Rușine!

Un anumit “rabin” din Israel, cu numele de Meir Shmueli, a trezit recent nu numai indignarea medicilor și politicienilor arabi israelieni, ci și a IMA (Israel Medical Association) și a medicilor și cetățenilor evrei de bună credință. Aceasta persoană care pe nedrept poartă titlul de rabin, instigă împotriva medicilor arabi israelieni. Atașez link-ul cu traducere în engleză care arată câte aberații și minciuni poate scorni această persoană, probabil ca să iasă din anonimat, dar și să creeze tensiune între evrei și medicii arabi israelieni, care în majoritatea lor (la fel că medicii evrei) își practică meseria cu devotament. El îi acuză pe acești medici că amputează mâini sau picioare ale soldaților răniți și că omoară zilnic pacienți evrei, mai mulți chiar decât Hamas. Iar pe farmaciștii arabi israelieni (cam 40% din totalul farmaciștilor în Israel) îi acuză că le dau evreilor medicamente dăunătoare.[1]

Aceste declarații seamănă în esență cu acuzaţia de omor ritual care circula pe vremuri împotriva evreilor.

Președintele Societății Medicale Israeliene, Prof. Zion Hagay, a cerut Cabinetului Militar să condamne aceste declarații care îndeamnă spre ură și discordie între evreii și arabii israelieni.

Poliția a cerut aprobarea Procuraturii de Stat pentru deschiderea unei investigații împotriva rabinului, sub acuzația de instigare la rasism[2].

Din păcate, această lepădătură nu e singur cu asemenea idei, fiindcă el își “educă” astfel discipolii de la yeshiva pe care o conduce.

Într-un articol recent (2 noiembrie 2023) publicat de Fatima Abbas, autoarea susține pe bună dreptate că pe vreme de pace la fel ca pe vreme de război, contribuția medicilor arabi israelieni este esențială. La fel a fost și în recenta pandemie de COVID-19. În 2021, 43% dintre medicii israelieni nou-licențiați au fost arabi și druzi[3].

În calitate de medic în Israel, detest asemenea oameni care lezează unul dintre lucrurile sacre care au mai rămas în societate, tratamentul medical și încrederea pacienților în medici.

Eu practic medicina în Israel din ianuarie 1979, deci exact de 44 de ani. Încă din rezidențiat am avut colegi arabi. Unii erau foarte buni din punct de vedere profesional, iar alții mai slabi, exact la fel ca medicii evrei veniți ca noi imigranți. Nu contează cine ești și de unde vii, contează pregătirea ta, etica profesională, comportamentul și devotamentul tău față de pacient.

În continuare, când am lucrat ca șef de secție, au fost și la noi, la fel ca în restul țării, mulți medici arabi și asistente arabe. Majoritatea erau devotați meseriei și pacienților, indiferent dacă erau evrei sau arabi, pe vreme de război sau de pace. Noi practicăm medicina și nu o amestecăm cu politica. De când mama mea e bolnavă, a fost internată de mai multe ori la spital și am ajuns cu ea de multe ori la urgențe. Majoritatea medicilor la urgențe au fost arabi israelieni. Au tratat-o pe mama (și nu numai pe ea) cu respect și profesionalism.

În încheiere, sper că acest “rabin” va fi pedepsit și sper că nu a reușit să creeze o nouă breșă între arabi și evrei.

Medicii, asistentele medicale și farmaciștii trebuie să-și continue dedicația față de pacienți ignorând declarațiile buruienilor societății.

Tiberiu Ezri


[1] https://www.middleeastmonitor.com/20231231-rabbi-meir-shmueli-makes-controversial-accusations-against-arab-doctors/ , https://www.bhol.co.il/news/1633756

[2] https://www.jpost.com/israel-news/article-779815  

[3] https://www.jpost.com/opinion/article-771253

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

48 Comments

  • Agnes+vass commented on January 4, 2024 Reply

    Nu ea sa important ca e rav, ci că sint pacienti care refuza sa fie tratati de medici arabi care lucreazac cu noi cot la cot.Ceea ce totusi m-a ingriorat sint doctorii din Gaza care nu sau impotrivit la ororilor la care au fost supusi prizonierii impotriva, fapt care contravine juramintului lui Hipocrate. Mulţi dintre ei au invatat in Israel. Multi pacienti din Gaza sint tatati in spitalele din israeL Probabil pe doctorii din Gaza i-ar costa viata.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Adevarat! Si la noi la Wolfson au fost tratați mulți copii cu malformații cardiace și au fost și medici de-ai lor la specializare la noi. Toate acestea în timp ce două rachete Hamas au aterizat lângă spital.

