În zilele noastre sufocate de normele corectitudinii politice, poate că nu e înțelept să menționez obiceiul meu de a trage cu urechea sau de a privi pe furiș oamenii din jur, trecătorii, cei care așteaptă uneori lângă mine la câte un rând, sau copiii care se plimbă prin parcuri cu bunicii lor. Totuși, o fac cu multă plăcere, desigur cu toată discreția, și uneori prind din zbor câte o idee, o afirmație îmi poate trezi amintiri pe care apoi mă apuc să brodez… Oricum, este singurul mod în care știu să brodez, nu cu fire colorate, ci folosind cuvinte.

De curând am învățat (încă) ceva foarte folositor din paginile revistei Baabel. Într-un comentariu la un articol, cineva a afirmat că ”subiectele sunt peste tot, trebuie doar să mergi să le culegi”. Multă dreptate avea domnul respectiv. Îmbrățișez total cuvintele dumnealui și chiar le pun în aplicare.

De data acesta am trecut prin eleganta piață centrală a orașului, unde înfloresc magnoliile de curând plantate. Copacii încă nu sunt înalți și viguroși, ci mai degrabă vulnerabili, delicați în tinerețea lor, și au flori de o nuanță încântătoare de roșu-aprins, destul de neobișnuită. Primăvară capricioasă din anul acesta i-a amenințat întâi cu fulgi răzleți și apoi tot mai persistenți, făcându-i să se zgribulească. Florile s-au încăpățânat să reziste, dând cu tifla zăpezii mieilor și până la urmă, neavând încotro, iarna a trebuit să-și pună coada pe spinare, lăsându-ne pe toți în pace.

Pe una din băncile din piață ședeau și vorbeau doi băieți de vreo 14, cel mult 15 ani. Nu cred că i-aș mai recunoaște, nu i-am privit cu atenție. Trecând pe lângă ei, am auzit o singură propoziție din conversația lor, dar a fost destul ca să-mi atingă inima.

”Și tu crezi că ei îi place de tine?”, suna întrebarea unuia dintre băieți.

Am înțeles că între ei avea loc o conversație vitală în vremea adolescenței, că băieții își împărtășeau trăirile care înfloreau în viața lor asemeni primăverii, se consultau, își cereau sfaturi, probabil se susțineau reciproc schimbând nedumeriri și încercând să rezolve dileme. Din câteva vorbe prinse din zbor îți dai seama cât de importantă este apropierea sufletească, prietenia și încrederea între oameni. Vacarmul lumii a încetat ca prin farmec. Cu toate că eram deja departe, continuam să aud cuvintele băiatului.

M-am gândit ”Doamne, în era tehnologiei, a vitezei enorme a informației, în era cunoașterii, a comunicării și a dezvăluirilor extraordinare, în era manipulării, a falsurilor, a inteligenței artificiale care ne amenință și ne nedumerește, în vremea noastră atât de zbuciumată, dar și atât de bogată, pentru băiatul de 15 ani esența tuturor lucrurilor rămâne tot ”Și crezi că ei îi place de tine?”…

Cât de înduioșător – pentru mine – suna întrebarea și cât mi-aș dori ca fetei să-i placă de el!

Iar am fost binecuvântată să surprind un moment de colecție. Îl pun în ”album”, dar întâi vi-l arăt, ca să vă bucurați și voi împreună cu mine că într-o lume pe care abia o mai recunoaștem, adolescența a rămas cea pe care o știam și întrebările esențiale sunt aceleași.

(Foto de Carmen Simona Popoviciu)

Anca Laslo