De la Budapesta la Kaifeng și înapoi

Nu de mult am citit un articol destul de neobișnuit, despre „marțienii” din Budapesta.  https://www.privatdozent.co/p/the-martians-of-budapest-03b?r=e0eqz&utm_campaign=post&utm_medium=email&utm_source=  Erau zece oameni de știință americani, matematicieni și fizicieni, oameni de o inteligență sclipitoare – și toți aveau în comun un puternic accent maghiar.  De fapt aveau în comun mult mai mult: toți s-au născut la Budapesta, au învățat la aceleași școli (doi dintre ei au avut chiar același profesor de matematică în liceu), toți proveneau din familii bine situate și toți erau de origine evreiască.  Oare de ce îmi sună cunoscut?  Cam tot așa stăteau lucrurile cu trei secole mai devreme în comunitatea din Kaifeng, China, despre care am scris în numărul trecut.  Să explic.

În guvernarea Chinei clasice, împăratul se sprijinea nu pe nobilime, ci pe o meritocrație: funcțiile de conducere erau încredințate oamenilor celor mai bine pregătiți.  Concurenții studiau literatura chineză și periodic aveau loc examene, (concurența ajungea până la 1000 pe un loc!), iar câștigătorii erau primiți în administrația statului, unde se bucurau de prestigiu și de venituri substanțiale.  Ei bine, comunitatea din Kaifeng, care nu întrecea 4000 de suflete, a dat 33 de câștigători în 21 de ani (1642 – 1663).  Să fie doar o coincidență? 

Departe de mine gândul de a încerca să demonstrez că evreii ar fi „mai deștepți” ca alții.  Nu cred că sunt.  De altfel în ambele cazuri este vorba de un număr mic de excepții.  Dar existența lor dovedește că au fost alte sute și mii care s-au îndreptat înspre studiu.  Au existat oare condiții asemănătoare care să ducă la acest fenomen?

Primul considerent este cel economic.  Un citat din Mișna (care demult a devenit proverb popular) spune:  Im ein kemah, ein Tora (dacă nu este făină, nu este Tora, sau: fără pâine nu există studiu).

Majoritatea „marțienilor” s-au născut la Budapesta în anii dinaintea Primului Război Mondial.  A fost o perioadă de pace și de bunăstare, cel puțin pentru marea burghezie și pentru clasele de mijloc.  Nu aș putea spune că am făcut un studiu economic detailat, dar privind clădirile opulente în stil Secession rămase din acea perioadă, e clar că mulți oameni aveau mulți bani și nu se sfiau să îi cheltuie.  O societate care construiește asemenea lucruri, nu rabdă de foame!

Budapest Hotel Párisi Udvar (Pasajul Paris)

Cât despre comunitatea evreiască din Kaifeng, începutul secolului al XVII-lea este considerat perioada ei de glorie.  Situația materială a comunității era excelentă.  Încă din 1390 evreii au primit pământ și privilegii, inclusiv cel de a ocupa funcții publice – desigur dacă aveau pregătirea necesară.  Pe lângă agricultori, meșteșugari și mici negustori, erau și oameni de afaceri de succes și funcționari ai statului cu lefuri mari.

Bineînțeles că au existat dintotdeauna și studenți săraci, care s-au întreținut singuri (un exemplu este Ármin Vámbéry https://baabel.ro/2021/01/armin-vambery-orientalist-si-explorator ), dar de regulă tatăl făcea o adevărată investiție în educația fiului: plătea dascăli, taxe școlare, cărți și mai ales își întreținea fiul până la o vârstă la care acesta ar fi putut demult să lucreze.

Așadar bunăstarea economică este o condiție pentru studiu, dar nu una obligatorie.  Mai mult, nu orice societate aflată într-o perioadă de bunăstare se îndreaptă masiv spre studiu. E clar că intervin și alți factori.

Este știut că evreii au o înclinație deosebită pentru studiu și cauza o văd în perioada extrem de lungă de exil prin care au trecut.  Sigura posibilitate de a-și păstra identitatea culturală / religioasă era studiul.  Foarte simplu: cei care nu își cunosc și nu își păstrează tradițiile sfârșesc prin a dispărea – nu ca indivizi, ci ca grup distinct, amestecându-se cu populația majoritară.  De aceea eu cred că evreii de astăzi sunt rezultatul unui proces de selecție, la fel cu cel descris de Darwin: au rămas în grup numai cei care au învățat.

Cea mai bună dovadă că înclinația spre studiu este o urmare a exilului este faptul că atunci când evreii mai trăiau în patria lor, nu toată lumea studia!  Oamenii simpli, am haareț (oamenii pământului) practicau agricultura, veneau de trei ori pe an în pelerinaj la Ierusalim și… cam atât.  Sacrificiile din Templu le făceau preoții.  Existau învățați, existau și academii unde se studia și se interpreta Tora și tradiția orală (rezultatele acestor discuții au fost apoi codificate în Mișna și în Talmud), dar învățații erau o minoritate.  Pe când în diaspora fiecare băiat trebuia să înțeleagă ebraica, să citească în Tora, să cunoască rugăciunile, să ia parte la serviciul divin – și cu atât mai mult în comunități mici și izolate ca cea din Kaifeng!  Studiul era considerat o mițva, o îndatorire, dar și un privilegiu și cei mai respectați membri ai comunității erau rabinii și cărturarii.  Până aici nu văd nicio deosebire esențială între comunitatea din Kaifeng și cele din Europa.

În China, studiul și apoi ocuparea unei funcții publice era un mijloc de ascensiune în societate. Iată cum este descrisă comunitatea într-una din inscripțiile făcute cu ocazia renovării sinagogii (1512): În zilele noastre, unii, care au obținut diplome în literatură, aduc cinste părinților lor și câștigă glorie pentru ei înșiși.  Alții, aflați în posturi de onoare la curte și în afara ei, îi slujesc împăratului și aduc prosperitate poporului.  Unii participă în operații militare, atât ofensive, cât și defensive, slujind cu credință imperiul.  Sunt unii care cultivă calitățile morale, dând exemplu de bunătate tuturor celor din jur.  Sunt și țărani care își lucrează pământul și din recoltele lor plătesc tributul imperial; meșteșugari care produc felurite obiecte pentru folosul tuturor și negustori care fac comerț pe meleaguri îndepărtate, astfel încât numele lor au devenit faimoase de-a lungul râurilor și al lacurilor; și în sfârșit târgoveți care trăiesc din ceea ce vând în dughenele lor și în piețe.  Deci reușita la studii era considerată o mare onoare și absolvenții evrei au dat funcționari importanți la curtea imperială, ofițeri superiori, medici, chiar și un medic personal al împăratului.

Inscripția din 1512 (fragment – originalul măsoară 147×80 cm)

Spre deosebire de China, care nu a cunoscut niciodată antisemitismul, timp de secole evreii europeni au fost discriminați și nu au fost primiți în școli și universități.  În Imperiul Austro-Ungar, situația lor s-a schimbat doar în 1867, când împăratul Franz Joseph le-a acordat deplina egalitate în drepturi.  Aceasta a dezlănțuit o adevărată avalanșă de talent, de creativitate, de dorință de a se afirma.  Nu numai că evreii au intrat în universități, dar au făcut-o în mod cu totul disproporționat față de numărul lor: o statistică menționează că la începutul secolului XX evreii reprezentau 5% din populația Ungariei, dar peste 30% din studenții Politehnicii din Budapesta.  Cine putea să-și permită și avea aptitudinile necesare, devenea inginer, medic, profesor…  Bineînțeles că și aici, la fel ca în China, studiul era văzut ca un mijloc de ascensiune în societate.  Un exemplu este însuși bunicul meu.  Provenea dintr-o familie de oameni simpli, tatăl lui a fost cârciumar într-un sat de lângă Suceava, dar el a studiat medicina la Viena, devenind Herr Doktor.  Și când mă gândesc la el, îmi mai sună în urechi vorbele lui: Sollst lernen!  (Să înveți!)

De altfel acest fenomen apare și la alte etnii care se simt discriminate.  Excelența este văzută ca o portiță de scăpare – de exemplu printre palestinieni, numărul celor cu studii superioare a crescut cu 940% între 1993-2011.  Alt exemplu este a doua generație a minorității turce din Germania care i-a dat pe întemeietorii firmei BioNTech, inventatorii primului vaccin împotriva Covid-19.

Aici începe însă tragedia, comună evreilor chinezi, europeni, de fapt evreilor de pretutindeni.  Studiul aprofundat al culturii chineze, la fel ca studiile universitare din perioada modernă, necesită un efort susținut care duce la abandonarea treptată a propriei culturi; foarte puțini reușesc să aprofundeze și una, și cealaltă.  (Un exemplu a fost tatăl meu, care până pe la 14 ani a făcut școala obișnuită dimineața și școala religioasă după amiază, excelând la amândouă – dar apoi a fost deportat și nu a mai avut parte de școală deloc.) 

Rezultatul se poate vedea la comunitatea evreiască din Kaifeng: cu două secole mai târziu ultimul rabin a murit, sinagoga a căzut în paragină și a fost distrusă, manuscrisele ebraice au fost vândute, pentru că oricum nimeni nu mai știa să le citească, iar în zilele noastre nu a rămas decât o vagă memorie a originii evreiești. 

Eu cred că același proces are loc în zilele noastre în întreaga lume: tot mai mulți evrei își pierd legătura cu propriile tradiții.  Eu însămi am adoptat limba și cultura română, în schimb nu știu suficientă ebraică pentru a citi Biblia în original, iar cultura evreiască o descopăr în mare parte abia acum, când scriu în Baabel.  Oare peste 100-200 de ani vom arăta cu toții ca evreii din Kaifeng?

Sper că nu, pentru că există o deosebire fundamentală: noi nu suntem puțini și izolați ca ei.  De când suntem majoritari în țara proprie, avem un sistem de învățământ și o cultură națională, răspunderea păstrării tradițiilor nu mai este pe umerii fiecăruia în parte, putem fi liniștiți că vom supraviețui chiar dacă vom fi mediocri.  Și într-adevăr devenim treptat un popor ca toate celelalte.  E bine?  E rău?  Cel puțin este un subiect inepuizabil de discuție!

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Hava Oren commented on November 18, 2021 Reply

    Cum se face că în China nu a apărut antisemitism? Aș propune o explicație – poate nu e singura.

    Principiul de bază al religiilor monoteiste este unicitatea lui Dumnezeu. Ca urmare, oricine are altă părere este un eretic, un necredincios, un păcătos și trebuie stârpit fără milă – sau cel puțin convertit! Istoria creștininismului și a islamului este plină de asemenea scene.

    Politeiștii în schimb nu au nicio dificultate să accepte divinitățile altor popoare – un zeu mai mult, unul mai puțin, ce contează? Cred că acesta este principalul motiv pentru care chinezii i-au acceptat pe evrei.
    De altfel același lucru s-a întâmplat și cu romanii – atâta timp cât alte religii nu o amenințau pe a lor, nu au avut nicio problemă cu ele.

    • Marina Zaharopol commented on November 19, 2021 Reply

      Mă întreb atunci cum se explică politica de oprimare a etniei uigure în China? Ştiu că e o politică guvernamentală şi că ea nu izvoreste “de jos” din rândurile populaţiei chineze, care se pare că nu nutreşte vreun resentiment faţă de această pătură.
      Se teme oare conducerea Chinei de posibilitatea islamizării etniei chineze?

      • Hava Oren commented on November 20, 2021 Reply

        Nu am informații solide, dar nu m-aș mira să fie așa.

  • Andrea Ghiţă commented on November 18, 2021 Reply

    Foarte inteersantă şi logică paralela prezentată de acest articol.Cred că ea e valabilă şi pentru alte ţări europene occidentale. Mă întreb cum se face că în China nu există antisemitism?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *