Într-o ediție anterioară, https://baabel.ro/2021/09/lupii-printre-noi/ am scris despre naziștii care s-au infiltrat în Israel, în SUA și peste tot în lume, deghizați fie ca evrei, ca niște oameni cinstiți, ascunzându-și adevărata identitate de criminali în mașina de război nazistă. Voi extinde acest subiect și la alte cazuri reale, publicate la vremea lor, cazuri de naziști – lupi, deghizați în oi pașnice în diferite părți ale lumii.
O glumă care circula după război în Germania era: “După cum vorbesc oamenii acum, s-ar putea crede că Hitler a fost singurul nazist”. Dar ce s-a întâmplat cu ceilalți? Capii naziști au fugit sau au fost executați, dar milioanele de oameni de rând care au fost implicați în violențele naziste, nu. Pur și simplu “s-au evaporat”.
După procesele care au avut loc la sfârșitul războiului și denazificare, majoritatea foștilor naziști au fost reabilitați. Condamnând oficial nazismul, Germania Federală a trecut pe o poziție pasivă, Germania comunistă s-a auto-declarat stat antifascist, iar Austria s-a considerat o victimă al lui Hitler și nu și-a luat nicio responsabilitate, deși foarte mulți capi naziști, în frunte cu Hitler însuși, erau austrieci la origine, la fel și comandanții și paznicii lagărelor de exterminare. La sfârșitul războiului, civili interogați de forțele aliate au recunoscut că știau despre atrocitățile comise de naziști, dar după 1945, majoritatea au negat orice cunoștință despre aceste atrocități. Să fi fost oare instinctiv, ca un mijloc de a începe o viață nouă, sau ceva care venea de la oficialități? Ambele motive sunt verosimile.
Așadar, cum au reușit criminalii și complicii lor să-și ascundă trecutul după 1945?
Un exemplu a fost Ernst Lerch, probabil cel mai important nazist implicat în “Operațiunea Reinhard”, care a coordonat lichidarea în masă a evreimii poloneze. La fel ca mulți alți criminali, a murit ca un om respectabil în 1997, la vârsta de 85 de ani, fără să fie judecat și pedepsit pentru rolul lui criminal.
În 1945, ziarul The Canadian Jewish Chronicle afirma că scurt timp înainte de intrarea aliaților în lagărele din Dachau, Sachsenhausen și Buchenwald, sute de naziști s-au deghizat în evrei și au intrat voluntar în lagăre. Ei și-au tatuat numere și s-au circumcis ca să scape de justiție.
“Nazis Pose As Jews,” The Canadian Jewish Chronicle, May 11, 1945, 9.
The Jewish Telegraphic Agency din 29 iunie 1947 afirma că nazistul Ludwig Muellaner, fost supraveghetor în lagărul de exterminare Birkenau și membru al Gestapoului, s-a deghizat timp de un an în evreu la Oradea, intrând în activitatea politică locală ca democrat. El avea documente false de identitate ale evreului Joseph Haas, care între timp emigrase în Palestina. Până la urmă adevărul a ieșit la iveală și individul a fost arestat de poliția locală.
La recenta noastră vizită la Terezin, fostul lagăr “model” Theresienstadt, ghidul susținea că la sfârșitul războiului, crucea roșie suedeză a negociat eliberarea a 423 de evrei danezi, contra procurării unor documente false de identitate pentru paznicii lagărului. Nu am reușit să găsesc documentație despre veridicitatea acestei teorii.
https://en.wikipedia.org/wiki/White_Buses
În 1948 The American Jewish World a descoperit că Julius Israel Holm, șeful adjunct al unui grup de refugiați evrei din München, era de fapt Erich Hohn, fost membru în Gestapo. Hohn a fost condamnat la trei ani închisoare.
În 1963 poliția israeliană l-a suspectat pe medicul Alexander Fuert, care locuise în Israel împreună cu soția și doi copii, emigrând apoi în Argentina în 1954, că ar fi un fost criminal de război.
***
Problema “dispariției” foștilor naziști apare și în diverse opere literare, printre care și romanul The Nazi and the Barber (Nazistul și frizerul) al lui Edgar Hilsenrath. Este o carte deosebită care mi-a fost recomandată de colega noastră Hava Oren. În originalul german, titlul cărții era Der Nazi und Der Friseur, dar el a fost publicat în Germania doar în 1977, pe când varianta în engleză apăruse deja în 1971. În lumina faptelor pe care le-am descris, nu este de mirare că timp de ani de zile autorul nu a reușit să-și publice cartea în Germania.
Pe cât de captivantă este cartea, pe atât de interesantă este și biografia autorului. Hilsenrath (1926-2018) s-a născut în Germania, la Leipzig, și a crescut la Halle. În 1938 tatăl sau s-a refugiat în Franța, iar mama cu cei doi copii a plecat la Siret, județul Suceava, unde trăiau părinții ei. În 1941 a fost deportat cu familia în Transnistria, în ghetoul Mohyliv-Podilskyi. În 1944, după ce ghetoul a fost eliberat de Armata Roșie, s-a refugiat în Palestina Mandatară cu ajutorul unor acte false și aproape trei ani a lucrat într-un kibuț. În 1947 Edgar s-a reunit cu familia lui în Franța, iar în 1951 a emigrat la New York, unde a lucrat ca ospătar și hamal, scriind în același timp literatură. După 25 de ani a revenit în Germania, unde a rămas până la moarte, în 2018.
Cartea Nazistul și frizerul este povestea lui Max Schulz, scrisă sub formă de monolog. Eroul principal se autodefinește ca un “arian nelegitim, dar pur-sânge” și viitor criminal în masă. Mama lui, Minna, se ocupa cu cea mai veche meserie din lume și prin urmare tatăl era necunoscut.
Acțiunea începe când Max Schulz, germanul, și Itzig Finkelstein, evreul, s-au născut în aceeași zi într-un orășel imaginar din Germania. Spre deosebire de Max, Itzig s-a născut în familia onorabilă a unui frizer bine cotat, Chaim Finkelstein. Familia lor, activă în comunitatea evreiască locală, era originară din Galiția și vorbeau acasă idiș. Cei doi copii au crescut împreună, astfel încât Max a ajuns să vorbească fluent idiș, să cunoască sărbătorile, obiceiurile și rugăciunile evreiești. Max mergea împreună cu familia lui Itzig la sinagogă și Chaim l-a învățat chiar și frizeria.
După ce a fost hipnotizat de discursul lui Hitler care a ajuns în orășelul lor, Max a devenit membru al partidului nazist, a aderat la odioasa Einsatzgruppe și apoi a devenit călău într-un lagăr de exterminare cu numele imaginar de Laubwalde. El personal l-a omorât pe Itzig și pe părinții lui. Max nu ar fi putut spune câte zeci de mii de evrei a ucis cu propriile sale mâini.
După ce nemții au pierdut războiul, Max a făcut afaceri pe piața neagră, a vândut un sac întreg de dinți de aur smulși din gurile evreilor uciși. Simțindu-se încolțit de autoritățile aliaților, Max s-a hotărât să fure identitatea lui Itzig Finkelstein, profitând de faptul că era perfect în idiș și în rugăciuni și avea chiar amintirile lui Itzig, pentru că crescuseră împreună… Un prieten i-a șters tatuajul de membru SS și i-a tatuat un număr de deținut la Auschwitz, iar un altul l-a circumcis.
Încetul cu încetul Max începe să intre în “mintea” evreilor pe care i-a ucis, nu numai psihologic. Paradoxal, avea și o fizionomie “tipică” de evreu, cu părul și ochii negri, bulbucați, ca de broască, nasul cârn și dinții superiori proeminenți.
Toate acestea l-au ajutat să ajungă în Palestina Mandatară. Pe vaporul spre Palestina, începe să scrie “amintiri”, în care îi povestește fostului prieten despre aventurile lui: “Dragă Itzig, ăștia de pe bord mă numesc domnul Finkelstein”…
În Palestina se prezenta drept galițianer (din Galiția) și nu evreu german din rădăcini. Max/Itzig a început să practice cu succes frizeria. A fost recrutat și la armată.
Avea atâta încredere în sine, își juca atât de bine rolul, încât nimănui nu i-ar fi trecut prin minte să-i pună la îndoială noua identitate. Era atât de metamorfozat în evreu, încât pe patul de moarte, după un infarct, era dispus să accepte numai transplantul unei inimi evreiești.
În ultimele clipe ale vieții, Max discută cu Judecătorul Atotputernic, cel din ceruri, care îl interoghează pe banca acuzaților pentru crime contra umanității. Max îi spune că deodată, circumcizia și numărul de Auschwitz i-au dispărut și că i-a reapărut tatuajul de SS. Max Schulz a renăscut!
– Crezi că ești vinovat, Max? îl întreabă Atotputernicul Judecător.
– Da, răspunse Max, dar sper să primesc o sentință echitabilă.
– Deci te condamn! răspunde Domnul.
– Dar înainte de a mă condamna, vreau să te întreb ceva.
– Ce vrei? Spune repede, răspunde Domnul.
Iar Max îl întreabă:
– Tu unde ai fost când cei lipsiți de apărare au fost executați?
– Am stat de-o parte și m-am uitat.
– Deci tu ești mai vinovat decât mine!
– Da, Max, eu nu te pot judeca.
În ultima frază a cărții, Judecătorul Atotputernic coboară și se așază alături de Max pe banca acuzaților.
– Amândoi așteptăm o sentință justă, dar cine poate s-o pronunțe?
În această satiră, care a fost pusă și pe scena teatrală, Hilsenrath ridică nenumărate probleme legate de fanatismul nazist: cum poate un om normativ să devină un criminal notoriu, cât de implicată a fost o mare parte a poporului german în fanatismul și/sau pasivitatea lor legată de crimele comise contra unui popor întreg, cum au reușit mulți naziști să scape nepedepsiți, ascunzându-și adevărată identitate și întrebarea filosofico-religioasă, unde a fost Cel de Sus când șase milioane de evrei au fost măcelăriți și de ce nu a făcut nimic pentru a opri măcelul. Mai realist vorbind, unde au fost marile puteri care știau de existența lagărelor de exterminare și nu le-au bombardat, deși au zburat deasupra lor. De ce majoritatea europenilor au colaborat cu naziștii în alungarea evreilor din casele lor spre lagărele de exterminare?
Criminalul Max Schulz care și-a trăit întreaga viață în minciună, a descris de fapt adevărul istoric.
Cred că încheierea cea mai potrivită a acestui articol este concluzia trasă de Jean Paul-Sartre în eseul Réflexions sur la question juive, (Reflecţii asupra chestiunii evreieşti) publicat în 1946: Fiecare antisemit trebuie să înțeleagă că până la urmă soarta lui va fi similară cu cea a evreilor.
Max Schulz a dovedit acest lucru din plin.
Bibliografie
Edgar Hilsenrath. The Nazi and the Barber. Barber Press. An imprint of Edgar Hilsenrath, First hardcover edition. Berlin 2013.
Emma Woelk. Humanities 2019;8:143
Jean-Paul Sartre. Antisemite and Jew. Schocken Books, New York, 1965.
Tiberiu Ezri
41 Comments
Excelent articol. Voi cauta și eu cartea.
Multumesc! Daca locuiti in Israel, v-o pot imprumuta.
CINEVA ÎMI REPROȘEAZĂ DE CE SCRIU PE PAGINA MEA DESPRE HOLOCAUST ȘI DESPRE CRIMELE DIN ACEA PERIOADĂ, BA ȘI FB ÎMI ȘTERGE UNELE POSTĂRI. MI SE SUGEREAZĂ SĂ MENȚIONEZ ȘI CAZURILE ÎN CARE EVREII AU FOST SALVAȚI. DIN PĂCATE AU FOST PUȚINE FAȚĂDE NUMĂRUL VICTIMELOR. FAȚĂ DE CAMPANIA DUSĂ DE UNUL DIN LIDERII AUR, CARE ELOGIAZĂ SISTEMATIC FOȘTI LEGIONARI ANTICOMUNIȘTI ȘI ACUZĂ EVREII CĂ AU ADUS COMUNISMUL MĂ SIMT OBLIGAT SĂ REAMINTESC UNELE MOMENTE ALE ISTORIEI DIN SEC. XX. SUNT ULUIT DE COMENTARIILE DE PE PAGINA ACELUI LIDER , CE MULȚI SE ÎNCHINĂ MIȘCĂRII LEGIONARE CU MARE ENTUZIASM.
In articolul meu viitor voi elogia pe putinii unguri cu suflet mare care au salvat evrei. Dar sunt de acord ca datoria noastra este in primul rand sa condamnam pe cei multi care au colaborat cu nazistii si pe cei care ii elogiaza si astazi pe fostii criminali.
D- le Boris Mehr, sunt o mare admiratoare a paginii Dvs de pe FB.
MULȚUMESC
Auzisem de scriitorul Edgar Hilsenrath, dar nu citisem cartea. O carte care dă de gândit tuturor, atât victimelor, cât și criminalilor, precum și foștior indiferenți. Am auzit o afirmație, după care indiferenții, care erau majoritatea populației, sunt mai vinovați decât criminalii de fapt. După câte știu, ideea este a lui Elie Wiesel (nu-mi amintesc exact). Din nenorocire, uneori criminalul este și el victimă – în acest caz al propagandei deșănțate. Prea târziu își dă seama de trecerea lui de la victimă la criminal. Apoi încearcă să redevină victimă. Este un aspect al științei numită victimologie (apropo, întemeetorul ei a fost Beniamin Mendelsohn, un jurist evreu sionist din România, care a încetat din viață în Israel, în 1998).
Astăzi, problema prezentată de domnul Ezri (pe care îl felicit pentru articol) este deja istorie. Un proces început în Germania împotrive unei femei centenare și a unui bărbat aproape centenar, care a fugit (?!) nu cred să prezinte importanță, decât istorică și morală. Tema ar trebui să fie cercetată de istorici, sociologi, psihologi, teologi, moraliști. Pentru ca să nu se mai repete. Pentru ca oamenii să înțeleagă ce este OMENIA. Atât și nimic mai mult.
Apropo de refugiul multor foști naziști în țările Americii Latine. Problema nu era refugiul lor în sine. Problema era propaganda nazistă și negaționistă dusă de unii din ei și mai als de cei influențați de ei, căzuți în mrejele lor, victime ale propagandei naziste post-factum, care din fericire nu au mai devenit călăi. Poate voi scroe vreodată un articol pe această temă, mă mai gândesc.
În privința aducerii în SUA a unor foști naziști, oameni de știință – și a folosirii lor pentru dezvoltarea științei americane și mondiale, a cuceririi cosmosului și a altor domenii. Este cre un lucru pozitiv. Acești oameni nu omorâseră pe nimeni, iar omenirea a câștigat de pe urma activităii lor științifice, desfășurată în SUS. La început ei erau în cativitate, mai târziu în libertate, după ce aduseseră contribuții importante la dezvoltarea științei și își schimbaseră ideile. Să ne amintim de interpretarea lugii biblice a talionului, de către învățații Talmudului. Nu-i poți scoate ochiul unui criminal așa cum l-a scos el victimei, pe lângă faptul că victima nu câștigă nimic de la aceasta. Dar dacă va da o despăgubire victimei, ea va avea ceva, măcar ceva. Raportul între realism și sentimentalism. Justiția înseanmnă dreptate, care să ajute societății – și nu răzbunare.
Va Multumesc domnule Herscovici pentru importantele comentarii.
PS – Sa nu uitam ca unii dintre acesti savanti germani nazisti sa nu s-au refugiat in Egipt si Siria si au ajutat la dezvoltarea tehologiei militare a acestora folosita impotriva Israelului.
Aveți dreptate, domnule Ezri. Dar a fost preferabil să se afle în Statele Unite și să contribuie la dezvoltarea tehnologiei americane, spre binele lumii. Cred că aducerea lor în SUA a fost un lucru deosebit de important. A nu-i aduce și a nu le da posibilitatea să lucreze pentru SUA și pentru lumea liberă ar fi fost o mare greșeală.
De acord!
– 1- Oamenii de știință germani au fost aduși în America pentru a fi folositori Americii și nu Uniunii Sovietice . Integrarea lor s-a realizat sub presiunea evenimentelor – lansările de rachete americane au înregistrat eșec după eșec , iar apoi rușii fiind primii în spațiul cosmic ( 1957 ) opinia publică americană a cerut rezultate .- 2 – Cele mai bune / complete cărți de anatomie umană au fost create pe vremea naziștilor . Aceștia au pus la dispoziția medicilor cadavre de oameni ( bărbați / femei de toate vîrstele ) proaspăt exacutați pe motive politice – era posibil ca medicul să ceară amînarea execuției la o oră convenabilă lui . – 3 – japonezii au făcut experiențe barbare pe oameni . Americanii le-au oferit grațierea în schimbul datelor obținute – experiențele s-au dovedit fără valoare . K.I.
Ok
L-am cunoscut pe Edgar Hilsenrath ca adolescent, când a fost la Siret la bunici și a venit împreună cu ei la Câmpulung. Apoi l-am revăzut după mulți ani la Berlin, Mi-a explicat de ce a revenit în Germania:: Nu putea scrie decât în limba maternă- germana., în limba ucigașilor .Și el mi-a spus: ,,Pot ierta, dar nu pot uita.,,
Aceleași sentimente le am și eu azi.
Lumea e mica Doamna doctor!
Si eu gandesc si procedez la fel: pot ierta dar nu pot sa uit si pe deasupra povestec tuturor.
Dragă doamnă Bercovici,
Ar fi extraordinar dacă aţi scrie şi un articol despre această întâmplare!
Și eu îmi amintesc că tatăl meu povestea că l-a cunoscut pe Edgar Hilsenrath. Mama zice că s-au cunoscut de copii, înainte de deportarea în Transnistria, sau poate chiar în deportare, nu știu.
Ce mica e lumea!
Fostul senator SUA Joseph McCarthy – care se pare că a fost şi antisemit – a contribuit la comutarea sentinţelor de moarte şi la scurtarea termenelor de închisoare a multor criminali SS condamnaţi în Procesele de la Nuremberg. La sfârşitul anilor 50, au fost eliberaţi ultimii condamnaţi.
El a reuşit acest lucru prin intimidare, atacuri asupra integrităţii comisiei de anchetă şi o campanie de dezinformare. Astfel a manipulat opinia publică şi a făcut presiuni ca să-şi implementeze agenda.
Excelent articol! Felicitări!.
Va multumesc!
Ce coincidenta! Tocmai scriu un articol in care amintesc de perioada de tiranie a lui Joseph McCarthy.
SE ȘTIE CĂ ALĂTURI DE WERNHER VON BRAUN AU FOST ADUȘI ÎN SUA CÂȚIVA SPECIALIȘTI ÎN CONSTRUCȚIA DE RACHETE DEȘI ERAU NAZIȘTI ACTIVI, IAR TRUMAN NU ERA DE ACORD. EI AU AVUT UN ROL IMPORTANT ÎN CURSA CUCERIRII COSMOSULUI.
Da, fortele aliate fiind obsedati de pericolul comunist au facut concesii savantilor nazisti ca sa le foloseasca profesionalismul impotriva sovieticilor.
Am aflat de existența scriitorului Edgar Hilsenrath prin scriitorul Norman Manea ,care ca și Hilsenrath a fost deportat în Transnistria . Pe vremea când am citit Întoarcerea Huliganului de Norman Manea căutam să mă documentez cât mai mult despre Transnistria, unde au fost deportat tatăl meu și unii membrii ai familiei soțului meu. După eliberare, părinții nu povesteau copiilor , în afară de excepții. Așa am ajuns la cartea “Nacht “în engleză “Night” a cărei acțiune se petrece într-un gheto din Bucovina sub direcțiunea armatei române .Interesant este faptul că titlul e același cu titlul romanului lui Elie Wiesel . Scris în 1964 a fost primit refractar de cititorii germani. De abia după zece ani, când a fost tradusă în multe limbi străine a primit recunoaștere și în Germania. Recomand cartea doar acelora care nu au viziuni noaptea.
E o carte care te răscolește profund. Felicitări Tibi pentru că ai adus la cunoștiința publicului Baabel pe acest autor foarte deosebit precum și de romanul lui tot atât de deosebit Nazistul și frizerul.
Multumesc Evi!
Excelentă ideea ciclului de articole: Lupii printre n(oi). Recenzia romanului lui Hilsenrath se încadrează perfect, mai ales că e confirmată de câteva cazuri reale, enumerate de autor.
Multumesc Andrea!
Ma impresioneaza subiectul articolului, intrebarile aduse in atentie, valabile si in situatii regasite in prezent si concluzia lui Sartre pertinenta si valida. Felicitari!
Multumesc
CHURCHILL, ROOSEVELT ȘI STALIN AU ȘTIUT DESPRE EXISTENȚA LAGĂRELOR DE EXTERMINARE, AU ASCUNS ACEST LUCRU .I NU AU DISCUTAT NICIODATĂ DESPRE EVENTUALE BOMBARDAMENTE ASUPRA LAGĂRELOR. MAI MULT, DUPĂ RĂZBOI ÎN SUA ȘI-AU GĂSIT ADĂPOST UNII FOȘTI CRMINALI NAZIȘTI. MĂ ÎNTREB DACĂ EVREII AMERICANI AU ȘTIUT CEVA ȘI DE CE NU AU MILITAT PENTRU ACCEPTAREA IMIGRAȚIEI EVREIEȘTI DIN EUROPA.
Unii evrei americani stiau si despre acest lucru voi scrie intr—un articol viitor.
Roosevelt s- a opus acceptării masive a evreilor europeni in SUA
Da, numai Republica Dominicana a acceptat sa primeasca refugiati evrei, dar pana la urma proiectul a esuat.
VATICANUL ȘI MULTE FEŢE BISERICEȘTI AU CONTRIBUIT LA FUGA UNOR NAZIȘTI CUNOSCUȚI ÎN AMERICA LATINĂ, IAR WIESENTHAL NU A PUTUT DEMASCA DECÂT O MICĂ PARTE. AM CUNOSCUT ÎN ROMÂNIA UN FOST ȘEF DE ÎNTREPRINDERE CARE SE SPUNEA A FOST MEMBRU ÎN WAFFEN SS. DEVENIT MEMBRU DE PARTID A INTRAT CHIAR ÎN GRAȚIILE ELENEI CEAUȘESCU.
Milioane de nemti si aliati de-ai lor au sange evreiesc pe suflet.
Da
Un serial cu totul nereusit, dar care se ocupă de aceiasi problemă, urmarirea călăilor nazisti după război se numește ”Jaguar” și poate fi văzut pe Netflix.
Nu vă așteptati la o capodoperă cinematografică (ba pe din contra!), dar subiectul ”se merită”……
GBM
Multumesc Gabi.
Îți stă mintea-n loc când afli de ce au fost în stare oamenii. Realitatea bate orice ficțiune. Dar „Nazistul și frizerul”, chiar dacă e ficțiune, e aproape mai real decât realitatea însăși.
Iti miltumesc mult Hava ca mi-ai recomandat aceasta carte fantastica!
Completare la interesantul articol – 1- raportat la populația țării de origine , procentul SS-iștilor austrieci era superior celui al SS-iștilor nemți . – 2 – în teritoriile ocupate de armata germană în timpul WWII , lucrau ( birocrație ) jumătate de milion de femei germane . K.I.
Merci