Șaat Neila

Șaat Neila (Ora închiderii sau Valea Lacrimilor, potrivit traducerii în engleză) a fost un serial documentar despre Războiul de Yom Kipur, difuzat pe Canalul 11 al televiziunii israeliene, la sfârșitul anului 2020. Chiar dacă au trecut doi ani şi jumătate de când l-am urmărit, unele secvenţe, le consider memorabile şi mi-au rămas întipărite în memorie. Cred că evocarea lor este mereu actuală.

Situaţiile pe care le voi prezenta mai jos sunt rare… Complexitatea vieţii ni le poate scoate în cale pe neaşteptate. Din păcate, ele sunt sporadice şi nu au capacitatea de a transforma ostilitatea în înţelegere şi acceptare reciprocă, nici răutatea în bunătate.

Istoria acestor locuri, teritoriul disputat parcă dintotdeauna, unde nu s-a reuşit impunerea autorităţii depline, politica dureroasă, alături de micile sau marile tragedii ale oamenilor de aici, sunt întrerupte din când în când de evenimente precum cel care m-a impresionat într-unul din episoadele serialului sus-amintit.

Vizionându-l nu mi-a atras atenţia încrâncenarea, nici frustrarea sau lupta şi jertfele, prea multe, nespus de multe, ale părţii israeliene, ci cu totul altceva.

Ne aflăm în primele zile ale războiului, pe Podişul Golan, unde s-au dus luptele împotriva armatei siriene. Un grup de soldaţi israelieni este atacat de câţiva soldaţi sirieni care dispuneau la acea oră de o poziţie avantajoasă, dar mai ales de o dotare superioară: grenade și mitraliere. În timpul atacului, majoritatea israelienilor sunt grav răniţi, sau chiar ucişi. Nici sirienii nu o duc mai bine, atacul este violent de ambele părţi. Un singur israelian rămâne în viaţă, un tânăr soldat cârlionţat, cu ochelari şi cu pete de sânge pe obraz. Uimit și şocat, el umblă printre tovarăşii săi de luptă, mânat de dorinţa de a-şi găsi ariciul pe care el îl numea Țnobar. Dar acesta fugise din adăpostul său ad-hoc, o cutie de carton, şi se trezise deodată în mâinile unui soldat sirian care era deja dezarmat.

Avinoam, soldatul cu chip de copil pur așkenaz, știe limba arabă şi îl roagă pe “duşman” să i-l înapoieze pe Țnobar. Sirianul îl întreabă dacă are apă. Erau multe sticle cu apă, atârnate de centurile soldaţilor morţi. Avinoam îi întinde o ploscă cu apă. Sirianul se apropie încet; în ochi i se citește teama – Avinoam ţine în mână o armă.

Soldatul sirian i-l înapoiază pe Țnobar, micul arici, probabil şi el înfricoşat. Între cei doi se leagă o conversaţie, şi, aparent, timp de câteva minute, realitatea se îneacă în cuvintele arăbeşti schimbate de cei doi tineri aruncaţi de forţa împrejurărilor în crâncenul război care nu va ierta nici de această dată.

– Eşti pentru primă oară în faţa unei asemenea scene, cu morți,cu răniţi? Eu sunt, spune sirianul.

– Nu, dă din cap Avinoam.

– Şi de unde eşti din Israel?

– Din Kfar Saba.

– Aveţi acolo marea?

– Nu, nu este mare, dar nici nu e prea departe.

– Ni s-a spus că atunci când vom ajunge la Tel Aviv… vom putea vedea MAREA.

– Dar tu de unde eşti?

– Din satul Batna. Câţi fraţi ai?

– Niciunul.

– Noi suntem acasă patru copii. Tata ne lua câteodată la Damasc ca să ne arate oraşul. Când va fi pace, vino la Damasc și o să ne plimbăm împreună, o să-ți arăt orașul.

Deodată, în spatele soldatului sirian, la o distanță de vreo zece metri, apare o siluetă – ulterior vom înţelege că este unul din tovarăşii lui Avinoam, probabil rănit, dar care reuşise să se ridice şi să înainteze. El îl identifică pe soldatul sirian, ochește şi trage.

Buuuuuuuuuum!!! se aude zgomotul glonţului care îl ucide pe soldatul sirian și îl readuce la realitate pe Avinoam şi odată cu el pe noi, privitorii, sau poate doar pe mine, care cu greu am rezistat să nu plâng cu lacrimi de arici, pardon, de crocodil. Glonţul care străpunge corpul soldatului sirian împroașcă și mai mult sânge pe faţa lui Avinoam cel cârlionţat. Și mai nedumerit, ameţit şi şocat, el îl întreabă pe celălalt soldat:

– Ce-ai făcut?!?

Suntem deci în Podişul Golan, în plin război crâncen, între cadavrele împrăştiate prin iarba uscată de căldura sfârșitului de vară. În minutele următoare, soldatul revenit la viaţă îl trage printre blocurile de bazalt pe Avinoam care ţine în mână cutia de carton, unde se adăpostește din nou ariciul Țnobar. Cei doi coboară și se alătură altor soldaţi care reuşiseră să se salveze.

***

O explicație. Neila este numele rugăciunii care încheie ritualul din ziua de Yom Kipur. Nu știu dacă există un echivalent în limba română. Poate că Ora închiderii nu a fost traducerea cea mai inspirată a titlului. Semnificaţia lui este cu mult mai adâncă în contextul războiului, al circumstanţelor în care a pornit şi al consecinţelor pe care le-a avut.

Veronica Rozenberg

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

32 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on April 18, 2023 Reply

    Iti multumesc Veronica pentru faptul ca mi-ai readus aminte cu atata sendibilitate de acel serial memorabil. Era vorba ca se va continua cu un serial legat de frontul din sud al razboiului de Yom Kipur dar nu a urmat si poate e mai bine asa, ca oricum, mesajul s-a transmis.

    • Veronica Rozenberg commented on April 18, 2023 Reply

      Tibi iti multumesc foarte mult🙂⚘

  • Elena Stoican commented on April 16, 2023 Reply

    Fac parte, ca și autoarea, din generația născută după al II-lea război mondial. Nu cunosc ororile războiului decât din filme și am o vârstă înaintată. Am lucrat ca informatician în armata română timp de 30 de ani. Dorința cea mai mare a fost ca niciunul din copiii mei să nu îmbrățișeze meserii militare. Și mi s-a îndeplinit dorința. Numai că, acum, începe să-mi fie teamă că nepoții vor cunoaște pe viu grozăviile conflictelor militare în noi conflagrații. Mi se concretizează pe zi ce trece adevărul crud că economiile țărilor – în special, cele dezvoltate – depind de industria de armament, nu de cea care face jucării. Prea se dorește ca armele și muniția să fie produse consumabile/consumate pentru ca industria să duduie. De aceea și corul vocilor care susțin sau promovează conflictele dintre țări e din ce în ce mai asurzitor. Motivul inițial al disputelor a rămas în umbră. În episodul descris atât de sugestiv și înduioșător de Veronica Rozenberg – care, slavă Domnului, a reușit să ne atingă inimile – ariciul ales ca simbol al prezenței umanității e ”blindat” cu țepi, deci înarmat până-n dinți și, totuși, rămâne atât de fragil în mâna omului care poate dispune cum vrea de el. Deci, oricât ai fi de înarmat, există ceva superior ție și ideea de izbândă e iluzorie. Pe de altă parte fragilitatea/sensibilitatea ariciului poate fi monedă de schimb viabilă, chiar liant, lucru demonstrat de cele două personaje principale din povestire. Felicitări, Veronica Rezenberg! Cât mai suntem sensibil, rămânem oameni și, atâta timp cât soldații oricărei armate pleacă la luptă cu un ”arici” în cutia inimii lor, nu e totul pierdut.
    N.B. Fără să cunosc ebraica, mă tem că ”Șaat Neila” s-ar traduce în românește ”Care pe care”. Mi-aș dori să nu am dreptate.

    • Veronica Rozenberg commented on April 16, 2023 Reply

      Draga mea colega de acum jumatate de secol 🙂 sau :-(, iti multumesc foarte mult pentru cele scrise si de asemenea pentru interesanta interpretare
      a faptului ca desi animalut, care era iubit de soldatul Avinoam, tepii lui erau probabil simbolici.
      Dar Shaat Neila nu inseamna decat Ora – shaa / Inchiderii – neila = incuiere, este ultima rugaciune care se rosteste in ziua de Yom Kipur, cea mai trista, dar poate si datatoare de sperante sparbatoare evreiasca in care oamenii au posibilitatea sa-si “rascumpere” pacatele, fie fata de semeni, fie fata de instanta divina. Deoarece acel razboi
      a fost pornit – nu de Israel, care a fost luat prin surprindere oarecum – chiar in ajunul zile de Yom Kipur (sarbatoarile evreiesti incep in ajunul zilei de sarbatoare, care continua cu ziua urmatoare, sau cu zilele urmatore, in caz ca e o sarbatoare mai lunga, ca de exemplu Pesach) ii poarta numele.
      Deci da, nu ai avut dreptate 🙂

  • Thomas Lewin commented on April 15, 2023 Reply

    ,,Tratatul de pace” semnat de cei doi tineri,Avinoam si soldatul sirian ,rămâne nepecetluit.Mai mult,la inițiativa autorilor filmului,justiția imanentă acționează implacabil și tovarășul de luptă al lui Avinoam este răpus de o mină.
    Subscriu la fiecare cuvânt al Doamnei Eva Grosz.

    • Veronica Rozenberg commented on April 15, 2023 Reply

      Thomas, foarte frumoasa prezentarea ta asupra mini-tratatului de pace, dar din pacate, “tovarasul” de lupta sirian al lui Avinoam este impuscat de tovarasul de lupta israelian al lui Avinoam. Implacabilul si-a dovedit puterea, deoarece situatia descrisa ar fi putut conduce catre un deznodamant diferit.

      Destinul este uneori potrivnic chiar si micilor incercari de a ne intelelege cu ceilalti.

  • Florin commented on April 15, 2023 Reply

    Serialul este disponibil in Romania pe HBO Max.

    • Veronica Rozenberg commented on April 15, 2023 Reply

      Multumesc, Florin, sper ca dna Medrea vede comentariul

  • Vincze Zoltán commented on April 14, 2023 Reply

    Dacă scoatem din text referirile la personaje, locuri, naționalitate vom găsi o relatare a celor ce se-ntâmplă cu ocazia războaielor în general, unde se-ntâlnesc diferite tipuri de oameni trimiși de către alții, să se ucidă între ei. Nu vom scăpa niciodată de ei, de răutatea din ei…

    • Veronica Rozenberg commented on April 14, 2023 Reply

      Buna ziua Dle Vincze Zoltán 🙂
      Nu va cunosc, deci nu am idee cine sunteti.

      De aceea imi permit sa va spun, ca din pacate nu ati inteles articolul pe care l-am scris, si care ca subiect principal nu are razboiul si uciderea dintre oameni (de care din pacate nu suntem scutiti), nici vitejia, nici drepturile unora sau ale altora.

      Va dau o foarte scurta explicatie, in ciuda opiniei pe care ati lansat-o mai inainte:

      Articolul este despre faptul ca, IN CIUDA TUTUROR REFERIRILOR LA RAZBOI SI LA TOT CEEA CE ATI SUGERAT SA FIE DAT LA O PARTE, si chiar a URII RECIPROCE, mai exista unii care isi pastreaza omenia (in ebraica se numeste Tzelem enosh, de exemplu, o expresie parca si mai potrivita aici) si de aceea, iau cate un ARICI, cu ei la lupta, intind o sticla cu apa unui oarecare din trupa opusa, sau isi invita “dusmanul” sa vina la el acasa ca sa-l plimbe prin orasul natal.

      Daca asemenea oameni, tineri, soldati vor inceta sa mai existe, cred ca viata nu ar avea prea mare sens.
      PS. Aveti dreptul sa ma considerati o naiva 🙂

  • Marica Lewin commented on April 14, 2023 Reply

    O scena de mare sensibilitate in serialul dedicat unui război atât de crâncen si nedrept.
    Apropierea intre doi tineri, abia ieşiți din copilărie, pe front, aparținând la 2 tabere opuse in conflictul armat.
    Multa gingăşie sufletească, ințelegere , năzuință spre pace si cunoastere reciproca in acest crămpei omenesc si poetic pe un fundal tragic de violenta si moarte….
    Coplesitor ca se termina cu un ” Buum”, ca soldatul sirian este omorât, dar in asemenea clipe incertitudinea si teama pun stăpănire pe rațiune.
    Veronica ,ai descris extrem de frumos, vibrant, pătrunźător acest moment de adevar, ai transmis emoția ta adăncă cititorilor ….
    Si sper ca ” Shaat neila ” sa aiba loc in viitor numai la sinagoga, nu in lagare, gulag, in fata plutoanelor de executie, sau in Golan si Sinai, pe câmpul de luptă….

    • Veronica Rozenberg commented on April 14, 2023 Reply

      Draga Marica, o evocare foarte frumoasa a impresiilor tale asupra celor scrise, si exprimarea unui crez-rugaminte despre care putem spera ca se va implini, multumesc !

  • Andrea Ghiţă commented on April 13, 2023 Reply

    În fiecare război, cât de sângeros, sunt unii oameni care îşi arată faţa umană, iar alţii chipul hidos, de bestie. Din păcate aceste firave semne de omenie nu se pot coagula fără voinţa politică.

    • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

      Uneori oamenii care ocupă în armată funcții înalte, nu sunt neapărat hidoşi, dar există adeseori la aceste persoane care aspiră la cât mai multe realizări, la FUNCŢII ÎNALTE, anumite trăsături înnăscute, fără o neapărata legătura cu patriotismul; ei au o nevoie internă de a comanda, de a fi SUS, de a dispune de soarta altora, la bine şi la rău, am văzut nu odată interviuri la TV cu asemenea persoane pentru care armata şi funcţia erau scopul vieţii şi dacă se împlineau, exprimau dovada realizării personale.
      Probabil că fără asemenea persoane o armată nu poate reuşi, deşi lucruri banale, ca seriozitate, utilare tehnologică, dorinţa de a nu fi călcaţi în picioare, toate acestea pot la rândul lor să aducă victoria în războaie.

      Politica? Mi-e greu să cred că într-adevăr coagulează, şi dacă da, mai rar semnele de omenie, politica coagulează eventual pe cei care sunt hotărâţi, siguri de sine şi mai ales convinşi de propria lor dreptate. Sau din contră, pe cei care sunt influenţabili, mânaţi şi manipulaţi, neavând practic nici o voinţă personală.
      Mulţumesc Andrea pentru sprijinul acordat în finalizarea acestor rânduri scrie de mult.

  • Carmen Stoianov commented on April 13, 2023 Reply

    Mulţumesc, Veronica Rozenberg. Am văzut serialul pe Netflix şi scena aceea, dar şi altele asemenea ei – poate nu de aceeaşi trăire emoţională – m-au impresionat. Este complexitatea vieţii, cu dramele ei, dar şi cu posibilitatea oferită de a fi umani.
    Mulţumesc, am revăzut şi eu scena, cu ochii minţii. O uitasem, se pierduse, undeva, în clocotul evenimentelor pe care le trăim, deşi nu ar fi trebuit să fie aşa…

    • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

      Multumesc pentru trairea aproape similara, poate din alt spatiu si la un alt moment temporal. Sarbatori fericite, cu sperante, cele care pleaca si cele care vin.

  • ANCA LASLO commented on April 13, 2023 Reply

    M-a emoționat cu adevărat felul în care se poate rămâne uman chiar în zăngănitul asurzitor al armelor. Foarte frumos scris și mesajul transmis este atât de important!

    • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

      Ai multa dreptate, din intregul serial, atunci de mult in plina Corona, urmarind la TV, acest episod m-a determinat sa-mi exprim mirarea, admiratia, tristetea si poate o cuta de bucurie. Multumesc Ancuta !

  • Mariana Segal commented on April 13, 2023 Reply

    Veronica,tu scrii foarte frumos și emoționant.Asta este părerea mea care se referă la tot ce ai publicat până acum. Și nu numai..Dar acest articol este extraordinar.Vad scena cu ochii mintii .Și vreau sa fie pace !!!?

    • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

      Multumesc draga Mariana, si pentru ce scrii si pentru ca ai venit la baabel ⚘.
      Pace? Acus se implinesc 75 de ani de existenta a Israelului, fiecare generatie mai veche sau noua a sperat la randul ei si a dorit ceea ce si tu iti doresti.
      Oare speranta asta poate deveni o realitate? Poate atunci cand dialogul ar fi intarit de asemenea gesturi mici de omenie; e totusi o naivitate ceea ce spun. Lumea este stapanita de politicieni si acum, in Israel, mai mult ca oricand, doar ca lipsesc capetele luminate.

      Nu sunt optimista…

  • Eva Grosz commented on April 13, 2023 Reply

    Intenția de a scoate în evidență momentul de omenie într-unul din cele mai crunte războaie pe care l-a suferit Israelul în care a pierdut mii de soldați, este un gest frumos. Doresc, populației israeliene și armatei ei să nu fie expus unui asemenea război.

    • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

      Razboiul acesta a fost atat de mult disputat si cei care i au fost eroi, conducatori sau politicieni implicati, au fost ulteori criticati,
      judecati de public, presa, sau autoritati judiciare. Episod complicat din istoria trista a armatei israeliene. Dar nu acesta a fost mobilul relatarii mele. In cele mai dramatice momente, pot iesi din umbra, frica si intuneric, gesturi si picaturi de lumina. E bine sa nu le uitam🙂

      • Eva Grosz commented on April 13, 2023 Reply

        Da.Desigur.

    • Marica Lewin commented on April 14, 2023 Reply

      Eva, nu am fost in Israel in timpul războiului din 73.
      Imi doresc ca si dvs , sa nu mai trecem niciodata prin asemenea momente de groaza, si fiecare Yom Kipur sa -l celebram in linişte, ” rugându- ne pentru pacea Yerusalimului”, aici, in casa noastra, in Țara Sfăntă.
      Pentru eternitate.

      • Eva Grosz commented on April 16, 2023 Reply

        Nici eu nu am fost. Am venit în 75. Dar s-a scris ,vorbit și cântat atât de mult de acest război și în fiecare Iom Kipur familii întregi își plâng morții din acel Iom Kipur. Eu nu am văzut nici serialul pentrucă mă îngrozesc toate știrirle tragice.Dar știu că soldații israelieni sunt educați în cea mai înaltă etică morală posibilă în conflictele cu dușmanii. Uneori mor pentrucă nu au voie să tragă în dușman decât după anumite reguli. Poate în film, dar în realitate un soldat nu trage într-un dușman neînarmat. Nu știu care erau faptele reale. Scena e melodramatică, dar nu înseamnă că așa s-a întâmplat în realitate.

        • Veronica Rozenberg commented on April 16, 2023 Reply

          “Dar stiu ca soldatii israelieni sunt educati in cea mai inalta etica morala posibila in conflictele cu dusmanii.”

