În 1956 aveam șapte ani. La sfârșitul lunii octombrie a început Revoluția din Ungaria. A debutat ca un protest împotriva dictaturii comuniste, a continuat cu lupte sângeroase, soldate cu multe victime. Radio Budapesta a transmis în direct luptele. La noi radioul mergea de dimineața până seara, și la vecinii noștri la fel. Nu înțelegeam cine trage în cine, cine sunt cei buni și cine sunt cei răi. I-am întrebat pe părinții mei, dar nu mi-au răspuns. Tatăl meu, care lucra la o revistă din Cluj, nu a venit acasă câteva zile. Ulterior am aflat că toți ziariștii au fost reținuți la redacție din motive de “securitate”, deoarece autoritățile se așteptau la manifestații de solidaritate cu revoluționarii maghiari. La începutul lunii noiembrie, după intrarea tancurilor sovietice în Budapesta, totul s-a terminat. Au apărut publicații, cu poze îngrozitoare în alb și negru, cu oameni uciși și case distruse. “Evenimentele contrarevoluționare din Ungaria”. Câteva luni mai târziu au început arestările “elementelor reacționare și contrarevoluționare. Îmi aduc aminte că într-o noapte m-am trezit din somn. Din stradă se auzeau vociferări și zgomot de obiecte trântite. M-am uitat pe geam. În fața casei noastre staționa o Volgă și oameni în paltoane de piele îl înghesuiau înăuntru pe vecinul nostru de la parter, Várhegyi Pista, student la istorie. Mai târziu am aflat că a fost învinuit de activitate dușmănoasă și subversivă împotriva statului socialist. L-am revăzut abia după zece ani.Read more…
Tante Magda
O știu de când mi-o amintesc pe Mama. Zâmbește mereu, chiar și cu ochii, catifelați, negri – se îngustează odată cu ridicarea colțului buzelor, fine, ușor asimetrice, discret rujate. Vorbește în surdină, o voce caldă, ușor guturală. E sveltă, îmi pare înaltă, elegantă, păr scurt, castaniu închis, pielea albă, mătăsoasă. Îmi place mirosul ei cînd mă îmbrățișează. Mă aseamănă fiicei ei. Care fiică? Are doar un băiat, pe Andrei, mai mare cu câțiva ani – nu mulți- să tot fie vreo trei sau …patru. Nu știu exact. Noi, copiii, fratele și cu mine o numim Tante Magda. Mama i se adresează direct: Magda. Ea este Magda Deutsch. Are soț, Jóska bácsi, Jóska Deutsch, mare figură omul. Are pe birou portretul lui Stalin. Tante Magda vine adeseori la noi în vizită. Ne aduce bunătăți: pască și portocale. Ciocolată n-avem voie, decât uneori, la ocazii speciale. Nici nu ne-o dorim prea mult. Mie îmi place cel mai mult pasca. Foiță de făină vălurită, ușor friabilă, cu mici pete maronii de la focul coacerii, crocantă, miamm. O mănânc, goală, fără nimic, crac, și din nou: crasp, tot așa. Uneori ne ducem în vizită la familia Deutsch. Read more…
Drumul
Citind eseul dlui Gabriel Ben Meron ”Cehov, autorul unui thriller”, am fost impresionată de problemele pe care le-a ridicat această scriere. Una din ele este modul în care un om își dedică viața unei cariere sau mai multora. Concluzia tatălui său a fost că fiul ar trebui să se dedice în întregime medicinei, fără a lăsa loc pentru nicio altă carieră secundară sau paralelă. Mi l-am imaginat pe tatăl meu care s-a născut în 1907, a trecut prin două războaie mondiale și a fost deportat în Transnistria, e adevărat, ca medic. Medicina o învățase în Italia, la începutul anilor 1930, când în România se aplica numerus clausus. Era un om bun la suflet, care vorbea cu fiecare de parcă l-ar fi cunoscut de când lumea. Celor săraci le cumpăra medicamente și dacă era chemat la un pacient, la orice oră din zi sau din noapte, nu stătea mult pe gânduri, ci mergea imediat. Lăsa totul deoparte, somnul, masa, orice. Mi-am adus aminte de filmul Médecin de campagne (Medic de țară). Cam așa era și el, ca doctorul din film. Bunătatea, perseverența și curajul erau calitățile lui esențiale. De când mă știu, era atât de absorbit de medicină, încât nu-i rămânea mult timp pentru alte preocupări. Când nu avea de lucru, citea din tratate medicale.Read more…