Dan, un om mărunt cu barbă, fotograful ziarului Maariv și al revistei locale din Beer Șeva, era prezent la toate demonstrațiile de solidaritate cu ostaticii. Născut la Arad, România, a venit cu părinți la Beer Șeva prin anii cinzeci, când avea șapte ani. Ne cunoșteam de pe vremea când eram rezident și făceam gărzi la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă. De fiecare dată când era vreun accident de mașină sau un act de violență, ajungea primul la fața locului și adesea era primul care ne dădea detalii cu privire la cele întâmplate.

– De unde știți voi, fotografii de presă, despre aceste evenimente înaintea tuturor?

– Secret profesional, îmi răspundea zâmbind.

– Ce îți place cel mai mult să prinzi în obiectiv? – l-am întrebat.

– Oameni în diverse ipostaze: spectacole, nunți, evenimente deosebite, demonstrații. Îmi place să redau trăirile care se reflectă nu doar pe fețe, ci și pe pozițiile oamenilor. O privire, o mână ridicată în nenumărate variante, un zâmbet, o lacrimă, toate acestea reflectă adevăratele sentimente ale semenilor noștri.

– Cu ocazia demonstrațiilor luai parte activă sau doar îți făceai munca? – l-am întrebat.

– Sigur că luam parte activă, doar am același sentimente față de ostatici ca și oamenii pe care îi fotografiez.

– Ai avut ocazia să prinzi în obiectiv ceva ieșit din comun? – l-am întrebat.

– Unele din pozele mele cele mai reușite sunt cea în care un polițist ajută un demonstrant să țină o pancartă sau cea de la o manifestație la Tel Aviv, în care o tânără și un cal pe care călărea un polițist se privesc față în față.

– Îți place să fotografiezi și altceva, nu numai oameni?

– Da, case din orașul vechi, porți, păsări. Am uitat să-i pomenesc și pe boschetari, e drept, ei sunt oameni.

– Boschetari? De ce?

– Mă impresionează prin aspectul lor și prin felul cum se adaptează la viață.

– Ai avut vreodată probleme cu pozele publicate în revistă? – l-am întrebat pe Dan.

– Îmi aduc aminte doar de un singur caz. Am publicat fotografia unei femei tinere la o cofetărie, într-o oră nepotrivită și cu un bărbat nepotrivit.

– Ai avut necazuri pentru această poză?

– Da, mi-a răspuns fotograful, dar s-a rezolvat ușor.

– Cine e modelul tău în arta fotografiei? – l-am întrebat pe Dan.

– Robert Capa, mi-a răspuns. (Robert Capa, născut Andrei Friedman, a fost un celebru fotograf și fotojurnalist evreu, cunoscut pentru fotografiile din timpul debarcării aliaților pe plaja Omaha din Normandia, în al Doilea Război Mondial. Fotografia Moartea soldatului loialist, făcută în timpul Războiului Civil din Spania, este considerată una din cele mai reușite realizări ale artei fotografice.)

– Auu, văd că ții ștacheta la înălţime! Ai publicat albume cu fotografiile tale?

– Da, sigur, în curând va apărea un nou album dedicat locuitorilor kibuțului Nir Oz, supraviețuitorilor măcelului din 7 octombrie, celor care s-au întors din captivitate sau din localitățile unde s-au refugiat, dornici să înceapă o viață nouă. Cred că pentru Israel, Nir Oz și celelalte kibuțuri au o semnificație comparabilă cu Lidice, Cehoslovacia, unde populația civilă a fost măcelărită de naziști. Intenționez să revin în aceste locuri peste un an-doi, pentru a arăta că viața are și părți frumoase.

I-am urat succes. Mă îndepărtasem deja, când l-am auzit spunând:

– La revedere, la următoarele demonstrații pentru apărarea democrației…

Sursa imaginii

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/06/Photographer.jpg

Nicolás García, CC BY-SA 2.5 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.5>, via Wikimedia Commons

Andrei Schwartz

26/10/2025