Hotărârea lui Vladimir Putin de a recunoaște cele două regiuni ucrainene: Doneţk și Lugansk drept state independente cu populație rusofonă, pe care Moscova este obligată să o apere în fața așa zisei agresiuni ucrainene, să le folosească drept pretexte pentru invazia care a început, fără să se limiteze la ”protejarea” populației din cele două regiuni și, în continuare, să bombardeze puncte strategice din Ucraina, inclusiv Kievul, are și va avea consecințe distructive nu numai locale, respectiv în spațiul ucrainean, ci și europene și globale. Prin această decizie Putin a deschis o cutie a Pandorei care periclitează echilibrul geopolitic şi afectează într-o mare măsură și Rusia și poporul rus.

Mulți opinau că președintele rus este imprevizibil, dar este greu de explicat logic ce l-a determinat să facă acest pas. De fapt, nu este așa, deoarece am folosit cuvântul logic și la ora actuală orice se poate spune despre Putin numai că ar gândi logic nu. Într-adevăr există o temere viscerală a rușilor, confirmată de istorie, în fața străinilor, dar de la încheierea ultimului război, aceasta nu s-a confirmat, în schimb a devenit obsesia lui Putin. Nu vreau să mă adâncesc în probleme psihice dar este limpede că setea de putere, dorința de a restabili prestigiul Rusiei, ca cea mai mare putere în lume, frica nejustificată pe care am amintit-o, un fel de manie a persecuției, faptul că este rupt de realitate și a judecat eronat reacția Occidentului ar putea servi ca explicații.

Să fim serioși, nimeni nu crede că Ucraina este agresoare, că ar fi  dorit să se confrunte cu cei 190.000 de militari care o înconjoară sau cu numai cei 30.000 de combatanţi care se aflau la granița cu cele două teritorii autoproclamate, cum nimeni nu crede că NATO, chiar dacă presupunem că ar accepta cererea Kievului de a fi primit în organizația euroatlantică, ar ataca vreodată Rusia. Oricum, procesul de aderare este un demers de durată și acest lucru îl știe și Putin!  Poate că aceste minciuni ar putea fi vândute rușilor, deși cred că la ora actuală o parte a populației nu va cădea în această capcană, dar ele sunt respinse de opinia publică internațională. Numai că, cu ce folos? Occidentul a reușit să prezinte o imagine unitară, deocamdată toată lumea este de acord cu sancțiunile, care, de la declanșarea atacului se țin lanț, SUA, UE, Canada prezentând o listă lungă de măsuri pe termen mediu și lung. Dar până ele își vor face efectul, Rusia va putea răspunde și militar și economic. Da, mai ales noi, cei din Europa, vom resimți răzbunarea Moscovei și va dura o vreme până vom reuși să ne adaptăm, să găsim mijloacele care să  o contracareze. Vom avea oare tăria ca până atunci să păstrăm frontul unitar intact și să nu începem să ieșim din rând, indiferent de costuri? Va fi cred, cel mai serios examen al unității europene și euroatlantice.

Au fost analiști care au asemănat calea urmată de Putin cu cea a lui Hitler din perioada 1933-1939, respectiv cu destrămarea Cehoslovaciei, trădată de Occident la München, în 1938. Poate că procedeul este la fel, dar – cel puțin până acum – reacția a fost diferită, Occidentul nu s-a lăsat șantajat. După cum se știe, miza nu este Ucraina sau, mai precis, numai Ucraina, ci întreaga structură, întregul aranjament geopolitic al lumii după cel de-Al Doilea Război Mondial, valabilitatea și respectarea tratatelor și acordurilor internaționale care au menținut pacea în Europa. La acestea vrea să dea cu piciorul Putin în speranța că va putea reface măreția Rusiei. Dar ce fel de măreție este cea care se bazează numai pe forța armelor? Rusia ar fi putut ajunge, este drept cu mari dificultăți, o țară în rând cu democrațiile occidentale. Nu a putut și poate că în ultimii 20 de ani nici nu a vrut. Este posibil ca, pe termen scurt, Rusia, invadând  Ucraina, ar câştiga o bătălie, dar războiul niciodată. Prin gesturile sale, ea va deveni un stat paria, un stat izolat, supus oprobiului internațional, iar această situație nu corespunde cu visul lui Putin, ci cu un coșmar.

Eva Galambos