Valută forte, animale de rasă, împrumuturi externe, arme, tehnologie în schimbul emigrării evreilor

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu un fel de miracol pentru evreii din România, comparat cu genocidul european. Majoritatea evreilor din Vechiul Regat și din Transilvania de Sud au supraviețuit ocupației germane, Holocaustului și regimului fascist antonescian. Conform recensământului din 1945, numărul acestora s-a ridicat la cca 350.000 de suflete.

Încă din 1946, cu concursul organizației evreiești Aliyah Beth Mossad din Palestina aflată sub mandat britanic și cu aprobarea autorităților române, au plecat spre Palestina câteva vase cu emigranți evrei. Odată cu înăsprirea măsurilor împotriva imigrației evreiești ale autorităților britanice, din 1947, transferul emigranților evrei a continuat pe cale terestră prin Iugoslavia, Bulgaria și Ungaria.

A urmat un blocaj total al emigrării evreiești până la 11 iunie 1948, când România a recunoscut noul Stat Evreu și o misiune diplomatică israeliană a luat ființă la București. În această perioadă noile autorități comuniste au dus o campanie dură împotriva sionismului, asimilat cu „o armă imperialistă veninoasă” sau cu „o forță fascistă și reacționară”. Sute de lideri ai mișcărilor sioniste din România au fost arestați și osândiți la ani grei de pușcărie, episod pe care istoriografia oficială postdecembristă o trece în mod voit sub tăcere, susținând ideea falsă că evreii au adus comunismul în România. Despre această uriașă falsificare a adevărului istoric și manipulare a opiniei publice voi scrie într-un articol viitor.

Abia în august 1948, secretariatul Partidului Muncitoresc Român a ajuns la un consens interior privind acordarea dreptului de emigrare limitată evreilor români, coroborată cu intensificarea propagandei antisioniste și anti israeliene, deci o politică duplicitară față de comunitatea evreiască și emigrarea acesteia, care a fost o constantă aproape de-a lungul întregului regim comunist. Culmea este că disputa principală pro și contra emigrare evreiască s-a dat între doi lideri comuniști evrei: Ana Pauker s-a pronunțat pentru emigrare, iar Iosif Chișinevschi s-a opus vehement, a fost chiar unul din acuzatorii principali ai liderilor comunității evreiești, precum avocatul deputat Filderman și scriitorul sionist A.L. Zissu.

Din noiembrie 1949 s-a ușurat acordarea de vize de plecare, ajungându-se în 1950 la un ritm de 2500 pe lună. Această emigrare masivă a fost susținută până la căderea în dizgrație a Anei Pauker, care era și ministru de externe, în iunie 1952. Până în acel moment, au plecat în Israel cca 100.000 de evrei români, majoritatea sioniști sau religioși, a căror dorință primordială era să trăiască în noul stat evreu și să fie cetățeni de prim rang. Plecările s-au organizat în mare parte pe vasul Transilvania, care făcea curse regulate Constanța-Haifa. Această bunăvoință de circa trei ani a autorităților comuniste avea și o componentă economică deloc neglijabilă: prin intermediul omului de afaceri israelian Ephraim Illin, România a obținut echipament de foraj petrolier, care făcea obiectul embargoului american.

După înlăturarea Anei Pauker, emigrarea în Israel a încetat aproape complet. Între 1953 și 1958 au emigrat doar 1657 de evrei.

În 1958, odată cu dezghețul stalinist și începutul consolidării comunismului românesc sub bagheta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, politica regimului comunist român a devenit foarte permisivă față de emigrarea evreilor în Israel. Totul a început cu lipsa cronică de valută a Republicii Populare România, țara fiind nevoită să-și reorienteze mai mult sau mai puțin tacit comerțul exterior către Occident. A existat și un imbold important de la Moscova. Aflat în vizită la București în 1958, Hrușciov a cerut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să accepte de la israelieni nu numai bani, ci și marfă, fapt confirmat și de generalul de securitate Ioan Mihai Pacepa. Renumitul dezertor, a cărui fugă în SUA în 1978 a zguduit întregul serviciu de informații al lui Ceaușescu și sectoare esențiale ale securității naționale, a scris în cartea sa Orizonturi roșii: „Pentru noi, evreii, germanii și petrolul sunt cele mai profitabile produse de export”.

Începând din toamna lui 1958, emigrarea masivă a evreilor români în Israel a fost organizată și coordonată de DGIE (Direcția Generală de Informații Externe), de ministrul de interne Alexandru Drăghici, care în paralel a trecut la scoaterea din funcții a evreilor din structurile MI și ale serviciilor secrete.

