarase expeditorul ameninţării cu moartea .

https://www.activenews.ro/opinii/Ion-Cristoiu-Ce-se-urmareste-prin-Diversiunea-Antisemitism-din-Romania-Face-parte-si-Maia-Morgenstern-din-Diversiune-Nu-va-jucati-cu-focul-165946

Preşedintele partidul mai sus pomenit – al cărui senator, cu doar două săptămâni în urmă făcea declaraţii antisemite în plenul Senatului – s-a dezis de conţinutul scrisorii, a negat că expeditorul ar fi membru al partidului şi şi-a exprimat susţinerea faţă de Maia Morgenstern şi întreaga comunitate evreiască care acum sărbătoreşte Paştele”. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/presedintele-aur-george-simion-se-dezice-si-condamna-amenintarile-cu-moartea-primite-de-maia-morgenstern-atac-degradant-antisemit-1475527

Între timp cercetările au mai avansat. Este cercetat un tânăr cu afecţiuni psihice https://newsweek.ro/actualitate/autorul-amenintarilor-la-adresa-maiei-morgenstern-un-tanar-de-25-de-ani-cu-afectiuni-psihice.

Un caz foarte asemănător cu celelalte, respectiv  profanarea mormintelor din cimitirele evreieşti, mâzgălirea unor inscripţii antisemite pe zidurile Muzeului Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei, ale Templului Memorial al Deportaţilor din Cluj sau ale altor lăcaşuri de cult evreieşti. Se va dovedi că fapta a fost comisă de o persoană singuratică cu probleme psihice sau un grup de adolescenţi rebeli, cazuri izolate care nu au nicio legătură cu antisemitismul. Românii sunt prietenoşi şi toleranţi aşa cum au fost dintotdeauna, de-a lungul istoriei.

Dacă cele de mai sus sunt adevărate, cum se explică puhoiul de comentarii antisemite postate la articolele care relatează cazul Maiei Morgenstern? Mă îndoiesc că ţara mea are atât de mulţi dezaxaţi. Mai degrabă acest subiect şocant şi dureros a funcţionat ca un detector al antisemitismului care dăinuie.

Am întâlnit nenumărate postări antisemite jignitoare, uneori incalificabile, pe canalul youtube al emisiunii mele. La început le-am ignorat spunându-mi că pe de o parte ele reprezintă o câtime neglijabilă faţă de numărul celor care au accesat materialul respectiv, iar pe de alta, lumea trebuie să vadă că există  antisemiţi şi negaţionişti. Din păcate, am văzut extrem de puţine reacţii împotriva comentariilor ofensatoare.

Se pare că ignorarea nu e atitudinea potrivită.

Cei care proferează injurii, cei care ameninţă cu moartea pot trece la fapte. Trebuie să răspundă în faţa legii. Ameninţată într-un mod odios, Maia Morgenstern a avut curajul să acţioneze.

Sunt curioasă cum rezolvă autorităţile competente acest caz revoltător şi ce măsuri de vor lua pentru a combate antisemitismul care, în ultima vreme, dă semne de tot mai multă vigoare.

Andrea Ghiţă

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

27 Comments

  • MEHR BORIS commented on April 5, 2021 Reply

    CAND NU VOR MAI FI EVREI IN ROMANIA CINE VA FI VINOVATUL?

  • theodor toivi commented on April 4, 2021 Reply

    Pentru evreii ramasi in Romania exista o singura solutie: Statul Israel. Nu ca in Israel este mult mai bine dar este singura solutie. Sa ramana AUR acolo sa-si verse veninul in propria sa gura…
    Am facut extrem de mult pentru tara natala timp de 20 de ani si sunt convins ca Romania a pierdut prin plecarea evreilor pe alte meleaguri…

  • Veronica Rozenberg commented on April 3, 2021 Reply

    Oare putem combate antisemitismul din social-media? Un supravieţuitor al Holocaustului a încercat astfel:
    https://www.yahoo.com/news/fight-holocaust-denial-social-media-183957836.html

