Nu, nu mă refer la basmul cu acest nume, chiar dacă Vladimir Colin a fost unul din autorii preferați ai copilăriei mele, ci la povestea adevărată a unui cântec cât se poate de real, cântecul israelian cunoscut în întreaga lume: Hava naghila.  Cu toate că nu de mult a împlinit 100 de ani, nu și-a pierdut cu nimic din popularitate, ba chiar din contră.

Ne aflăm în anul 1917, în Palestina.  Primul Război Mondial e în toi.  Populația evreiască trece prin clipe foarte grele: locuitorii din Jaffa și din noul oraș Tel Aviv sunt izgoniți din casele lor, exporturile spre Europa, care erau pentru ei o importantă sursă de venit, s-au întrerupt, genocidul armean amenință să se extindă în orice moment și asupra lor…  Ofensiva britanică din toamna anului 1917 le-a adus o rază de speranță.  Evreii au sprijinit din toate puterile efortul militar britanic: mulți dintre ei, și nu numai din Palestina, s-au prezentat ca voluntari în armata britanică, organizația NILI a întreprins acțiuni de spionaj în favoarea forțelor britanice.  Și când armata condusă de generalul Allenby a cucerit Ierusalimul și cele patru secole de stăpânire otomană au luat sfârșit, bucuria nu a cunoscut margini, mai ales că abia cu o lună înainte fusese publicată Declarația Balfour, prin care guvernul britanic își afirma intenția de a sprijini stabilirea în Palestina a unui cămin național al poporului evreu.  Noua dominație britanică era văzută ca binevoitoare, progresistă, civilizată, exact opusul stăpânirii turcești.  Părea că visul milenar al evreilor era pe cale să se îndeplinească!  Atmosfera de optimism și de bucurie a acelor zile se răsfrânge în cântecul Hava naghila.

Cuvintele ar putea fi traduse:

Haideți să ne veselim și să ne bucurăm.

Haideți să cântăm și să ne bucurăm.

Sculați, fraților, cu inima voioasă.

Textul se bazează pe un verset din Psalmi (118: 24)

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne înveselim în ea!

Ze haiom asa Hașem, naghila venismecha bo.

 זֶה-הַיּוֹם, עָשָׂה יְהוָה;  נָגִילָה וְנִשְׂמְחָה בוֹ

Autorul cântecului este Avraham Zvi Idelsohn (1882-1938), supranumit și „părintele muzicologiei evreiești”.  El era originar dintr-un târgușor din Letonia (care pe atunci aparținea Imperiului Rus) și s-a pregătit să devină cantor, dar apoi și-a continuat studiile muzicale la Berlin și Leipzig.  S-a stabilit la Ierusalim în 1906 și a activat ca muzician, cantor și profesor de muzică la mai multe școli, printre care și Seminarul David Yellin, prima școală ebraică de învățători.  Dar activitatea prin care s-a evidențiat în mod special a fost studiul muzicii evreiești și culegerea de folclor.

La Ierusalim Idelsohn a găsit terenul perfect pentru cercetările sale: chiar și la începutul secolului trecut, aici trăiau diverse grupuri de evrei veniți de pe meleagurile cele mai felurite, din apusul Europei și nordul Africii până în Asia Centrală, fiecare cu propria tradiție muzicală.  La început l-a atras mai ales muzica orientală, dar apoi și muzica evreilor din diferite părți ale Europei.  Academia de Științe din Viena i-a acordat o bursă de studiu, precum și un fonograf pentru a face înregistrări.  De-a lungul anilor Idelsohn a publicat zece volume de folclor.  A reușit chiar să găsească elemente comune în folclorul unor comunități din zone geografice foarte diferite și le-a pus pe seama tradiției comune, vechi de aproape 2000 de ani.  Sunt foarte curioasă dacă aceste teorii mai sunt acceptate în ziua de azi.

Pe baza folclorului adunat, Idelsohn a încercat să creeze o muzică națională evreiască, în care să îmbine diversele tradiții.  El a publicat o colecție de cântece – moderne, dar cu rădăcini străvechi – care au fost foarte apreciate de contemporanii săi, iar unele, printre care și Hava naghila, sunt îndrăgite până azi.

Melodia este una hasidică autentică, pe care Idelsohn o auzise în 1915 în sinagoga Tiferet Israel, de la enoriașii originari din Bucovina, de la Sadagura; pentru un ascultător român ea are într-adevăr rezonanțe cunoscute.

Cât despre text, se pare că este tot creația lui Idelsohn, dar există dubii, pentru că unul din foștii săi elevi, cantorul Moshe Nathanson, a afirmat că el i l-ar fi sugerat maestrului ideea textului.

Premiera cântecului a avut loc la Ierusalim în 1918, cu ocazia unui concert festiv în cinstea armatei britanice victorioase.  Trebuie să fi sunat cam așa: http://www.seligman.org.il/Idelsohn_Hava_Nagila.mp3 (Aceasta este prima înregistrare pe disc, făcută în 1922.)  Succesul a fost instantaneu, a doua zi oamenii îl cântau pe stradă!  În timp record cântecul s-a răspândit în toată țara, apoi în comunitățile evreiești de pretutindeni.  Nimeni nu-și mai amintea de originea lui, devenise un „cântec popular” ca oricare altul.  Până astăzi el este cântat la nunți, la petreceri, la concerte klezmer… dar nu numai.  Hava naghila a depășit demult limitele comunităților evreiești, devenind un bun cultural al întregii omeniri.  Există sute și mii de înregistrări, unele făcute de artiști celebri precum Dalida, Harry Belafonte, Neil Diamond, André Rieu etc., etc., etc.  Există o versiune texană, una indiană, una țigănească (de fapt mai multe), una gruzină și cine știe câte altele.  Pe melodia Hava Naghila, Linoy Ashram și-a executat exercițiul cu care a primit medalia de aur la gimnastică ritmică la Olimpiada din Tokyo 2020. 

https://www.youtube.com/watch?v=DQoV40tlrEM&t=17s

Dar pe mine m-a impresionat cel mai mult versiunea interpretată la Beijing, pe instrumente tradiționale chineze.

Deci se poate spune că Hava naghila a făcut ocolul Pământului.  Dar până la urmă există o legătură cu basmul lui Vladimir Colin, despre care vorbeam la început.  Volumul Basmele omului cuprinde basme populare culese din țările din jurul României; Povestea cântecului este la origine un basm ucrainean, la fel ca Hava naghila, care se trage dintr-o zonă limitrofă între România și Ucraina.

Hava Oren