Cine va fi următorul președinte al Franței?

La 24 aprilie, 48 de milioane de francezi sunt invitați să-și aleagă președintele în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Este un vot decisiv, deoarece se conturează o confruntare între viitorul democrației și perspectiva unui regim de extremă dreaptă, respectiv Emmanuel Macron – centru-dreapta și Marine Le Pen – extrema dreaptă. La primul tur de scrutin s-au prezentat 12 candidați reprezentând întregul eșichier politic francez. Câștigătorul a fost Macron (27,8 %) care a depășit-o pe Le Pen (23,1%) cu aproximativ 5%, mai mult decât prevăzuseră sondajele. Un fenomen interesant constatat a fost polarizarea voturilor la extrema dreaptă și extrema stângă, deoarece lui Jean-Luc Mélenchon –Franța nesupusă (22%) i-a lipsit puțin să ajungă pe locul doi. Dacă voturile stângii nu ar fi fost atât de dispersate între vreo patru-cinci formațiuni, astăzi confruntarea electorală s-ar fi desfășurat altfel.

Care sunt șansele celor doi candidați pentru turul doi? După aflarea rezultatelor primului tur, foștii prezidențiabili ai formațiunilor de centru, precum și din partea Partidului Socialist, au lansat un apel alegătorilor lor și i-au îndemnat să-l voteze în turul doi pe Macron. În schimb, Jean-Luc Mélenchon, care este un adversar înfocat al ambilor câștigători ai turului întâi, s-a limitat să spună ”niciun vot pentru Le Pen”. De aici ar reieși concluzia că el dorește ca alegătorii lui să se abțină, sau să dea un vot alb, deși, dacă îi îndemna pe alegători spre Macron, cu cei 22 la sută ar fi asigurat victoria acestuia.

Sondajele de opinie din ultimele zile îl creditează pe Macron cu victoria, dar cu un procentaj mult mai mic decât în urmă cu cinci ani, când raportul a fost de 66% la 33%. Acum raportul este de 51, maximum 56% Macron, față de 44 – 49% Le Pen. Dar este vorba de estimări, cu marje de eroare care țin mai puțin cont de disponibilitatea alegătorilor.

Salutat în urmă cu cinci ani drept omul providențial care va reuși să readucă Franța pe locul întâi în Europa, o personalitate puternică, vizionară, și mai ales promovând valorile reprezentate de Uniunea Europeană, prin încercările de a introduce o serie de măsuri radicale în economie care să ducă la creșterea completivității Franței, Macron s-a confruntat cu puternicele sindicate franceze care apărau cu înfocare drepturi câștigate de decenii și care împiedicau tocmai competitivitatea de care am amintit. Creșterea vârstei de pensionare, iar apoi creșterea prețurilor combustibilului au declanșat revolta ”vestelor galbene”, cea mai mare mișcare socială din ultimele decenii. De remarcat că participanții la mișcare erau în majoritate simpatizanți fie ai extremei drepte, fie ai celei stângi. Chiar dacă Macron a soluționat o parte din cerințele nemulțumiților, au intervenit apoi pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina. Prima a dezvăluit starea precară a sistemului de sănătate, iar cel de-al doilea a afectat substanţial puterea de cumpărare a francezilor. Chiar dacă aceștia au apreciat rolul jucat pe plan european și intențiile în această direcție ale lui Macron, popularitatea lui s-a mai erodat, iar preocuparea principală a alegătorilor s-a concentrat către problemele legate de scăderea nivelului de trai. În plus, există o categorie, mai ales susținătorii extremei stângi, care îl consideră pe Macron elitist, reprezentantul celor bogați, care nu acordă suficientă atenție condițiilor clasei muncitoare. Și chiar dacă nu o susțin pe Marine Le Pen, ei nu-l vor nici pe Macron.

La rândul ei, Le Pen a știut să profite de această situație și și-a reorientat campania către aspectele sociale, împingând pe planul doi problema migrației și a drepturilor imigranților. De asemenea, a încercat să contracareze reproșurile ce i se aduc cu privire la relațiile ei foarte apropiate cu Vladimir Putin care, la anterioarele alegeri prezidențiale, nu numai că și-a manifestat simpatia față de Le Pen, dar a și ajutat-o material. Fapt care s-a petrecut după ce renunțase să-l mai sprijine pe Mélenchon (o opțiune oricum mai firească), dându-şi seama că nu avea nici o șansă. În alegerile din 2017, liderul „Franței nesupuse” a obținut doar 16%.

Pentru turul doi Le Pen se bucură de sprijinul a trei foști candidați prezidențiali ale căror procente adunate ar fi insuficiente pentru a fi aleasă. Aici intervin însă factori ca prezența la vot, măsura în care indecișii își dau seama ce ar însemna ca Franța să aibă un președinte de extremă dreaptă, același lucru fiind valabil și pentru „furioșii” cărora li se cere să se abțină. Alegătorii ar trebui să ia în considerare și faptul că Franța este o republică prezidențială în care, chiar dacă există un premier, președintele conduce guvernul și are o influență covârșitoare asupra politicii acestuia.

Macron are de partea lui un nucleu dur de susținători care îi apreciază calitățile, poziția lui neclintită în favoarea democrației și rolul pe care l-a jucat pe plan european. Poate că acei alegători francezi, nemulțumiți de performanțele și atitudinea președintelui lor, vor conștientiza că Franța cu un președinte ca Marine Le Pen va deveni o țară paria, cu un șef de stat nefrecventabil, cu relații doar cu liderii considerați la rândul lor paria. Franța își va pierde prestigiul, atât de important pentru cetățenii ei, pentru care mândria națională este prioritară.

De-a lungul ultimelor decenii, de multe ori și în multe țări, inclusiv când era vorba de organizații și structuri europene sau internaționale, spectrul extremei drepte amenința viitorul. Din fericire, amenințarea nu s-a concretizat și democrația a rămas preponderentă. Să sperăm că alegătorii francezi își vor aminti de cuvintele lui Winston Churchill ”Democrația este un sistem politic prost, însă este cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum” și vor vota în consecință.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on April 22, 2022 Reply

    Fraza lui Churchill, citata mai sus, imi aminteste de ceea ce imi spunea profesoara mea de engleza de la Bucuresti:

    Casatoria nu este cea mai buna solutie pentru viata unui individ, dar omenirea, de atatea secole nu a reusit sa inventeze una mai buna.

    Intre timp, nu mai stiu cat este de valabile aceste cuvinte, deoarece notiunea de casatorie si-a schimbat profilul, si posibil ca si notiunea de democratie, nu mai este ceea ce a fost odata, dincolo de evolutia sa istorica.

    Sa-i dorim succes lui Macron !!

  • Tiberiu Georgescu commented on April 22, 2022 Reply

    Ucigasii din Kremlin la carma Frantei ?Oribil vis !

  • Andrea Ghiţă commented on April 21, 2022 Reply

    Nu pot, nici nu vreau să-mi imaginez altă victorie decât a lui Macron. Sper ca francezii să iasă în număr mare la urme.

    • Eva Grosz commented on April 22, 2022 Reply

      Nici eu ,Andrea.

    • Eva Grosz commented on April 24, 2022 Reply

      Andrea, se vede că Macron ți-a auzit dorința .💗

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *