Sunt convins că cei care vor citi primele rânduri ale acestui text vor ajunge la concluzia că doamna Demență și-a găsit deja locul în mintea mea. E ca și cum aș declara că lumina apare odată cu răsăritul soarelui și dispare noaptea… De fapt, voiam să declar altceva, la fel de prostesc, și anume că părinții nu m-au întrebat ce nume să-mi dea. Dacă m-ar fi întrebat, aș fi acceptat, pentru simplul motiv că nici ei nu prea aveam de ales.
Iată de ce. Străbunicul meu a avut șase copii, patru băieți și două fete. Toți au avut, la rândul lor, 2-4 copii, în afară de unchiul (tio) Gabriel, care a lăsat nu mai puțin de zece moștenitori. Cu excepția bunicului meu, toți au emigrat în Argentina în primul deceniu a secolului trecut și, cel puțin în primii ani, cu toții trăiau în aceeași urbe, Basavilbaso. Trăiau bine, dar unchiul Gabriel trăia și mai bine, în sensul că făcuse mulți bani (n-am idee din ce). Deci, având zece copii și bani, el a devenit capul (neîncoronat) al familiei, i-a ajutat pe toți care aveau nevoie, inclusiv pe răposatul meu părinte, aflat la studii medicale la Praga. Străbunicul a fost pus deoparte, tio Gabriel a devenit șeful ”tribului” și în cele două generații următoare, numele cel mai frecvent al noilor-născuți a fost Gabriel sau Gabriela. Astăzi trăiesc în Israel doi Gabrieli și o Gabrielă, descendenți ai familiei cu o istorie de peste 150 ani. Prin urmare, era firesc ca primul născut al tatălui meu să poarte numele de Gabriel și, precum spuneam, chiar dacă aș fi fost întrebat, nu aș fi îndrăznit să mă opun…
Dumnezeule, vă veți spune, pe cine interesează cum și de ce niște părinți au decis, acum aproape 86 ani să dea un anumit nume unui anumit nou-născut?! Ei bine, pentru că acest nume apare în fiecare din cele trei religii monoteiste: mozaică, creștină și islamică: Gavriel, Gabriel și Jibril.
De fapt, acesta nu e singurul nume comun celor trei religii, dar spre deosebire de Gabriel, celelalte nu au primit o semnificație specială, ci au fost preluate din Vechiul Testament aproape tels quels. (Poate mai există și alte nume comune, dar cu semnificație diferită pentru fiecare din cele trei religii și dacă e așa, aștept reacțiile în comentarii.)
Gavriel este un înger biblic și funcția lui, ca a tuturor îngerilor, este cea de mesager ceresc, care transmite informații divine, îl însoțește pe Dumnezeu atunci când El apare în fața omenirii și participă la procesul de pedepsire în numele Creatorului. Semnificația numelui Gavriel este om cu puteri dumnezeiești, sau Dumnezeu e puterea mea, de fapt, un emisar al Celui de Sus). Eroul ”original” apare în Biblie ca unul cei patru îngeri emisari: Mihael, Gavriel, Uriel și Rafael, care păzesc cele patru aripi ale universului. (Știți care sunt ele? Că eu nu!) Principala sarcină a lui Gavriel este să transmită poporului vorba lui Dumnezeu, dar el e însărcinat și cu paza unor oameni aflați în pericol.
În această calitate, Gavriel salvează o serie de vieți omenești, de exemplu, Hanania, Mișael și Azaria, condamnați de Nabucodonosor, regele Babilonului, pentru că refuzaseră să se lepede de Dumnezeul lor. Profetul Daniel, căruia Gabriel îi apare pe malul Tibrului, îl descrie ca având ochi ca de foc, mâini și picioare de aramă și o voce care pare a fi nu a unui singur om. Tot el are grijă de Avraham după circumcizie, după ce îl salvase de la moarte, scoțându-l dintr-un cuptor în flăcări.
Dar, după părerea mea, cel mai mare succes al ”tizului” meu este salvarea lui Moise. Povestea e interesantă și ea apare în cartea Numeri, capitolul 1. (Îi mulțumesc bunului meu prieten, Dr. Y.L., pentru ajutorul acordat în găsirea acestui pasaj.) După cum se știe, pruncul Moise fusese salvat din apele Nilului de fiica faraonului și crescuse la curtea acestuia, fiind considerat extrem de inteligent și dotat. Pentru unii slujitori ai faraonului, el era un pericol, pentru că ar fi putut moșteni tronul. Pentru a evita ca un ”venetic” să devină faraon, consilierii propun dispariția intrusului. Se spune că Ietro, viitorul socru al lui Moise, îl descrie pe copil ca fiind (să-i zicem) retardat mintal, deci nu reprezintă un pericol pentru viitorul dinastiei. Atunci faraonul îl pune pe copil la încercare: îi pune în față un taler cu aur și altul cu cărbuni aprinși. Dacă copilul pune mâna pe aur, va fi ucis, iar dacă atinge cărbunii, atunci e un prostălău inofensiv. Bineînțeles, copilul e atras de aurul strălucitor, dar atunci apare îngerul / arhanghelul Gavriel și îi împinge mâna spre cărbuni. Copilul ia în mână un cărbune aprins, se frige și, instinctiv, duce mâna la gură și își arde limba. De atunci Moise gângăvește, nu poate fi înțeles, iar mesajele sale sunt transmise poporului de fratele său, Aaron. Eroul povestirii este, bineînțeles, Gavriel, salvatorul, celui căruia i se datorează exodul și întoarcerea în Țara Sfântă.
