Evrei din Ploieşti, în perioada post 23 august 1944

Am citit câteva cărți și articole recente despre istoria evreilor din Ploiești. Le-am studiat cu atenție, dat fiind că Ploiești este locul unde m-am născut și am trăit aproape 40 de ani. Am apreciat volumul scris de d-na Laura Cristina Geală Istoricul comunității evreiești din Ploiești , apărut la Editura Hasefer, precum şi articolul d-nei Dana Mihai: “Comunitatea evreiască din Ploieşti, o istorie de peste trei secole”. Un singur lucru m-a frapat: istoria evreilor din Ploiești se oprea fără excepție la 23 august 1944. Nimic despre viața și activitatea unor oameni care au contribuit la dezvoltarea acestui oraș în perioada care urmat celui de al Doilea Război Mondial. Intrigat de faptul că personalitățile evreiești de după 23 august ’44 nu au fost menționate în cartea d-nei Laura Cristina Geală și nici în articolul comunității evreilor din Ploiești, publicat pe internet, am cerut explicații atât autoarei cât și d-lui Iuftaru, pe atunci șeful comunității. Intrigat de faptul că personalitățile evreiești de după 23 august ’44 nu au fost menționate în cartea d-nei Laura Cristina Geală și nici în articolul comunității evreilor din Ploiești, publicat pe internet, am cerut explicații atât autoarei cât și d-lui Iuftaru, pe atunci șeful comunității. Domnia sa mi-a spus că nu există date în acest sens. Atunci m-am decis să redactez din memorie prezentul articol, în amintirea unor persoane care au trecut într-o lume mai bună sau au ajuns la o vârstă înaintată, în România sau pe diverse meridiane ale lumii Oameni care au contribuit la dezvoltarea socială și economică a orașului Ploiești si a județului Prahova, în perioada istorică care a urmat celui de al Doilea Război MondialRead more…

Câteva completări despre evreii din Ploieşti

Am citit cu mult interes articolul dlui ing. Theodor Toivi despre evreii din Ploiești în perioada de după 23 august 1944 și apreciez în mod deosebit memoria sa, din care au ieșit atâtea nume care au reprezentat ceva pentru acest oraș. Mă bucur că foști membrii ai acestei comunități își amintesc și studiază diferite lucrări privitoare la Comunitatea evreiască ploieșteană și mai ales își amintesc și ne reamintesc personalitățile care au trăit și au făcut parte din Comunitate. Istoria evreilor din Ploiești este destul de îndelungată, datând de la 1690 – sau cel puțin de atunci există informații. În biblioteca Comunității se află mai multe publicații pe acest subiect. Printre ele se numără un articol semnat de Dana Mihai, precum și o carte veche, scrisă pentru Expoziția Universală și anume Istoricul Comunității cultului israelit din Ploiești, de la 1690-1906, de Rosen Avram, Tipografia Moderna Bercovici, 1906.Read more…

Agentul 222 și alte întâmplări hazlii

La aeroport te poți aștepta la o serie întreagă de surprize nu tocmai plăcute, care ulterior ți se par hazlii. Am trecut de câteva ori prin aventuri de acest fel. Cele mai multe probleme le fac zborurile indirecte, în care ai nenumărate ocazii să pierzi obiecte personale, sau chiar avionul care trebuia să te ducă la destinație. La Frankfurt, unde aveam la dispoziție doar o oră ca să prind legătura pentru Chicago, am fost reținut ca suspect de trafic de droguri din cauza unui laxativ sub forma unui praf alb. Când s-au lămurit în sfârșit lucrurile, avionul în cauză plecase. Cu ocazia unui zbor la Boston cu transfer la Newark, cursa de la Tel Aviv a sosit cu o întârziere de o jumătate de oră. Aveam la dispoziție două ore pentru a prinde avionul spre Boston, timp în care trebuia să fac controlul pașapoartelor, controlul vamal al valizelor, etc., etc. Eram în întârziere, mai erau doar zece minute până la îmbarcare, așa că, luând exemplul altor trei pasageri concetățeni, mi-am scos pantofii și i-am luat într-o mână, bagajul în cealaltă, cureaua de la pantaloni mi-am pus-o după gât, și îmbrăcat într-o scurtă, am alergat ca pe vremea tinereții, dar din păcate nu cu același spor.Read more…