Zeci de mii de evrei au luat cu asalt sediile Miliției pentru a-și depune actele de plecare. Această manifestare de masă pentru emigrare, indusă chiar de autorități, a stârnit mânia regimului comunist și a statelor arabe, care au protestat vehement. Mulți dintre cei care îndrăzniseră să ceară plecarea au fost retrogradați, trimiși la munca de jos, iar studenții au fost dați afară din facultăți și expediați pe șantierele patriei pentru reeducare. Autoritățile comuniste s-au trezit între inițiativele Israelului și SUA de a mări ritmul emigrărilor și opoziția vehementă a majorității statelor arabe.

Atunci, pentru secretizarea continuării emigrației s-a recurs la serviciile lui Henry Jacober, un om de afaceri britanic deosebit de abil, evreu originar din Ungaria, probabil agent MI6 și israelian în același timp. Jacober venea în mod regulat la București, unde se întâlnea confidențial cu ministrul de interne Alexandru Drăghici, cu vicepreședintele Consiliului de Miniștri Alexandru Moghioroș și cu Bucur Șchiopu, ministrul industriei alimentare. Majoritatea plăților pentru evreii de pe listele de emigrare, Jacober le efectua prin animale de rasă și produse agricole. Prin Jacober s-au achiziționat mașini-unelte de precizie pentru industria constructoare de mașini și s-a îmbunătățit calitatea șeptelului din România, importându-se porci, vaci, tauri și oi de rasă în schimbul evreilor. Prin intervențiile subtile ale lui Jacober la ambasada română din Londra au fost eliberați din închisoare câțiva deținuți sioniști printre care Bery Marcu, dar și 29 de germani, membri ai unei secte religioase și români acuzați de înaltă trădare precum Ion Berindei, Herant Torosian și surorile Samuelli. Omul de afaceri britanic a colaborat și cu organizația evreiască americană Joint pentru scoaterea din țară direct în SUA a 116 de evrei în 1961.

E greu de făcut un calcul din documentele desecretizate de CNSAS, legat de suma tranzacțiilor efectuate de DGIE cu Henry Jacober, dar până în iunie 1967, cu ocazia Războiului de Șase Zile, când acestea au fost sistate, s-au obținut 12,4 milioane de USD, dintre care 9 milioane în valută și 3,4 milioane în produse. În paralel au plecat din România în Israel 23.566 familii de evrei. Și să nu uităm frișca de pe tort: cu prilejul acestor aranjamente secrete, Jacober a dăruit conducerii de vârf a Partidului Muncitoresc Român, apoi Comunist, cadouri scumpe precum arme de vânătoare, automobile și aparate de aer condiționat.

După venirea la putere a lui Ceaușescu în 1965, acesta a dat ordin ca pentru fiecare evreu emigrat să se pretindă explicit valută forte, la început 2500 USD de persoană, mai târziu 3300. După scoaterea din schemă a lui Jacober și victoria militară grandioasă a Israelului din 1967, Ceaușescu a dus o politică aparent echilibrată între Israel și țările musulmane, România fiind unicul stat socialist est-european care a menținut relații diplomatice, politice și economice de anvergură cu Israelul. Cu mult fler pentru politica externă și jocurile de putere de pe arena internațională, fostul ucenic cizmar a reușit să se ridice la înălțimea unui adevărat lider de stat, coroborând avantajele relațiilor foarte bune cu Israelul și evreimea internațională pe de-o parte și statele arabe și palestinienii pe de alta.

Începând din 1967, contactul dintre guvernul israelian și cel român în problema emigrării a fost ținut de către două personalități de calibru: Shaike Dan, originar din Basarabia, consilier al mai multor premieri israelieni, unul din cei mai respectați agenți ai Mossadului și generalul Gheorghe Marcu, adjunct în DGIE, director adjunct al Institutului de Economie Mondială în viața civilă.

Shaike Dan și Gheorghe Marcu s-au întâlnit conspirativ în fiecare lună la ambasadele României din RFG, Austria și Elveția. Generalul aducea listele cu numele evreilor cărora li s-a aprobat emigrarea în Israel, iar agentul Dan venea cu plata, valize doldora de dolari.

În 1969 Ceaușescu l-a întâlnit personal pe Dan, după care acordul tacit dintre Marcu și Dan a devenit un protocol scris, valabil pe trei ani. Prin acest protocol, România se obliga să permită emigrarea a 40.000 de evrei. În realitate între 1969 și 1973 au plecat definitiv doar 10.480. În mod abil, cu șmecherie oltenească, Ceaușescu frâna emigrația pentru a stoarce sume tot mai mari, astfel că în anii 70-80 s-a ajuns până la cca 5000 USD pentru un fost director, profesor universitar sau cercetător științific. Asemenea protocoale scrise s-au semnat apoi din 5 în 5 ani, media de emigranți în acești ani fiind de cca 1900 de suflete.

În 1973, Israelul a acordat României un împrumut de 30 de milioane de USD, cu o dobândă de 4%, plătind diferența de dobândă până la nivelul pieței.

Relațiile dintre Mossad și DIE au ajuns la apogeu în 1977-1978, când ministrul de externe israelian, Moshe Dayan, cu prilejul vizitei sale în România a adus un tanc Centurion, pistoale UZI, piese pentru avioane MIG 23 și arme sovietice ultramoderne capturate în conflictul din 1973 din Egipt și Siria, pe care Bucureștiul nu le putea obține din URSS, datorită neîncrederii Kremlinului în conducătorul de pe Dâmbovița. Cooperarea militară și de securitate a continuat în 1982, cu ocazia vizitei secrete a ministrului israelian al apărării, Ariel Sharon.

Între 1970 și 1973 s-a desfășurat operațiunea secretă „Peregrinii”, inițiată de șeful Securității, Ion Stănescu, la comanda lui Ceaușescu: depistarea persoanelor cu rude în străinătate, cu posibilități de plată, care doreau să emigreze în Israel. Pentru aprobarea cererii trebuiau să răscumpere de la statul român contravaloarea cheltuielilor de școlarizare, reducerile oferite la cumpărarea de apartamente, mașini etc. Deși s-a desfășurat în conspirativitate și subiecții au tăcut de frica represaliilor, abuzurile au ajuns în vizorul presei internaționale, astfel încât după doar 3 ani, operațiunea a fost sistată.

În 2014 a fost declasificată de SIE și CNSAS arhiva „Dunărea”, celebra firmă de comerț exterior a Securității, care cuprindea unitățile secrete OVS (Operațiuni Valutare Speciale) și AVS (Aport Valutar Special), care s-au ocupat cu vânzarea cetățenilor români timp de aproape 30 de ani, cu precădere în RFG și Israel.

În primăvara lui 1978, printr-un ordin semnat de ministrul de interne Teodor Coman, Ceaușescu a preluat personal controlul asupra contului care conținea valuta obținută din vânzarea germanilor și evreilor.

La începutul anilor 80, printr-un ordin personal al Geniului Carpaților, s-a înființat o unitate ultrasecretă a DIE, UM 0107AVS, care avea autoritate discreționară în cadrul Securității în ceea ce privește operațiunile de comerț exterior și de vânzare a evreilor și germanilor. Șeful ei raporta lui Ceaușescu direct sau prin ministrul de interne Tudor Postelnicu, despre stadiul emigrării și al încasărilor valutare. Ani de-a rândul emisarii evrei și germani au tratat cu comandantul acestei unități, colonelul Stelian Andronic.

Practic, toți evreii plecați legal din România în Israel între 1950 și 1989, în număr de 242.827, au fost vânduți de statul român.

După modesta mea părere, pe termen scurt a câștigat România, însă pe termen lung Israelul. Marea majoritate a evreilor din România s-au integrat perfect în societatea israeliană, aducând un aport însemnat la dezvoltarea ei.

George Vigdor

Referinţe:

Securitatea și vânzarea evreilor – Radu Ioanid – Editura Polirom 2005

Observator Cultural – 24.03.2017, Mirel Horodi

https/adevarul.ro – 12 oct 2006

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Klein Ivan commented on March 19, 2021 Reply

    Cam în ce an calendaristic au fost exmatriculate ? Vreau să știu – pentru a avea tabloul complet . K.I.

  • gabriel gurm commented on March 18, 2021 Reply

    Prea cunoscutul Nancy Brandes povestea ca de cand prietenii lui au auzit pe ce putini bani a fost el cumparat din Romania, nici nu se mai uita la el….
    GBM

  • Tiberiu Georgescu commented on March 11, 2021 Reply

    Este primul tablou sper real al emigrarii evreilor in Israel..Stiu doar ca in anul sase (medicina) cateva colege evreice care depusesera acte pt. emigrare au fost exmatriculate;ele au lucrat in continuare ca asistente.
    Revenindu-mi in memorie acei ani imi amintesc de o colega exmatriculata, o bruneta superba care se indragosteste de un medic crestin, se casatoreste cu el,au o fetita daca nu gresesc; ea renunta la emigrare.El moare intr-un accident de automobil cu inca trei colegi.
    In urma cu cativa ani am aflat ca e stabilita in Germania unde preda engleza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *