Au trecut trei secole de la moartea celui care este considerat părintele microscopului: Antoni van Leeuwenhoek (olandezii îl pronunță LEU-ĂN-HUK).  Fără îndoială că el a schimbat pentru totdeauna modul în care este văzută și înțeleasă lumea. 

Totuşi, nu el a inventat microscopul!  S-au făcut încercări și înaintea lui, dar cu rezultate foarte nesatisfăcătoare. Lupele erau cunoscute chiar din antichitate.  Leeuwenhoek a fost primul care a construit un microscop funcțional și, mai ales, el a fost primul care a observat și a descris lumea minunată a vietăților minuscule, nebănuite până atunci.

Pentru Olanda, secolul al XVII-lea a fost perioada de aur: vasele comerciale olandeze brăzdau mările și aduceau mirodenii din colonii, acasă se dezvoltau manufacturile, mulți oameni se bucurau de o relativă bunăstare și, mai ales, Olanda fiind o republică protestantă, nimeni nu trebuia să se teamă nici de rege, nici de inchiziție.  Cultura și arta au luat un mare avânt – e suficient să ne gândim la Rembrandt sau Spinoza. 

În această lume în plină efervescență s-a născut Antoni van Leeuwenhoek în orașul Delft, în 1632.  Tatăl lui avea un atelier unde se făceau coșuri – nu e mare lucru, dar produsele lui erau foarte căutate ca ambalaj pentru ceramica vestitei manufacturi din Delft – așa că afacerea mergea bine.  De fapt, în registrul de botezuri e trecut numai ca „Anton al lui Filip”.  Numele van Leeuwenhoek (adică „de la colțul leilor”) și l-a luat singur, pentru că s-a născut într-o casă de colț, lângă poarta de răsărit a orașului, numită și Poarta Leilor.  Ca prin minune, poarta a rămas practic neschimbată!

Era un copil talentat, înzestrat cu o mare curiozitate, dar… după școala primară a fost dat ucenic la un unchi, negustor de stofe.  Apoi a petrecut o vreme la Amsterdam, la un alt negustor, un scoțian, unde a deprins și oleacă de engleză.  Să studieze, să se ocupe de știință, asta era pentru fiii bogătașilor, el trebuia să-și câștige existența.  Și apoi universitățile erau puține și nu se prea studiau subiecte științifice, ci se limitau mai ales la teologie, filosofie, drept și medicină.  Așadar, ca un mic-burghez cumsecade, a rămas negustor de stofe, studiul fiind pentru el doar un hobby.  Dar asta nu înseamnă că nu a continuat să învețe: a furat meserie la un sticlar, a primit diploma de măsurător de terenuri…  E chiar de mirare că mai găsea timp pentru afaceri, dar se pare că îl ajuta și soția.

Leeuwenhoek a construit peste 300 de microscoape, dar dintre ele mai există doar 13[1] și, din câte știm, a obținut o putere de mărire de până la 250, poate și mai mult – o realizare remarcabilă.  (De ce a făcut atât de multe?  Pentru că fiecare lentilă era un unicat și fiecare microscop avea caracteristici diferite și o putere de mărire diferită.)  Erau construite din alamă sau din argint și erau cam de mărimea unei cutii de chibrituri.  Obiectul cercetat era înfipt într-un ac (1) și privit printr-o lupă puternică (3).  Mai multe șuruburi permiteau ca obiectul să fie mișcat vertical, lateral și să fie rotit, pentru a putea fi observat din toate direcțiile.  Cu șurubul (4) obiectul putea fi apropiat sau îndepărtat de lentilă, până apărea o imagine clară.  Lichide erau introduse într-un tubuleț subțire de sticlă care era apoi lipit de ac.

Microscopul în sine nu era complicat, problema era calitatea lentilei.  Sticla se cunoștea încă din antichitate, dar nu era prea bună, abia dacă era transparentă.

Totuși în secolul al XVII-lea existau ochelari.  Pentru a obține o lentilă, plăcuța de sticlă era pusă într-un tipar rotativ din metal, era șlefuită cu nisip din ce în ce mai fin și apoi lustruită.  (Printre alții, Spinoza practica acest meșteșug.)  Lentilele obținute astfel erau acceptabile pentru ochelari, dar nepotrivite pentru aparate de precizie.  Leeuwenhoek nu și-a dezvăluit niciodată metodele de lucru, poate că a îmbunătățit tehnica șlefuirii, dar folosea și un alt procedeu: lua o baghetă subțire de sticlă și o ținea cu vârful într-o flacără până când sticla se topea.  Picătura de sticlă lichidă era o sferă aproape perfectă și după ce se răcea, funcționa ca o lupă extrem de puternică.  Iată o demonstrație:

Se spune că într-o zi însorită din 1674, Leeuwenhoek a trecut pe lângă balta din satul vecin și i s-a părut că apa este neobișnuit de tulbure.  A luat o probă, a dus-o acasă, a pus-o la microscop și a rămas surprins: în apă era o întreagă grădină zoologică, pe niște firicele verzi mișunau tot felul de vietăți nemaivăzute.  Cercetători moderni au reconstituit ceea ce ar fi putut să vadă el cu tehnica pe care o avea la dispoziție:

Bineînțeles că nu putea să fotografieze sau să filmeze cele văzute.  Leeuwenhoek le-a desenat și le-a trimis împreună cu o scrisoare la Societatea Regală din Londra, cea mai prestigioasă academie de științe din lume pe vremea sa.  Descoperirile lui s-au ținut lanț: a observat diverse vietăți microscopice, care, nefiind cunoscute științei, încă nu aveau nici măcar nume – el le-a denumit animalcules (animăluțe).  A descris chiar și microbi, mult mai mici, pe care i-a găsit în placa bacteriană de pe dinți.  Apoi a observat globulele de sânge, fibrele musculare, spermatozoizii.  A descris structura ochilor de libelulă, a cristalelor…  Când a avut diaree, și-a analizat propriile fecale și a descris un parazit care a putut fi identificat abia după peste două secole.  Era Giardia intestinalis și i s-a pus, cu întârziere, diagnosticul…  

Scrisorile au urmat una după alta și multe au fost publicate în Philosophical Transactions of the Royal Society.  (Revista mai apare și astăzi, fiind cea mai veche publicație științifică din lume.)  În sfârșit, în 29 ianuarie 1680 a fost ales membru al Societății Regale și i s-a trimis o diplomă cu pecetea Societății într-o cutie specială de argint.  Era, nici mai mult, nici mai puțin, coleg cu Sir Isaac Newton!  Leeuwenhoek era atât de mândru, încât și-a comandat un portret cu diploma alături, pe masă.  În 1699 a devenit membru corespondent al Academiei Franceze de Științe.

De atunci a devenit o celebritate.  Pe la casa lui s-au perindat nenumărați curioși, printre care regina Angliei, Mary, precum și țarul Rusiei, Petru cel Mare, și amândoi au primit în dar câte un microscop.

***

Mulți au mai încercat să construiască microscoape, dar timp de vreun secol și jumătate, nimeni nu a obținut rezultate mai bune ca Leeuwenhoek.  Abia în a doua parte a secolului al XIX-lea au apărut primele microscoape moderne, produse de firma Zeiss din Jena (Germania) și de atunci a început dezvoltarea unei noi științe: microbiologia. 

Nu știu dacă a fost întâmplător sau nu, dar orașul Delft a devenit unul din centrele importante ale studiului microbiologiei în Europa.  Soțul meu se consideră și el un urmaș al acestei școli, pentru că primul său profesor, precum și mentorii săi la post-doctorat și în cariera de tânăr cercetător, au fost, cu toţii, discipolii Școlii din Delft.  Soțul meu, Aharn Oren [2], a prezentat ilustrația alăturată ca pe o „carte de vizită”, când a ținut o conferință de specialitate la Delft.

 Hava Oren

Bibliografie:

https://link.springer.com/article/10.1007/s10482-023-01859-4

The Surprising “Secret” Lens Making Method Used by the “Father of Microbiology” Discovered After 300 Years

https://www.christies.com/stories/three-seismic-moments-in-science-f783dac0cf344237ad5811f93dc7b805?cid=EM_EMLcontent04144C71Section_A_Story_4_0&COSID=43360451&cid=DM500591&bid=384110437

---

[1] Cea mai recentă descoperire, un microscop de argint cu o putere de mărire de 285, a fost vândut la o licitație la casa Christie’s din Londra în 13 decembrie 2023, realizând 138.600£.  https://www.christies.com/en/lot/lot-6463258

[2] https://www.bio.huji.ac.il/en/content/oren-aharon