  • Elena Stoican commented on January 4, 2024 Reply

    E foarte rău când ura domină rațiunea, așa cum s-a întâmplat și la acest rabin. Chiar dacă ați scris negativ la adresa lui, s-ar putea ca articolul să-i crească vizibilitatea atitudinii sale și asta să-i satisfacă orgoliul. Din partea mea aveți felicitări pentru articol. În cazul de față tăcerea ar fi fost mai rea decât orice, domnule Tiberiu Ezri!

    • Andrea Ghiţă commented on January 4, 2024 Reply

      Mă îndoiesc că rabinul în cauză citeşte Baabel, astfel încât nu cred că articolul d-lui Ezri îi va “satisface orgoliul”. În schimb e important ca cititorii sceptici privind relaţiile actuale dintre evreii şi arabii din Israel pot vedea manifestarea unei frumoase solidarităţi din cadrul societăţii medicale şi nu numai.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Va mulțumesc.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Va mulțumesc

  • Lucian-Zeev+Herscovici commented on January 4, 2024 Reply

    Felicitari domnule Ezri. Nu cred ca domnul la care va referiti ar fi reprezentativ ca rabin. Ceea ce e regretabil e ca apare o asemenea gandire. Exista medici buni si mai putin buni, dar nationalitatea lor nu are importanta in acest sens. La fel si farmacistii. Sper ca o parere ca cea a domnului la care va referiti este izolata si nu are influenta in Israel. Din nou, felicitari pentru respingerea ei.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Vă mulţumesc domnule Herscovici.

  • George Schimmerling commented on January 4, 2024 Reply

    Felicitari Tibi pentru opinie. Spitalele erau poate ultimul loc in care politicienii au reusit sa-si bage coada. Poate ca de aceea , medicina israeliana era si este atat de apreciata in lume. Un astfel de “rabin” nu are nimic in comun cu spiritul iudaic ori cu invataturile Rambamului. Intr-o tara normala el si alti rabini iudeo-nazisti (Dov Lior de exemplu) ar fi trebuit sa stea in spatele gratiilor pentru incitare. Faptul ca el stie ca poate sa dea astfel de declaratii aberante si nu i se intamplă nimic, este inca un semn al decaderii morale a societatii israeliene in “epoca” Netanyahu.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Mulţumesc George.

  • gabriel+gurman commented on January 4, 2024 Reply

    As dori să atrag atenția tuturora ca Israelul e o țară cu un regim democratic-liberal si ca de aceea cetățenii plătesc zilnic pentru acest fapt, întrucât în felul acesta se dă posibilitatea oricărui PROST nu numai să spună prostii, dar să le și difuzeze…..
    Era mai bine pe vremea ”Odiosului”?!
    GbM

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      E trist că avem printre noi extremiști: și de dreapta și de stânga.

  • Peter Singer commented on January 4, 2024 Reply

    Felicitari domnule Ezri pentru un articol excelent. Oare cat timp mai trebuie sa treaca pana ce toti israelienii dar si arabii vor intelege ca realitatea este asa cum este si trebuie optimizata corespunzator. Desigur 7 Octombrie a necesitat un raspuns necrutator dar …cei 2,3 milioane din Gaza raman… Israelul trebuie sa gaseasca o cale sa traiasca cu ei, daca nu, violenta va continua la nesfarsit.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Complet de acord domnule Singer.

  • Monica+Ghet commented on January 4, 2024 Reply

    OY VEE!!

  • Andrea Ghiţă commented on January 4, 2024 Reply

    Nu mă miră atitudinea acestui rabin, pentru că superstiţiile şi intoleranţa reflectă, cred eu, teama ancestrală faţă de cei diferiţi. Salut atitudinea tuturor organizaţiilor şi instituţiilor care şi-au ridicat glasul împotriva acestor idei toxice şi incitante la ură şi au iniţiat măsuri pentru penalizarea lor.

  • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

    Daca luam acest articol in care un rabin pana acum necunoscut a spus o prostie si facem un mare taraboi din el, atunci unde trebuie sa punem prostiile emise de Olmert, Lapid, Barak, Moshe Ya’alon, Liberman si altii.

