De trei săptămâni am hotărât să particip la demonstrațiile împotriva reformei judiciare pe care guvernul, dominat de extrema dreaptă și de religioși, preconizează s-o ducă la capăt. Nu pot să stau liniștit atunci când guvernul vrea să excludă Tribunalul Suprem din viața politică și atentează la democrația Statului Israel. Ca să explic, sunt nevoit să dau date suplimentare.

În Israel nu există constituție. În 1948, imediat după dobândirea independenței, în tratativele duse cu Ben Gurion pentru recunoașterea Statului Israel, religioșii au pus condiția ca Biblia Ebraică să fie acceptată ca un echivalent al constituției. Însă ei au acceptat rolul Tribunalului Suprem în păstrarea democrației liberale, aceasta fiind singura instituție care poate să se opună măsurilor guvernamentale care ar aduce prejudicii țării, să se opună discriminării pe criterii de sex, naționalitate, religie sau concepții politice.

Din 1948, de când s-a publicat Declarația de Independență a Israelului ca stat evreiesc și democratic care asigură egalitatea în drepturi a minorităților, până în zilele noastre, viața s-a desfășurat în condiții normale, adică în condițiile existente în Orientul Apropiat. Odată cu venirea sa la putere, prima acțiune pe care a întreprins-o noul guvern de dreapta a fost așa-numita revoluție judiciară, cu scopul final de a elimina Tribunalul Suprem din viața politică și de a acorda drepturi nelimitate partidului de guvernământ.

Promisiunile legate de ameliorarea securității vieții de zi cu zi, lupta împotriva terorismului palestinian, împotriva violenței din lumea interlopă și din sectorul arab, ameliorarea condițiilor de viață, etc., etc., promisiuni care au asigurat victoria dreptei în ultimele alegeri, au fost uitate. Rezultatul a fost demonstrațiile de mari proporții împotriva ofensivei anti-judiciare a guvernului. Israelienii mai vechi sau mai noi au trăit într-un stat democratic liberal și refuză dictatura. Sute de mii de cetățeni demonstrează în fiecare miercuri și sâmbătă seara pentru păstrarea democrației. În culisele acestor demonstrații nu stau partidele de opoziție, ci participă tineri, bătrâni, indiferent de simpatiile lor politice, de stânga, dreapta sau de centru.

Asemănarea cu evenimentele din Polonia, Ungaria și Turcia nu mă consolează, dimpotrivă, mă întristează. Aceste țări ar avea scuza că ele nu au cunoscut democrația decât pentru perioade foarte scurte, dar noi??

Nici președintele Itzhak Herzog, nici dezaprobarea Statelor Unite nu a reușit să-l convingă pe ministrul justiției și pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să oprească războiul împotriva justiției. Dacă nu se va ajunge la un compromis pentru salvarea democrației, nu va rămâne altă opțiune decât instaurarea unei dictaturi, iar israelienii nu vor înceta să protesteze.

La ultima demonstrație am văzut o pancartă care m-a emoționat. Pe ea era un citat al celebrei politiciene republicane Dolores Ibarruri, din timpul Războiului Civil din Spania, când falangiștii lui Franco se apropiau de Madrid. ¡No Pasarán! (Pe aici nu vor trece!) Nu pot decât să mă alătur sloganului ei:

PE AICI, PE MELEAGURILE NOASTRE, DICTATURA NU VA ÎNVINGE !!!!

Andrei Schwartz

03/03/2023