În scurta istorie de la întemeierea Israelului, tânărul stat s-a confruntat cu atitudini dușmănoase din partea majorității lumii. Numai în pragul catastrofelor, cum a fost măcelul din 7 octombrie 2023, o parte a lumii și-a exprimat pentru o scurtă vreme regretul pentru cele întâmplate și i-a condamnat pe teroriști. Este de apreciat că România este printre cele mai obiective țări ca atitudine față de războiul din Gaza. Palestinienii sunt sprijiniți de majoritatea lumii, fiindcă noi suntem considerați cotropitori. Dar oare prim-miniștrii israelieni, Rabin, Peres, Barak și Olmert, nu au încercat să încheie acorduri de pace cu palestinienii, oferindu-le mari retrocedări teritoriale? Dar răspunsul palestinienilor a fost sau „totul sau nimic”, totul însemnând desființarea statului Israel. Așa sunt educați copiii lor din generație în generație. După evenimentele de la 7 octombrie, majoritatea statelor lumii ne condamnă pentru reacția disproporționată și suferința poporului din Gaza. Dar acel popor este implicat până la gât în crimele Hamasului. În 7 octombrie mulți “civili” au năvălit și ei să jefuiască și să ucidă în kibuțurile de la graniță, tocmai cei care îi ajutau și le transportau bolnavii la spitalele israeliene. Cum se poate că fiecare a doua, a treia casă, fiecare grădiniță, școală, spital din Gaza, adăpostesc muniții, arme și tuneluri ale Hamasului? Oare două milioane de locuitori “naivi” nu s-ar fi putut împotrivi celor câteva zeci de mii de teroriști? Trebuie să trăiești în Israel ca să înțelegi că pentru noi acest război este unul de supraviețuire. Două sute de mii de israelieni au fost evacuați din așezările de lângă granițele de sud și nord și locuințele lor au fost distruse fie de Hamas, fie de Hezbollah.

Cititorul trebuie întâi să înțeleagă că mulți dintre noi consideră că atitudinea anti-israeliană este în general asociată cu antisemitismul, ale cărui rădăcini sunt bine cunoscute.

Oare de ce mulți studenți americani îi urăsc pe evrei și Israelul și de ce atâția tineri americani vor ca Israelul să dispară și teritoriul lui să fie dat Hamasului, deși majoritatea populației USA este (deocamdată) în favoarea Israelului? Oare ce repercusiuni are și va mai avea această atitudine a tinerilor americani?

Una din cauzele care au dus aici este că propaganda pro-israeliană a fost multă vreme neglijată, în timp ce palestinienii – via BDS și alte organizații antisioniste / antisemite – au investit multă energie și fonduri în propaganda împotriva Israelului. Apoi numărul musulmanilor este de o sută de ori mai mare decât cel al evreilor. Și încă un lucru despre care nu se vorbește fățiș: occidentalii se tem de extremiștii musulmani!

Studenții și educatorii anti-israelieni și antisemiți din universitățile americane.

De curând, apreciatul colaborator CNN, Fareed Zakaria, un jurnalist american musulman născut în India, a abordat subiectul îngrijorător al antisemitismul din universitățile americane. În articolul intitulat Why University Presidents are under Fire, Zakaria se referă la recenta depoziție a președintelor celebrelor universități Harvard, Penn și MIT convocate de House Committee on Education and the Workforce (Comitetul pentru educație și forță de muncă al Congresului) pentru a fi chestionate despre antisemitismul din universitățile lor.

La întrebarea dacă declarațiile unor studenți care aprobă genocidul evreilor este în concordanţă cu normele de comportament ale instituțiilor pe care ele le conduc, cele trei au răspuns la unison “depinde de situaţie”.

Consecința acestei atitudini, care reflectă probleme fundamentale de educație și un antisemitism înrădăcinat, a fost condamnarea de către unele personalități, retragerea unor donații importante (nu numai ale donatorilor evrei) și demisia “voluntară” a președintei universității Penn.

In zilele acestea si Claudine Gay, președinta universitătii Harvard a demisionat, fiind acuzată de plagiat şi antisemitism.

În același timp, toate trei au fost împotriva antisemitismului în campusurile studențești. Dar, vorba ardeleanului: “După ploaie chepeneagă”.

Fareed susține că universitățile care pe vremuri au dus faima educației americane și-au pierdut din popularitate în fața publicului american și pe bună dreptate. Scădere în popularitate se manifestă, printre altele, prin faptul că în ultimul deceniu numărul candidaţilor la studii universitare a scăzut, fapt motivat de părerea că universitățile merg într-o directive greșită. Se pare că a contribuit şi intenţia, iniţial lăudabilă, a conducerii universităților de a diversifica structura etnică şi socială a studenţilor. Dar prin această orientare, universităţile au neglijat tendința spre excelență a studiilor. Studiile academice au fost înlocuite de preocupări politico-sociale. Curtea Supremă a SUA s-a exprimat recent că în aceste locuri, calitatea profesională a celor admiși a fost influenţată negativ de cota rasială care trebuie respectată, chiar dacă s-ar fi putut găsi candidați cu o pregătire mai bună.

Pentru a favoriza această politică, unele universități au renunțat la testul SAT (Scholastic Aptitude Test) care verifică aptitudinile candidaților la admiterea la universități. Noile criterii de admitere rasa și sexul candidatului au o pondere foarte mare. Și subiectele predate sunt în defavoarea științelor. Pe de-o parte, universitățile propagă o politică de spațiu ocrotit, ferit de agresiunea discursurilor care exprimă ura, pe de alta, studenții evrei se întreabă de ce această politică nu se aplică și asupra lor, întrucât evreii, la fel ca asiaticii, sunt tot timpul agresați verbal și chiar fizic. Conducerea universităților nu poate explica aceste diferențe de atitudine.

Autorul conchide că aceste universități și cei care le conduc trebuie să revină la situaţia anterioară şi să-și recâștige reputația prin studiu și cercetări.

Tot mai multe voci serioase din SUA consideră că e timpul ca extremismul campusurilor să înceteze. Se pare că situaţia care a dus la convocarea şi audierea în fața Congresului a celor trei conducătoare de mari universităţi este urmarea inevitabilă a zecilor de ani de politizare a universităților din SUA.

Istoria antisemitismului în universități

În Evul Mediu evreii erau foarte rar admiși la universități, iar conducerea acestora se opunea fățiș iudaismului și evreilor. Ostilitatea a continuat până la emanciparea evreilor europeni, în a doua parte a secolului al XIX-lea. De atunci, evreii capabili au fost primiți la universități, deși discriminarea a continuat, de data asta provocată și de invidie, fiindcă mulți studenți evrei excelau.

Odată cu accentuarea politicii împotriva evreilor la nivel european a fost legiferată şi cota maximă de admitere a studenţilor evrei în universităţi care îndeobşte era de câteva procente din numărul total al studenţilor (numerus clausus).

Studenții și cadrele didactice au încurajat stabilirea unei cote de studenți evrei admiși la universități. La fel ca în alte state europene, unii studenți români și unele cadre didactice de dinainte și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (la Iași, Cluj și alte orașe) erau printre liderii mișcărilor violente antisemite.

Cota studenților admiși la universități se stabilea pe bază de religie și rasă. Numerus clausus pentru evrei a fost folosit în Germania, Irak, România, Ungaria, Polonia, Rusia (chiar și în URSS), Austria, Letonia, Olanda, Canada, Statele Unite, guvernul francez Vichy și în 1940, chiar și în Iugoslavia.

Germania nazistă a interzis admiterea studenților evrei și i-a exmatriculat pe cei deja admiși.

În Statele Unite, la începutul secolului XX, mai multe universități aveau o politică de reducere a numărului de studenți evrei. Printre ele se număra și Harvard, care după cum scriam, încearcă același lucru, prin metode voalate. Abbott Lawrence Lowell, rectorul universității Harvard între 1909-1933, a cerut comisiei de admitere să le ceară candidaților “de rasă ebraică” un standard mai ridicat și să limiteze ponderea lor la 15%. Erau preferați cei care nu se declarau în public evrei și nu aveau “stereotipuri specifice” etniei lor.

La universitatea Stanford din California, discriminarea candidaților evrei la admitere a continuat şi în anii 1950.

Antisemitismul din universități în secolul XXI s-a deghizat în boicotul împotriva Israelului. Boicotul academic, inițiat în 2004, intenționa să aplice presiuni asupra Israelului, în folosul palestinienilor. Fiind parte a rău-famatului BDS, boicotul a fost condamnat de multe figuri academice (evrei și ne-evrei) din toată lumea, susținând pe bună dreptate că pedepsirea colectivă a universităților israeliene este contraproductivă.

La universitatea din Sydney, Australia, s-au semnalat incidente antisemite în anul 2006, ele fiind atribuite mișcărilor de stânga. Reamintesc că universitatea din Melbourne poartă numele Monash, după eroul național australian din Primul Război Mondial, generalul evreu John Monash.

În mai multe universități din Franța protestele anti-israeliene ale studenților, mai ales musulmani, se încheie cu fraza “Moarte evreilor”, urmată, uneori, și de agresiuni fizice.

Antisemitismul studențesc britanic este provocat mai ales de studenții musulmani, dar nu numai. Mulți declară că sunt anti-sioniști, nu antisemiți… Este lăudabil că în 2020, ministrul britanic al educației, Gavin Williamson, a acuzat universitățile britanice pentru tolerarea antisemitismului în campusurile lor.

Situația în unele universități din Statele Unite este și mai gravă. În septembrie 2021, într-un sondaj făcut printre evrei, 65% au răspuns că suferă de incidente antisemite din parte “stângiștilor”, iar 50% simt că trebuie să-și ascundă identitatea evreiască. Aceste lucruri se petrec la Berkley, Duke, Harvard, Stanford, MIT, Penn, Tufts, Cornell și altele.

În 2023, 70% dintre studenții evrei americani au fost expuși unor acte de antisemite. Protestele anti-sioniste (antisemite) nu se limitează la agresiuni verbale, ci se exprimă adesea prin agresiuni fizice ale studenților evrei, pe pereți se desenează svastici și se scriu inscripții rasiste la adresa evreilor.

Cu timpul, conducerile universităților au devenit tot mai tolerante, încurajându-i pe antisemiți, astfel încât după măcelul din 7 octombrie, un “instructor” din Stanford a justificat acele crime, i-a amenințat pe studenții evrei din grup și a negat Holocaustul. Conducerea universităţii Stanford a fost criticată pentru că nu a condamnat terorismul și antisemitismul.

În lipsa unei propagande pro-israeliene guvernamentale, Noa Tishby, o americană de origine israeliană, face turnee în diferite universități şi ține discursuri, încercând să explice studenților că scopul sionismului nu a fost niciodată anihilarea poporului palestinian.

Antisemitismul universităților din țările care se consideră democratice dă mult de gândit multor oameni de bună credință, dar mai ales evreilor și în primul rând celor din Israel.

Ce se va întâmpla peste 10-20 de ani când acești studenți vor deveni liderii lumii “libere”? Pentru evrei, dar mai ales pentru Israel, va fi probabil foarte rău.

Tiberiu Ezri

Bibliografie

https://www.timesofisrael.com/poll-most-young-americans-back-ending-israel-many-find-jewish-genocide-calls-okay/

https://edition.cnn.com/2023/12/08/opinions/israel-palestine-antisemitism-american-universities-zakaria/index.html

https://www.wsj.com/articles/what-universities-have-done-to-themselves-antisemitism-hearing-dei-woke-history-abf4901b

https://www.jewishvirtuallibrary.org/harvard-s-jewish-problem

https://www.theage.com.au/technology/an-unholy-alliance-20060904-ge32as.html

https://www.theguardian.com/education/2020/oct/09/williamson-accuses-english-universities-of-ignoring-antisemitism

https://www.washingtontimes.com/news/2021/nov/26/jewish-leaders-worry-about-rising-antisemitism-lef/

https://en.wikipedia.org/wiki/Universities_and_antisemitism

https://www.reuters.com/world/us/over-70-us-jewish-college-students-exposed-antisemitism-this-school-year-survey-2023-11-29/

https://fortune.com/2023/10/27/stanford-alumni-students-hamas-israel-response/