  • Zvi Hartman commented on April 3, 2021 Reply

    Cristoiu merge si mai departe , spunänd ca MM e persoana publica , platita de Stat de noi , o persoana in toata firea deci (trebuie sa arate reponsabilitate fata de public !!!) Dnu Cristoiu stire bine ceve antisemitism (asa sustine dânsul) si MM s a comportat intr un fel neresponsabil

    • Andrea Ghiţă commented on April 3, 2021 Reply

      Din păcate lui Cristoiu i se oferă tribună şi la televiziunea publică, plătită tot de noi, contribuabilii,

  • Virgil Duncan commented on March 31, 2021 Reply

    Acum puneti-va in pielea lui MM – sa se astepte sa fie atacata cu vorbe sau chiar fizic pe strada?? Chiar daca este opera unui dezaxat, acesta este virful unui iceberg tinind seama de celelalte incidente antisemite. Presa libera si libertatea cuvintului au dat libertate de exprimare pentru multi antisemiti chiar daca nu vorbesc tare despre asta ca autorul scrisorii. Antisemitismul a fost si este o problema pentru Romania si trebuie combatut prin educatie si atitudine fara echivoc. Tineti-ma la curent daca seful guvernului merge personal la MM sa isi ceara scuze.Investigatia politiei nu ajuta la nimic. Maturatul murdariei sub covor nu tine in ziua de azi. Poti sa fii nationalist fara sa fii antisemit. Poti sa fii nationalist fara sa urasti celelalte popoare din jur, si cred ca majoritatea romanilor sunt asa.

  • MEHR BORIS commented on March 31, 2021 Reply

    CEA MAI PERVERSĂ INTERVENȚIE ESTE A FOSTULUI REDACTOR DE LA SCÂNTEIA TINERETULUI, ION CRISTOIU ZIS ȘI ARDEI UMPLUT. EL FACE DOUĂ AFIRMAȚII – CHIAR TRE I ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ ANTISEMITISM, AUR NU ESTE UN PARTID ANTISEMIT, IAR MAIA MORGENSTERN TREBUI SĂ CEARĂ IERTARE PT. RECLAMAȚIA EI. CUI SĂ CEARĂ ACTRIȚA IERTARE/ LUI CRISTOIU?

    • Florin commented on April 1, 2021 Reply

      Mai da cineva doi bani pe ce scrie Ion Cristoiu ?

      • MEHR BORIS commented on April 5, 2021 Reply

        DIN PĂCATE NU ESTE SINGURUL

  • Klein Ivan commented on March 31, 2021 Reply

    Aștept cu nerăbdare un comentariu al d.N.r. – n-am nici-un dubiu că va avea un conținut care va chema la vigilență sporită ( înțeles de cei care îl citesc cu atenție ). K.I.

    • Andrea Ghiţă commented on March 31, 2021 Reply

      NU am înţeles la cine faceţi referire pr9in indicativul d.N.r.

      • Klein Ivan commented on March 31, 2021 Reply

        Cel care se prezintă sub numele de Nicolae radu – v. comentariile d.N.r. (March 26 and 29 ) la articol G.Vigdor .- K.I.

  • Eva Grosz commented on March 30, 2021 Reply

    Eu îmi amintesc că acum cteva zile am auzit sau citit de acest incident și în presa israeliană.
    De aici nu este decât un pas de a aplica cuvintele în fapte.Articol excelent despre o amenințare care se întinde mult peste limitele unei persoane . Amenințarea este pentru orice evreu. Oare ura a fost și a rămas atât de puternică ?

    • Veronica Rozenberg commented on March 30, 2021 Reply

      Eva, nu se poate generaliza. Exista si aici si peste tot in lume xenofobi, problema cea mare este atunci cand oameni cu “glas”, ca jurnalistul Cristoiu, sau reprezentanti ai partidelor “alese” si cu reprezentanta in parlament isi dau arama pe fata.

      Aceste fapte si dezvaluiri sunt cu adevarat ingrijoratoare. Nu mai putin sprijinul de care, se spune, ca s-a aratat pe FB.

      Multa sanatate si sarbatoare cu sperante !!

  • iuliana socea commented on March 30, 2021 Reply

    Ce se întâmplă acuma îţi dă fiori . Acţiuni şi comentarii a căror frecvenţă creşte la intervale din ce în ce mai mici , sunt de-a-dreptul îngrijorătoare . Cinste celor ce iau atitudine împotriva unor astfel de manifestări .

  • Serban Nichifor commented on March 30, 2021 Reply

    O diversiune: “De vină e un nebun !” – soluția clasică de a disculpa ADEVARATII vinovati … Si de incendierea Reichstagului acuzat a fost un nebun ( Marinus van der Lubbe), dar ADEVARATII vinovati erau naziștii!

  • Tiberiu Ezri commented on March 30, 2021 Reply

    O democratie prost inteleasa!

  • Ivan Sipos commented on March 30, 2021 Reply

    MA INTREB CUM AR REACTZIONA PRESA LIBERA DIN ROMANIA IN CAZUL IN CARE UN CETATZEAN ROMAN DE ETNIE EVREIESCA SAU MAGHIARA AR SCRIE CEVA SIMILAR LA ADRESA UNII ACTOR DE ETNIE ROMANA? OARE AR GASII SCUZE FALSE SAU AR INFIERA CU TOATA FERMITATEA PATRIORTARDA? OARE VREODATA O PERSOANA OFICIALA A CONDAMNAT EPOCA DE AUR CARE A FACUT ROMANIA JUDENFREI? OARE CINEVA OFICIAL A ARATAT NATZIUNII CIT A PIERDUT ROMANIA CA URMARE A IZGONIRI EVREILOR, SASILOR, SVABILOR SI A ALTORA?
    OARE EXISTA SAU SE INCEARCA SA SE PROMOVEZE IN ROMANIA LEGI CE PEDEPSESC PROPAGANDA LEGIONAR, REABILITAREA CRIMINALILOR DE RAZBOI CIT SI PROPAGANDA REVANSISTA?
    IN PARCUL HERASTRAU EXISTA O ALEE CAROL II. UN DEZERTOR SI AUTOR AL LEGILOR RASIALE ANTI EVREIESTI. ESTE CU CITVA PASI IN SPATELE STATUII LUI DE GAULLE. SUB COMANDA LUI DE GAULLE A LUPTAT IN REZISTENTZA FRANCEZA OLGA BANCIC. PRINSA SI DECAPITATA DE NEMTI. IN BUCURESTI A EXISTAT O STRADA NUMITA IN MEMORIA ACESTEI EROINE. NUMELE A FOST SCHIMBAT IN ROMANIA DEMOCRATA. DE CE OARE ? PENTRU CA A LUPTAT CONTRA NAZISMULUI? PENTRU CA A FOST EVREICA? PENTRU CA A FOST COMUNISTA? SAU PENTRU TOATE TREI? DE CE VA MIRATI OAMENI BUNI DE MANIFESTSRILE ANTISEMITE, ULTRA NATIONALISTS SI CHEMARI DE REABILITAREA CRIMINALILOR DE RAZBOI? MARELE CONU IANCU AR SPUNE CURAT MURDAR.

    • Virgil Duncan commented on March 30, 2021 Reply

      IS clar si la obiect – care este problema romanilor antisemiti cu Maia Morgenstern? Este o negare a apartenentei ei La romania si asta dintr-un motiv dublu:
      – este foarte vizibila international, si are un nume strain si prin asta contrazice Romania “iudenfrei” – pentru o persoana sanatoasa la cap asta ar aduce numai onoare si beneficii pentru Romania; da rnu, Teatrul Evreiesc trebuie desfiintat in mintea lor si Maia Morgenstern trebuie izgonita. Nu conteaza faptul ca Romania a ajuns o tara secundara in Europa fara evrei, germani si chiar multi intelectuali romani.
      – ca evreica a jucat rolul mamei lui Isus in film – iarasi ceva de neacceptat pentru acesti oameni din punct de vedere religios. Ei nu pot accepta ca Isus, familia lui si cei 12 apostoli si chiar primele mii de crestini au fost toti evrei.

  • Marina Zaharopol commented on March 30, 2021 Reply

    Inteleg ca politia a decretat initial ca e vorba de doi expeditori. Ce se stie despre al doilea faptas? E si el “un dezaxat?’

    Scrisorile de amenintare constituie un semn trist intr-un context si mai trist al apatiei si “auto-anesteziei” populatiei care ar trebui sa reactioneze mai masiv la asemenea mesaje. In caz ca opteaza pentru tacere, devin si ei complicitari.

  • Tiberiu Georgescu commented on March 30, 2021 Reply

    Ce se intampla acum in strada imi aminteste de anii 1939 si 40.Aveam doar 6- ani şi incercam sa inteleg lucrurile asa cum ni le explica tata sorei mele si mie..Ce a urmat se stie; ce va urma – in plina pandemie- nu se prea stie. Sigur, cazurile de Covit 19 vor exploda, sigur puhooiul de bolnavi nu vor putea fi tratati ca lumea, sigur nu stim ce va mai veni peste noi. daca guvernantti vor sta in continuare in espectativa. Daca nu stingi focul cand abia a pornit, greu il vei birui cand va deveni valvataie.

  • Veronica Rozenberg commented on March 29, 2021 Reply

    Bună seara, am primit ieri seara, prin whatsapp, textul zguduitor prin virulenţa, ura împotriva evreilor, şi mizeria umană, pe care cineva din România l-a trimis actriţei Maia Morgenstern în ajunul sărbătorii de Pesach.

    Am intenţionat să-i scriu Andreei gândindu-mă că o asemenea faptă ar merita un articol de Ultima Oră, dar nu am făcut-o, gândindu-mă că sunt totuşi prea departe pentru a mă pronunţa, dar iată că a apărut articolul. Bine făcut, Andrea!

    Am văzut toate publicaţiile la care se referă articolul, dar cred că cea mai semnificativă, care nu e voie să fie pierdută, deşi este un minidiscurs de peste 25 de minute, este cea de mai jos:

    “În acelaşi timp un un cunoscut comentator acuză victimă că a făcut caz de o scrisoare care de fapt nu e decât o provocare şi o suspectează de diversiune, căinând partidul (AUR) al cărui membru se declarase expeditorul dezaxat.”

    urmeaza linkul la care poate fi citit penibilul discurs al lui Cristoiu.

    Am simţit nevoia să revăd semnificaţia cuvântului
    DIVERSIUNE s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate intențiile, gândurile sau preocupările cuiva.

    Îl cunosc pe acest ziarist de multă vreme, ca participant la discuţia lui Ionuţ Cristache – România 9, o discuţie politică cu câţiva participanţi care apar în mod periodic alături de conducătorul emisiunii, şi care se ocupă de problemele la ordinea zilei ale României. Mă uit ocazional, ce-i drept, dar Cristoiu mi s-a părut o persoană serioasă, cu o opinie echilibrată privind diferitele problemele la a căror dezbatere am asistat.
    Cred că e mult mai mult decât un simplu comentator, iar dizertaţia pe care o face cu ocazia publicării de cătră Morgenstern a mesajului ameninţător este nu numai revoltătoare, dar ridică nişte semne de întrebare grele şi problematice, dacă oameni, precum Cristoiu, ce debitează opinii dezaprobatoare la adresa paşilor întreprinşi de M.M odată cu primirea mesajului, a fost afectat vreodată pe propria sa piele, de ameninţări, fizice sau de altă natură, sau orice alt act care implică teroare.
    Absurditatea acestui ins merge până la a o învinui de posibila iniţiere a unei diversiuni, ba chiar îşi pune întrebarea dacă M.M nu este ea însăşi vinovată de cele întâmplate ulterior.
    Punându-se pe sine în “pielea” victimei, declaraţiile făcute indică un mod de a gândi căruia este greu de a-i da crezare că ar proveni din convingere, şi dacă totuşi provine, înseamnă că individul nu şi-a însuşit până la capăt semnificaţia cuvântului URA, (un derivat întâmplător al literelor care alcătuiesc numele noului partid naţionalist de dreapta, AUR).
    Dacă nu este ipocrizie, atunci ce oare ar putea fi, naivitate, lipsă de maturitate, pe care i-o împută tocmai M.M, sau pus şi simplu o colaborare tacită cu cei care nu aş vrea să ştiu că reprezintă un procent semnificativ din populaţia României, astăzi.
    Mi-ar fi ruşine să emit opiniile din discursul dvs, Dle Ion Cristoiu !!

    • Andrea Ghiţă commented on March 30, 2021 Reply

      Ion Cristoiu e în presă de foarte multă vreme, încă de pe timpul tinereţii noastre (e ceva mai în vârstă decât noi) când era un ziarist utecist de nădejde la Scînteia Tineretului. În anii 1990 era în vogă, editorialist la Evenimentul Zilei, apoi treptat steaua lui a început să apună şi se zbate pentru a fi în centrul atenţiei. În această încleştare de a acapara audienţa îşi dă arama pe faţă. Îi apreciam talentul şi tenacitatea, dar m-a dezamăgit. În comparaţie cu discursul lui incalificabil, Cristian Tudor Popescu, un alt gazetar cu state vechi, scria articolul Gluma şi cuptorul https://republica.ro/gluma-si-cuptorul. Merită citit.

      • Veronica Rozenberg commented on March 30, 2021 Reply

        Am auzit si de acest jurnalist, el este un protestatar, l-am vazut doar odata sau de doua ori, un om retinut, cu o atitudine. Mai mult nu stiu, dar articolul sau pus fata in fata cu bonomia pe care Cristoiu vrea s-o propage este o dovada ca unii inteleg si mai ales stiu ca trebuie sa se opuna afirmatiilor scoase din rarunchii xenofobiei, dar mai ales a sperantei ca acest neam va dispare.

        Am citit putin despre Cristoiu, am vazut si ca a fost acuzat de colaborare cu Securitatea, dar aceste date, poate reale, poate nu, sunt nerelevante.
        Dizertatia sa, ca el ar stie ce este antisemitismul, care dupa parerea sa ar fi o atitudine negationista luata impotriva Holocaustului, denota nu incultura, ci o lipsa de intelegere ale unor fenomene istorie.

        Articolul este scurt si pune punctul pe I.

  • Jose Iacobescu commented on March 29, 2021 Reply

    Excelenta aceasta prezentare! Multumesc , Andrea Ghita

  • ABRAHAM BEN SHALOM commented on March 29, 2021 Reply

    DACA SE DISTRIBUIE REZOLVAREA CAZULUI TOT OFITERULUI CE A PRIMIT SI RASTURNAREA UNOR PIETRE TOMBALE,SI A DECIS EL CA A SUFLT TURBAT VINTUL SI LE-A PUS LA PAMINT,VA POT SPUNE CA ACEST CAZ E CA SI INGROPAT.ORI ACEL SUBOFITER CE A DESCOPERIT,INTR-UN CAZ SIMILAR,CA NISTE STRENGARI S-AU FUGARIT PRIN CIMITIRUL EVREIESC,SI AU PUS LA PAMINT CITEVA ZECI DE PIETRE,SI ASA A RAMAS…STRALUCITA DEDUCTIE,CA SA ZIC. DAR DE CE NU I-A SOMAT PE ACEIASI STRENGARI SA RIDICE LA LOC PIETRELE ? NU L-A DUS CAPUL PE POLITIST? SI RASPUNSUL FULGER AL SEFULUI PARTIDULUI aur(SIC !)CA INSUL NU E MEMBRU PUTE DE LA 3 KILOMETRII.CE,AVEA LISTA MEMBRILOR DE PARTID PE O TZIDULA,IN BUZUNARUL DE LA SPATE,DE A VERIFICAT INSTANT? AR MERITA O CISTERNA,PLINA DE LA DESFUNDAREA WC-URILOR,GOLITA IN SEDIUL CENTRAL AL PARTIDULUI,SA-I OCOLEASCA TOTALITATEA ALEGATORILOR,A CELOR VIITORI FIRESTE..ASTA CA SA FIM TOTUSI TREJI,SA NU NE ABUREASCA CU RASPUNSURI PREFABRICATE,FALSE SI PERVERSE.

  • Hava Oren commented on March 29, 2021 Reply

    Foarte bine scris! Cred că problema nu este „un dezaxat”, ci „puhoiul de comentarii antisemite”. Este o situație pe care nu am cunoscut-o în tinerețe. Vremurile s-au schimbat, și nu în bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *