Statuile și monumentele simbolizează idei / ideologii politice, sociale, culturale, etnice sau religioase, reprezentate prin figuri de oameni importanți, animale, zei, scene din războaie sau din alte evenimente importante. Ele reamintesc oamenilor din acea generație și din următoarele generații despre aceste fapte, unele pozitive, altele negative, de exemplu statuile ridicate în “cinstea” rasiștilor sau dictatorilor.
În privința statuilor, două lucruri m-au impresionat mult în trecut. Unul în sens negativ și celălalt pozitiv. M-a șocat când teroriștii islamici Taliban au distrus celebrul complex de statui ale lui Buddha sculptate în stâncă din regiunea Bamiyan, Afghanistan, datând din în secolul al VI-lea.(1) Pentru Taliban, statuile reprezentau idolatrie și nimănui nu-i păsa că ele erau și un monument cultural al omenirii. La proiectul de distrugere au participat ingineri din Pakistan și din unele țări arabe.
Muzeul Memento Park din Budapesta este un “cimitir de statui” din fostul regim comunist. L-am vizitat acum vreo 20 de ani, când încă nu era muzeu. Alături de statuile marilor capi comuniști și toate simbolurile propagandei regimului, muzeul include acum și o mașină Trabant de producție RDG, cu caroseria din plastic. Chiar și această rablă era un lux pentru cetățenii României anilor 1960.
Acest ciudat muzeu budapestan mai are și un simulator telefonic de “convorbiri” cu marii lideri comuniști. Parcul are 42 de statui ridicate în anii comunismului maghiar, 1945-1989.(2)
Eu cred că muzeul Memento Park este un lucru pozitiv, comparat cu ceea ce au făcut teroriștii Taliban. Nu trebuie să ștergem istoria, chiar dacă ea a fost o pagină neagră a umanității. Este ca și cum am scrie o carte de istorie fără a aminti de Hitler, Stalin, Saddam Hussein, Mao Tse-Tung, Pol Pot, Ceaușescu etc. Statuile acestora cu explicații detailate ale crimelor pe care le-au comis, trebuie păstrate în muzee speciale, nu expuse în locuri centrale și onorate, așa cum fac și astăzi ucrainenii cu “mâncătorii” de evrei Bogdan Hmelnitzky, Stepan Bandera și Symon Petliura.
De ce au fost distruse unele statui ale căpitanului Cook…?
Căpitanul James Cook a făcut trei călătorii istorice în care a descris coasta de est a Australiei, a înconjurat Noua Zeelandă și a documentat prima traversare a Cercului Polar Antarctic. Marea Britanie îl considera un erou național care a descoperit mai multe teritorii decât toți ceilalți navigatori la un loc.
În 2019, la 250 de ani de la debarcarea lui Cook în Noua Zeelandă, s-a construit o replică a vasului și s-a făcut din nou ocolul celor două insule. Câteva grupuri de maori au refuzat să celebreze această zi. Cu doi ani în urmă, un obelisc ridicat în Hawaii, pe locul unde a fost ucis Cook, a fost vandalizat. În ianuarie 2024, de ziua Australiei, o statuie a lui Cook din Melbourne a fost distrusă.
James Cook s-a născut în 1726 în Anglia, într-o familie săracă. Din tinerețe a lucrat pe vase de comerț, iar la 28 de ani a fost primit în marina militară (Royal Navy). (3) În 1768, el a preluat comanda vasului Endeavour cu care a navigat în Pacificul de Sud. De la Rio de Janeiro a înconjurat America de Sud și a continuat spre Tahiti. Cook a interzis echipajului său contactul cu femeile locale pe care alți marinari le infectaseră cu sifilis, dar în zadar. Din Tahiti, Cook a navigat în căutarea unui presupus continent Terra Australis Incognita (Pământul Necunoscut din Sud) și apoi spre insula de nord a Noii Zeelande, descoperită Tasman în 1642. Deși încă nu se cunoștea cauza scorbutului, Cook a insistat ca membrii echipajului să consume cât mai multe fructe proaspete și varză acră, care erau surse de vitamina C.
Principiul lui în interacțiunea cu indigenii era să încerce să-i convingă pe cale pașnică, dar dacă nu reușea, apela la arme. Când niște localnici maori au furat alimente de pe vas, echipajul lui Cook i-a ucis. După ce a trasat harta Noii Zeelande, au continuat spre Australia. Aborigenii australieni au refuzat să ia contact cu el, dar Cook a declarat dominația Britanică asupra Noii Zeelande și a Australiei de Est, chiar și fără acordul băștinașilor.
Un an mai târziu, Cook a fost numit căpitan pe vasele Resolution și Adventure. În a doua călătorie în Noua Zeelandă, zece marinari au fost uciși și mâncați de maori. La a treia călătorie, Cook a aflat cauzele masacrului: marinarii împușcaseră doi maori care au furat pâine de pe vas. Și furturile au continuat, de data aceasta băștinașii le-au furat marinarilor o capră. Cook și oamenii lui au dat foc satului unde locuiau hoții și cum nu au găsit capra, au distrus și alte sate. Tragedia este că băștinașii nu cunoșteau ideea de proprietate și nu puteau înțelege cu ce s-au făcut vinovați.
Următoarea lor oprire, în 1778, a fost în arhipelagul Hawaii. Mii de localnici l-au salutat pe Cook, crezându-l întruchiparea zeului Lono. Când Cook a observat un localnic care încerca să le fure o barcă, l-a luat ostatic pe conducătorul local. Amândoi erau pe țărm. În încăierarea care a urmat, Cook și-a pierdut viața împreună cu patru din oamenii lui și 30 de războinici locali.
Cook a fost o personalitate controversată. A fost un navigator talentat care a descoperit și a descris multe regiuni încă necunoscute. Dar el a adus cu sine nu numai boli (marinarii lui au adus sifilisul în Hawaii), ci și conflicte care au dus la moartea unor localnici.(4) Tot el a pus bazele imperialismului și colonialismului britanic. Așa se explică de ce în Australia și Noua Zeelandă, unele statui ale lui au fost distruse. (5)
…și ale lui Cristofor Columb?
Căpitanul Cook a fost un înger în comparație cu Cristofor Columb și cu conchistadorii spanioli. Lăsând la o parte meritele lui Columb ca navigator, geograf și descoperitor, el a declanșat marea tragedie a distrugerii culturilor locale din America Centrală și de Sud, jaful necruțător al acelor locuri și răspândirea multor boli care au decimat populațiile indigene.(6) Scăderea populației locale a dus apoi la importul sclavilor africani.
Cei care au dus până la urmă la distrugerea statuilor lui Columb în SUA, au fost membrii mișcării Black Lives Matter (viețile negrilor contează) și mișcarea indienilor Taino, a căror cultură este pe cale de dispariție. Șeful lor vedea statuile lui Columb ca pe o greutate care îl apăsa pe piept. Columb este acuzat de genocidul băștinașilor din regiunile pe care le-a descoperit și unde s-a instalat apoi puterea colonialistă spaniolă.
Un studiu publicat în 2019 în Quaternary Science Reviews estimează că din 1497, când europenii au ajuns pe continentul american, și până în 1600 au murit 55 de milioane de indigeni uciși de cotropitori sau de bolile au aduse de ei. Autorii afirmă că în această perioadă bioxidul de carbon atmosferic pe continentul american a scăzut semnificativ, ca rezultat al scăderii enorme a populației și a introducerii de plantații noi care rețin mai mult bioxid de carbon decât pădurile și plantațiile vechi.(7)
În 2020, în SUA au fost doborâte 33 de statui ale lui Columb.(8) Într-o demonstrație din 2020 la Minneapolis, un polițist alb a omorât un protestatar negru, George Floyd. După moartea lui, protestele s-au răspândit în întreaga țară și peste 60 de monumente și memoriale legate de personalități din Sudul Statelor Unite au fost demontate din spațiul public și relocate sau distruse. Ele aparțineau unor lideri colonialiști necruțători și exploatatori ai sclavilor negri. Principalul motiv a fost lupta împotriva rasismului. (4,10,11)
Protestul a ajuns și în muzeele din Londra. Lângă un muzeu din Londra se afla monumentul lui Robert Milligan, un mare comerciant din secolul al XVIII-lea și proprietar de sclavi negri.(11) Statuia a fost întâi acoperită cu inscripția Black Lives Matter și apoi ea a fost demolată.
Motivele distrugerii monumentelor și simbolurilor
Precum am văzut, multe statui au fost distruse din răzbunare. Altele au fost distruse odată cu schimbarea sistemului politic, de poporul fericit că a scapăt de un tiran, ca în cazul lui Stalin sau Saddam Hussein. Altele au fost înlăturate după ce cotropitorul străin care le-a ridicat a fost înfrânt și izgonit.
Există și distrugeri făcute din convingeri religioase. Unele religii interzic venerarea reprezentărilor vizuale ale divinității și credincioșii lor distrug cu bună știință icoanele altora. Poate primul caz documentat este distrugerea idolilor de către Avraam. Un exemplu actual este distrugerea statuilor lui Buddha de către islamiștii din Afghanistan. Acest fenomen se cunoaște chiar în interiorul creștinismului. Protestanții au golit multe biserici europene, distrugând statuile și tablourile venerate de catolici. Valuri de iconoclasm au avut loc și în Imperiul Bizantin. Nenumărate opere de artă au fost distruse astfel de-a lungul istoriei și puținele care au supraviețuit sunt cu atât mai valoroase. (12)
În sfârșit, pentru unii dictatori statuile sunt un capriciu, un moft. Unii dictatori se cred de-a dreptul zei – și nu mă refer la faraoni egipteni sau împărați romani, ci la dictatorii din Turkmenistan ale căror statui le-am văzut în vizita mea din 1995. Saparmurat Niazov (Türkmenbașy) și-a ridicat un monument poleit cu aur.
Urmașul lui l-a mutat la periferia capitalei și în locul lui a poruncit să se ridice o statuie aurită a câinelui său preferat. Ce să fie asta dacă nu un moft? Și între timp poporul trăiește în mizerie.
Ce s-a întâmplat cu statuile comuniste din România?
Statuia eroilor sovietici de lângă parcul public din Marghita mea natală a fost demolată. Iată ce s-a întâmplat cu statuile capilor comuniști din București: (presupun că majoritatea statuilor comuniste din România au avut aceeași soartă).
Convingerea noastră este că aceste monumente nu trebuie distruse, ci păstrate pentru posteritate. Istoria este presărată de fapte care la vremea lor nu au fost criticate și condamnate. Proverbul “Istoria ne va judeca” este foarte potrivit acestor situații. În schimb, unii dintre cei care și-au pierdut monumentele au adus și contribuții importante omenirii și științei, cum a fost cazul lui James Cook.
Chiar dacă aceste idei vor crea anumite controverse, eu cred că pentru păstrarea continuității istoriei este important să existe muzee care să adăpostească aceste statui în scop educațional, cu explicațiile de rigoare: ororile comise de aceste persoane și eventualele lor fapte bune.
Tiberiu Ezri și Peter Szmuk
Biblografie
1.https://en.wikipedia.org/wiki/Buddhas_of_Bamiyan
2.https://www.budapest.org/en/things-to-do-budapest/memento-park/
3.https://en.wikipedia.org/wiki/James_Cook
4.https://www.newyorker.com/magazine/2024/04/08/how-captain-james-cook-got-away-with-murder
5.https://www.sbs.com.au/nitv/article/another-cook-statue-has-been-destroyed-în-melbourne/kis8fhzf0
6.https://en.wikipedia.org/wiki/Christopher_Columbus
7.https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0277379118307261
8.https://www.cbsnews.com/news/christopher-columbus-statue-removed-cities/
9.https://en.wikipedia.org/wiki/George_Floyd_protests
12.https://en.wikipedia.org/wiki/Iconoclasm
25 Comments
FELICITĂRI PENTRU ARTICOL.
ÎN LEGĂTURĂ CU STATUIA LUI MATEI CORVIN , AU FOST DUPĂ ELEIBERAREA CLUJULUI LA SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI MULTE PROBLEME ÎN LEGĂTURĂ CU INSCRIPȚIA DE PE SOCLUL MONUMENTULUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ PE SOCLU SCRIA “MATEI CORVIN”, ÎNTRE 1940 – 1944 (PE VREMEA OCUPAȚIEI MAGHIARE ) TEXTUL ERA ÎN LIMBA MAGHIARĂ “KORVIN MÁTYÁS A MAGYAROK KIRALYA” (MATEI CORVIN REGELE MAGHIARILOR) MATEI CORVIN SE TRĂGEA DNTR-0 MAMĂ MAGHIARĂ, SZILAGYI ERZSBET ȘI UN TATĂ ROMÂN IANCU DE HUNEDOARA . PROFETUL CARE A REZOLVAT PROBLEMA ACCEPTÂRII DE AMBELE NAȚIUNI CARE ÎL REVENDICAU A FOST PROFESORUL UNIVERSITAR DE ISTORIE CONSTANTIN DAICOVICI. DE ATUNCI INSCRIPȚIA DE PE STATUIE ESTE “MATHAS REX”.
De menţionat că în vremea domniei lui Matei Corvinul (1458-1490) nu exista noţiunea de naţiune şi naţionalitate. El se trăgea din nobilimea transilvană şi era un umanist. Limba cancelariilor era latina şi Matei Corvin semna “Mathias Rex”. https://ro.wikipedia.org/wiki/Matia_Corvin. Cât priveşte inscripţia latină de pe soclu, ea nu a fost sugerată de acad. Constantin Daicoviciu, ci de intelectualul social-democrat Edgar Balogh. https://hu.wikipedia.org/wiki/M%C3%A1ty%C3%A1s_kir%C3%A1ly_eml%C3%A9km%C5%B1_(Kolozsv%C3%A1r)
Mulțumesc!
Un articol foarte interesant care pe mine mă face să-mi pun întrebări despre meteahna omenească de a ne face idoli și apoi de a ne răzgândi.
Mulțumesc!
E interesant de amintit războiul declanşat împotriva emblematicei statui a lui Matei Corvin din centrul Clujului, de primarul de tristă amintire al Clujului, G. Funar. Pentru că nu avea cum s-o dărâme, a stigmatizat-o cu inscripţii şi a flancat-o cu catarge de ţeavă pe care a arborat o mulţime de steaguri tricolore ca să demonstreze cine e “stăpânul” în oraşul natal al regelui Mathia Corvin.
Încă un funcționar rău voitor.
La intrarea in parcul Herastrau se afla statuia lui Stalin. A fost doborîtă mult inaintea doborîrii sistemului comunist in Romania. Și Piata aceea nu se mai numea de mult Piața Stalin….
La intrarea in parcul din centrul Chisinaului se afla statuia lui Lenin, de unde cetățenii furau florile depuse ca sa le pună pe statuia lui Stfan cel Mare și Sfânt, aflat la câteva sute de metri în spatele lui Lenin.
După caderea sistemului sovietic statuia lui Lenin a disparut, si acolo-in centru- se află statuia Domnului Stefan cel Mare
Bravo ție, Tibi pentru faptul ca imi aduci mie, un semidoct, atâtea informatii de care nu stiam.
Merci.
GbM
Dacă tu ești semidoct eu sunt zerodoct!
Un articol de- a dreptul fascinant pentru mine!
Discutînd despre demolarea statuilor, ne- ati purtat aproape prin toata istoria civilizației vest europoene, a marilor descoperiri geografice,
a Ungariei si Transilvaniei in timpul lui Matei Corvin.
Continuati cu epoca socialista in România, influența sovietică, si perioada post comunista, totul vazut prin prisma unor muzee de vestigii, darimari sau transformari de statui si monumente.
Totuși imi pare râu ca in Marghita dvs natala nu mai existā monumentul inchinat Ostașilor Sovietici care si-au pierdut viața in WW2. Datorita lor, noi, ca evrei ne-am nåscut si trăim.
Am citit articolul dvs pe nerăsuflate, ca o povestire literara cu suspense.
Marica – sa intelegem ce inseamna statui distruse – ISIS distruge statui din motive religioase chiar daca au valoare istorica – dar asa cum mentioneaza articolul asta este si politica marxista – ne amintim ce statui au fost distruse in Romania intre 1947 si 1955 si inlocuite cu Lenin si Stalin. Cu tristete vedem ca asta se intimpla si in SUA azi – statui de valoare istorica sunt sau distruse sau in cel mai bun caz mutate in subsoluri de muzee ca nimeni sa nu la vada. Cartile cu “vechea” istorie sunt inlocuite (inca nu sunt arse in public) si Constitutia este criticata si se sugereaza ca este nedreapta si trebuie inlocuita. Filozofia marxista e la moda din nou si adeptii ei uita de toate crimele din tarile comuniste.
Distrugerea statuilor are o vechime milenară. Fiecare cuceritor se străduieşte să ocupe spaţiul cucerit, nimic nou sub soare. Şi creştinii de diverse confesiuni au distrus însemnele adversarilor. Un exemplu grăitor este geamia din Pécs care a fost mai întâi biserică catolică, apoi în timpul paşalâcului a fost transformată în geamie. După ce turcii au părăsit oraşul, geamia a fost tranformată în biserică catolică. Şi în prezent este biserică catolică, dar are un colţişor minuscul cu inscripţii musulmane. Şi culmea, în ghidurile turistice este trecută Geamia lui Quasim Paşa, când de fapt este biserica cu hramul Fecioarei Maria! https://en.wikipedia.org/wiki/Downtown_Candlemas_Church_of_the_Blessed_Virgin_Mary
Oamenii crează idoli în forma unor statui , apoi tot ei sunt cei care îl distrug .Așa este și cursul istoriei .
Interesant și instructiv articol !
Mulțumim Tibi !
Multumesc!
Eva – Marxismul este o noua religie – cu o Biblie noua, (manifestul Partidului Comunist), persecuta vechile religii si conducatorii lor sunt semi-zei (cultul personalitatii) – tot ce a apartinut de trecut trebuie sters sau trebuie sa moara. Este in acelasi timp o religie universala care va inlocui toate celelalte religii. Cine nu e de acord va suferi.
Ca de obicei, o interesul tau Tibi pt o infinitate de subiecte, ma impresioneaza mai mult decat subiectlele insele🙂
Multumesc!
Articol interesant, instructiv.
Multumesc!
– “un polițist alb a omorât un protestatar negru, George Floyd” – incorect. G.F. nu era protestatar. Poliția a fost chemată la un magazin deoarece G.F. a plătit cu o bancnotă falsă. G.F., 40+ ani/ multe antecedente penale/ statură dublă față de polițiști, era deja superdrogat la sosirea polițiștilor care ( mai exact cel judecat și condamnat pe nedrept pentru omor ) l-au imobilizat folosind o technică aprobată de regulament , pînă la sosirea ambulanței. Greu de descris circul la care s-au dedat guvernanții politici care au făcut din G.F. un martir, circ deloc inocent amenințînd grav viitorul democrației.
Multumesc pentru corectare.
Din păcate demolatorii de statui au o istorie lungă. Adesea cei care le demolau puneau în loc altele, Un exemplu grăitor şi foarte trist soarta statuii lui Carol I din Bucureşti, operă a sculptorului Ivan Meštrović. Comuniştii mai întâi au demolat-o şi apoi au dus.o la topit. Din bronzul ei a fost turnată statuia lui Lenin.https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia_ecvestr%C4%83_a_lui_Carol_I_din_Bucure%C8%99ti .Chiar dacă sunt sigură că demolatorii de statui sunt total lipsiţi de simţul umorului, închei cu îndemnul “Nu te mânia pe lucruri că lor şi aşa nu le pasă!”.
Mi-a pacut indemnul si informatia despre statuia lui Carol!
Adevărat!
Pot să înțeleg izbucnirile de mânie ale oamenilor care au distrus statuile lui Stalin, mai ales că nu erau nici pe departe unicate și valoarea lor artistică era nulă. Dar a distruge unicate, opere de artă, obiecte de valoare, mi se pare o crimă și în acest sens muzeul budapestan a fost o idee genială.