Persecuţii rasiale (II). Scrisorile bunicilor mei, din toamna lui 1942

Fiecare scrisoare se întinde pe patru foi dictando şi e scrisă cu toc şi cerneală. Scrisul caligrafic, corect şi sobru al tatălui ocupă de obicei o pagină întreagă, uneori chiar două, şi reflectă firea sa cumpătată. Adăugirile mamei sunt aşternute cu un scris mai neregulat, oglindind parcă emoţia şi îngrijorarea de care era cuprinsă atunci când se gândea la fiul ei de douăzeci de ani, plecat departe, în vremuri grele. Rândurile scrise – mereu în grabă – de fratele elev seamănă izbitor cu scrisul tatălui (pe care dorea, probabil, să-l imite) dar sunt ceva mai săltăreţe, mai vioaie. Trăsătura dominantă a celor trei scrisori şi a cărţii poştale, umplute până la refuz de rândurile tuturor membrilor de familie, este iubirea fierbinte nutrită pentru fiul şi fratele plecat departe. O afecţiune sinceră şi profundă, exprimată direct, nu numai de mama şi fratele mezin, ci şi de tatăl (un om chibzuit, încercat de soartă, veteran din Primul Război Mondial) care semnează: „tatăl tău iubitor”, „te îmbrăţişează cu dragoste tatăl tău”, „te sărută cu drag tatăl tău”. Din fiecare scrisoare răzbate grija necontenită faţă de fiul aflat departe şi dorinţa de a şti cât mai amănunţit tot ceea ce se petrecea cu el…Read more…

Energia geotermală

Energia geotermală sau „căldura Pământului” este o parte din căldura înmagazinată în stratul accesibil al scoarţei Pământului. Ea poate fi extrasă și folosită. 99% din volumul planetei noastre are temperatura de peste 1000°C. Sub picioarele noastre este înmagazinat un potenţial energetic uriaş. Totuşi, până de curând această sursă de energie a fost foarte puţin folosită datorită condițiilor grele de exploatare şi a preţului mare, necompetitiv, al energiei electrice obținute. Cu ajutorul tehnologiei moderne, energia geotermală a început să fie exploatată, fiind privită ca energia viitorului. Islanda, ţara cu 37 de vulcani activi, este un exemplu de utilizare a energiei geotermale. Se preconizează că în următorii 30 de ani insula va fi complet independentă de carburanţii fosili. Energia geotermală este inepuizabilă, ea poate fi folosită oriunde și oricând şi poate fi transformată în energie electrică fără emanaţii de gaze dăunătoare mediului ambiant. Read more…

Viitorul președinte al Franței – o femeie?

Doar câteva luni ne despart de evenimentul care ar putea schimba harta politică a Franței – alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron a fost cea mai mare surpriză a ultimului scrutin prezidențial. Chiar dacă nu a fost un anonim, având în spate drept susținător un partid nou, înființat de el, alegerea lui nu era o certitudine. Totuși, analiști care cunoșteau gândirea lui și situația Franței, mizau pe acest candidat tânăr, dinamic, european, dar și atașat națiunii sale. Macron dorea să redea Franței rolul său primordial, dar în aceeași măsură dorea și o Europă puternică, bazată pe propriile forțe, de-aici insistența lui pentru mult visata armată a Uniunii Europene. În gândirea economică, Macron era un radical, numai că a trebuit să se confrunte cu conservatismul, nu numai a unei părți din clasa politică, ci și al populației, al puternicelor sindicate care se opuneau unor reforme care urmau să ducă la modernizarea Franței. A mai intervenit și pandemia de coronavirus care impunea o poziție destul de dură, dar adevărul este că datorită acestor măsuri, deși pandemia a reizbucnit, astăzi Franța se confruntă mai ușor cu valul cinci, cu mai puține sacrificii și poveri asupra spitalelor. De-a lungul mandatului său, Macron nu a scăpat de nemulțumirea manifestată de diferitele grupări ale populației, cum au fost demonstrațiile ”vestelor galbene” care au încetat numai când a apărut coronavirusul. De menționat însă că el nu a cedat presiunilor. Ghinionul lui Macron este apariția unui candidat (mai bine zis candidată) care s-a dovedit o personalitate politică foarte capabilă. Ea se bucură de o mare simpatie și ca familie politică nu este foarte departe de Macron. Este vorba de Valérie Pécresse, președintele Consiliului regional Île de France (de care aparține și Parisul), cea mai populată regiune din Franța.Read more…

Lupii printre (n)oi – 2

Într-o ediție anterioară, https://baabel.ro/2021/09/lupii-printre-noi/ am scris despre naziștii care s-au infiltrat în Israel, în SUA și peste tot în lume, deghizați fie ca evrei, ca niște oameni cinstiți, ascunzându-și adevărata identitate de criminali în mașina de război nazistă. Voi extinde acest subiect și la alte cazuri reale, publicate la vremea lor, cazuri de naziști – lupi, deghizați în oi pașnice în diferite părți ale lumii. O glumă care circula după război în Germania era: “După cum vorbesc oamenii acum, s-ar putea crede că Hitler a fost singurul nazist”. Dar ce s-a întâmplat cu ceilalți? Capii naziști au fugit sau au fost executați, dar milioanele de oameni de rând care au fost implicați în violențele naziste, nu. Pur și simplu “s-au evaporat”. După procesele care au avut loc la sfârșitul războiului și denazificare, majoritatea foștilor naziști au fost reabilitați. Condamnând oficial nazismul, Germania Federală a trecut pe o poziție pasivă, Germania comunistă s-a auto-declarat stat antifascist, iar Austria s-a considerat o victimă al lui Hitler și nu și-a luat nicio responsabilitate, deși foarte mulți capi naziști, în frunte cu Hitler…Read more…

Aerul pe care-l respirăm, prieten sau dușman?

Unul din panseurile lui Gâgâ: fără aer ești pește! Titlul de mai sus mi-a fost inspirat de prea cunoscuta expresie în engleză, friend or foe, probabil preluată din romanul lui Michael Morpurgo, apărut acum mai bine de 20 de ani. Nu, nici nu-mi trece prin cap să încep să mă ocup de subiecte medicale, în această revistă care nicidecum nu există pentru a oferi o portiță de scăpare unui colaborator lipsit de imaginație și inspirație, drept pentru care volens nolens el apelează la subiecte legate doar de meseria lui și care nu interesează pe nimeni. Dar de data asta am simțit nevoia de a ataca un subiect care, deși în aparență e preluat din lumea mea, adică medicală, devine din ce în ce mai important pentru noi toți, cetățenii și locuitorii globului pământesc. E vorba de influența nefastă a aerului pe care îl inhalăm cu fiecare respirație, asupra inimii și vaselor de sânge din corpul omenesc, așa-numitul sistem cardio-vascular.Read more…

Jacob Sadé – Opt povestiri: 2. Mister la Napoli

Jacob Sadé (1925 – 2020) a fost nu numai un renumit medic ORL-ist și profesor la Facultatea de Medicină din Tel Aviv, ci și o rudă îndepărtată. Vizitând-o recent pe văduva lui, am aflat cu surprindere că a fost și scriitor. În anul 2019 a publicat un volum de povestiri autobiografice. Mi-au plăcut atât de mult, încât le-am tradus. Iată cea de a doua povestire. În vara anului 1955 mi-am schimbat rabla de Fiat Topolino pentru un costum nou, o carte mult visată – Anatomia chirurgicală a capului și a gâtului – și un bilet de vapor în SUA via Napoli. Mă duceam la specializare în ORL la Boston. Din Haifa am plecat cu un vapor mic la Napoli, unde mă aștepta un transatlantic cu destinația New York. Pe vremea aceea avioanele de călători erau puține și scumpe și escala de câteva zile în frumosul oraș Napoli era ea însăși un cadou nesperat, mai ales că aveam acolo un prieten. Era în timpul Războiului Rece între URSS și țările occidentale. Principala scenă a competiției între cele două blocuri erau Italia și Franța. Și pentru ca Rusia să nu pună stăpânire pe ele, Flota a VI-a a Statelor Unite staționa în portul Napoli, de unde avea libertate de acțiune în întreaga Mediterană. Golful era plin de nave americane, printre care și o navă-spital, cu toate secțiile de rigoare, secția ORL fiind comandată de colonelul Murray Schiff, un fost coleg al tatălui meu la specializare la New York, în anii 1940. Murray Schiff, în uniforma sa de marină de un alb strălucitor, m-a întâmpinat cu o îmbrățișare caldă, frățească. Read more…

Malaria şi Israelul

De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual. Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel. Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele. Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav. După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare. În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut. Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode. La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei? Și totuși… Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16) Cuvântul biblic קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. Read more…

Revenirea

Acum vreo doi ani, înainte începerea pandemiei de Covid, am dat de un articol în ziar despre intenţia unuia din cei doi fii ai scriitorului Camil Petrescu de a se muta definitiv la Bucureşti. Această hotărâre de a se reîntoarce în România după atâta vreme petrecută în SUA se datora sentimentelor de singurătate şi izolare care îl copleşiseră. În perioadele când se afla în ţara natală, susţinea el, telefonul nu contenea să sune, era înconjurat de prieteni şi nostalgia acelor momente era motorul deciziei pe care o luase. Nu ştiu ce s-a ales din proiectul fiului lui Camil Petrescu, dacă l-a dus la bun sfârşit, dar acest anunţ m-a făcut să meditez la rolul prietenilor şi al cunoştinţelor în viaţa noastră. Cine sunt, de fapt, aceste cunoştinţe, aceşti prieteni care ne susţin moralul în orice moment al vieţii, mai ales când lucrurile nu ne merg ca pe roate? Voi începe cu spaţiul fizic cel mai apropiat: blocuşorul de locuinţe de numai trei etaje în care am locuit de când m-am născut și până la emigrarea în Israel.Read more…

“Pe drumuri de sticlă” – între realitate și fantezie

Delia Bodea Iacob a emigrat în Israel în anul 1985, alături de soțul ei, Victor Jakab și cei doi copii ai lor, într-o perioadă dificilă pentru România. Stabilită în orașul Haifa, și-a desfășurat în continuare activitatea de muzician, atât ca pedagog, la Conservatorul de muzică din Tel Aviv, cât și ca instrumentist, la Filarmonica din Haifa. Au urmat ani grei, care au pus-o la încercări: pericolele generate de război, adaptarea la noul mediu, grija pentru copii. Natura ei de luptătoare a reușit să învingă cu curaj și noblețe tot ceea ce viața i-a rezervat. Pasiunea ei pentru scris nu este ceva spontan, fiindcă, încă din primii ani de școală a așternut pe hârtie mici povestioare, iar la orele de română prezenta întotdeauna compuneri remarcabile. Nu a avut, însă, curajul sau dorința de afirmare în acest domeniu, poate, și din cauza unui alt foc ce o mistuia : vioara. În Israel a avut parte de niște imbolduri benefice, concretizate în publicații apoi un premiu. În Israel a avut parte de niște imbolduri benefice, concretizate în publicații apoi un premiu.Read more…

Câmpulung, orașul în care m-am născut și pe care îl pot vedea numai în vis

N-am întâlnit oameni care să nu-și iubească orașul natal. Nu sunt eu o excepție. Dar după întoarcerea din deportare nu am mai călcat niciodată în Câmpulung și de atunci îl văd numai în vis. În ultimul timp, pentru problemele mele cu somnul, am recurs la un calmant care mă ajută și nu prea mai visez, așa că nu-mi mai văd orașul natal. Recent însă a apărut o știre despre o întâmplare din Gura Humorului, orașul vecin, și ea m-a făcut să mă gândesc, trează fiind, la orașul în care m-am născut și au reapărut din nou visele și orașul meu natal. Oare este la fel cum l-am lăsat în urmă cu 80 de ani, când am fost alungată? Cum o fi arătând acum? Sigur că nu l-aș recunoaște. Chiar dacă pe atunci era capitală de județ, străzile nu erau asfaltate și nu avea canalizare și apă curentă. O treime din populație erau evrei și asta mi se părea normal. Împreună cu sora mea și cu prietena mea Sarina Ionescu, și ea din Câmpulung, am încercat să ne amintim magazinele care erau în centrul orașului și am reușit să o facem chiar după foarte mulți ani. cum nu mai este niciun evreu la Câmpulung. A rămas numai cimitirul evreiesc, îmi închipui în ce stare este. Și totuși, când aud sau citesc ceva despre Câmpulung și despre satele învecinate, tresar. De fapt mi-e dor de copilăria și de tinerețea mea, asta o știu.Read more…

Vigdorisme (III)

Destinul constituie avizul de însoțire al mărfii umane emis de divinitate.
Autocritica rezidă în voluptatea de a suporta propria flegmă existențială în plin obraz.
Admir amicii care cântă, îi respect pe cei care cuvântă și-i desfid pe cei care ciripesc….
Floarea vârstei reprezintă jumătatea drumului dintre un scutece și altul.
Bugetul este unicul act normativ care este întotdeauna încălcat, tocmai de câtre cei care l-au creat și votat.
Din punct de vedere vizual, corectitudinea politică echivalează cu interdicția de a numi albul alb și negrul negru.
Am devenit un om de încredere. De la o vreme cred doar în idei și nu în oameni.Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului: Sara Aaronsohn, eroina mișcării de rezistență NILI

În mai 2019 am publicat în Baabel un articol despre marele agronom Aaron Aaronsohn. https://baabel.ro/2019/05/evrei-romani-care-au-contribuit-la-constructia-israelului-aaron-aaronsohn-primul-israelian-din-epoca-moderna/ Acum voi scrie despre sora lui, Sara. Împreună cu familia și câțiva prieteni apropiați, Sara și Aaron Aaronsohn au întemeiat una din cele mai mari organizații de spionaj pro-britanice din Orientul Apropiat din timpul Primului Război Mondial. Familia Aaronsohn, originară din Bacău, s-a stabilit în Ereț Israel în 1882. Evreii din România veniți în primul val de imigrație au fost printre întemeietorii coloniilor Zichron Yaakov, Rișon LeȚion și Roș Pina. Familia Aaronsohn, se ocupa de agricultură, dar erau implicați și în chestiuni de securitate a evreilor și în chestiuni politice. Familia avea patru fii, Aaron, Țvi, Șmuel și Alexander și două fiice, Sara și Rivka. În timpul Primului Război mondial, ei au înființat în casa lor din Zichron Yaakov organizația NILI care să-i ajute pe britanici în războiul contra Imperiului Otoman.Read more…