    • Andrea Ghiţă commented on January 4, 2024 Reply

      Cred că importanţa acestui articol nu constă în prezentarea prostiilor emise de un rabin quasi-necunoscut, ci în SCOATEREA ÎN EVIDENŢĂ A ATITUDINII SOCIETĂŢII CIVILE MEDICALE ISRAELIENE CARE A FĂCUT FRONT COMUN ÎN APĂRAREA MEDICILOR ARABI. Cât despre prostiile politicienilor, ele se comit tot timpul atât într-o tabără, cât şi în alta, numai că – din păcate – dacă se comit în tabăra aflată (vremelnic) la guvernare, atunci sunt plătite de populaţie. Uneori foarte scump.

    • Hava Oren commented on January 4, 2024 Reply

      Din păcate nu este „UN rabin necunoscut”. Afirmațiile fostului rabin șef sefard, Ovadia Yosef, sunau cam la fel și o fracțiune semnificativă a populației israeliene le acceptă.

      • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

        Asa cum spui astea nu sunt “niște prostii spuse” ci îndemn difuzat la ură împotriva medicilor care ne tratează în mod conștiincios.

      • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

        Poate ca-I un rabin important, dar pemtru mine NU, fiind ca eu n-am auzit de el pana acum.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Da, condamn crimele monstruoase ale canibalilor Hamas si pe cei care i-au ajutat și aș dori să-i văd spânzurați unul câte unu. Dar ce are treaba asta cu denigrarea unor medici arabi israelieni care își fac datoria în mod onorabil?

      • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

        N-are treaba, eu am raspuns la cineva care l-a amintit pe rabunul Meir Kahana

  • Eva+Grosz commented on January 4, 2024 Reply

    Rabinii sunt considerați în general oameni deștepți.
    Nu înțeleg ,cum a ajuns acest rabin la declarațiile făcute de el. Ori nu este întreg la minte , ori ura i-a întunecat mintea.Sper și cred ,că nu sunt mulți de felul lui.Medicul meu și al soțului meu e arab. Nu am decât cuvinte de laudă.

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      El dovedește că nu toți rabinii sunt deștept, dar dacă exemplarul ăsta e deștept asta e și mai rău.

    • Veronica Rozenberg commented on January 4, 2024 Reply

      Eva , oare desteptaciunea face pe cineva mai uman, sau ii da o judecata mai echilibrata?

      Experienta mea de viata raspunde cu NU. Ce parere are psihologul tau de referinta in acest sens?

      • Eva+Grosz commented on January 4, 2024 Reply

        Nu am psiholog de referință, dar sunt convinsă că acest rabin nu reprezintă mentalitatea israeliană în general și mi-ar părea rău dacă asemenea declarație cu totul ieșită din comun ar fi considerată parte a mentalității israeliene.

        • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

          Sper să ai dreptate.

        • Veronica Rozenberg commented on January 5, 2024 Reply

          Ma refeream Eva, la cine ai citiat de nenumarate ori, Victor Frankl !!

  • Veronica Rozenberg commented on January 4, 2024 Reply

    Asa cum.ura fata de evrei se ridica precum uleiul pe suprafata apei, tragedia de la 7 oct are sansa sa readuca “kahanismul” printre cetatenii evrei, nu numai cei cu orientare nationalista-dreapta.
    N.B. Despre Meir Kahane se poate citi in wikipedia

    • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

      Foarte îngrijorător!

    • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

      Acuma daca luam acele ideile propagate de Meir Kahane, (adica încurajarea băneasca a părăsirii de către populaţia arabă spre alte tări arabe) de bine. N-ar fi fost arabi in fasia Gaza, n-ar fi fost hamas, n-ar fi fost pogromul din 7 oct, n-ar fi fost aruncati noi născuti evrei in cuptoare de micro unde, n-ar fi fost violate zeci de fete si femei, n-ar fi fost omorati peste 1400 de oameni, n-ar fi fost răpiti sute de personae, fete baieti, copii, bătrani… pentru eliberarea altor teroristi din inchisorile israeliene si pană la urmă n-am fi fost int-un război atat de sangeros. Pacea nu s-ar fi asternut peste poprul israelului, fiindca evreii stiu foarte bine sa se manace bine intre ei. Stanga cu dreapta, religiosii cu nereligiosii, sfarditii cu aschenazii. Ultimul răcnet a fost cand Curtea suprema cu ajutorul consilierei juridice al guvernului si-au luat dreptul de a putea concedia ministrii si chiar Prim ministru alesi democratic.

      • Andrea Ghiţă commented on January 4, 2024 Reply

        Sper că nu aprobaţi, domnule König, teoriile de purificare etnică ale lui Meir Kahane, ci doar le treceţi în revistă.

        • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

          Sper că nici dumneavoastra, domna Ghiţă, nu aprobaţi, pogromul hamasului

          • Andrea Ghiţă commented on January 4, 2024 Reply

            Vorbim de două lucruri diferite: actele abominabile ale teroriştilor şi pedepsirea în masă a unei colectivităţi. Mi-ar părea rău să nu pricepeţi atâta lucru!

            • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

              Rabunul Meir Kahana n-a vorbit de pedepsire în masa si nici de purificare etnică. Astazi arabii israelieni sunt doctori, ingineri, profesori, avocati, judecatori, sunt care fac serviciu military chiar din tabare de refugiati din estul Jerusalimului. Toti acestia sunt in regula. Kahana a vorbit de cei ce nu vor sa fie sub regimul sionist, sa-I ajutam material sa pota sa plece unde vor, in alte state arabe sau Europa, America. Daca-i asculti majoritatea evreilor originali din Romania, care vorbesc de Kahanism si mesihisti, Ai impresia ca ei sunt intruchiparea democratiei, tot timpul i-mi aduc aminte de parintii mei fost comunisti. Si ei au crezut acelasi lucru.

      • Veronica Rozenberg commented on January 4, 2024 Reply

        Dle Konig, arabii nascuti in Israel, o parte din ei refugiati sau obligati a se refugia, in Gaza au mai multe drepturi decat ai dta asupra acestui pamant, pt ca dreptul la pamant este dat prin nastere, de la Rev Franceza incoace.

        Faptul ca lucrurile au evoluat precum au evoluat este in parte vina Israelului. Sunt convinsa ca fiind in Romania, ati fost revoltat cand evreii nascuti acolo erau deprivati de catatenie, desi cred ca Transilvania, de unde probabil ca trageti, situatia era diferita.

        • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

          Atunci, noi ce facem aici? putem pleca. Dupa dumneavoastra, pogromul ce a facut hamasul,e justificat. Eu cred altfel. Dupa cum spuneti vina este a Israelului, nu cred, poate a evreilor.

          • Veronica Rozenberg commented on January 4, 2024 Reply

            Imi pun aceasta intrebare, din pacate l, identitatea mea a fost zguduita dupa cele intamplate.

            Eu nu am spus nimic care sa justifice presupunerea dvs.

            Macelul/uciderea unor civili sau necivili neangajati in lupta, ar fi trebuit de mult pedepsit cu pedeapsa cu moartea.

      • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

        Discernământul este o calitate de baza necesară oricărei persoane. Dacă…
        Dacă persoanele pe care le elogiați nu l-ar fi ucis pe Rabin poate era mai bine acum.
        Dacă …
        “Ha a kicsi kutya nem kakil kipukkadt”.

        • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

          Nu era mai bine. Ori cum ca si Perez, n-ar fi reusit urmatoarele alegeri, care l-au adus la putere prima oara pe Bibi. Si asta din cauza terorismului ridicat. Dupa Rabin eu am fost kugel lager si propelor, daca mai tiii minte. Arafat n-a adus nici pe departe visul israelienilor

      • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

        Eu nu am probleme să-l critic pe Ganz pentru care am votat. Asta este marea deosebire dintre noi. A deosebi între bine și rău, indiferent de convingerile politice pe care le avem.

        • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

          De ce l-ati ales pe Ganz? ca e inalt, ca e ungur, ca e frumos? ca la inceput se balbaia?, Lapid era mai incerzator in sine stie sa se incrunte la aparatul de filmat. Te cucereste imediat, n-are bacalureat, dar e ziarist si intreadevar, stie sa vorbesaca.

          • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

            Răspunsul meu la ultimele două comentarii ale dumneavoastră: nu au nici o legătură cu subiectul articolului.

            • George Konig commented on January 4, 2024 Reply

              Atunci putem schimba tema. De ce spitale din Israel nu vor sa dea teroriștilor Hamas tratamentul medical. Parerea dumneavoastra.

              • Tiberiu Ezri commented on January 4, 2024 Reply

                Nu știu dacă e așa. Sunt pensionar. Am să mă interesez și am să vă răspund.

              • tiberiu ezri commented on January 5, 2024 Reply

                Răspunsul îl gășiți pe internet. Este logic ca cei care se rănesc în Gaza să fie tratați în spitalele lor (de exemplu Shifa) care sunt mai apropiate și bine echipate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *