De la bun început îmi cer scuze că încep cu o glumă (de obicei pun gluma la sfârșit), dar cred că e mai bine așa…

Un țăran a vândut o iapă unui consătean, după o prelungită tocmeală, După ce și-a preluat animalul, noul proprietar i-a adresat o întrebare vânzătorului:

– Ce crezi că ar trebui să știu despre iapa asta, e deosebită, are nevoi speciale?

– Fără discuție, deși până la urmă e doar o iapă ca toate iepele. Și totuși… De pildă, îi place numai fânul proaspăt cosit, nu paiele ținute mult timp în grajd… Și asta e o problemă pe timp de iarnă. În plus, trebuie țesălată cel puțin o dată la două zile, pielea ei e foarte sensibilă, prinde cu ușurință paraziți. Iar copitele trebuie curățate zilnic, pentru că orice murdărie de pe partea neacoperită de potcoaveipoate provoca răni deschise… Și la urmă, încă un sfat extrem de important: dacă vrei să fie liniștită și să te slujească, să nu te arunce din șa, are nevoie un armăsar bun…

Au trecut câțiva ani. Între timp vânzătorul s-a despărţit de nevastă și s-a mutat în alt sat. După câteva luni i-a ajuns la ureche un zvon: fosta lui soție s-a recăsătorit cu cumpărătorul iepei, care rămăsese între timp văduv. Amuzat, dar și oarecum enervat că fosta consoartă își găsise atât de repede un partener, individul a trimis actualului soț o mică scrisoare. Iată textul:

Dragă fost vecin,

Am auzit că după ce ți-ai pierdut nevasta în accidentul acela groaznic, ai reușit să-ți refaci viața. Mă bucur. Nu mă deranjează că fosta mea nevastă e acum a ta, eu tot n-o mai iubeam… Dar mi-am amintit de sfaturile pe care mi le-ai cerut acum câțiva ani despre îngrijirea iepei pe care ți-am vândut-o și cred că ar fi bine să repet povestea și să-ți trimit niște sfaturi cu privire la fosta mea soție. După cum probabil știi, noi am fost căsătoriți vreo cinci ani și mai bine, așa că înțelegi că o cunosc de-ajuns de bine ca să-ți pot da niște sfaturi practice, care sper să te ajute în viitor, așa cum sper că te-au ajutat alea despre iapa noastră ”comună”. Iată ce cred că ți-ar șade bine să știi.

Fosta mea soție e foarte pretențioasă în materie de îmbrăcăminte și trebuie să te obișnuiești cu ideea că toaletele ei te vor costa mai mult decât te aștepți, Apoi cosmetica, masajele, coaforul, toate fac parte din ocupațiile ei aproape zilnice, așa că să nu te aștepți s-o găsești prea des în bucătărie, pentru că în general ea pregătește mâncare din preparate cumpărate la magazin și doar le încălzește… Cât despre viața particulară, nu vreau (și nu cred că e bine) să intru în amănunte, o să afli singur despre ce e vorba. Și dacă vrei să nu ai probleme serioase, trebuie să ai grijă s-o ”atenționezi” cu regularitate. Cât despre frecvența sau ritmul atenționărilor, depinde de dumneata, doar ai grijă… Nu de alta, dar n-aș vrea să-i treacă prin cap să se întoarcă la mine!

Până aici anecdota. Și de aici explicația originii poantei de mai sus.

Războiul din Gaza e pe terminate. ”Concubinajul” dintre Israel și Hamas e iremediabil încheiat, pe vecie. Lecția primită în 7 octombrie 2023 a pus capac oricărei intenții de așa-zisă coexistență pașnică. Măcelul din acea zi, apoi cele 16 luni de distrugere sistematică a infrastructurii grupării teroriste, imaginea Fâșiei Gaza aducând cu cea a Berlinului din mai 1945, dar mai ales barbaria teroriștilor, masacrarea copiilor și femeilor, condițiile inumane în care au fost și mai sunt ținuți ostatecii, fiecare în parte și toate la un loc semnifică, definitiv și irevocabil, imposibilitatea vreunui contact pe viitor între cele două părți. Pe scurt, Israelul nu mai are ce căuta în Gaza.

Dar acolo trăiesc cam două milioane de palestinieni și cineva trebuie să găsească o soluție pentru această populație care merită atenție, chiar dacă o bună parte (aș zice chiar majoritatea) a intrat în cârdășie cu grupările teroriste – filmările făcute în acea zi de groază și barbarism arată cu precizie contribuția celor ”neimplicați” la măcelul civililor din sudul Israelului.

Propunerea lui Trump, oricât ar fi de seducătoare, este inaplicabilă. Nu e vorba de sirieni loviți de un regim crunt, care își căutau un refugiu, și nici de ucraineni bombardați zilnic în modul cel mai brutal de oștile KGB-istului de la Kremlin. Locuitorii Gazei nu au avut mai nimic și acum nu mai au chiar nimic, nici bani, nici bunuri, nici educație – în schimb au mulți copii. Și atunci cine să-i vrea?! Egiptul care nu poate să scape de grupurile teroriste în Sinai? Iordania care a oferit adăpost milioanelor de sirieni fugiți de ororile regimului Asad?

Soluția care cel puțin la prima vedere pare acceptabilă, reală, verosimilă este ca o coaliție de țări arabe să preia deocamdată conducerea Gazei, în primul rând reconstrucția așezărilor distruse, aprovizionarea cu alimente, apă și petrol, găsirea unei soluții imediate pentru cei rămași fără acoperiș deasupra capului, dar mai ales neutralizarea influenței nimicitoare a grupărilor teroriste care au transformat teritoriul într-un avanpost de luptă împotriva Israelului.

Este un proiect care va dura ani de zile și va costa zeci, poate chiar sute de miliarde de dolari și o asemenea investiție are nevoie de un plan bine pus la punct, cu toate detaliile necesare pentru a asigura succesul și mai ales pentru a preveni orice încercare a celor ”interesați” de a-l face să eșueze definitiv. De aceea cred că Israelul, posesorul unei vaste și îndelungate experiențe privitoare la Gaza, poate oferi câteva sfaturi noilor ”proprietari” ai Fâșiei Gaza, aidoma fostului bărbat din poveste.

În primul rând trebuie neutralizate grupările teroriste care încă mai au suficientă vitalitate ca să se împotrivească la tot ce se va întreprinde în acea regiune. Mă refer la dezarmarea grupărilor militare, dar mai ales la distrugerea fizică a tunelurilor, ceea ce Israelul a început, dar nu a putut termina. E nevoie de o hartă completă a acestor căi subterane de comunicare, rămase intacte pe sute de kilometri, în ciuda eforturilor armatei israeliene. Concomitent, se impune dezarmarea grupurilor teroriste și distrugerea rețelei de ateliere / fabrici de armamente, aflate peste tot în Gaza. De la bun început, armele trebuie să fie doar în mâinile celor care se ocupă de refacerea vieții în această regiune blestemată de soartă. Aceasta presupune existența unei forțe armate străine care să asigure pe de o parte securitatea celor implicați în proiect și pe de altă parte să prevină reapariția unor grupuri armate locale.

În al doilea rând aș sfătui pe cei interesați de soarta Fâșiei Gaza să găsească un partener local demn de încredere, adică un trib, o comunitate, care să devină nucleul viitoarei conduceri. Nu va fi ușor, populația este îndoctrinată de fundamentalism și se teme de ce s-ar putea întâmpla dacă proiectul de refacere eșuează. Fără discuție, e nevoie de o nouă conducere locală civilă, educată, care dorește să ofere populației un dram de speranță pentru un viitor mai liniștit și mai sigur.

Un loc important îl ocupă reeducarea tinerei generații. Trebuie editate noi manuale care să prezinte date istorice reale și care să arate că populația Gazei nu mai poate trăi cu dorința ”reîntoarcerii” în locurile care nu i-au aparținut niciodată și că tot ce s-a făcut până acum era pentru a permanentiza viața în fâșia aceea uitată de Dumnezeu, care primește acum o șansă, o unică șansă, de a începe o viață considerată ”normală”.

Și în sfârșit, da, proiectul Trump trebuie încercat. Două zeci și două de state arabe pot oferi un adăpost definitiv celor care de bună voie și nesiliți de nimeni doresc să-și schimbe adresa și să încerce și alte locuri, mai liniștite și mai promițătoare.

Lista schimbărilor din Gaza ar fi mult mai lungă, dar semnatarul acestor rânduri nu are pregătirea necesară pentru a o construi cu un dram de profesionalism. Dar aidoma personajului din gluma de la început, cunoașterea realității și experiența îndelungată pot justifica orice încercare de a clarifica lucrurile și de a propune măsuri de schimbare în bine, pentru că, exact ca în anecdota de mai sus, israelianul nu dorește ca Gaza să redevină o amenințare în viața de zi cu zi.

Gabriel Ben Meron