De aici reiese clar că îngerul Gavriel merita să fie preluat și de celelalte două religii, lucru normal, dat fiind că și religia creștină și cea musulmană au la origine iudaismul. Deci, oare cum apare Gavriel / Gabriel în religia creștină? El este îngerul Bunei Vestiri, el o anunță pe Fecioara Maria că va da naștere unui fiu care va salva omenirea de nedreptate și toate relele. Tot el îi anunță pe Zaharia și Elisabeta de viitorul lor fiu, Ioan Botezătorul.
Și cum e tratat Gavriel / Jibril în Coran? El are funcția de intermediar între Allah și întreaga omenire. El este cel care îl înștiințează pe Mohamed că Dumnezeu i-a conferit rolul de profet. Asta se întâmplă în anul 610 e.n., în peștera Hira, pe muntele Jabal al-Nour de lângă Mecca. Jibril îi poruncește profetului să încalece pe calul înaripat al-Burak. Acesta îl poartă pe Mohamed spre Ierusalim, unde Jibril îl întâmpină cu vin și lapte. Mohamed alege laptele (probabil de aici interdicția băuturilor alcoolice la musulmani). Apoi îngerul îl instruiește cu privire la drumul pe care îl vor lua cei care îl vor urma și apoi îl poartă spre Rai.
Fiindcă în Coran îngerul Jibril îndeplinește o sarcină de primă importanță, el nu poate fi socotit un erou comun islamului și iudaismului. Religia musulmană pretinde că evreii văd în Gavriel un dușman al lui Dumnezeu – un element important în crearea unei credințe noi și cât mai depărtate de cea originală.
După cum se vede, toate cele trei religii conferă îngerului Gavriel / Gabriel / Jibril un rol extrem de important (deși în ipostaze diverse), cel al divinei comunicări și revelații, și nu întâmplător.
Legătura dintre iudaism, creștinism și islam este de necontestat. Nu numai că toate trei sunt religii monoteiste, dar modul în de prezentare a canoanelor religioase indică o teologie sistematică comună. Și să nu uităm că toate cele trei religii pleacă de la aceeași figură legendară, Avraham / Avraam / Ibrahim.
În iudaism, Avraham este considerat “Părintele credinței” și primul patriarh. El este văzut ca primul monoteist, cel care a răspândit ideea unui singur Dumnezeu. În creștinism el este considerat strămoșul lui Iisus. El este un model de ascultare și credință față de Dumnezeu, fiind primul care a ales monoteismul. Iar în islam el este un profet și un model de credință monoteistă. El este văzut ca strămoșul comun al arabilor și al evreilor, prin fiii săi, Ismael și Isaac.
Și după cum se vede, părintele celor trei religii are un ”urmaș”, îngerul Gavriel. El este patronul comunicației, cel care transmite muritorilor mesajele Domnului, indiferent care este cartea de căpătâi a credinciosului: Vechiul Testament, Noul Testament sau Coranul. De aceea, multe profesii caută în persoana îngerului Gabriel protecție, sprijin și garanția succesului: funcționarii de poștă, filateliștii, diplomații, prezentatorii în media vorbită și văzută.
Această moștenire comună ar fi trebuit să fie o punte de legătură între cele trei religii. Dar, după cum se știe, realitatea este la polul opus și asta de vreo două mii de ani. Până acum mai nimeni nu a beneficiat originea comună a celor trei religii monoteiste. În schimb, în numele lor au murit zeci, dacă nu sute de milioane de credincioși și necredincioși. Și chiar dacă îngerul Gavriel este un erou comun celor trei religii, aceasta nu a influențat cu nimic bunul mers al istoriei și al relațiilor dintre popoare. Și cu toate acestea…
Personal, mulțumesc părinților mei pentru că mi-au dat acest nume. Fără discuție, dacă aș fi fost întrebat, aș fi primit cu entuziasm propunerea lor. Și nu numai din cauza tradiției din familie… Le mulțumesc și tuturor celor care mă felicită de ziua numelui (a mea și a regelui Mihai), în 8 noiembrie, ziua arhanghelilor Mihail și Gavriil!
Gabriel Ben Meron
