Marţi, 29 august 2023, l-am condus pe ultimul drum pe Vasile Nuszbaum[1], fost bibliotecar principal la Biblioteca Universitară Cluj, supravieţuitor al lagărelor naziste de la Auschwitz, Buchenwald şi Niederorschel, vicepreşedinte al Comitetului Internaţional Buchenwald, Dora şi Comandouri (IKBD) şi Cetăţean de Onoare al Oraşului Weimar.

În tinereţe, Vasile Nuszbaum a fost jurnalist şi, de-a lungul întregii vieţi, a publicat constant în presa cotidiană şi culturală maghiară şi română din Cluj. Începând din 2013 s-a numărat printre autorii Revistei Baabel. [2]

A fost un om erudit, înţelept, iubitor de oameni şi generos, un om vesel şi plin de energie, cu care era o plăcere să stai de vorbă, de la care întotdeauna aveai de învăţat.

Ceremonia funerară a fost emoţionantă. Articolul de faţă cuprinde cuvântările de adio rostite la ceremonia funerară de la Cimitirul Evreiesc Ortodox din Cluj, de către Andrei Nussbaum, fiu, Zsuzsa Berger-Nagy, reprezentanta Memorialului Buchenwald, şi Zoltán Tibori Szabó, profesor universitar şi publicist, bun prieten al defunctului. 

Din aceste texte se conturează trăsăturile cele mai importante ale celui care a fost Vasile (László, Laci) Nuszbaum (1929-2023).

Andrei Nussbaum: Dragul meu tată, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru mama și pentru familia noastră!

De această zi m-am temut toata viața și mi-am dorit să nu vină niciodată. De câte ori treceam pe lângă această piatră funerară, pe care tata a pregătit-o deja cu ani de zile înainte, îmi tresărea inima de tristețe la gândul că o dată și o dată se va grava pe ea o și o anumită zi. Și iată ca această zi a venit, din păcate, în 25 august 2023.

De tatăl meu m-a legat o relație ieșită din comun. Pe el îl consultam de mic copil și până acum în toate problemele vieții și el avea întotdeauna o soluție sau cel puțin un răspuns liniștitor. Pe malul mării, la Vama Veche, unde am mers ani de-a rândul, de când eram mic copil, îmi povestea încetul cu încetul de viața lui, de timpurile de prizonierat la Auschwitz, Buchenwald și Niederorschel, dar și de legea lui Archimede, de evoluția omului, mai târziu de dragoste și de sensul vieții… iar eu i-am povestit de primul sărut, de guvizii pe care i-am prins și de idealurile mele de viitor…

Cu șarmul, jovialitatea și înțelepciunea lui îi electriza pe oameni. Iar eu l-am idolatrizat ca pe un D-zeu. De câte ori vedeam un contor electric care se învârtea repede, mă gândeam că așa se învârte și roata vieții lui și mă rugam să se învârtă mai încet, deoarece timp de mulți ani tatăl meu a rămas fizic aproape neschimbat, mulți oameni îl recunoșteau imediat, chiar și după zeci de ani. Iar eu eram convins, cu toată formațiunea mea științifică de medic, că el va sfida legile biologiei și va trăi veșnic. Deja îmi făceam gânduri pentru o zi festivă deosebită, atunci când va împlini 95 de ani, în martie 2024. Dar legile biologice se pare că nu iartă pe nimeni.

O boală incurabilă și extrem de agresivă l-a răpus acum în cel mai scurt timp și nimeni nu l-a mai putut salva! Este prima oară în viață când el nu mi-a mai putut da niciun sfat

Deși cred că tata a fost conștient până în ultimele clipe, nu am mai putut comunica cu adevărat cu el în ultimele 10 zile. Și aș fi vrut să-i spun atât de multe lucruri… Dar cine știe, poate că ne aude acum cineva, acolo sus, și îi va transmite cuvintele mele?

Dragul meu tată, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru mama și pentru familia noastră!

Te-am adorat și te-am admirat nemărginit și am fost mândru să am un tată ca tine!

Golul și rana pe care le lași după tine nu se vor închide în sufletul meu niciodată!

Oare ai fi fost mulțumit de cuvântarea mea, dragul meu tată? Sau ai fi spus așa ca întotdeauna, cu modestie: e foarte frumos ce gândești despre mine, băiatul meu, dar exagerezi teribil!

Odihnește-te în pace, scumpul meu tată! Fie-ți memoria binecuvântată!

Zsuzsa Nagy-Berger: Cuvânt de rămas bun din partea Memorialului Buchenwald

Vă salut în calitate de asistent educaţional al Memorialului de la Buchenwald, cea care a fost însoţitoarea lui Vasile Nuszbaum, ani de-a rândul, o prietenă care a sosit să-şi exprime ataşamentul şi respectul profund, acum în pragul ultimului său drum.

Doresc să transmit condoleanţele cele mai sincere, atât din partea mea, cât şi a directorului şi colegilor mei de la Memorialul Buchenwald, precum şi sentimentele noastre de recunoştinţă că am avut posibilitatea de a-l cunoaşte pe Vasile Nuszbaum şi să-i fim alături în momentele aniversărilor eliberării lagărului, atât de importante pentru el. Am putut să râdem împreună cu el, să dezbatem problemele lumii de odinioară şi de astăzi, să ascultăm povestea cutremurător de tragică a pierderii familiei şi a suferinţelor personale. În acelaşi timp, am putut admira omenia, dragostea de oameni, optimismul nestrămutat şi generozitatea care-l caracterizau.

Nu agrea discursurile lungi şi nici patosul. De fiecare dată măsuram împreună durata discursurilor. Nu voia să plictisească pe nimeni, dând întotdeauna prioritate modestiei şi pragmatismului. Aş mai putea enumera multe trăsături frumoase, ieşite din comun, pentru care-l iubeam şi-l admiram pe Vasile Nuszbaum, dar ştiu că nu i-ar fi fost pe plac. Închei spunând doar atât: Dragă Laci bácsi, ne vei lipsi foarte, foarte mult.

În continuare voi transmite mesajele primarului general al oraşului Weimar, al lui Naftali Fürst, fost coleg de lagăr şi preşedintele Comitetului Internaţional Buchenwald, Dora şi Comandourile.

Îşi ia rămas bun Memorialul Buchenwald, îşi ia rămas bun oraşul Weimar, precum şi IKBD – Comitetul Internațional Buchenwald, Dora și Comandourile.

Primarul Peter Kleine, care a semnat Diploma de Cetățean de Onoare conferită lui Vasile Nuszbaum în cadrul unei ceremonii virtuale desfăşurate în luna mai, și-ar fi dorit foarte mult să i-o înmâneze personal în octombrie, își ia rămas bun astfel în comunicatul de presă dat publicităţii ieri, 27 august 2023:

Am aflat cu mare tristețe de moartea lui László Nuszbaum. Îi suntem profund recunoscători pentru deceniile sale de angajament pentru o lume mai bună, mai umană și mai liberă. Vom duce mai departe moștenirea sa. Gândurile mele sunt alături de familia sa, de prietenii săi și de toți cei care l-au cunoscut.

„Oraşul Weimar se înclină în fața lui Vasile Nuszbaum”, a subliniat primarul Peter Kleine.

La ora aceasta, în paralel cu această înmormântare, o delegație din partea orașului și a Memorialului Buchenwald depune o coroană de flori în onoarea lui Vasile Nuszbaum.

Dragă Andrei, Dragi prieteni și camarazi,

Astăzi ne-am adunat pentru un eveniment foarte trist. Vasile Nuszbaum a pornit pe ultimul său drum. Draga Laci, fratele, camaradul meu de soartă, prietenul nostru, ne vei lipsi foarte mult.

Fascismul maghiar şi românesc, precum şi nazismul german au luat totul din viața tânără a lui Vasile prin crimă și violență: copilăria, tatăl, mama, fratele, prietenii, casa.

La 16 ani, când a fost eliberat la Buchenwald, știa deja totul despre moarte și mizerie, despre frică, expulzare, viața în ghetou, despre violență, crimă și deportare, despre SS-iştii malefici în lagărele de exterminare și de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, Buchenwald, Niederorschel, despre marșurile morții, despre singurătatea totală. A reușit să studieze, să reconstruiască totul de la început, să-și întemeieze o familie și să rămână devotat căii sale și convingerilor sale critice.

Vasile, Laci, în ciuda marii sale modestii și tocmai datorită modestiei sale firești, ne lasă un mesaj simplu, dar imens: multe lucruri nu pot fi lămurite sau clarificate în viață. Dar un lucru rămâne clar: democrația este singura cale. Lupta împotriva fascismului, a antisemitismului, a excluderii, pentru umanitate, pentru toleranță, pentru memoria victimelor și a crimelor național-socialismului nu poate fi oprită NICIODATĂ. El a rămas fidel jurământului de la Buchenwald din 19 aprilie 1945 toată viața sa.

Lui Laci nu i s-a dat posibilitatea de a-și cunoaște istoria familiei sau cea a părinților, pentru că totul i-a fost smuls mult prea devreme în viaţă. Oh Buchenwald, ich kann dich nicht vergessen, weil du mein Schicksal bist, spune un vers din cântecul prizonierilor din lagăr. [Oh, Buchenwald, nu te pot uita pentru că tu ești destinul meu]. Viața ta, dragă Laci, este și va rămâne de acum încolo o parte din destinul nostru.

László nu mai este printre noi. Ne obligă cu atât mai mult să transmitem mai departe un ecou al vocii sale amuțite, ecoul umanității, al iubirii, al memoriei, pentru ca tragedia urii să nu distrugă din nou speranța și democrația.

Comitetul Internațional Buchenwald, Dora și Comandourile îți mulțumește, Laci, pentru angajamentul tău neobosit în favoarea libertății și democrației, pe care orașul Weimar l-a recunoscut prin acordarea cetățeniei de onoare.

Fii binecuvântat – nu te vom uita niciodată!

Naftali Fürst,

fost prizonier în lagărele de concentrare din Sered, Auschwitz-Birkenau și Buchenwald.

președinte al IKBD.

Zoltán Tibori Szabó: În memoria lui László Nuszbaum (1929-2023)

S-a născut la Turda, în 1929, într-o perioadă în care să te naști evreu în România nu era deloc de dorit. Desigur, omul nu poate decide când și unde să se nască, și de sub această limitare nici el nu a fost exceptat. Aș putea spune că a crescut odată Garda de Fier, și-au întărit mușchii în același timp, ceea ce de asemenea nu era un semn al norocului. Apoi, în septembrie 1940, la doar 11 ani și jumătate, s-a mutat cu familia la Cluj, de cealaltă parte, partea maghiară a graniței trasate de cel de-al doilea Arbitraj de la Viena. Părinții săi au decis să se mute pentru că tatăl său nu și-a luat niciodată cetățenia română, dar și pentru că doreau să-și trăiască din plin maghiaritatea, iar acest atașament față de limba maternă și cultura maghiară l-au transmis și copiilor lor. În semn de recunoștință pentru acest atașament, în primăvara anului 1944, Ungaria i-a exclus pe toți din societatea sa, i-a despuiat de tot ce aveau, i-a închis în ghetou și i-a deportat la Auschwitz.

La vârsta de 15 ani, smuls cu forța din sala de clasă a Liceului Evreiesc din Cluj, László Nuszbaum a ajuns complet neajutorat în cel mai cumplit iad al lagărelor de exterminare naziste, unde și-a pierdut mama și fratele. Tatăl său a murit într-un lagăr din Germania cu puțin timp înainte de eliberare. László a fost dus de la Auschwitz la Buchenwald, unde, în aprilie 1945, la vârsta de doar 16 ani, a depus un jurământ, alături de mii de alți prizonieri eliberați, pe Appelplatz-ul de pe Ettersberg, de a lupta împotriva fascismului, a nazismului și a tuturor formelor de excludere și discriminare atât timp cât va trăi. Și-a îndeplinit acest jurământ cu cele mai pure intenții și cu cel mai mare angajament pentru tot restul vieții sale. Ori de câte ori a putut, s-a întors pe Ettersberg pentru a lua parte la comemorările anuale, pentru a-și aminti de victime și pentru a-și reafirma jurământul de odinioară.

Deși după Holocaust ar fi putut să se stabilească în Occident, a decis să se întoarcă acasă și să ia parte la construirea noii societăți mai drepte promise de prietenii săi, prizonieri cu vederi de stânga din Buchenwald. A mers la Turda, și-a terminat studiile secundare și apoi s-a înscris la Universitatea din Cluj, unde a studiat matematica și economia. La finalul studiilor, a fost numit asistent universitar și părea să fie pe punctul de a avea o carieră de succes în învățământul superior. Cu toate acestea, nu și-a putut continua activitatea, deoarece originile sale au reprezentat din nou un obstacol, iar numirea sa la universitate și, odată cu aceasta, speranțele sale de a avea o carieră universitară au fost spulberate. O vreme a lucrat pentru săptămânalul evreiesc Új Út [Drum nou] din Cluj, iar apoi a avut norocul de a găsi un loc de muncă în serviciul de documentare al Bibliotecii Universitare din Cluj, unde i s-a îndeplinit dorința de a trăi printre cărți, dar, ca evreu, în România nu a putut niciodată să candideze pentru un post de conducere. A continuat însă să scrie, publicând articole în cotidianul Igazság, în săptămânalul Új Út și în revista Korunk.

A ajuns în redacția Új Út în toamna anului 1949. În echipa lui Samu Kahána, redactorul-șef, și a lui György Fekete, directorul ziarului, a fost coleg cu ziaristul deosebit de talentat Otto Rappaport și cu jurnaliști de marcă precum László Erős, Miklós Kallós, Lajos Erdélyi, András Glancz, Éva Róth, Sára Tabák și Oszkár Weiss.

S-a căsătorit în 1952 și, la scurt timp după aceea, soția sa, violonista Szilvia Brüll, i-a dăruit un fiu. András și soția sa, Gerlinde, au emigrat în 1984 și acum locuiesc în Germania împreună cu fiica lor, Sonia. De ei László Nuszbaum a fost întotdeauna foarte mândru și pentru ei ar fi făcut orice sacrificiu. În ultimii săi ani, cea mai importantă sarcină pe care și-a asumat-o a fost îngrijirea soției sale, căreia a încercat să-i ofere cele mai bune condiții posibile.

L-am cunoscut mai îndeaproape pe László Nuszbaum în perioada când eram interesat de explorarea și înțelegerea crizei identitare a supraviețuitorilor Holocaustului din Transilvania de Nord. Prietenia noastră a fost adâncită de cercetarea și scrierea istoriei Liceului Evreiesc din Cluj, pentru care am primit informații importante și ajutor de la el, de la Lídia Vágó Rosenfeld, de la Judit Mureșan Kertész și de la mulți alți colegi de-ai lor. În timpul cercetărilor mele, am purtat cu László Nuszbaum discuții timp de ore îndelungate, chiar zile întregi. Am învățat multe de la el. De exemplu, că identitatea unui om poate fi definită doar de acel individ, de nimeni altcineva. După toate prin care a trebuit să treacă în viață, László Nuszbaum și-a definit propria identitate astfel: „Din punct de vedere cultural sunt maghiar, dar originile mele evreiești sunt de neșters.” 

Mi-a dăruit prietenia sa. M-am atașat de el, l-am respectat, am încercat din tot sufletul să-i întorc prietenia. I-am admirat calitățile de dascăl și de orator, de care m-a convins în nenumărate ocazii. Când l-am invitat să țină prelegeri în cadrul cursurilor mele de la universitate, mi-am dat seama că în cinci minute le spunea studenților mei mai multe despre tragedia evreilor din Transilvania de Nord decât le-aș fi putut spune eu într-un semestru întreg.

I-am oferit nu doar prietenie, ci și sarcini constante. În special, să depună mărturie, din nou și din nou, despre tot ceea ce trăise. Știam că îi așezam o povară pe umeri, dar el o accepta mereu. Mărturiile, interviurile sale autobiografice – fie cele realizate prin proiectul Centropa, cele imortalizate de Studioul Televiziunii Române din Cluj sau de către Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite – sunt acum cunoscute în întreaga lume. La îndemnul meu, s-a așezat și în fața camerei de filmat a tânărului și talentatului meu coleg László Csibi, cu care a realizat documentarul Nussbaum 95736, care este, de asemenea, cunoscut azi de publicul larg. Aceste mărturii, aceste confesiuni vor servi la conștientizarea și educarea generațiilor care ne vor urma.

Pantalonii lui vărgați de deținut, aduși acasă din lagăre, se află azi în păstrare la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, D.C., iar poveștile sale sunt păstrate de interviurile și mărturiile amintite. Rămâne ca noi să îi păstrăm învățăturile și să îi prețuim memoria. În ceea ce mă privește, el va fi mereu amintit și rememorat. Îmi voi aminti întotdeauna atât de suspinele sale provocate de tragicele dileme morale la care istoria și soarta l-au expus, cât și de seninătatea și veselia sa indestructibile, de glumele sale excelente și de zâmbetul său de năzdrăvan – dar mai presus de toate de umanismul său onest și solidaritatea sa necondiționată.

Odihnește-te în pace, dragul meu prieten! Vei rămâne mereu alături de noi.

Zicroncha livracha!

---

[1] În anumite publicaţii numele lui apare şi cu ortografia Nussbaum.

[2] Iată câteva dintre articolele scrise de Vasile Nuszbaum: https://baabel.ro/2013/06/vasile-nussbaum-are-vreun-rost-comemorarea-holocaustului/, https://baabel.ro/2019/01/jidanii-in-razboi/,https://baabel.ro/2017/04/11-aprilie-2017-72-ani-de-la-eliberarea-lagarului-buchenwald/,https://baabel.ro/2017/01/salvat-viata-unui-om/