József Roboz este total necunoscut în România, în timp ce în Ungaria el este considerat un specialist de marcă al învățământului special, într-o perioadă în care acest domeniu încerca să se afirme ca o componentă de bază a învățământului general. Cu toate acestea, realizările sale se extind și pe teritoriul de azi al României, ceea ce ne-ar obliga măcar să-i recunoaștem meritele, dar cred că merită mult mai mult.

Cine a fost József Roboz?

Amănunte despre primii săi douăzeci de ani de viață se găsesc foarte greu. Se știe că s-a născut la 22 mai 1864 în localitatea Dunapataj, situată pe malul Dunării, la vreo 110 km sud de Budapesta. Nici azi localitatea nu are mult peste 6000 de locuitori, cu preocupări agrare. În secolul al XIX-lea localitatea avea și locuitori israeliţi.

Istoriografia maghiară spune că s-ar fi născut într-o familie de evrei, dar anumite evenimente ulterioare din viața sa ne fac să ne îndoim. S-ar putea să fi fost o căsătorie între un bărbat evreu și o fată maghiară, căsătorie care probabil nu a rezistat în timp, sau între ei a fost o legătură extraconjugală. Indiferent care variantă este adevărată, tatăl biologic și-a recunoscut fiul, József, și i-a dat numele său, Rosenberg. De fapt nu i-a dat doar numele, ci l-a și ajutat să se instruiască și să-și aleagă o meserie.

Școala elementară a urmat-o în localitatea natală, Dunapataj, după care tatăl său l-a înscris la Budapesta, la Institutul Național Israelit. Acest institut dispunea de școală elementară, gimnaziu, liceu, școală normală și școală rabinică. Tânărul József a ales meseria de învățător, în acest domeniu având o șansă deosebită. În 1878, în cadrul Institutului Israelit se deschisese o școală pentru copii surzi, a doua din Ungaria de atunci, după cea din Vác (1802). Elevii școlii normale din cadrul Institutului Israelit au putut face practică pedagogică și la clasele cu copii surzi. În mod sigur li s-au predat și cunoștințe teoretice specifice. Astfel, la absolvirea Școlii Normale, aceștia erau calificați pentru educarea ambelor categorii de elevi. 

Era un avantaj față de elevii școlilor normale obișnuite care primeau calificare doar pentru educarea copiilor fără deficiențe, iar după o practică de 3-4 ani, și cu o recomandare a revizorilor școlari, se puteau înscrie la Cursurile de Formare în Pedagogia Terapeutică din Vác, cu durata de 2 ani. Deci, un tânăr evreu putea să obțină ambele calificări în paralel, până la vârsta de 20 de ani, pe când ceilalți obțineau a doua calificare de abia mai târziu, pe la 25-26 de ani.

Tânărul József, pe atunci Rosenberg, a avut această șansă și în 1884, la 20 de ani, a sosit la Arad înarmat cu ambele calificări.  În toamna anului 1884 s-a angajat ca învățător la Școala Elementară Israelită din Arad. 

De aici urma să se lanseze.

Psihologii care i-au analizat comportamentul au declarat, pe bună dreptate, că József Roboz avea un temperament coleric. Acesta era susținut și de dorința nestăvilită de a-și demonstra lui și celor din jur că este o persoană capabilă, bine instruită și cu o putere de muncă inepuizabilă. În jurul său nu puteau să reziste decât cei care puteau să țină pasul cu el. Oare dorea să-i demonstreze tatălui său că nu trebuie să-i fie rușine cu un astfel de fiu? E greu de precizat. Clară și sigură este activitatea sa intensă și neabătută, față de care nu poți să nu-ți pui întrebarea: „Oare cum rezista la acest efort intelectual?” Dar să o luăm pe rând.

Educarea copiilor surdomuți la Arad.

Așa cum am precizat, în anul școlar 1884-85, József Rosenberg era învățător la Școala Elementară Israelită din Arad. Nu s-a mulțumit cu atât și din toamna lui 1884 s-a angajat ca învățător privat pentru opt copii surzi. În primăvara anului 1885, ziarele arădene anunțau „un fapt inimaginabil, un tânăr învățător din Arad a învățat câțiva copii surdomuți să vorbească”. 

Știrea senzațională nu a trecut neobservată. Autoritățile locale au verificat informația, au instituit o comisie din 21 de persoane cu sarcina de a înființa o școală destinată acestor copii. Comisia a fost condusă de dr. Demjén Jánosy, conducătorul Ordinului Călugărilor Minoriți; au mai participat primarul Aradului, revizorul școlar al județului, președintele Asociației Județene a Învățătorilor și alte personalități. În urma discuțiilor s-a închiriat un local corespunzător (luminos, dotat cu curent electric și parțial mobilat), Primăria Aradului s-a angajat să asigure finanțarea și la 1 octombrie 1885 s-a deschis Școala de Surdomuți din Arad.  József Rosenberg (ulterior Roboz) a fost numit învăţător şi preda unei grupe cu un efectiv de 12 copii surzi. El a condus școala din Arad până în 1894, când a fost transferat la Budapesta.

Paralel cu activitatea didactică, Roboz a scris și a editat cărți de specialitate.

În perioada sa arădeană, Roboz a scris și publicat următoarele cărți referitoare la educarea copiilor surzi și orbi:

1.A siketnéma-oktatás és ennek megalapitói: De L’Épée Mihály és Heinicke Sámuel (Învățământul surdomuților și întemeietorii acestuia : De L’Épée și Heinicke Samuel) – Arad, 1886.

2. Hephata – culegere de cuvântări despre surdomuți ale unor personalități. Arad, 1888.

3. A csoport-kép mint a szemléltetö- oktatás segédeszköze. Tanulmány(Grupul de imagini – ca material auxiliar pentru învăţământul intuitiv)

4. Elsö oktatás a bibliai történet és erkölcstanban(Prima carte de învățare a istoriei și moralei biblice). Litografiată Arad, 1888.

5. Az álom. A siketnémák és vakok álmai (Visul. Visele surdomuților și ale orbilor). Arad, 1894.

Dintre acestea, prima este semnată cu numele inițial, Rosenberg, iar următoarele au fost semnate cu numele Roboz, schimbarea numelui având loc în 1887. Motivul nu se cunoaște. Într-o declarație dată prin 1903-1904, la Judecătoria Timișoara, Roboz preciza că odată cu renunțarea la numele Rosenberg și preluarea numelui de fată al mamei sale, Roboz, ar fi renunțat și la religia israelită, trecând la cea romano-catolică. Este posibil ca tensiunile dintre el și tatăl său, inclusiv familia acestuia, să fi dus la o ruptură, după care colericul József a rupt orice relații cu ei.

Prima, a treia și a cincea carte publicată la Arad sunt manuale destinate profesorilor. A doua are ca obiect popularizarea învățământului pentru surzi și obținerea de fonduri pentru întreținerea școlii.

Cea mai interesantă este cartea de istorie și morală biblică. Este o carte destinată atât profesorilor, cât și elevilor, fiind primul manual școlar destinat elevilor surzi, scris și editat pe teritoriul de azi al României. Este adevărat că a apărut în limba maghiară, deoarece la acea dată Aradul aparținea Ungariei. Primul manual școlar pentru surdomuți în limba română a apărut la Timișoara în anul 1931.

Activitatea de logoped

Spiritul dinamic al lui Roboz l-a făcut să nu se mulțumească cu educarea surzilor și cu scrierea de manuale. Curând a fost atras de deficiențele de vorbire existente atât la surzii aflați în procesul de demutizare, cât și la persoane cu auzul intact. A colaborat cu laringologul arădean I. Székely  și amândoi au ajuns la concluzia că defecțiunile apărute sunt de natură psihologică și trebuie tratate cu metode specifice.

În anul 1890 Roboz a efectuat primul studiu statistic privind defectele de vorbire de pe actualul teritoriu al României. A analizat 3153 de elevi din școlile arădene (1679 băieți și 1474 fete) și a descoperit că 247 elevi prezentau defecte de vorbire (145 băieți și 102 fete), adică un procentaj mediu de 7,84% (8,63% la băieți și 6,91% la fete). Defectele descoperite au fost clasificate de Roboz în 20 de tipuri. Dintre acestea, cel mai frecvent era pelticismul (100 de cazuri), urmau rotacismul (67 de cazuri), bâlbâiala (26 de cazuri) și pelticismul combinat cu rotacismul (12 cazuri). Celelalte tipuri de defecte erau mai rare.

Pe baza acestor rezultate, în 15 septembrie 1891 Roboz și Székely au înființat la Arad primul „Institut Ortofonic” din Ungaria de atunci și din România de azi. În acceptul de azi era un cabinet logopedic care a funcționat neîntrerupt până în 1894. Munca depusă în acest institut/cabinet a fost cuprinsă în două cărți de logopedie scrise la Arad, dar care, datorită importanței naționale a subiectului, au fost publicate la Budapesta. Ele sunt:

1. Az irva-olvasás modszere phsycológiái alapon vizgálva(Predarea scrisului și cititului pe baza metodelor psihologice). Budapesta, 1891. Supliment al revistei Kalauz.

2. A dadogás gyógyitása (VIndecarea bâlbâielii). Budapesta, 1894.

Autoritățile centrale au dat o mare importanță logopediei și formării de specialiști în acest domeniu. În anul 1894 l-au numit pe József Roboz inspector ministerial și conducător al cursurilor de formare a specialiștilor în corectarea defectelor de vorbire.

Perioada sa arădeană se încheia. Venise cu zece ani în urmă ca un învățător anonim și acum era solicitat în capitală ca unicul specialist într-un domeniu căruia i se recunoștea importanța.