Cum e mai bine să fii: subponderal sau supraponderal?

Ce bine e să ai o greutate ideală! Dar adesea menținerea acestei greutăți necesită schimbarea stilului de viață și a alimentației.

Dexonline definește drept subponderală o persoană care are greutatea sub medie, iar supraponderală o persoană care are greutatea peste medie.

Multe persoane subponderale suferă de tulburări de alimentație. S-au descris șase tipuri de tulburări legate de alimentație, mai ales la adolescenți și la adulți tineri.(1)

1. Anorexia mintală (anorexia nervosa) se caracterizează prin imaginea corporală distorsionată a persoanei respective, care se crede obeză, deși de fapt este subponderală. La această tulburare voi mai reveni.

2. Alimentația excesivă este o tulburare cu accese, în care persoana mănâncă o cantitate mare de alimente, de obicei pe ascuns.

3. Bulimia mintală se caracterizează prin accese de alimentație excesivă, urmate de o acțiune compensatorie, de obicei vomă provocată, dar uneori poate fi post, folosirea de laxative sau activitate fizică excesivă.

4. Pica, sau pervertirea poftei de mâncare, este obiceiul de a mânca lucruri care nu sunt considerate comestibile, cum ar fi hârtie, textile, var, pământ, etc.

5. Ruminația sau rumegarea este o tulburare în care persoana regurgitează mâncarea, o rumegă și o înghite din nou sau o scuipă.

6. Alimentația restrictivă se caracterizează prin lipsa poftei de mâncare cauzată de o repulsie față de mirosul, gustul, culoarea, temperatura sau consistența unor alimente.

În lumea dezvoltată, cele mai frecvente tulburări de alimentație sunt alimentația excesivă, care duce la obezitate, și anorexia mintală.

Există bineînțeles și probleme de greutate cauzate de boli genetice sau hormonale. Din păcate nu lipsesc nici cazurile în care oamenii nu au ce mânca și unii mor de inaniție și/sau de malnutriție. Exemple cunoscute au fost prizonierii din lagărele naziste, foametea produsă intenționat de guvernul lui Stalin în Ucraina (“Holodomor” 1932-1933), cea din timpul asediului orașului Leningrad (astăzi Sankt Petersburg) în 1941-1942 de către puterile Axei, sau mai recent foametea din Africa Subsahariană.

Foametea a fost descrisă în mod hazliu de Charlie Chaplin în comedia mută The gold rush (Goana după aur), în care el își mănâncă bocancul, de foame ce îi este.

Surplusul de greutate și obezitatea

Astăzi, o mare parte a populației globului are acces cel puțin la alimentația de bază, pâinea sau porumbul, în mare parte mulțumită invenției îngrășămintelor chimice în urmă cu un secol de către chimiștii germani Fritz Haber și Carl Bosch.

Un om este considerat gras sau slab nu numai în funcție de greutatea corpului, un rol important îl joacă și înălțimea. Măsura folosită frecvent este Body Mass Index (BMI) sau Indicele Masei Corporale, care este raportul dintre masa corporală exprimată în kilograme, împărțită la pătratul înălțimii, exprimat în metri.  De exemplu, pentru un om de 70 kg și 1,80 m:

BMI = 70 : 1,802 = 70 : 3,24 = 21,6 kg/m2, adică un BMI normal.

Dar nici aceasta nu este o măsură perfectă, fiindcă o persoană cu o musculatură dezvoltată poate avea un BMI ridicat, deși nu este obeză. Pentru a defini obezitatea, unii măsoară procentajul de grăsime corporală.  

Când am venit în Israel, la 27 de ani, cântăream în jur de 70 de kg, ceea ce nu e o greutate excesivă la o înălțime de 1,78 m. În continuare însă am avut trei etape de creștere în greutate, ajungând la aproape 100 kg. Prima a fost serviciul meu ca medic militar, unde ședeam multe ore pe zi la consultații și mâncam dulciuri la chioșcul de lângă baza militară, a doua a fost când am lucrat în SUA și am fost expus la junk food și a treia, când am devenit șef de secție și am încetat să mai fac gărzi, fără a reduce însă cantitatea de alimente pe care o consumam. La ora actuală sunt supraponderal, dar nu obez.

Revenind la BMI, o valoare cuprinsă între 18,5 și 25 este considerată normală. Sub 18,5 se consideră subponderal, între 25 și 30 este surplus de greutate, iar peste 30 se consideră obezitate de diferite grade de severitate.

Persoana cea mai obeză pe care am anesteziat-o (în SUA) a fost un bărbat tânăr cu un BMI de 100 (cântărea 300 kg la o înălțime de 1,74 m). L-au operat pe două mese operatorii speciale, lipite una de alta, iar grăsimea de pe abdomen i-au ridicat-o cu o mică macara, pentru a permite chirurgilor acces la peretele abdominal. Pacientul a trecut cu bine operația bariatrică (scurtcircuit de intestine), după care a slăbit treptat în jur de 150 kg și nu a mai avut nevoie nici de medicamente pentru diabet.

Numărul persoanelor supraponderale și obeze crește tot timpul din cauză că mâncăm mai multe calorii decât “ardem” prin efort fizic, muncă, etc. În Israel, în anul 2018, 62% dintre bărbații și 55% dintre femeile între 20-64 de ani erau supraponderali.(2) Procentajul crește continuu și la copii și tineri.

Cu cât persoana este mai obeză, cu atât are șanse mai mari să sufere de boli sistemice: sindromul metabolic cu hiperlipidemie și diabet, hipertensiune arterială, boli cardiace, pulmonare, apnee obstructivă în somn, boli de ficat, osteoporoză, unele tipuri de cancer, etc. Și totuși există și un “paradox al obezității” cunoscut la bolnavii suferind de boli grave, internați la terapia intensivă: obezii au șanse mai mari să supraviețuiască decât cei subponderali. Cauza acestui fenomen nu a fost încă elucidată.(3)

Unii chiar susțin că persoanele obeze (dar nu în mod exagerat), care fac exerciții fizice în mod regulat, trăiesc în medie cu trei ani mai mult decât cei cu BMI normal, dar sedentari.(4) În ultimele decenii, persoanele cu obezitate excesivă care nu reușesc să slăbească cu dietă și sport sunt tratate cu injecții speciale (care se folosesc și la bolnavii diabetici) și cu operații bariatrice, care fie micșorează stomacul, fie scurtcircuitează intestinul.

Reducerea riscului la diferite boli după o operație bariatrică reușită. (GERD = reflux gastro-esofagian)

Înainte de operație, bolnavul are nevoie de consult psihologic și este controlat de un anestezist specialist. Chirurgul îi dă explicații detailate despre procedură și despre complicațiile posibile în timpul și după operație. Este obligatoriu și consultul dietetic înainte și după operație.

Despre persoanele care suferă de obezitate știm multe, dar despre cele subponderale știm mai puțin.

Anorexia mintală este o boală evitabilă, mai frecventă la adolescenți și la adulți tineri și mai ales la fete. Uneori ea este incurabilă și chiar mortală.

Este o boală psihiatrică. Anorecticii au o imagine falsă a propriei persoane, sunt convinși că sunt grași chiar atunci când ajung în stare de cașexie (slăbire extremă). Manifestările clinice ale bolii sunt restricția severă de alimentație, măsurarea obsesivă și frecventă a greutății corporale, frica permanentă de a se îngrășa, totul ca rezultat al imaginii distorsionate a propriului corp. Adesea se observă infertilitate, precum și căderea părului și a dinților. La acestea se adaugă și tulburările psihiatrice și de comportament care sunt greu de tratat, fiindcă aceste persoane nu admit că au o problemă, chiar și atunci când devin “schelete ambulante”.  

BMI nu este singurul criteriu de diagnostic, fiindcă unii au o musculatură dezvoltată datorită excesului de exerciții fizice.

Lezarea organelor și sistemelor vitale în anorexia mintală – în funcție de gravitatea bolii.(5)

În Israel există două centre mari specializate în tratamentul acestei boli și a consecințelor ei, inclusiv sprijinul psihologic / psihiatric: pentru adulți este centrul medical Shiba, Tel HaShomer, iar pentru copii și adolescenți, centrul medical Schneider. Unii bolnavi sunt internați luni de zile, dar la fel cum se întâmplă și cu dependența de narcotice, la eliberarea din spital, boala adeseori recidivează necesitând internări frecvente. Sprijinul familiei este foarte important pentru vindecare. Suportul moral constă în a discuta cât mai mult cu persoanele afectate, a le implica în diverse activități și a le îmbunătăți aprecierea de sine.

Atât subponderalii cât și supraponderalii prezintă multiple probleme legate de anestezie. De exemplu, subponderalii sunt sensibili la medicamentele hipnotice. Fiind de obicei hipovolemici (având un volum mai redus de lichide în corp), aceste medicamente ajung la concentrații prea mari și pot produce fenomene nedorite, ca de exemplu scăderea drastică a tensiunii arteriale. În schimb la persoanele obeze tubajul traheal poate fi dificil.

Unele studii arată că persoanele subponderale au o mortalitate de 1,8 ori mai ridicată față de cei cu BMI normal, pe când la cei cu obezitate ușoară (BMI până la 35) mortalitatea este numai de 1,2 ori mai mare decât la cei cu BMI normal.(6) Idealul este să fim tineri, sănătoși, bogați și frumoși, dar cum mulți dintre noi suntem departe de acest ideal, după părerea mea este preferabil să mâncam bine și să fim puțin supraponderali, decât să postim toată viața.

Tiberiu Ezri

Bibliografie

1. https://www.healthline.com/nutrition/common-eating-disorders 

2. https://www.timesofisrael.com/new-report-finds-obesity-on-the-rise-but-smoking-steady-among-israelis/

3. Mirna B. Marques, MD; Lies Langouche Endocrine, Metabolic, and Morphologic Alterations of Adipose Tissue During Critical Illness. Crit Care Med 2013;41:317–325

4. A Little Exercise Might Lengthen Life | National Institutes of Health (NIH)

5. Van den Berg JP, et al. Anorexia nervosa: practical implications for the anaesthetist. BJA Education 2023;23(1):17-23.

6. Underweight people at as high risk of dying as obese people, new study finds (medicalxpress.com)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Marina+Zaharopol commented on July 16, 2023 Reply

    In SUA s-a facut un studiu – controversat – conform caruia dupa o anumita varsta este chiar dezirabil sa fii usor supraponderal: traiesti mai mult!!! Validitatea acestui studiu a fost atacata din dreapta si din stanga, de catre Harvard Medical School, etc. Dar studiul a fost replicat cu aceleasi rezultate…
    Cred ca acest subiect nu s-a incheiat si ca viitorul ne poate rezerva unele surprize.

    • Tiberiu Ezri commented on July 16, 2023 Reply

      Sunt de acord! Ca si in multe alte domenii ale medicinei.

  • gabriel+gurman commented on July 14, 2023 Reply

    Eu am slabit dealungul anilor cam vreo 70-80 Kg, dar am pus inapoi doar 60….
    GbM

    • Tiberiu Ezri commented on July 14, 2023 Reply

      Deci dieta ti-a reusit.

  • Eva+Grosz commented on July 13, 2023 Reply

    Deci Charlie Chaplin intră în categoria a 4-a de tulburări de alimentație. În orice caz el pare mulțumit, când mănâncă talpa pantofilor ,șireturile le înghite ca pe niște macaroane …
    O scenă de neuitat !
    Articol binevenit ! Mulțumim !

    • Tiberiu Ezri commented on July 13, 2023 Reply

      As manca si eu un pantof de… ciocolata.

  • .Andrei+schwartz commented on July 13, 2023 Reply

    Tibi,pe mine colegii rusi m-au invatat o zicala. :” Dca nu mananci nu bei sI nu fumezi o sa Mori sanatos !

    • Tiberiu Ezri commented on July 13, 2023 Reply

      În plus, toate acestea, inclusiv femeile potențiale le vei căra pe spinare când vei ajunge în iad.

  • Andrea Ghiţă commented on July 13, 2023 Reply

    Primul lucru a fost să-mi calculez indicatorul BMI. Cred că nu am fost singura. Deocamdată BMI e în limite normale. Informaţiile din articol sunt foarte interesante. Chiar dacă nu sufăr de vreo afecţiune psihică legată de alimentaţie, o viaţă întreagă am trăit cu spectrul îngrăşării şi mă simţeam vinovată ori de câte ori mâncam prăjituri şi dulciuri, după care începeam “cura de slăbire” ca să nu ajung ca mama. Mama era ceva mai dolofană, dar mânca cu poftă, fără a-şi face probleme. Era un om echilibrat şi mulţumit. Mai bine semănam cu ea.

  • Veronica+Rozenberg commented on July 13, 2023 Reply

    Tibi, un articol foarte interesant despre o problema cu care m-am luptat si eu toata viata, practic de la venirea in Israel si pana nu demult. Si acum sunt super ponderala, dar ma cantaresc zilnic si caut sa nu adaug nici un kilogram, chestiune deosebit de complicata pentru ca a fi obez, supraponderal sau nu, este si o chestiune genetica, precum de altfel amintesti.

    Efortul continuu de a-ti mentine greutatea in limite acceptabile este zilnic si permanent pentru persoanele care chiar fara sa manance mult au tendinta de a urca poat chiar fara limita. Am folosit adeseori cluburi de tip Diet Club cu diferite principii si sfaturi. Si totusi, parca nu ai mentionat un lucru, si anume acela ca – fara dovezi stiintifice – se pare ca persoanele (in special femei) care sunt supraponderale – cred ca intr-o masura limitata – au sanse mai mici sa fie lovite la varsta post-menopauza de osteoporoza, astfel evitandu-se fracturile..

    • Tiberiu ezri commented on July 13, 2023 Reply

      Multumesc Veronica pentru comentariul interesant. Odata un vraci mi-a prescris o dieta cu iarba. Am slabit, dar cand am inceput sa fac muuu am intrerupt dieta. Ce sa fac daca prajiturile, painea si inghetata imi plac mai mult decat iarba.

      • Hava Oren commented on July 13, 2023 Reply

        Da’ știi că ai haz??

        • tiberiu ezri commented on July 13, 2023 Reply

          Haz dar nu de necaz. Tocmai am înfulecat o porție de pasta boloneză și după aia înghețată.

  • Hava Oren commented on July 13, 2023 Reply

    Iată un subiect despre care s-a scris iar și iar – și totuși am mai aflat lucruri noi! Am fost surprinsă să aflu că în unele cazuri un mic exces de greutate oferă chiar avantaje! Desigur că e mult mai plăcut să ne bucurăm de viață și să mâncăm după pofta inimii, atât timp cât nu riscăm să ne îngrășăm peste măsură.

    • Tiberiu ezri commented on July 13, 2023 Reply

      De acord!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *