Din 7 octombrie încoace, de când a avut loc pogromul din Israel și de când a început războiul, cuvintele sunt doar palide reprezentări a ceea ce simt și vreau să spun. În toată media se folosesc din belșug termeni ca oroare, atrocități, crime, teroare, viol, profanare, cumplit, măcel îngrozitor, asasinat… Aș putea continua căutarea cuvintelor, ele însă nu pot reflecta magnitudinea celor înfăptuite monstruos, într-o dimineață de început de toamnă, asupra unor oameni fără nicio vină, mai mult și mai de neimaginat, asupra unor copii. Actele teroriste sunt de o lașitate scârboasă, bărbați care ”reușesc” să ucidă oameni lipsiţi de apărare, în paturile lor, sunt mai mult decât josnici.

Sunt multe relatări, circulă filmări, se fac mărturii, se află lucrurile care par a fi ireale din prisma urii prin care au fost generate. Eu nu pot și nu vreau să fac analize politice, eu pot doar să spun ce simt eu – așa cum fac în revista Baabel de peste doi ani – și felul în care toate acestea mă privesc pe mine, din postura de ființă umană care face parte din aceeași specie căreia îi aparțin și teroriștii, membri ai organizației Hamas. Din această postură, îmi este rușine pur și simplu că sunt și eu om la fel ca ei. Mă voi opri din a-i denumi folosind cuvântul ”om”.

Din prima zi, când am văzut filmările cu ura sălbatică îndreptată împotriva femeilor, nopți și zile întregi mi s-au învârtit în minte întrebări care revin și revin și pe care le-aș pune femeilor palestiniene trăitoare în spațiul cunoscut ca Fâșia Gaza.

Peste tot în lume, indiferent de gradul de dezvoltare al societății, femeile sunt cele care asigură căldura căminului familiei, sunt cele care dau viață fiilor și fiicelor pe care apoi îi îngrijesc, îi educă și îi cresc. Este inutil să mai descriu eu ce înseamnă o mamă și cât de luminos este rolul ei într-o familie.

Din aceste motive bine cunoscute tuturor, le-aș întreba acum pe femeile din Gaza: ”Asta ați făcut? Asta ați lăsat să se întâmple cu fiii voștri? Pe acești monștri i-ați hrănit, i-ați îngrijit și i-ați alintat zi după zi, ca să crească mari și să fie capabili de asemenea fapte? I-ați crescut și i-ați educat pentru a fi capabili de violuri colective și de profanarea cadavrelor umane? Și după ce s-au întors acoperiți de sângele copiilor decapitați, aducând cu ei oamenii răpiți și schingiuiți, voi îi puteți privi la fel ca înainte? Le-ați pregătit apa ca să-și spele sângele de pe mâini? Și sângele unde s-a scurs, nu cumva și pe mâinile voastre?

Mame, surori, soții, fiice ale acestor creaturi monstruoase, în numele cărui Dumnezeu puteți să dormiți noaptea în tihnă? Dacă nu vă condamnă societatea prin legile ei, conștiința voastră n-o face?”

Se vorbește în spațiul public despre faptul că mulți dintre palestinienii din Gaza nu au legătură cu Hamas. Îmi este greu să cred așa ceva, este imposibil ca absolut nimic, cât de puțin măcar despre intențiile acestui masacru să nu se fi aflat. Tăcerea duce la complicitate și deci la vină împărtășită. Pot să înțeleg ce înseamnă îndoctrinarea, consecințele ei se văd. Totuși, fiecare om are o busolă interioară care îl ghidează și ar trebui să-l stopeze de la a comite atrocitățile pe care tocmai le vedem. Nu judec nimic, ci doar constat lucrurile care sunt evidente și de aceea nu pot să cred în niciun fel de justificări și explicații pentru ceea ce au făcut teroriștii în 7 octombrie 2023. Cred însă cu toată fermitatea că faptele lor abominabile trebuie făcute publice, trebuie cunoscute peste tot în lume. La acest lucru putem contribui fiecare. Și mai cred în puterea poporului israelian de a-și reveni din șocul și durerea prin care trece acum.

Anca Laslo