Domnul Radu Cosașu a murit în prelungirile vieții dumisale, în minutul 92 și jumătate. Dar nu despre acest minut vreau eu să vă vorbesc aici, ci despre cele ce i-au precedat.
Când am aflat vestea, m-am dus la raftul cel mai de sus de la bibliotecă. Acolo îmi țin eu cărțile pe care le iubesc. Acolo stau Anti-damblalele lui Cosașu, care se sprijină într-o parte de Baricadele, lui Andrei Crăciun, un cosașian asumat, și de Pervazul Anei Barton, o cosașiană neasumată încă.
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru faptul că a știut să trăiască în vis. Și nimic nu e mai greu decât asta, mai ales atunci când ai trecut prin trei dictaturi și ai rămas totuși un „extremist de centru”.
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru talentul cu care inventa cuvinte. După ce le citești, rămâi cu impresia că acele cuvinte existaseră dintotdeauna în limba română şi așteptau doar vederea ascuțită a cronicarului să le dibuiască.
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru că a scris des și măreț despre politica de pe Dâmbovița ori de aiurea, dar el știa foarte bine că partea esențială a vieții nu e acolo, ci în cronicile de film, ori în reportajele despre Rapiduleț, căci pelicula şi stadionul nu doar reflectă viața, ele sunt viața însăși.
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru că mi-a lăsat cea mai frumoasă frază pe care am citit-o vreodată și pe care am pus-o mai sus chiar decât raftul cel mai de sus al bibliotecii: „Tragedia umană poate fi înfruntată fie prin religie, fie prin ironie.”
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru modul cum a povestit că odată a vrut să-și ducă mătușa de 80 de ani la un spectacol la Țăndărică, însă ea a refuzat, pentru că acolo, la ea, la Tel Aviv, începuse un nou război iar ea trebuia să fie acolo.
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru că a refuzat cu o generoasă decență orice post de conducere în vreo revistă de după 89, spunând franc şi ferm: Nu sunt destul de anticomunist pentru asta.
Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru că mi-l pot imagina citind această cronică, pufăind din pipă și spunând: „Nici nostalgia nu mai e ce a fost” și plecând să vadă un film vechi cehoslovac la televizor, ori vreun meci de-a lui Manchester United, echipa sa favorită, care nici ea…
Îl iubesc pe Radu Cosașu…
George Uri Schimmerling
10 Comments
MERITA SĂ FIE IUBIT
Radu Cosaşu a fost o prezență activă in comentarea si stimularea aprecierii ” Celei de- a 7- a Artă” in rândurile publicului românesc. Cu bucurie ii citeam cronicele cinematografice si savuram cărțuliile lui scrise cu atâta umor, spirit, finețe, dar si cu nostalgie si sensibilitate.
Imi amintesc de o scrisoare deschisa adresata de Radu Coṣaṣu lui Mirodan in “Minimim”, in care era măndru de tinerețea lor comună, de faptul ca au crezut in idealurile socialiste si in aspiratia spre o lume mai bună.
Inainte de decepție.
Cat de frumos ai scris Gyuri Schimmerling. Din pacate nu l-am citit pe Radu Cosasu, dar despre
el in tinerete am auzit chiar butade deoarece prima lui sotie fusese prietena buna a matusii mele materne, inginer constructii hidro.
A fost odata… Odihneasca-se in pace si cel mai mult mi a placut sinceritatea cu care a afirmat ca nu e destul de anticomunist, pentru…
Veronica
Am citit Supraviţuirile care mi-au plăcut foarte mult. Am avut onoarea să schimb câteva scrisori cu Radu Cosaşu, care mi-a trimis şi câteva cărţi. Nutream speranţa să-i pot lua un interviu pentru emisiunea Shalom. Degeaba am explicat că emisiunea Shalom de la TVRCluj e “altceva” nu l-am putut îndupleca să-şi calce principiul de a nu da interviuri pentru televiziune. Îmi pare foarte rău că a părăsit această lume. Fie-i memoria binecuvântată!
Da, emoționant și frumos., deci reverență d-lui George Schimmerling!
Scris în spiritul lui Radu Cosașu, poate, dar nu în tonul lui, căci era prea ironic și modest pentru a lua în serios propriul deces. O veste ”mult exagerată”, nu-i așa? O paranteză a vieții, o călătorie lungă a cărții
Fie-i drumul lin!
Necrolog special, reușit, scris în stilul lui Radu Cosașu, Dacă n-aș fi știut cine e autorul, aș fi crezut că el și-a scris singur necrologul înainte de a părăsi lumea asta pentru a pleca în lumea cealaltă. Dumnezeu să-l odihnească, să-i fie amintirea binecuvântată. Condoleanțe familiei și prietenilor – și felicitări autorului.
Frumos elogiu!
Da. Și eu cred . E scris din toată inima !
Nu l-am cunoscut pe Radu Cosașu. Ce păcat!
Nici eu. Dar știu ca era babelian. Nu după numele revistei-de data asta-ci pentru că Isaac Baabel fusese nuvelistul lui preferat