Acest comentariu lărgit se referă la articolul apărut în revista Baabel din 5 ianuarie 2023, referitor la Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA. (https://baabel.ro/2023/01/empinkasul-emsalvat-de-la-licitatia-din-sua-trebuie-sa-ajunga-acasa-la-cluj-interviu-cu-zoltan-tibori-szabo-)

1. Efortul comun al întregului colectiv – prof. Zoltán Tibori Szabó, WJRO, Departamentul de Securitate Naţională al SUA, Comunitatea Evreilor Cluj, dar şi Revista Baabel – finalizat cu succes este meritoriu. Iar expresia kol hakavod (toată cinstea) e destul de palidă pentru a reda cinstea ce li se cuvine!

2. Pe site-ul casei de licitaţii (https://us.bidspirit.com/ui/houses/kestenbaum,false?lang=en) citim următoarele: ”Kestenbaum & Company este o casă de licitaţii tip boutique cu sediul la New York, dedicată vânzării de cărți rare, manuscrise, scrisori cu autograf, artefacte rituale, nișele de interes fiind Hebraica şi Iudaica. Colecționari de top, dealeri specializați, curatori de muzee şi directori de achiziții din întreaga lume se bazează pe expertiza Kestenbaum şi îi apreciaza discreţia şi integritatea”.

Comentariul d-nei Hava Oren este absolut întemeiat: ”Mă mir că manuscrisele au fost acceptate de casa de aucțiuni fără a li se cunoaște proveniența și fără a verifica dacă vânzătorul le deținea în mod legal.”

Desigur, în afaceri discreţia şi integritatea sunt calităţi esenţiale. Totuşi, Pinkasul licitat nu era o ”afacere” oarecare: obiectul pus în vânzare de Casa de licitații ”Kestenbaum & Company” este deosebit de preţios pentru istoria Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea, aflat printre cele dispărute în timpul Holocaustului.

Oare în afara discreţiei şi integrităţii, nu cumva mai era nevoie de ceva la fel de esențial? Mă refer la codul de etică profesională.

Cele de mai sus reprezintă doar un micro-aspect.

3. Nivelul macro îl reprezintă faptul că Pinkasul scos la licitaţie de către Kestenbaum & Company (dar şi celelalte 15 registre din spaţiul Bazinului Carpatic) reprezintă o parte din istoria consemnată a Comunităţilor Evreieşti din România.

Făcând o paralelă cu descoperirea tezaurului de Manuscrise de la Marea Moartă (între 1947 și 1956 în mai multe grote de lângă Qumran), e cert că la data respectivă, când beduinii au dat peste manuscrise (ele datează din perioada 250 î.Hr. – 70 d.Hr.), descoperirea lor a fost o pură întâmplare; beduinii nu știau să descifreze textul antic, motiv pentru care nu au putut aprecia valoarea inestimabilă pentru întreaga umanitate a descoperirii lor.

În cazul Pinkasului-ului (şi a celorlalte documente), situaţia este diametral opusă: există o bandă de traficanți și pirați moderni, specializați în domeniul Hebraica şi Judaica; dar și ”experți” în opere de artă, documente, etc., dispărute în Holocaust. Aceștia erau conștienți de valoarea Pinkasului; ei NU l-au ”descoperit” doar întâmplător. Acesta este momentul în care INTEGRITATEA eticii profesionale a unei case de licitații trebuie să-și spună cuvântul: escrocii trebuie demascați din start.

Strul Moisa