Nu-mi prea place să mănânc frunze, nici crude (eventual, salata verde dacă e tocată mărunt) şi nici fierte. Mâncarea de spanac o gătesc după o reţetă proprie, dar nu mă dau în vânt după ea, însă supele (de salată sau de spanac) îmi displac oricât de bine ar fi preparate…. Cu o singură excepţie: supa de măcriş. E drept că nu am mai mâncat de ani şi ani de zile, dar cred că amintirile copilăriei îi conferă o poziţie privilegiată.
Acum măcrişul e o delicatesă care se cumpără cu preţ destul de pipărat, mai ales dacă e”bio” (ambalat în caserolă). Pe vremea copilăriei mele tot măcrişul era „bio” şi se cumpăra de la hoştezencele din piaţa Clujului, care-l etalau în coşuri mari, împletite, şi-l dădeau la preţ derizoriu. Măcriş se găsea din belşug şi în grădinile vecinilor de pe strada bunicii (aflată la periferie), ba chiar şi în curtea din spatele casei noastre, de pe strada Alecsandri (din centrul oraşului). Nu ştiu al cui era terenul respectiv şi nici dacă persoana cu pricina semănase măcriş sau acesta creştea sălbatic, dar îmi amintesc perfect că ne duceam la furat măcriş cu copiii din curte. După lăsarea întunericului săream ulucii gardului (dar poate că era o spărtură prin care ne furişam) şi adunam cu sârg frunzele care aveau un gust sărat-acrişor, foarte plăcut (potenţat, bănuiesc, şi de adrenalina suplimentară generată de circumstanţele acţiunii). Evident, captura era consumată pe loc însă măcrişul a intrat în „graţiile” mele culinare şi sub formă de supă. Pe vremea aceea eram destul de anemică şi bunul doctor Tiberiu Lustig îmi recomandase un meniu bogat în fier, astfel încât în sezon, mi se gătea destul de des supă de măcriş.
Pe atunci nu ştiam mare lucru despre măcriş, dar acum – după o consultare sumară a Internetului – pot enumera câteva dintre calităţile care-l recomandă să-l consumăm atât crud, cât şi sub formă de supă sau chiar mâncare:
– conţine vitaminele C, A şi B6, precum şi minerale: fier, potasiu, calciu şi magneziu.
– este bogat în flavonoizi, antociani şi polifenoli care previn producerea radicalilor liberi şi… îmbătrânirea pielii!
Datorită însuşirilor mai sus menţionate măcrişul ajută la menţinerea sănătăţii inimii, vederii, sistemului osos, combate anemia, întăreşte sistemul imunitar şi ajută la detoxifierea organismului.
Nu vă invit la furat de măcriş. Nu neapărat pentru că m-aş fi…cuminţit, ci pentru că grădinile unde creştea această plantă răspândită în vremea copilăriei mele au fost ocupate de cohorte de blocuri. Cartierele „dormitor” au dislocat Hoştatul…Grădinarii Clujului au dispărut şi ei. Arareori mai întâlneşti în piaţă cât o hoştezeancă bătrână, în ţinuta ei caracteristică, ca o relicvă a frumoaselor vremuri de odinioară.
Nu ştiu dacă măcrişul fiert păstrează toate beneficiile mai sus amintite, dar de dragul copilăriei, vă invit la o supă de măcriş…virtuală:
Ingrediente: circa 300 grame de măcriş, 2 linguri de unt, 1 lingură de făină, circa un litru de apă, ¾ de ceaşcă cu smântână, sare, zahăr, după gust. Eventual 3-4 ouă fierte tari.
Mod de preparare:
Măcrişul, bine spălat şi curăţat de codiţe şi nervuri, se taie în fideluţe. Se topeşte untul în cratiţă şi apoi se adaugă frunzele de măcriş peste el. Se amestecă până când frunzele se înmoaie bine, apoi se adaugă treptat apa (unii folosesc un amestec de apă şi lapte). Se sărează şi se îndulceşte cu zahăr, după gust. Apoi într-o ceaşcă se amestecă făina cu smântâna până se omogenizează, se adaugă puţină supă în ceaşcă pentru a dilua compoziţia şi se tornă cu grijă în supa care fierbe, amestecând tot timpul. Se mai fierbe la foc mai mic câteva minute. La final se pot adăuga câteva ouă fierte tari, tăiate în bucăţi, şi – eventual – suplimentar smântână.
Poftă bună!
Andrea Ghiţă
10 Comments
Am aceeaşi nostalgie pentru supă de lobodă, pe care mi-o amintesc aşa cum o gătea mama, deosebit de gustoasă. Nu am găsit această plantă în SUA., dar în mod neaşteptat, am găsit supa pe lista-menu a unui restaurant din Sopot, la Marea Baltică, în Polonia!
Oare loboda se înrudeşte cu măcrişul?
Ieri am citit de o hostezanca ,care vinde la piata Mihai Viteazul ,mereu este lume multa la ea ,nu am retinut numele
Am căutat traducerea în maghiară. E sóska .!!!!! Împreună cu soțul meu ne-am stors creierii …să ne aducem aminte , dacă am mâncat așa ceva… Lui i se pare că a mâncat în copilărie… și mie parcă îmi aduce aminte de frunze acrișoare. Ai mai scris Andrea cu altă ocazie de agrișe…dacă nu greșesc…paremi-se tot supă ai făcut din ele. În cartierul nostru avem un grădinar care aduce numai frunze verzi. Îl întreb de măcriș…dar întâi să caut cum se spune pe ebraică ? Am găsit -se cheamă חומעה -HUMA. Zice Dr.Google că sunt 14 soiuri în Israel. Habar n-am avut. Mâine cercetez problema…Mulțumim Andrea !
În ebraică se numește hamțiț.
Mulțumesc Hava !
Am salivat din abundenţă cand ti-am citit reteta. Mama facea sos de macris care era bun langa o fripturica. La fel si sosul de urzici.
Măcrişul sau macrişul seamănă cu spanacul. Am introdus o fotografie în text.
Nici eu nu stiu defapt ce este si cum arata acest fruct acrisor, n-am mancat niciodata. Poate cred ca stiu cum arata, in mintea mea seamana cu agrisele.
Dar ceea ce m-a mirat, cum pot fi niste bobite (in caz ca greseala mea nu este prea mare) taiate felioare subtiri.
Probabil ca o poza de macris la inceputul articolului ar fi lamurit despre “cine” e vorba.
Măcrişul nu este fruct ci frunză şi arată exact ca în ilustraţia din articol. :))
Bunul doctor Lustig, de care îmi amintesc cu plăcere, ți-a prescris măcrișul nu ca sursă de fier, ci de acid folic, care ajută și el la prevenirea anemiei.
Din copilăria mea știu că măcrișul crește sălbatic, îl culegeam la Lupeni, când mergeam „pe deal”. Dar din anii 1960 până acum nu l-am mai văzut deloc.