          Nu cred in valabiliatea aceastei afirmatie, iar daca totusi e valabila, este cu totul partiala. Educatia copiilor israelieni, inca de mici, de acasa si de la gradinita, este o educatie care da de dorit, multi copii sunt impertinenti si nepoliticosi, crezand ca li se cuvine orice. M-am intalnit prea de multe ori cu situatii din acestea ca sa nu le consider o parte a realitatii locale. Acest sistem continua in scoli si apoi in armata. Nu se paote generaliza, desigur, dar cazurile nu sunt izolate.
          Cele spuse de tine sunt o legenda, care s-a dovedit ireala nu odata !
          Si nu neaparat din cauza “educatiei”, ci pentru ca un numar de oameni care se afla in armata se simt puternici, stapani pe situatie, dornici sa-si manifeste capacitatea de a fi superiori, de a distruge, uneori sunt chiar manati de ura, sau alteori de durere, caci rude, prieteni au fost omorati in conflictele trecute.
          Si dincolo de toate acestea exista acei oameni pentru care armata, e vorba in mod special de barbati, ii face sa se simta eroi, potenti, au surplusuri de adrenalina, care in orice caz sunt cultivate cu consecventa in timpul anilor de prim-angajament militar TIRONUT, la multi dintre ei, se ating corzi sensibile astfel capata curaj si putere asupra altora.
          Desigur ca se fac investigatii atunci cand se petrec accidente, iar unii sunt pedepsiti, dar realitatea conflictului arabo-palestinian este destul de haotica.

          Ceea ce scriu este parerea mea personala

          • Eva Grosz commented on April 16, 2023 Reply

            Deci asta ai vrut să scoți în evidență ?
            Foarte trist !!! când nu înțelegi cui îi datorezi existența.
            Copiii și nepoții mei au făcut armata cea mai grea . Știu exact cum gândesc și cum au fos sau sunt educați de armată.
            Știu exact ce sacrifică. Ura este înrădăcinată în școlile palestineine nu la evrei. Evreii niciodată nu au fost educați să urască, numai să iubească. Desigur la școli se simt mai liberi ca în regimurile de teroare. La armată sun educați cu mare strictețe și cu cea mai înaltă morală. Nu este numai părerea mea . Ci a tuturor israelienor care au trimis copii să lupte.E singura armată fin lume unde generalul merge înainte soldaților și se expune primul.

            • Veronica Rozenberg commented on April 16, 2023 Reply

              Eva, ceea ce am vrut sa scot in evidenta este, cred eu, foarte clar exprimat in cele scrise.
              Momentul nu reliefeaza educatia si umanitatea soldatilor israelieni, iar daca tu te ai apucat sa iei subiectul si sa l rasucesti, oferindu ti pareri care n au nimic in comun cu articolul, esti libera s o faci, dar in acest caz ti le am exprimat pe ale mele.

              Avinoam din articol este un CAZ PARTICULAR, singular si nu expresia soldatului israelian, precum incerci tu sa intorci lucrurile. Ca de altfel si situatia descrisa.

      • Eva Grosz commented on April 16, 2023 Reply

        …și PUTEREA nu era în mâna Israelului. Israelul a fost atacat în același timp de toate țările arabe înconjurătoarea ,fără a fi prevenit.
        Că a făcut față este nu din cauza puterii ci a voinței supreme să salveze efectiv țara de pierzanie.
        Se apropia ziua memoriei soldaților israelieni căzuți. Fără ei Israelul nu exista.

  • Vera Medrea commented on April 13, 2023 Reply

    Mulțumesc pentru articol. Aș vrea să văd serialul.
    E mare lucru să îți poți păstra umanitatea în condițiile abnorme ale războiului.
    Scena descrisă arată ambele lui fețe.

    • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

      Va multumesc pentru interes, ma intreb cum ati putea vedea serialul, poate in Israel daca
      s ar putea solicita de la TV
      Si desigur ca nu stiu daca e subtitrat.

      • Veronica Rozenberg commented on April 13, 2023 Reply

        A sosit un raspuns de la Dna Carmen Stoianov, serialul poate fi vizionat pe Netflix !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *