E trecut de miezul nopţii și susţinătorii, în majoritate tineri, ai lui Nicuşor Daniel Dan, primarul Bucureştiului, care a câştigat alegerile prezidenţiale, îşi ovaţionează alesul în Cişmigiu, iar eu am impresia că totul e un vis, că nu poate fi adevărat.

Privesc rezultatele matematice ale numărării voturilor:

Nicuşor Dan 53,93% versus George Simion 46,07%, cel dintâi devansându-l pe  adversarul său, cu câteva sute de mii de voturi.

O victorie covârşitoare, la care – sincer – nu mă aşteptam deloc. Eram sceptică şi cei din jurul meu erau la fel de neîncrezători în viitor. Eram temătoare de ce s-ar fi putut întâmpla dacă un naţionalist-extremist, cu simpatii legionare, ar fi ajuns în fruntea ţării. Coaliţia pro-europeană tocmai se destrămase, premierul demisionase şi acapararea conducerii ţării de către suveraniştii naţionalişti-izolaţionişti (şi incompetenţi) părea de neocolit.

Unele dintre cunoştinţele mele, aflate în poziţii importante, unde aveau acces la informaţii relevante pentru situaţia politică, îl dădeau câştigător sigur pe naţionalistul George Simion. Mă întrebam: oare ce va urma?

Ce mai putea urma după o serie de evenimente care păreau să ducă România de râpă? Totul a început cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, când pe primul loc s-a situat Călin Georgescu. Un outsider, un personaj ciudat, cu înclinaţii mistice, admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu, intrase ca favorit în turul II decisiv. Anularea alegerilor – pe care am înţeles-o şi am aprobat-o – a dat naştere la un val contestatar pe care s-a căţărat George Simion, liderul partidului naţionalist izolaţionist AUR. El a şi câştigat detaşat turul I al alegerilor prezidenţiale din 4 mai 2025, avându-l drept challanger pe Nicuşor Dan, primarul Bucureştiului.

El este un intelectual independent, fost olimpic internaţional la matematică, doctor în matematică la Sorbona, cu lungi state de activism civic. A înfiinţat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi apoi partidul Uniunea Salvaţi România (USR) din care, la un moment dat, a demisionat pentru că orientarea partidului era contrară principiilor sale. Nu era un politician clasic, versat în combinaţiuni, ci un om modest, cumpătat şi foarte bine pregătit profesional.

Eu nu-i dădeam prea multe şanse. Mi se părea un naiv şi nu-mi imaginam că îşi poate învinge adversarul – şef de galerie de fotbal, călit în lupte de stradă, care avea în spate un partid puternic, al doilea ca mărime în România.  

George Simion avea de partea sa o mulţime de votanţi nemulţumiţi de politica „sistemului” (alcătuit din partidele clasice care s-au erodat de-a lungul a 35 de ani de guvernare) şi era sprijinit de milioanele de votanţi din diaspora care, chiar dacă lucrau în Uniunea Europeană, nu reuşiseră să se intergreze, să devină europeni. Muncesc din greu şi sunt nemulţumiţi atât de situaţia lor, cât şi a familiilor rămase în România. Votul de blam împotriva societăţii – promis de AUR şi de Simion – era menit să răstoarne ordinea existentă, fără un proiect coerent pentru a pune ceva în loc.

Astfel el a reuşit să coaguleze o mulţime frustrată şi se declara admirator al politicii MAGA, dar şi „discipol” al lui Călin Georgescu. Avea un discurs populist, promitea marea cu sarea şi vorbea în sloganuri. Se erija ca persoana dorită de popor – un “adevăr” pe care-l susţinea neîntrerupt – el era cel dorit de popor şi tot ceea ce făcea şi avea să facă trebuia să fie validat doar de către popor… Şi-a însuşit capitalul electoral al lui Călin Georgescu, promiţând, mai întâi că îi va ceda scaunul de preşedinte, mai apoi că-l va pune premier. George Simion părea să posede toate cărţile câştigătoare.

Între timp, Nicuşor Dan îşi continua campania cu seninătate, bazându-se pe onestitatea, raţiunea şi profesionalismul său, pe mesajul de unitate, pe faptul că avea „antecedente” de câştigător.  De fapt, obţinuse, tot ca independent, o victorie relevantă în cursa pentru primăria Bucureştiului.

În decembrie, după anularea alegerilor, şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia României, cu convingerea că are şanse să câştige. Nu ştiu cine l-a crezut… Eu sigur nu, nici nu am votat cu el în primul tur, judecând că un candidat susţinut de cele două partide mari, are şanse mai mari să învingă adversarul periculos, naţionalistul extremist cu simpatii legionare. Cel votat de mine nu s-a calificat şi speranţa mea în evitarea Răului era foarte firavă.

Şi iată că raţiunea a învins! Oameni din toate categoriile sociale, de toate vârstele, din toate regiunile ţării şi din diaspora au votat cu o majoritate relevantă candidatul cu valoare adăugată. Şi asta mi-a redat încrederea în concetăţenii mei. S-a dovedit că majoritatea lor nu este „spălată pe creier de TikTok” cum îmi imaginasem, ci e alcătuită din oameni raţionali, capabili să se mobilizeze atunci când situaţia e într-adevăr gravă, când ţara e aproape de a derapa de pe calea europeană. S-a dovedit că poporul voia altceva decât ceea ce îşi închipuise şi declarase George Simion.

Preşedinţia lui Nicuşor Dan nu va fi uşoară, economia ţării e într-o situaţie foarte dificilă. De mâine încep treburile ţării: trebuie instalat repede un guvern funcţional şi trebuie purces la reconstrucţie.

Dar ziua asta lungă, ca un solstiţiu al incertitudinii, s-a sfârşit cu lumina speranţei. Nu cred că m-am mai bucurat aşa, din 22 decembrie 1989.

Andrea Ghiţă

Cluj, 19 mai, ora 2 noaptea

P.S. M-a surprins şi comportamentul civilizat al lui George Simion care văzând ecartul insurmontabil, ce nu lăsa loc de îndoieli (peste 800 de mii de voturi) a recunoscut – cavalereşte – victoria adversarului. Eu mă temeam de proteste şi lupte de stradă. Poate că, într-un răstimp nu foarte îndelungat, va fi posibilă şi unitatea românilor, cea pe care o aşteaptă ambii candidaţi.